Differentiation in salary allowances for civil servants based on seniority tranche transition date and application of the 2010 Framework Salary Law

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 30.09.2015 pe rolul Tribunalului Satu Mare, secţia I civilă, reclamanţii A., B. şi C. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca, modificarea Ordinului nr. 1992/01.09.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi admiterea contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 1704/30.07.2015 având acelaşi emitent, în sensul calculării corecte a cuantumului sporului de risc şi confidenţialitate ce reprezintă 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, acordarea cuantumului sporului de risc şi confidenţialitate la nivelul procentului de 15% din indemnizaţia de încadrare brută lunară, respectiv pentru A. - 1209 RON, începând cu data de 01.04.2014; pentru B. - 1172 RON, începând cu data de 15.01.2014; pentru C. - 1209 RON, începând cu data de 01.06.2015; precum şi acordarea drepturilor salariale prevăzute în ordinul contestat, de la data naşterii acestora şi nu din data de 01.04.2015.

Prin sentinţa nr. 3 din 20.01.2016, Tribunalul Satu Mare, secţia I civilă a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Oradea.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 08/CA/2017-P.I. din 25 ianuarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, prin D.G.R.F.P. Cluj Napoca - prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Satu Mare.

3. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs reclamanţii A., B. şi C. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei ca lipsite de temei legal şi, rejudecând cauza pe fond, admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

În cererea de recurs arată că motivarea instanţei în sensul că discriminarea invocată nu se confirmă este contradictorie, deoarece argumentele folosite duc la o concluzie contrară, respectiv că discriminarea a existat. Argumentul conform căruia "de vreme ce salarizarea diferită a persoanelor din aceeaşi categorie de personal a fost determinată de aplicarea dispoziţiilor legale din norme juridice în vigoare la data avansării în tranşe de vechime" şi "salarizarea reclamanţilor-recurenţi anterior datei de 09.04.2015 a fost efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare la acel moment, Legea - cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010" confirmă discriminarea reclamată, fapt ce rezultă din cererea introductivă în care au identificat ca formă de discriminare aplicarea prin interpretarea diferită a disp. art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010.

Pentru a proba actul de discriminare invocat au anexat în copie Ordinul nr. 876 din 22.05.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Ordinul nr. 2515/C emis de Ministrul Justiţiei, din care rezultă că un procuror cu clasa de salarizare 101 (corespunzătoare unei vechimi în funcţie între 5-10 ani şi gradaţia 3) beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută de 6.907 RON, un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate în cuantum de 986 RON şi un spor pentru condiţii deosebite de muncă în cuantum de 986 RON, în timp ce un judecător cu aceeaşi clasă de salarizare beneficiază de o indemnizaţie de încadrare brută de 7.559 RON, un spor pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică şi al sporului de confidenţialitate în cuantum de 1134 RON şi un spor pentru condiţii deosebite de muncă în cuantum de 1135 RON. Exemplul dovedeşte că Ministerul Justiţiei a aplicat diferit disp. art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, în comparaţie cu Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Or, prin discriminare, potrivit art. 2 din O.G. nr. 137/2000, se înţelege orice deosebire, excludere sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, etc., existând discriminare, conform art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, şi atunci când se aplică un tratament diferit persoanelor aflate în situaţii comparabile.

Recurenţii au susţinut că de la adoptarea Legii-cadru nr. 284/2010 şi până în prezent, salarizarea personalului plătit din fonduri publice nu s-a realizat în totalitate în baza acestui act normativ, nefiind aplicate valoarea de referinţă sectorială şi coeficienţii claselor de salarizare prevăzuţi în anexele legii, salarizarea realizându-se conform unor legi anuale de salarizare.

