Revision of final tax decision dismissed where re-authorization status was previously adjudicated and no new circumstances established

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 03.07.2014, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a solicitat: anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 113/17.04.2014, emisă de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor; anularea Deciziei de impunere nr. x/30.08.2011 privind obligaţii suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală, emisă de A.N.A.F. - A.N.V. - Activitatea de inspecţie fiscală, constând în accize în cuantum de 17.129.687 RON pentru perioada 01.01.2006-31.01.2011 şi majorări de întârziere în cuantum de 2.882.099 RON pentru perioada 16.08.2006 - 22.07.2011; anularea Raportului de inspecţie fiscală nr. x/29.08.2011-30.08.2011 (nr. 50299/30.08.2011) întocmit de A.N.V. - Direcţia Supraveghere Accize şi Operaţiuni Vamale şi a Procesului-verbal nr. x/SCEM/07.12.2010 încheiat de A.N.A.F. - A.N.V. - Direcţia Autorizare şi Supraveghere Produse Accizate şi a măsurilor dispuse prin acestea; exonerarea reclamantei de plata sumelor de 17.129.687 RON şi 2.882.090 RON.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1642 din 9 iunie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, a anulat în parte Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 113/17.04.2014, Decizia de impunere nr. x/30.08.2011, raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.08.2011-30.08.2011 şi procesul-verbal nr. x/SCEM/07.12.2010, în ceea ce priveşte sumele de 185.824 RON accize cu accesorii în valoare de 321.290 RON şi 6.309.275 RON accize şi a menţinut celelalte dispoziţii ale actelor atacate.

3. Recursurile exercitate în cauză

Împotriva sentinţei au declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., dar şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, criticând-o pentru nelegalitate.

4. Hotărârea pronunţată de instanţa de recurs

Prin Decizia nr. 382 din data de 05.02.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins recursurile declarate de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti împotriva sentinţei nr. 1642 din 9 iunie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pronunţate în dosar nr. x/2014, ca nefondate.

5. Cererea de revizuire.

Împotriva Deciziei nr. 382 din data de 05.02.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în dosarul nr. x/2014, a formulat cerere de revizuire reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiată pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., motivat de faptul că instanţa nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut, respectiv asupra incidenţei dispoziţiilor art. 20623 din Codul fiscal în vigoare la data de 30.08.2011, a dispoziţiilor aer. 20624 pct. 1 din Codul fiscal, a prevederilor art. IV pct. 6 din O.U.G. nr. 54/23.06.2010, Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal - punctul 86, subpunctele 12 şi 13, iar atât timp cât societatea se afla în procedura de reautorizare nu se puteau lua măsuri împotriva societăţii de către Serviciul de Coordonare Echipe Mobile şi nu se putea calcula sume în cuantum de 13.195.397 RON, compusă din accize în cuantum de 10.634.588 RON, dobânzi aferente accizelor în sumă de 965.621 RON şi penalităţi de întârziere aferente accizelor în sumă de 1.595.188 RON, acestea fiind nedatorate de către S.C. A. S.R.L..

Revizuenta arată că, revizuirea unei hotărâri pronunţate asupra fondului sau care evocă fondul poate fi cerută dacă: s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.

Astfel, prin motivul nr. 1 de recurs - întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta S.C. A. S.R.L. a arătat că sentinţa pronunţată de prima instanţă a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 163 lit. c) din Legea nr. 571/2003 care defineşte antrepozitul fiscal şi prevederile art. 178 alin. (2), art. 180 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ şi prevederile art. 9 indice 1 din Normele metodologice privind Codul fiscal, art. 2067 alin. (1) lit. a) şi b), art. 20621 alin. (7), art. 20623 din Codul fiscal, în vigoare la data de 30.08.2011 şi în mod eronat recurenta-reclamantă nu a fost exonerată de plata sumei totale de 13.195.397 RON, compusă din accize în cuantum de 10.634.588 RON, dobânzi aferente accizelor în sumă de 965.621 RON şi penalităţi de întârziere aferente accizelor în sumă de 1.595.188 RON.

De asemenea, în mod eronat, cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, prin sentinţa civilă nr. 1642/09.06.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal nu au fost anulate în totalitate Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 113/17.04.2014, Decizia de impunere nr. x/30.08.2011, raportul de inspecţie fiscală nr. x/29.08.2011 - 30.08.2011 şi procesul-verbal nr. x/SCEM/07.12.2010.

