Audiovisual sanction: insufficiency of lower court’s reasoning violating fair trial guarantees

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 21.06.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în temeiul art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, anularea Deciziei C.N.A. nr. 353/02.06.2016 privind amendarea cu 5.000 RON a A. S.R.L., deţinătoare a postului de televiziune Bucovina TV, şi exonerarea A. S.R.L. de la plata amenzii, în principal; iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice sau reducerea amenzii aplicate.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3263 din 28 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantei.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs A. S.R.L., fiind criticată sentinţa atacată pentru motive care pot fi încadrate în cele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a susţinut că sentinţa instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului privind libertatea de exprimare, întrucât în mod greşit prima instanţă a apreciat, în legătură cu emisiunile informative difuzate, faptul că recurenta ar fi depăşit limitele libertăţii de exprimare prevăzute de dispoziţiile mai sus indicate, întrucât, contrar aprecierii primei instanţe, recurenta şi-a exercitat drepturile decurgând din libertatea presei în limitele prevăzute de legislaţia naţională şi europeană şi fără încălcarea drepturilor terţilor.

Recurenta a arătat că prin sentinţa instanţei de fond se încalcă în mod flagrant nu numai CEDO, ci şi drepturile decurgând din art. 20 din Constituţia României.

S-a susţinut că în ceea ce priveşte o persoană publică limitele dreptului de exprimare sunt mai largi, tocmai în considerarea calităţii acesteia, asumată la intrarea în atenţia publică, referitoare la activităţile desfăşurate şi declaraţiile făcute cu privire la îndeplinirea atribuţiilor deţinute.

1.4. Apărările intimatului

Intimatul - pârât Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat întâmpinare la dosarul de recurs, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, arătând că recurenta nu invocă niciun temei juridic al cererii de recurs, nu cuprinde motivele de nelegalitate ale cererii, iar din cuprinsul cererii nu poate fi decelat niciunul dintre motivele limitativ prevăzute de art. 488 din C. proc. civ.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că susţinerile şi apărările formulate de părţi nu au fost analizate de instanţa de primă jurisdicţie, fiind întemeiat cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

1. Cu privire la excepţia nulităţii recursului.

Analizând motivele de recurs formulate de recurentă, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate se circumscriu motivului de casare invocat în susţinerea recursului formulat, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care critica formulată de intimat cu privire la nulitatea recursului, având în vedere că motivele de casare nu se încadrează în prevederile art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., nu poate fi primită de Înalta Curte şi va fi respinsă ca neîntemeiată.

2. Cu privire la fondul recursului

Înalta Curte reţine că prin acţiunea introductivă reclamanta a supus controlului judiciar Decizia C.N.A. nr. 353/02.06.2016 privind amendarea cu 5.000 RON a reclamantei A. S.R.L., deţinătoare a postului de televiziune Bucovina TV.

Instanţa de primă jurisdicţie a respins acţiunea introductivă ca nefondată.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor;".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, care trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, este indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de judecător.

Respectarea acestei dispoziţii procedurale, cu valoare de principiu, se circumscrie obligaţiei ce revine instanţei de a garanta părţilor exerciţiul efectiv al dreptului la un proces echitabil, în sensul art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

În cauza dedusă judecăţii, Înalta Curte constată că la pronunţarea sentinţei recurate, instanţa de fond nu a procedat la o analiză efectivă a susţinerilor şi apărărilor invocate de părţi, ceea ce se poate observa din parcurgerea considerentelor hotărârii, care, în fapt, reprezintă o reproducere în totalitate a apărărilor formulate de pârât prin întâmpinare, aşa cum rezultă din analiza înscrisului aflat la dosar fond. Or, instanţa de control judiciar constată că susţinerile părţii nu au fost trecute prin filtrul raţionamentului logico-juridic al judecătorului.

Astfel, prima instanţă, pe de o parte, nu a arătat motivele pentru care a considerat că argumentele prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, nu ar fi temeinice, raportat la contextul speţei, iar, pe de altă parte, cu privire la alte chestiuni de fapt şi probleme de drept care au fost supuse judecăţii, a omis a se pronunţa.

În aceste condiţii, este evident că motivarea hotărârii atacate nu este de natură să furnizeze reclamantului dovada că susţinerile şi mijloacele de apărare pe care le-a formulat prin cererea dedusă judecăţii au fost serios examinate, împrejurare ce denotă, în fapt, necercetarea fondului cauzei şi determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., aspect în raport de care, nu se mai impune analizarea celorlalte critici formulate în recurs.

Cu ocazia rejudecării, prima instanţă urmează a proceda la un examen efectiv al argumentelor prezentate de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată, prin raportare la apărările formulate de pârâtă şi la mijloacele de probă administrate în cauză, în vederea analizării tuturor aspectelor de fond necesare lămuririi situaţiei de fapt.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ. din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Admite recursul declarat de A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3263 din 28 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.