Au invocat Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 - paragrafele 21, 31 şi 32, şi concluzia potrivit căreia efectul neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 este acela că nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prev. de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile/definitive. Acest nivel maxim urmează să se stabilească prin raportare la aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în muncă şi în specialitate, aceleaşi condiţii de studii din cadrul întregii categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică. În acest sens au făcut referire şi la Nota nr. x/2017 a Direcţiei Legislaţie, Documentare, Contencios din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

Au susţinut că Deciziile Curţii Constituţionale nr: 818/03.06.2008; 819/03.06.2008; 820/03.06.2008; 821/03.06.2008; 1.325/04.12.2008 şi 872/23.12.2008, invocate de instanţa de fond, au un caracter general şi, având în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016, care a tranşat problema salarizării în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, au apreciat că aceasta are relevanţă în cauză.

La data de 18.10.2018, recurenţii au depus la dosar un memoriu prin care au prezentat situaţia de fapt, evoluţia legislaţiei în materia salarizării personalului bugetar şi au invocat Deciziile nr. 32/2015 şi nr. 23/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi Decizia nr. 21/2016 prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii. Au susţinut că aceste dezlegări sunt obligatorii pentru instanţe, însă trebuie primite în contextul în care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu a analizat, în cuprinsul deciziilor menţionate, din perspectiva discriminării, chestiunea de drept supusă dezlegării, ci doar din perspectiva tehnică a succesiunii actelor normative ce au reglementat în timp, ulterior intrării în vigoare a Legii 330/2009, problematica salarizării personalului plătit din fonduri publice.

Practica judiciară a cunoscut un reviriment în momentul pronunţării Deciziei nr. 23/2016 şi acesta impune instanţelor schimbarea de optică pe care o marchează în raport cu chestiunea de drept dedusă judecaţii şi cu legislaţia ce nu a fost avută în vedere la data pronunţării Deciziei nr. 32/2015.

Prin Legea 71/2015 s-a urmărit eliminarea discriminărilor existente între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, aspect ce rezultă din expunerea de motive a amendamentului propus pentru modificarea O.U.G. nr. 83/2014.

Recurenţii au mai precizat că la data la care erau scadente drepturile salariale nu cunoşteau faptul că au fost prejudiciaţi prin situaţia de discriminare, astfel că sunt aplicabile disp. art. 170 din Codul muncii. Totodată, au invocat disp: art. 16 alin. (1) din Constituţie, art. 1 alin. (2) şi art. 27 alin. (4) din O.U.G. nr. 137/2000, art. 5 din Codul muncii, art. 1 din Protocolul nr. 12 la CEDO.

4. Apărările intimaţilor

4.1. Intimatul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a formulat întâmpinare prin care a invocat nulitatea recursului, a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat. A susţinut, în esenţă, că trecerea la noul sistem de salarizare, bazat pe clase de salarizare, prin intrarea în vigoare de la 1.01.2011 a Legii-cadru nr. 284/2010, a avut influenţă şi asupra cuantumului drepturilor salariale de care beneficiază procurorii aflaţi în situaţii aparent similare. Diferenţa dintre indemnizaţia unui procuror care la data de 1.01.2011 era deja reîncadrat într-o anumită clasă de salarizare, în raport de vechimea în muncă şi vechimea în funcţie avute până la această dată şi cea a altui procuror care trece în aceeaşi clasă de salarizare cu primul, dar ulterior datei de 1.01.2011, rezultă din modul de calcul al indemnizaţiei de încadrare brute lunare stabilite de lege începând cu anul 2011, în care salarizarea personalului s-a efectuat prin aplicarea disp. Legii nr. 285/2010.

4.2. Intimatul pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

În esenţă, a invocat Deciziile Curţii Constituţionale nr: 820/2006, 818-821/2008, faptul că solicitarea reclamanţilor încalcă principiul neretroactivităţii legii, a prezentat cadrul legal privind salarizarea personalului bugetar şi a precizat că drepturile salariale ale reclamanţilor au fost stabilite începând cu data de 9.04.2015, potrivit Legii nr. 71/2015, pentru funcţii similare în plată, respectiv gradul profesional, la această dată, iar pentru vechimea în funcţie şi muncă dobândită începând cu anul 2011, s-au avut în vedere drepturile salariale ale unui procuror care se afla în aceleaşi tranşe de vechime în funcţie sau în muncă, anterior acestei date.