În argumentarea cererii de recurs s-a arătat de către recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. că este autorizată ca antrepozit fiscal începând cu anul 2005, la adresa situată în jud. Teleorman, localitatea Videle, str. x, conform autorizaţiei nr. x/20.04.2005 şi a cărei valabilitate a fost prelungită de mai multe ori până în anul 2010 când a avut loc acest control.

La cererea privind acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal înregistrată la Autoritatea Naţională a Vămilor - Direcţia Generală a Vămilor Serviciul Autorizări sub nr. x/26.03.2009, depusă de S.C. A. S.R.L. a fost depus ca act anexă:

"Actul adiţional la contractul de comodat încheiat în data de 01.08.2004 între S.C. B. S.R.L. şi S.C. A. S.R.L. în care se prevede cedarea în folosinţă cu titlu gratuit a unei hale de producţie situate în jud. Teleorman, localitatea Videle, str. x, proprietatea comodantului, în baza contractului de vânzare-cumpărare nr. x/29.04.2004 cât şi menţiunea "comodantul transmite în condiţiile contractului sus-menţionat şi folosinţa gratuită a construcţiei de 213 mp situate în str. x nr. 29".

În privinţa condiţiilor de autorizare legale, spaţiul autorizat ca antrepozit fiscal pentru S.C. A. S.R.L. prin autorizaţia nr. x/20.04.2005 şi a cărei valabilitate a fost prelungită, la adresa din localitatea Videle, str. x, jud. Teleorman, îndeplineşte întocmai prevederile din Codul fiscal şi normele de aplicare (art. 20623 din Codul fiscal şi pct. 85 alin. (1) din Normele metodologice de aplicare), şi anume:

- locul este îngrădit, accesul este propriu şi unic, deţine şi sistem video de supraveghere;

- la controlul din 30.10.2010 S.C. A. S.R.L. a informat inspectorii cu privire la faptul că societatea se afla în procedura de reautorizare conform dispoziţiilor legale;

- S.C. A. S.R.L. a depus cererea pentru acordarea autorizaţiei de antrepozit fiscal cu nr. x din data de 31.08.2010 conformându-se termenului limită prevăzut de O.U.G. nr. 54/23.06.2010.

Potrivit art. 20624 alin. (1) din Codul fiscal, autoritatea competentă va notifica în scris autorizarea ca antrepozit fiscal, în termen de 60 de zile de la data depunerii documentaţiei complete de autorizare.

Deci, societatea se afla în procedura de reautorizare pe o perioadă de 60 de zile, perioadă în care Autoritatea Vamală Teritorială poate să ceară acte şi informaţii dacă consideră că există neconcordanţe cu datele şi informaţiile prezentate conform punctului 17 din Normele Metodologice ale Codul fiscal.

În concluzie, atât timp cât societatea se afla în procedura de reautorizare nu puteau fi luate măsuri împotriva societăţii de către Serviciul de Coordonare Echipe Mobile, iar S.C. A. S.R.L. nu putea fi obligată la plata sumei de 13.195.397 RON, compusă din accize în cuantum de 10.634.588 RON, dobânzi aferente accizelor în sumă de 965.621 RON şi penalităţi de întârziere aferente accizelor în sumă de 1.595.188 RON.

Nota de constatare nr. x din data de 21.12.2010, ora 17:00 încheiată de ANAF - Autoritatea Naţională a Vămilor - Serviciul Supraveghere Operaţiuni Vamale şi Mărfuri Accizabile în vederea verificării condiţiilor de autorizare, s-a soldat cu o notă de constatare din care reiese faptul că "sunt respectate condiţiile de autorizare".

Autorizarea prevede că antrepozitul fiscal este situat la adresa din localitatea Videle, str. x, jud. Teleorman, fără să existe nicio condiţionare privind halele de producţie, mărimea suprafeţelor acestora sau poziţionarea lor, aceste criterii abuzive fiind introduse de către organul de inspecţie fiscală cu încălcarea prevederilor art. 180 şi art. 178 alin. (2) din Legea nr. 571/2003, cât şi cu încălcarea Normelor metodologice de aplicare a Codul fiscal.

6. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti a solicitat respingerea cererii de revizuire deoarece nu se încadrează în cazul de revizuire invocat (art. 509 alin. (1) C. proc. civ.), iar pe de altă parte că există autoritate de lucru judecat, motiv pentru care solicită respingerea cereri, ca inadmisibilă.

