Liability for legal interest and inflation on salary arrears despite administrative cure of the underlying administrative act

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Curtea de Apel Bucureşti la data de 17.10.2016, reclamanţii A., B., C., D., E., F., procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reprezentat prin procurorul general, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat:

- suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea acţiunii în anulare;

- anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin să plătească dobânda legală şi rata inflaţiei la sumele datorate;

- obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 din data de 12 august 2016;

- obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caras - Severin; cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 492 din 16 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Caraş Severin, ca neîntemeiată.

A fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a fost respinsă, în consecinţă, cererea reclamanţilor de obligare a pârâtului MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii, pentru lipsa calităţii procesuale active.

Instanţa a respinge capetele de cerere având ca obiect anularea şi suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016 emis de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, precum şi cererea de obligare la plata indemnizaţiilor de încadrare brută lunare conform ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016, ca rămase fără obiect şi a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanţii C., A., B., D., E. şi F., în contradictoriu cu pârâţii MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIŞOARA şi PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CARAŞ SEVERIN, în sensul că au fost obligaţi pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Caraş Severin la plata către reclamanţi a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării efective a ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării efective a noilor ordine privind salarizarea, creanţă ce va fi actualizată în raport cu rata inflaţiei.

Instanţa a respins cererea reclamanţilor de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată şi a respins cererea de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 57/2015 astfel cum a fost modificată şi completată prin O.U.G. nr. 43/2016, ca inadmisibilă.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat sentinţa pronunţată de instanţa de fond sub aspectul obligării pârâţilor la plata dobânzii legale, actualizată cu indicele de inflaţie.

S-a susţinut că cererile accesorii nu pot avea o soluţie diferită de soluţia capătului principal, având în vedere caracterul accesoriu al capetelor de cerere privind plata dobânzii legale şi actualizarea cu indicele de inflaţie, în condiţiile în care capătul principal a fost respins, respectiv acţiunea în anularea ordinului atacat.

Recurentul a susţinut că în speţă nu se aplică Decizia nr. 2/2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată la soluţionarea recursului în interesul legii şi a precizat că aplicarea Ordinului nr. 171/2016 a încetat la data emiterii Ordinului nr. 2536/21.12.2016, în urma pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, iar nu ca urmare a anulării sale de către instanţa de judecată.

Recurenţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin au arătat faptul că instanţa de fond în mod corect a reţinut că cererea de anulare a Ordinului nr. 171/2016 şi cererea de emitere a unui nou ordin de salarizare care să cuprindă aceleaşi drepturi a rămas fără obiect deoarece Ministerul Public a emis din proprie iniţiativă un alt ordin de salarizare (Ordinul nr. 2536/21.12.2016) cu aceleaşi drepturi, începând cu aceeaşi dată.

S-a susţinut faptul că instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile Deciziei nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în detrimentul dispoziţiilor art. 1091 din vechiul C. civ., întrucât obligaţia principală a fost stinsă, astfel că au fost stinse oricare alte datorii subsecvente.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursurile formulate vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Intimatele-reclamante au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând suspendarea Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie până la soluţionarea acţiunii în anulare; anularea în tot a Ordinului nr. 171 din data de 02 septembrie 2016 al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Totodată, au solicitat obligarea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să plătească indemnizaţiile de încadrare brută lunare cuvenite începând cu data de 01 august 2016, astfel stabilite prin Ordinele nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 ale procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi să plătească dobânda legală şi rata inflaţiei la sumele datorate.

De asemenea, au solicitat obligarea Ministerului Finanţelor să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate prin aplicarea Ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016 din data de 12 august 2016.

Curtea de apel a respins cererea reclamantelor de obligare a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii pentru lipsa calităţii procesuale active, a respins capetele de cerere având ca obiect anularea şi suspendarea Ordinului nr. 171/02.09.2016, precum şi cererea de obligare la plata indemnizaţiilor de încadrare brută lunare conform ordinelor nr. 154/2016, nr. 155/2016 şi nr. 156/2016, ca rămase fără obiect.

Totodată, a admis, în parte, acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, obligând acest pârât la plata către reclamante a dobânzii legale aferente diferenţelor de drepturi salariale cuvenite şi neachitate, pentru perioada dintre data aplicării efective a ordinului nr. 171/02.09.2016 şi data aplicării efective a noilor ordine privind salarizarea, creanţă ce va fi actualizată în raport cu rata inflaţiei.

Soluţia Curţii de Apel este corectă şi va fi menţinută de instanţa de control judiciar, în urma propriului demers de aplicare a dispoziţiilor legale la situaţia de fapt.

Contrar susţinerilor recurenţilor, având în vedere că nu s-a făcut dovada plăţii integrale a drepturilor salariale cuvenite intimaţilor, ci doar pentru o anumită perioadă de timp, într-un cuantum inferior celui cuvenit, în cauză se impune cumulul dobânzii legale cu actualizarea în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului, fiind mecanisme menite a repara prejudicii distincte.

Instanţa de control judiciar reţine faptul că într-adevăr, în cauza dedusă judecăţii nu este aplicabilă Decizia nr. 2/2014 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Însă, având în vedere faptul că Ordinul nr. 2536/21.12.2016 emis de recurent a revocat cu efect retroactiv ordinul ce face obiectul acţiunii judiciare de faţă, în mod obiectiv drepturile solicitate de reclamanţi sunt aduse la momentul iniţial.

Faptul că instanţa de fond a constatat că cererea principală a rămas fără obiect, prin emiterea de către recurent a Ordinului nr. 2536/21.12.2016, nu are drept consecinţă respingerea cererilor accesorii, ci echivalează cu recunoaşterea de către pârât a pretenţiilor formulate de reclamanţi, iar faptul dovedit al neîndeplinirii obligaţiilor de plată a drepturilor solicitate, impune aplicarea normelor de drept legale, aşa cum corect a apreciat instanţa de primă jurisdicţie, în temeiul principiului reparării integrale a prejudiciului suferit.

Instanţa de recurs are în vedere că dobânda solicitată de recurenţi este o consecinţă firească a neîndeplinirii oricăror obligaţii băneşti la termenul stabilit, astfel încât toate criticile formulate de recurenţi pe acest aspect vor fi înlăturate de Înalta Curte.

Nefiind reţinute motive de casare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge recursurile formulate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 492 din 16 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.