La momentul judecăţii fondului, drepturile salariale ale procurorilor erau cele aferente lunii mai 2009, majorate cu 10% începând cu data de 1.12.2015, dar structurate pe cele 3 componente: indemnizaţia de încadrare brută lunară, cuantum spor risc şi suprasolicitare şi confidenţialitate şi cuantum spor pentru condiţii deosebite.

4.3. Intimata pârâtă D.G.R.F.P. Cluj Napoca, prin A.J.F.P. Satu Mare, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca netemeinic şi nelegal susţinând că salarizarea reclamanţilor, anterior datei de 9.04.2015, s-a făcut în conformitate cu legislaţia în vigoare la acel moment - Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010. Discriminarea invocată nu se confirmă de vreme ce salarizarea diferită a fost determinată de aplicarea legilor în vigoare la data avansării în tranşe de vechime.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu prealabil, referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a intimatului-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reiterată prin întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, instanţa de control judiciar reţine că la termenul de judecată din 13.04.2016, instanţa de fond a admis această excepţie, pentru considerentele cuprinse în încheierea de şedinţă de la acel termen, iar soluţia de admitere a excepţiei nu a fost criticată prin cererea de recurs, astfel că acest intimat nu are calitate procesuală pasivă în cauza de faţă. În consecinţă, nulitatea recursului invocată prin aceeaşi întâmpinare nu va fi analizată, fiind invocată de o persoană fără calitate procesuală pasivă.

Analizând sentinţa recurată în raport cu criticile formulate de reclamanţi, cu apărările din întâmpinări şi cu prevederile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Prin Ordinul nr. 1704/31.07.2015 emis de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 76 din Legea nr. 304/2004, art. 74 alin. (1) şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 8, art. 9 alin. (1)-(4) şi art. 10 din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, art. 1 alin. (5), art. 5 alin. (1) şi (1)1 şi art. 11 alin. (2) din O.U.G. nr. 83/2014, cu luarea în considerare a Ordinului nr. 148/03.06.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, s-a dispus ca începând cu data de 09.04.2015, procurorii şi personalul de specialitate juridică asimilat procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, parchetelor de pe lângă tribunale şi parchetelor de pe lângă judecătorii, prevăzuţi în anexele 1-15, să beneficieze de drepturile salariale trecute în dreptul fiecăruia.

Conform anexei, reclamantului A., procuror cu grad de parchet de tribunal, clasa 103, cu o vechime în funcţie între 5-10 ani, i s-a stabilit o îndemnizaţie de încadrare brută lunară de 8.063 RON, un cuantum al sporului de risc şi confidenţialitate de 1.059 RON şi un cuantum al sporului de condiţii deosebite de muncă de 1.209 RON; reclamantului B., procuror cu grad de parchet de tribunal, clasa 102, cu o vechime în funcţie între 5-10 ani, i s-a stabilit o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 7.810 RON, un cuantum al sporului de risc şi confidenţialitate de 1.098 RON şi un cuantum al sporului de condiţii deosebite de muncă de 1.172 RON, iar reclamantului C., procuror cu grad de parchet de judecătorie, clasa 101, cu o vechime în funcţie între 5-10 ani, i s-a stabilit o indemnizaţie de încadrare brută lunară de 7.258 RON, un cuantum al sporului de risc şi confidenţialitate de 954 RON şi un cuantum al sporului de condiţii deosebite de muncă de 1.088 RON.

