Inadmissibility of appeal against final first-instance judgment on judicial disciplinary closure resolution

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii B. şi Inspecţia Judiciară, anularea Rezoluţiei de clasare nr. 4433/IJ/2392/DIJ/06.09.2016 şi înaintarea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare faţă de judecătorul pârât.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 333/2017 din 6 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia de nulitate a întâmpinării pentru lipsa calităţii de reprezentant al semnatarului actului şi a fost admisă excepţia tardivităţii invocării excepţiei lipsei procedurii prealabile, fiind astfel respinsă, ca tardiv formulată, excepţia invocată de pârât.

Instanţa a respins excepţia lipsei plângerii prealabile, invocată de pârâta Inspecţia Judiciară şi a respins, ca nefondată, plângerea reclamantului A. .

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul A., fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurentul a arătat că în contra menţiunii din dispozitivul sentinţei recurate, potrivit cu care aceasta este definitivă, ea poate fi supusă căii de atac a recursului, neavând niciun efect asupra dreptului de a exercita calea de atac prevăzută de lege (art. 457 alin. (2) din C. proc. civ.).

Recurentul a făcut trimitere şi la prevederile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, partea a menţionat faptul că recursul îndeplineşte cerinţele de formă impuse de art. 486 din C. proc. civ., iar motivele de recurs se încadrează în cele ale art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., respectiv pct. 8, iar recursul e vădit fondat.

Recurentul a prezentat criticile de nelegalitate pe fond ale sentinţei atacate la filele x din memoriul de recurs.

1.4. Apărările intimaţilor

Prin întâmpinările depuse la dosar de intimaţii-pârâţi a fost invocată excepţia inadmisibilităţii căii de atac a recursului.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând actele şi lucrările cauzei constată că hotărârea pronunţată de instanţa de primă jurisdicţie este definitivă, în sensul art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

C. proc. civ. reglementează căile de atac ordinare şi extraordinare ce pot fi exercitate împotriva hotărârilor judecătoreşti, prin dispoziţii imperative, de la care nu se poate deroga, în cuprinsul art. 457 alin. (1) din C. proc. civ. statuându-se că hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta.

Înalta Curte, văzând actele şi lucrările dosarului, constată că hotărârea pronunţată de instanţa de fond nu este o hotărâre ce poate fi atacată cu recurs, întrucât conform dispoziţiilor art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este definitivă.

Având în vedere dispoziţiile art. 634 C. proc. civ., care definesc noţiunea de hotărâre definitivă, dar şi pe cele ale art. 483 alin. (1) C. proc. civ., care enumeră categoriile de hotărâri împotriva cărora se poate promova calea de atac a recursului, se apreciază că decizia Curţii de Apel Bucureşti nu este susceptibilă de a fi atacată cu recurs, având caracter definitiv.

Înalta Curte reţine că recursul este inadmisibil, întrucât legiuitorul nu a prevăzut o cale de atac împotriva unei hotărâri pronunţate de instanţa de fond într-o cauză ce are ca obiect rezoluţia de clasare, ce reprezintă în fapt soluţia la sesizarea transmisă pârâtei de reclamant şi care formează obiectul cauzei deduse judecăţii.

De altfel, Plenul judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a adoptat soluţia de unificare a practicii judiciare, în şedinţa din data de 9 octombrie 2017, în conformitate cu care "în ipoteza în care contestaţia împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de CSM-Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004 a fost soluţionată pe fond de prima instanţă, prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil".

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 333/2017 din 6 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.