Se arată că, revizuenta formulează o nouă cerere de revizuire asupra deciziei civil nr. 382/05.02.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 fără să ţină cont de faptul că asupra litigiului dedus judecăţii există autoritate de lucru judecat ca urmare a pronunţării de către instanţa supremă a deciziei civile nr. 1763/03.05.2018, în dosarul nr. x/2018, aspect care semnifică faptul că o cerere nu poate fi judecată în mod definitiv decât o singură dată, iar hotărârea este prezumată a exprima adevărul şi nu trebuie contrazisă de o altă hotărâre.

În ceea ce priveşte "noua probă" invocată de reclamantă în acest stadiu procesual care constă în faptul că se afla la data controlului în procedura de reautorizare, fapt care o scuteşte de la plata accizei şi accesoriilor aferente în cuantum de 13.195.397 RON stabilite de organul vamal fiscal, intimata-pârâtă solicită respingerea acesteia ca neîntemeiată ca urmare a faptului că petenta a fost obligată la plata accizei tocmai pentru cantitatea de tutun identificată în afara antrepozitului fiscal, într-o hală adiacentă care aparţinea şi se afla la aceeaşi adresă cu a petentei, respectiv a antrepozitului fiscal S.C. A. S.R.L..

Nici proba invocată de reclamantă cu privire la actul adiţional încheiat cu S.C. B. S.R.L. în anul 2006 nu conduce la o altă soluţie, acest contract referindu-se la cedarea cu titlu gratuit a unei hale de producţie şi nu la alte clădiri adiacente.

În concluzie, deşi, formal, revizuenta invocă situaţia prevăzut la art. 509 alin. (1) C. proc. civ., nu menţionează în realitate existenţa unor împrejurări noi care să dovedească netemeinicia deciziei civile nr. 382/05.02.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014, ci invocă aspecte străine de cazul de revizuire prevăzut de lege.

7. Soluţia Înaltei Curţi cu privire la cererea de revizuire

Analizând decizia atacată, prin prisma criticilor formulate de revizuenta-reclamantă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, în raport de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte va analiza cu prioritate excepţia autorităţii de lucru judecat şi a inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Cu privire la excepţia tardivităţii, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 511 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ. termenul de revizuire este de o lună şi se va socoti în cazurile prevăzute la art. 509 alin. (1) pct. 1, de la comunicarea hotărârii.

Potrivit art. 181 alin. (1) pct. 3 C. proc. civ. când termenul se socoteşte pe săptămâni, luni sau ani, el se împlineşte în ziua corespunzătoare din ultima săptămână ori lună sau din ultimul an. Dacă ultima lună nu are zi corespunzătoare celei în care termenul a început să curgă, termenul se împlineşte în ultima zi a acestei luni. Când ultima zi a unui termen cade într-o zi nelucrătoare, termenul se prelungeşte până în prima zi lucrătoare care urmează.

Acest termen a fost respectat de către reclamantă având în vedere că, decizia civilă nr. 382 din data de 05.02.2018 a fost comunicată reclamantei la data de 23.03.2018 (aşa cum rezultă din cuprinsul dovezii de îndeplinire a procedurii de comunicare ataşată la dosarul nr. x/2018), iar cererea de revizuire a fost depusă la data de 19.04.2018 (dosarul nr. x/2018). Constatându-se existenţa acestei cereri s-a procedat la desprinderea filelor din dosarul nr. x/2018 şi s-a dispus formarea unui nou dosar înregistrat la data de 18.04.2019 sub nr. x/2019.

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii, ca nefondată.

Cu privire la excepţia autorităţii de lucru judecat, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile art. 430 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ. potrivit cărora:

(1) Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată.

(2) Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă.

Principiul puterii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauza şi purtat între aceleaşi părţi, chiar cu poziţia procesuală investită, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute unei părţi printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, pronunţată într-un alt proces.

Efectul pozitiv al lucrului judecat, reglementează manifestarea pozitivă a autorităţii de lucru judecat în sensul că nu este necesar să existe tripla identitate de părţi, obiect şi cauză, ci este suficient ca în judecata ulterioară să fie adusă în discuţie o chestiune litigioasă care să aibă legătură cu ceea ce s-a soluţionat anterior, aşa încât aceasta să nu poată fi contrazisă indiferent dacă rezolvarea fost dată prin dispozitiv sau numai în considerente.