Prin prezenta acţiune reclamanţii au invocat discriminarea creată prin acest ordin, în raport cu judecătorii sau procurorii care au trecut într-o altă tranşă de vechime anterior anului 2011, şi au solicitat modificarea ordinului atacat şi admiterea contestaţiei formulate împotriva Ordinului nr. 1704/30.07.2015 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Instanţa de fond a respins acţiunea reţinând că problema inegalităţii de tratament a fost generată de faptul că, în conformitate cu disp. art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizaţia de încadrare, procent net inferior celor prevăzute de O.U.G. nr. 27/2006 pentru avansarea în tranşe de vechime. În conformitate cu art. 4 din această ordonanţă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii - asistenţi beneficiau, în raport cu vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, de o majorare a indemnizaţiei stabilite potrivit art. 3 alin. (1), calculată în procente la indemnizaţia de încadrare brută lunară, după cum urmează: de la 3 la 5 ani -10%; de la 5 la 10 ani -15%; de la 10 la 15 ani -20%; de la 15 la 20 de ani - 25%; peste 20 de ani - 30%.

Potrivit art. 41 din acelaşi act normativ, pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: de la 3 la 5 ani - 5%; de la 5 la 10 ani -10%; de la 10 la 15 ani -15%; de la 15 la 20 ani - 20%; peste 20 ani - 25%.

La data de 09.04.2015 a intrat în vigoare Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin care s-a introdus alin. (5) la art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 care prevede că "Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii".

Prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii. Această prevedere se aplică şi în cadrul stabilirii cuantumului gradaţiilor de care a beneficiat personalul care a avansat în gradaţie după anul 2010.

Curtea a observat că salarizarea reclamanţilor, anterior datei de 09.04.2015, a fost efectuată în conformitate cu legislaţia în vigoare la acel moment, respectiv Legea-cadru nr. 284/2010 şi Legea nr. 285/2010. Discriminarea susţinută de reclamanţi nu se confirmă, de vreme ce salarizarea diferită a persoanelor care fac parte din aceeaşi categorie de personal a fost determinată de aplicarea dispoziţiilor legale în vigoare la data avansării în tranşe de vechime.

Instanţa a reţinut, de asemenea, şi incidenţa Deciziilor Curţii Constituţionale nr: 818/3.06.2008, 819/3.06.2008, 820/3.06.2008, 821/3.06.2008, 1.325/4.12.2008 şi 872/23.12.2008, prin care s-a constatat că disp. art. 1, art. 2 alin. (1)-(3) şi alin. (11), art. 6, precum şi disp. art. 27 din O.G. nr. 137/2000, republicată, sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative.

Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a apreciat că nu poate fi vorba despre discriminarea invocată de reclamanţi, având în vedere că diferenţele apărute în ceea ce priveşte cuantumul drepturilor salariale, ulterior datei de 1.01.2011, între judecători şi procurori cu aceeaşi vechime, sunt rezultatul aplicării dispoziţiilor legale în vigoare la data trecerii într-o tranşă superioară de vechime.

Înalta Curte reţine că, potrivit disp. art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

De asemenea, în conformitate cu disp. art. 14 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, exercitarea drepturilor şi libertăţilor recunoscute de Convenţie este garantată, fără nicio deosebire, bazată, în special, pe sex, rasă, culoare, limbă, religie, opinii politice sau orice alte opinii, origine naţională sau socială, apartenenţa la o minoritate naţională, avere, naştere sau orice altă situaţie.

CEDO a statuat în mod constant în jurisprudenţa sa că diferenţa de tratament devine discriminare atunci când se induc distincţii între situaţii analoge sau comparabile, fără ca acestea să se bazeze pe o justificare rezonabilă şi obiectivă.

