Social housing discrimination ruling upheld against Mayor; council claim barred for want of valid authorization

Şedinţa publică din data de 12 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Instituţia Primarului Municipiului Bucureşti şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 349/04.05.2016 emisă de pârât.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin sentinţa civilă nr. 276 din 2 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă excepţia lipsei dovezii calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată pentru reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi, în consecinţă, a fost anulată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti.

Instanţa a admis cererea reclamantului Primarul General al Municipiului Bucureşti şi a fost anulată în parte Hotărârea CNCD nr. 349/04.05.2016, relativ la constatările, sancţiunea şi obligaţiile stabilite în ceea ce-l priveşte pe Primarul General al Municipiului Bucureşti.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti şi pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Consiliul General al Municipiului Bucureşti a criticat ca fiind nelegală soluţia instanţei de fond de admitere a excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată pentru reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, arătând faptul că susţinerea instanţei este lipsită de orice fundament legal, în condiţiile în care împuternicirea este conferită de lege, respectiv de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001.

Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a arătat că hotărârea instanţei de fond este criticabilă sub aspectul nelegalităţii, întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a Legii nr. 215/2001 a administraţiei publice locale şi a O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare în ceea ce priveşte anularea în parte a hotărârii atacate relativ la constatările, sancţiunea şi obligaţiile stabilite în ceea ce-l priveşte pe Primarul General al Municipiului Bucureşti.

S-a arătat că instanţa de fond a menţinut constatarea discriminării săvârşită de Consiliul General al Municipiului Bucureşti prin emiterea HCGMB nr. 162/31.08.2015 privind aprobarea listei documentelor necesare, criteriilor şi punctajelor necesare pentru repartizarea locuinţelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului Bucureşti şi în administrarea Serviciului Spaţiu Locativ şi cu altă destinaţie, în condiţiile în care prin Legea administraţiei publice locale în relaţiile dintre autorităţile administraţiei publice locale şi consiliul judeţean, pe de o parte, precum şi între consiliul local şi primar, pe de altă parte, nu există raporturi de subordonare.

S-a susţinut că chiar dacă criteriile în baza cărora se repartizează locuinţele sociale au fost stabilite prin hotărârea autorităţii deliberative, iar aceste criterii au fost constatate ca fiind discriminatorii, totuşi şi autoritatea executivă se face vinovată de discriminare la adresa persoanelor cu dizabilităţi prin punerea în aplicare a acestei hotărâri, astfel încât punerea în aplicare a acestei hotărâri de către Primarul General al Municipiului Bucureşti are ca şi consecinţă posibilitatea de sancţionare a primarului.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu motivele de recurs formulate, sentinţa atacată şi dispoziţiile legale incidente cauzei, instanţa de control judiciar va menţine soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie ca fiind legală şi, pe cale de consecinţă, recursurile formulate vor fi respinse, pentru considerentele ce urmează.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În acord cu soluţia dată de instanţa de primă jurisdicţie asupra excepţiei lipsei dovezii calităţii de reprezentant al semnatarului cererii de chemare în judecată pentru reclamantul Consiliul General al Municipiului Bucureşti, Înalta Curte nu poate primi criticile formulate de recurentul-pârât cu privire la nelegalitatea soluţiei asupra excepţiei, având în vedere argumentele ce urmează.

Astfel, instanţa de control judiciar reţine că instanţa de fond a pus în discuţia părţilor necesitatea dovedirii calităţii de reprezentant pentru semnatarul cererii de chemare în judecată în numele Consiliului, acordând termen pentru acest fapt, iar la dosarul cauzei a fost depusă o dispoziţie a primarului privind delegarea atribuţiei primarului de semnare a cererilor de chemare în judecată în numele Municipiului Bucureşti, a Primarului General al Municipiului Bucureşti şi a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.

Recurentul susţine în cererea de recurs că împuternicirea este conferită de lege, respectiv de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001, argument pe care Înalta Curte nu îl poate primi, întrucât potrivit legii, consiliul local este autoritate deliberativă, activitatea sa concretizându-se în hotărâri, adoptate în forma şi cu respectarea condiţiilor strict prevăzute de lege.

Dacă în ceea ce priveşte calitatea procesuală a consiliului local discuţiile din doctrina juridică se cantonează pe calitatea de titular de drepturi şi obligaţii ce revine, de regulă persoanei juridice (respectiv comuna) şi nu autorităţilor administraţiei publice locale, în ceea ce priveşte reprezentarea acestor autorităţi în faţa instanţei de judecată, se vor avea în vedere dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 215/2001 şi ale art. 793 din O.G. nr. 35/2002 pentru aprobarea Regulamentului-cadru de organizare şi funcţionare a consiliilor locale.

