Moral damages for administrative delay in petition response; non-compensable procedural breach
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the lower court's rejection of the plaintiff's claims and leaving the initial judgment in force. The dispute involved an administrative action brought by an association against a government ministry for failing to respond to a legislative proposal petition within the statutory 30-day deadline, seeking 50,000 RON in moral damages for the alleged constitutional violation of the right to petition and the association's legal standing to act on behalf of its members. The court ruled that the ministry ultimately provided an authorized response explaining why the proposal could not be promoted, and that the mere delay in response did not constitute a compensable injury or moral harm sufficient to justify pecuniary damages, as the plaintiff failed to demonstrate that the state's conduct infringed upon a specific substantive right beyond the procedural delay. The decision relied on Article 488(1)(8) and Article 496(1) of the Romanian Civil Procedure Code, alongside Article 2 of Law No. 554/2004 regarding legal remedies, to determine that the lower court correctly found no grounds for damages under the principles of non-reparation of non-pecuniary harm without proven injury.
Legislator headnote
AI generatedart. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Moral damages for administrative delay in petition response; non-compensable procedural breach: A arătat recurenta că această susţinere a instanţei de fond este formulată cu încălcarea prevederilor art. 8 pct. 8.3 din Statutul Asociaţiei, în conformitate cu care preşedintele acesteia reprezintă Asociaţia, aşadar pe membrii ei, în relaţiile cu alte instituţii sau persoane.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1.1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, obligarea pârâtului de a răspunde la petiţia reclamantei, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii prevăzute la art. 24 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 50.000 RON, cu titlu de reparaţii pentru daune morale.
1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond
Prin sentinţa civilă nr. 329 din 6 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantei, ca nefondată.
1.3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
Recurenta a arătat că instanţa de fond a reţinut faptul că prin întârzierea pârâtului de a răspunde petiţiei formulate nu au fost cauzate prejudicii morale care să justifice acordarea unei reparaţii băneşti, argumentat de faptul că membrii asociaţiei nu au suferit un prejudiciu moral, având în vedere că petiţia a fost adresată Ministerului de Asociaţie şi nu de membrii săi.
A arătat recurenta că această susţinere a instanţei de fond este formulată cu încălcarea prevederilor art. 8 pct. 8.3 din Statutul Asociaţiei, în conformitate cu care preşedintele acesteia reprezintă Asociaţia, aşadar pe membrii ei, în relaţiile cu alte instituţii sau persoane.
Recurenta a arătat că Asociaţiei i-a fost încălcat în mod incontestabil dreptul constituţional la petiţionare şi, în contradicţie cu cele reţinute de instanţa de fond, s-a susţinut că este în mod evident irelevant obiectul propunerii(petiţiei) recurentei-reclamante.
De asemenea, recurenta a criticat reţinerea instanţei de fond a faptului că obligarea pârâtului la daunele morale solicitate pentru nesoluţionarea petiţiei în termenul prevăzut de lege ar constitui o sancţiune, iar astfel acordate daunele morale ar însemna deturnarea lor de la rolul pur reparator. Recurenta a invocat prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi h), precum şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 în susţinerea cererii sale privind acrdarea daunelor morale.
1.4. Apărările intimatului
Prin întâmpinarea depusă la dosarul de recurs, Ministerul a solicitat respingerea recursului formulat ca fiind nefondat şi menţinerea ca legală a hotărârii instanţei de fond.
II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivul de recurs formulat, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală, pentru considerentele ce urmează.
Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat instanţei de judecată obligarea pârâtului să răspundă la petiţia formulată de Asociaţie şi să-i plătească daune morale pentru prejudiciul creat prin conduita sa.
După ce pârâtul a răspuns la petiţia ce i-a fost adresată, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, în sensul că a solicitat să se constate faptul că, prin depăşirea termenului legal de soluţionare a petiţiei, pârâtul i-a produs o vătămare, motiv pentru care a solicitat plata unor daune morale în valoare de 50.000 RON.
Instanţa de primă jurisdicţie a respins cererea reclamantei, soluţie care este împărtăşită de instanţa de control judiciar.
Criticile formulate de recurentă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu pot fi primite de Înalta Curte, motiv pentru care sentinţa instanţei de fond va fi menţinută.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a analizat cererea reclamantei şi a constatat că autoritatea a oferit un răspuns la cererea adresată acestei autorităţi, iar depăşirea termenului legal de 30 de zile pentru comunicarea unui răspuns petentei nu antrenează în cazul de faţă nicio vătămare care să presupună necesitatea acoperirii prejudiciului în formă pecuniară.
Înalta Curte reţine că, în primul rând, nu a fost făcută o asemenea dovadă de recurenta-reclamantă, întrucât Asociaţia a apreciat că este suficient faptul că autoritatea nu a răspuns în termenul legal, iar, în al doilea rând, răspunsul autorităţii nu îngrădeşte niciun drept al recurentei, ci oferă răspunsul autorizat al specialiştilor din minister cu privire la faptul că propunerea legislativă nu poate fi promovată în forma transmisă de Asociaţie.
Nefiind identificate motive de casare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Înalta Curte va respinge recursul formulat.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 329 din 6 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.