Pentru a se situa în domeniul de aplicare al art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000, deosebirea, excluderea, restricţia sau preferinţa trebuie să aibă la bază unul din criteriile exemplificate de acest articol şi trebuie să se refere la persoane aflate în situaţii comparabile, dar care sunt tratate în mod diferit datorită apartenenţei lor la una din categoriile prevăzute în textul de lege menţionat. Criteriul circumstanţiat la situaţia particulară a persoanei care se consideră discriminată trebuie să fi constituit mobilul determinant în aplicarea tratamentului diferit. Condiţia criteriului trebuie interpretată în sensul existenţei ca element care este concretizat, materializat şi care constituie cauza actului sau faptei de discriminare şi care, în situaţia inexistenţei, nu ar determina săvârşirea discriminării. Astfel, natura discriminării, sub aspectul ei constitutiv, decurge tocmai din faptul că diferenţa de tratament este determinată hotărâtor de existenţa unui criteriu, ceea ce presupune o relaţie de cauzalitate între tratamentul diferit imputat şi criteriul invocat în situaţia persoanei care se consideră discriminată. Tratamentul diferenţiat trebuie să urmărească sau să aibă ca efect restrângerea ori înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale ori a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

În cauză nu se identifică niciunul dintre criteriile anterior menţionate, care să aibă ca scop sau efect restrângerea, în condiţii de egalitate, a drepturilor salariale ale reclamanţilor.

Diferenţele apărute începând cu data de 1.01.2011 între drepturile salariale ale judecătorilor şi procurorilor care au trecut la o nouă tranşă de vechime, faţă de cei care aveau vechimea respectivă anterior acestei date, au fost determinate, aşa cum s-a precizat, de modificările legislative introduse de Legea-cadru a salarizării nr. 284/2010. A fost creat un număr de 110 clase de salarizare cărora le corespunde un coeficient de ierarhizare de la 1 la 15, conform art. 10 alin. (2) din Legea-cadru 284/2010. Clasele de salarizare şi coeficienţii de ierarhizare au fost prevăzuţi expres în anexa la legea cadru pentru funcţiile de execuţie, la acestea adăugându-se 5 gradaţii corespunzătoare tranşelor de vechime în muncă, potrivit art. 11 alin. (2) şi (3) din legea-cadru.

Dacă, în conformitate cu art. 41 din O.U.G. nr. 27/2006, pentru vechimea în muncă, judecătorii, procurorii, personalul asimilat acestora şi magistraţii-asistenţi beneficiază de un spor de vechime calculat la indemnizaţia de încadrare brută lunară, corespunzător timpului efectiv lucrat în program normal de lucru, astfel: de la 3 la 5 ani - 5%; de la 5 la 10 ani -10%; de la 10 la 15 ani -15%; de la 15 la 20 ani - 20%; peste 20 ani - 25%, art. 10 alin. (5) din legea-cadru schimbă acest sistem şi stabileşte că diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din salariul de bază, solda/salariul de funcţie, indemnizaţia lunară de încadrare. Prin urmare, după data de 1.01.2011, prin intrarea în vigoare a Legii-cadru a salarizării nr. 284/2010, se ajunge la diminuarea drepturilor salariale ale judecătorilor şi procurorilor care au trecut într-o tranşă superioară de vechime ulterior acestui moment.

Cererea de recurs este întemeiată pe considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016, prorogarea unor termene, precum şi unele măsuri fiscal-bugetare, recurenţii apreciind relevante următoarele considerente ale deciziei: paragraful 21 - "Prin O.U.G. nr. 20/2016 (care se aplică întregului personal bugetar, inclusiv magistraţilor), s-au eliminat şi diferenţele provenite din faptul că o parte dintre magistraţii şi personalul asimilat, încadraţi în aceeaşi funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate au obţinut hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile (în temeiul C. proc. civ. din 1865) sau definitive (în temeiul C. proc. civ.), prin care le-au fost recunoscute majorări salariale, în timp ce alţii nu obţinuseră asemenea hotărâri judecătoreşti. Astfel, urmarea intrării în vigoare a O.U.G. nr. 20/2016 este aceea că, pentru fiecare funcţie, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, indemnizaţia de încadrare a magistraţilor şi a personalului asimilat este aceeaşi, stabilită la nivel maxim. (...)".