Astfel, din coroborarea acestor dispoziţii legale rezultă că, în situaţia în care consiliul local figurează ca parte într-un litigiu, este necesar ca organul deliberativ să-şi exercite drepturile procesuale în aceeaşi manieră în care îşi desfăşoară activitatea sa de autoritate publică locală.

Aceasta înseamnă că pentru promovarea unei acţiuni în justiţie consiliul local trebuie în şedinţă, convocată şi desfăşurată în conformitate cu prevederile art. 39-44 din Legea nr. 215/2001, să discute şi să voteze o hotărâre prin care să stabilească necesitatea promovării unei acţiuni, căi de atac şi să împuternicească o persoană în acest sens (persoană angajată, conform art. 791 şi 793 din O.G. nr. 35/2002 sau apărător ales).

Pe de altă parte, chiar dacă acţiunea a fost semnată de reprezentantul Primarului, manifestarea de voinţă în acest sens nu poate produce efecte juridice, fiind lovită de nulitate, pentru încălcarea condiţiilor imperative ale Legii nr. 215/2001 referitoare la condiţiile şi procedura de adoptare a actelor consiliului local (secţiunea a 3-a din lege).

Consiliul local, ca autoritate publică locală, cu caracter deliberativ, funcţionează în şedinţe şi adoptă hotărâri, iar orice altă acţiune a consilierilor locali, în afara acestui cadru legal, este lipsită de efecte juridice.

Pentru aceste motive, Înalta Curte reţine că nu poate fi vorba de o împuternicire conferită de lege, aşa cum susţine recurentul, motiv pentru care recursul formulat de Consiliul General al Municipiului Bucureşti va fi respins ca nefondat.

Cu privire la recursul formulat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Înalta Curte constată că sunt nefondate criticile formulate de recurent, pentru următoarele considerente.

Prin acţiunea introductivă a fost supusă controlului judiciar Hotărârea CNCD nr. 349/04.05.2016. Instanţa de control judiciar reţine că pârâtul CNCD s-a sesizat din oficiu cu privire la criteriile de atribuire a locuinţelor sociale menţionate în Anexa nr. 3 a Hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti nr. 162/2015 privind aprobarea listei documentelor necesare, criteriilor şi punctajelor necesare pentru repartizarea locuinţelor sociale aflate în patrimoniul Municipiului Bucureşti şi în administrarea SSLAD.

Este astfel de necontestat că Hotarârea nr. 162/2015 vizată de actul supus controlului judiciar (Hotărârea nr. 349/2016) a fost emisă de Consiliul General al Municipiului Bucureşti, autoritate publică deliberativă distinctă de autoritatea executivă a primarului, fiecare dintre aceste autorităţi având o capacitate de drept administrativ proprie în îndeplinirea atribuţiilor ce le revin.

Pentru aceste considerente, văzând atribuţiile partajate conferite autorităţii deliberative şi autorităţii executive, Înalta Curte constată, în deplin acord cu cele reţinute de instanţa de fond, că discriminarea ce a fost reţinută de pârât prin hotărârea atacată nu poate fi imputată Primarului General al Municipiului Bucureşti, deoarece respectivele criterii ce au fost analizate nu au fost stabilite de primar, ci au fost stabilite prin hotărârea autorităţii deliberative.

Nu poate fi acceptată teza susţinută de recurent cu privire la faptul că şi autoritatea executivă se face vinovată de discriminare la adresa persoanelor cu dizabilităţi prin punerea în aplicare a acestei hotărâri şi va fi respinsă de instanţa de control judiciar, în primul rând pentru că executarea unor dispoziţii nu poate fi pusă pe acelaşi plan cu elaborarea dispoziţiilor în discuţie. În al doilea rând, Înalta Curte are în vedere că instanţa de fond a analizat hotărârea atacată numai cu privire la constatările, sancţiunea şi obligaţiile stabilite în ceea ce-l priveşte pe Primarul General al Municipiului Bucureşti, motiv pentru care instanţa de recurs nu va proceda la analiza detaliată a criteriilor reţinute in Hotărârea Consiliului Local care au fost constatate ca fiind discriminatorii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Consiliul General al Municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 276 din 2 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 decembrie 2019.