Paragraful 31 - "Pentru respectarea principiului constituţional al egalităţii în faţa legii, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare, prevăzut de O.U.G. nr. 57/2015, corespunzător fiecărei funcţii, grad/treaptă, gradaţie, vechime în funcţie sau în specialitate, trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

Paragraful 32 - "În consecinţă, ca efect al neconstituţionalităţii disp. art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015, nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prevăzută de art. 31 alin. (1) din O.U.G. nr. 57/2015 trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică". Recurenţii consideră că Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/2016 a tranşat problema salarizării în cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, astfel că are relevanţă în cauză.

Ceea ce nu au însă în vedere recurenţii este Decizia Curţii Constituţionale nr. 820/2006 prin care a fost respinsă ca inadmisibilă excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 180 şi 198 din Legea 19/2000 şi ale art. I pct. 751 din O.U.G. nr. 49/2001, în considerentele acesteia reţinându-se că situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări.

Or, situaţia diferită în care s-au aflat recurenţii din punct de vedere al cuantumului drepturilor salariale, în comparaţie cu colegii care trecuseră la aceeaşi tranşă de vechime anterior datei de 1.01.2011, este, aşa cum s-a precizat deja, consecinţa reglementării aplicabile la momentul la care au trecut în tranşa superioară de vechime.

În anul 2011, salarizarea personalului s-a efectuat prin aplicarea disp. Legii nr. 285/2010. Potrivit art. 4 alin. (3), personalul plătit din fonduri publice se reîncadrează, începând cu 1 ianuarie 2011, pe clase de salarizare, pe noile funcţii, gradaţii şi grade prevăzute de legea-cadru, în raport cu funcţia, vechimea, gradul şi treapta avute de persoana reîncadrată la 31 decembrie 2010.

Art. 6 alin. (1) din aceeaşi lege prevede că în anul 2011, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din legea-cadru, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea-cadru, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Alin. 3 al aceluiaşi articol stabileşte că prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie pentru personalul care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale "Justiţie" (...).

Această reglementare a fost preluată şi în O.U.G. nr. 80/2010 pentru completarea art. 11 din O.U.G. nr. 37/2008 privind reglementarea unor măsuri financiare în domeniul bugetar, astfel cum a fost aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 283/2011. Astfel, art. 6 alin. (1) stabileşte că în anul 2012, avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă se face prin încadrarea în clasele de salarizare corespunzătoare vechimii în muncă dobândite, prevăzute la art. 11 alin. (3) din Legea-cadru nr. 284/2010, cu modificările ulterioare, personalul beneficiind de o majorare a salariului de bază avut, corespunzător numărului de clase de salarizare succesive suplimentare multiplicat cu procentul stabilit la art. 10 alin. (5) din legea sus-menţionată, fără acordarea salariului corespunzător coeficientului de ierarhizare aferent noii clase de salarizare. Conform alin. (2) al aceluiaşi articol, în anul 2012, prevederile alin. (1) se aplică în mod corespunzător personalului de conducere, precum şi la trecerea într-o altă tranşă de vechime în funcţie personalului care ocupă funcţii din cadrul familiei ocupaţionale «Justiţie»."

În privinţa acestei reglementări, instanţa de recurs constată că prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 669/2012 a fost respinsă ca neîntemeiată excepţia de neconstituţionalitate a disp. art. 6 din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice reţinându-se că avansarea personalului încadrat pe funcţii de execuţie în gradaţia corespunzătoare tranşei de vechime în muncă şi calculul indemnizaţiilor se face potrivit normelor juridice în vigoare la data unei astfel de avansări, cuantumurile ce ar fi putut fi calculate potrivit legislaţiei aplicabile anterior acestei date neavând regimul juridic al unor drepturi câştigate. De altfel, Curtea subliniază faptul că legiuitorul poate interveni oricând, din raţiuni ce ţin de politica economico-financiară a statului, cu reglementarea unor criterii de avansare şi a unor metodologii de calcul al indemnizaţiilor obţinute în urma avansării, ce devin aplicabile de la data intrării lor în vigoare, înlocuind vechile norme având acelaşi obiect, pe care le abrogă.

De asemenea, în aceeaşi decizie s-a menţionat că este neîntemeiată critica autorului excepţiei potrivit căreia, în măsura în care calculul indemnizaţiei de încadrare, conform disp. art. 6 din Legea 285/2010, duce la un cuantum al acestei indemnizaţii mai mic faţă de cel calculat potrivit prevederilor Legii-cadru 330/2009, în condiţii identice de vechime în muncă şi vechime în funcţie, textele criticate creează discriminare între persoanele care au trecut la o tranşă superioară de vechime în cursul anului 2011 şi cele care au trecut la o astfel de tranşă anterior intrării în vigoare a Legii 285/2010.

Recurenţii reclamanţi au trecut la tranşe superioare de vechime în anii 2014 şi 2015, dar considerentele deciziilor Curţii Constituţionale rămân valabile, pentru identitate de raţiune, în condiţiile în care şi în anii 2014 şi 2015, judecătorii şi procurorii care treceau într-o nouă tranşă de vechime aveau drepturi salariale mai mici decât ale colegilor care, anteior datei de 1.01.2011, trecuseră în respectiva tranşă de vechime.

Relevanţă prezintă, în acelaşi timp, şi jurisprudenţa Curţii Constituţionale invocată de prima instanţă, conform căreia prin art. 27 alin. (1) al O.G. nr. 137/2000 se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare. Art. 2 alin. (3) din ordonanţă caracterizează ca discriminatorii, între altele, prevederile care dezavantajează anumite persoane, faţă de alte persoane, fără să facă vreo distincţie cu privire la natura juridică a acestor prevederi, ceea ce poate fi înţeles că se referă şi la acte normative cu putere de lege, cum sunt cele adoptate de Parlament şi ordonanţele Guvernului, emise în virtutea delegării legislative prevăzute de art. 115 din Constituţie.

Luând în considerare şi disp. art. 27 alin. (1) din ordonanţă, prin care se instituie dreptul persoanei care se consideră discriminată de a cere instanţei de judecată, între altele, restabilirea situaţiei anterioare şi anularea situaţiei create prin discriminare, deci şi a prevederilor cu caracter discriminatoriu, instanţa de judecată poate să înţeleagă - ceea ce s-a şi petrecut în una dintre cauzele analizate - că are competenţa să anuleze o dispoziţie legală pe care o consideră discriminatorie şi, pentru a restabili situaţia de echilibru între subiectele de drept, să instituie ea însăşi o normă juridică nediscriminatorie sau să aplice dispoziţii prevăzute în acte normative aplicabile altor subiecte de drept, în raport cu care persoana care s-a adresat instanţei se consideră discriminată.

Un asemenea înţeles al dispoziţiilor ordonanţei, prin care se conferă instanţelor judecătoreşti competenţa de a desfiinţa norme juridice instituite prin lege şi de a crea în locul acestora alte norme sau de a le substitui cu norme cuprinse în alte acte normative, este evident neconstituţional, întrucât încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, ca şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Parlamentul şi, prin delegare legislativă, în condiţiile art. 115 din Constituţie, Guvernul au competenţa de a institui, modifica şi abroga norme juridice de aplicare generală. Instanţele judecătoreşti nu au o asemenea competenţă, misiunea lor constituţională fiind aceea de a realiza justiţia - art. 126 alin. (1) din Legea fundamentală -, adică de a soluţiona, aplicând legea, litigiile dintre subiectele de drept cu privire la existenţa, întinderea şi exercitarea drepturilor lor subiective.

Rezultă în mod clar că instanţele de judecată nu sunt abilitate să refuze aplicarea unor acte normative cu motivarea că sunt discriminatorii, cum este situaţia în cauză, în care nu se poate refuza aplicarea Legii-cadru a salarizării nr. 284/2010 şi a celor care au reglementat salarizarea personalului bugetar pe anii 2011-2015, cu motivarea că sunt discriminatorii dispoziţiile care transformă cele cinci tranşe de vechime în clase de salarizare şi acordă pentru fiecare clasă de salarizare un procent de 2,5%, ajungându-se la o diminuare a drepturilor salariale.

La data de 18.10.2018, recurenţii au depus la dosar un memoriu prin care au invocat Deciziile nr. 32/2015 şi nr. 23/2016 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, precum şi Decizia nr. 21/2016 prin care a fost soluţionat un recurs în interesul legii.

Prin Decizia nr. 21/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul în interesul legii formulat de Avocatul Poporului şi a stabilit că, în interpretarea şi aplicarea disp. art. 30 alin. (6) şi art. 48 alin. (1) pct. 7 din Legea 330/2009, art. 4 alin. (1), art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 1/2010, art. 1 alin. (5) din Legea 285/2010 şi art. 8 din anexa nr. 5 a Legii 63/2011, au dreptul la sume compensatorii persoanele care au dobândit titlul de doctor după intrarea în vigoare a Legii 330/2009.

Prin Decizia nr. 32/2015, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Piteşti, secţia I civilă şi a stabilit că, în raport cu prevederile art. 7 din Legea-cadru nr. 284/2010, ce stabilesc aplicarea etapizată a dispoziţiilor sale, şi cu cele ale art. 4 alin. (2) din Legea 285/2010, art. 4 alin. (2) din Legea 283/2011, art. 2 din O.U.G. nr. 84/2012, art. 1 din O.U.G. nr. 103/2013, care opresc aplicarea efectivă a valorii de referinţă şi a coeficienţilor de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare din anexele Legii-cadru nr. 284/2010, ţinând seama şi de prevederile art. 6 alin. (1) şi (3) din Legea 285/2010, se va face distincţie între reîncadrare, potrivit legii-cadru de salarizare, şi plata efectivă a drepturilor salariale.

Prin Decizia nr. 23/2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept a admis sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal stabilind că, în interpretarea şi aplicarea disp. art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi instituţii publice.

Înalta Curte constată că susţinerile din acest memoriu reprezintă o completare a motivelor de recurs, recurenţii înţelegând să folosească paragrafe din considerentele acestor decizii pentru a argumenta pretinsa discriminare la care au fost supuşi în privinţa drepturilor salariale pe care le-au primit ulterior trecerii la o tranşă superioară de vechime.

Se reţine că la data formulării prezentului recurs - 16.03.2017 - toate cele trei decizii invocate în memoriu erau publicate în Monitorul Oficial, astfel încât nimic nu îi împiedica pe recurenţi să le invoce în cererea de recurs. Or, potrivit art. 487 alin. (1) C. proc. civ., recursul se va motiva prin însăşi cererea de recurs, în afară de cazurile prevăzute la art. 470 alin. (5), aplicabile şi în recurs.

Trimiterea la considerentele deciziilor în discuţie s-a făcut prin prisma dispoziţiilor art. 517 alin. (4) şi, respectiv, art. 521 alin. (3) din C. proc. civ., dar aceste prevederi consacră obligaţia instanţelor de judecată de a respecta, de la data publicării în Monitorul Oficial, dezlegarea dată problemelor de drept judecate prin deciziile pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în soluţionarea recursurilor în interesul legii, precum şi prin cele pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept.

Dar, în condiţiile în care litigiul de faţă vizează o altă problemă de drept decât cele dezlegate prin deciziile anterior menţionate, invocarea unor considerente ale acestor decizii, ulterior expirării termenului de recurs, constituie o completare tardivă a motivelor de recurs.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A., B. şi C. împotriva sentinţei nr. 08/CA/2017-P.I. din 25 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 11 decembrie 2019.