Sub puterea de lucru judecat intră atât dispozitivul cât şi considerentele pe care acesta se sprijină. În acest sens, beneficiază de puterea lucrului judecat acele considerente în lipsa cărora nu ar fi posibilă înţelegerea dispozitivului hotărârii, precum şi considerentele decisive, adică acelea care constituie susţinerea necesară a dispozitivului, formând corp comun cu acesta.

În speţa de faţă, intimatul-pârât a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat în raport de Decizia nr. 1763/03.05.2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

În dosarul nr. x/2018 Înalta Curte a fost învestită cu soluţionarea unei cereri de revizuire întemeiate pe dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. prin care s-a arătat, în esenţă, că decizia atacată (nr. 382/05.02.2018, pronunţată de ICCJ în dosarul nr. x/2014) încalcă autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentinţa civilă nr. 2111/01.10.2014, pronunţată de către Judecătoria Videle în dosar nr. x/2011, rămasă definitivă prin Decizia nr. 1/15.04.2015 pronunţată de Tribunalul Teleorman.

Având în vedere că prin prezenta cerere de revizuire se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., iar în dosarul nr. x/2018 s-au invocat dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivele invocate sunt diferite şi asupra acestora instanţa nu s-a pronunţat.

Pe cale de consecinţă, va respinge excepţia autorităţii de lucru judecat, ca nefondată.

Cu privire la excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, ţinând cont de dispoziţiile art. 513 alin. (3) C. proc. civ. potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte constată că pentru verificarea motivelor invocate, în limitele învestirii (cazul de revizuire prev. de art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.), se impune respingerea acestei excepţii, ca nefondată.

Examinând cauza şi cererea de revizuire formulată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, Înalta Curte o va respinge pentru considerentele în continuare arătate.

Astfel, Înalta Curte constată că, potrivit dispoziţiilor art. 509 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri poate fi cerută atunci când instanţa de judecată s-a pronunţat asupra unor lucruri ce nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut.

Deci, instanţa de judecată este ţinută, în virtutea principiului disponibilităţii, să se pronunţe exclusiv asupra celor solicitate de părţi iar încălcarea acestei obligaţii, fie printr-o pronunţare extra petita, fie plus petita, este de natură să prejudicieze părţile.

Revizuirea este o cale de atac de retractare, nedevolutivă şi care vizează remedierea procesuală a erorilor de judecată care au condus la stabilirea greşită a situaţiei de fapt prin hotărârea atacată.

Unul dintre elementele fundamentale ale dreptului la un proces echitabil în faţa unei instanţe, garantat de art. 6 § 1 din Convenţie, este principiul securităţii raporturilor juridice, care prevede, printre altele, că soluţia dată de către instanţe în mod definitiv oricărui litigiu să nu mai fie rejudecată, deoarece securitatea raporturilor juridice presupune respectarea caracterului definitiv al hotărârilor judecătoreşti.

În opinia Înaltei Curţi, numai erorile de fapt ce nu devin vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii raporturilor juridice, pe motiv ca ele nu au putut fi corectate prin intermediul căilor ordinare de atac.

Sub acest aspect, se constată că prin cererea de revizuire de faţă se invocă "încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv a prevederilor art. 163 lit. c) din Legea nr. 571/2003 care defineşte antrepozitul fiscal şi prevederile art. 178 alin. (2), art. 180 alin. (1) lit. b) din acelaşi act normativ şi prevederile art. 9 indice 1 din Normele metodologice privind Codul fiscal, art. 2067 alin. (1) lit. a) şi b), art. 20621 alin. (7), art. 20623 din Codul fiscal, în vigoare la data de 30.08.2011 şi în mod eronat recurenta-reclamantă nu a fost exonerată de plata sumei totale de 13.195.397 RON, compusă din accize în cuantum de 10.634.588 RON, dobânzi aferente accizelor în sumă de 965.621 RON şi penalităţi de întârziere aferente accizelor în sumă de 1.595.188 RON".

Aceste aspecte au fost analizate atât de prima instanţă prin sentinţa civilă nr. 1642 din data de 09.06.2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cât şi prin decizia civilă nr. 382 din data de 05.02.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal care au reţinut în mod definitiv că "nu există îndeplinită condiţia pentru admiterea ca neimpozabilă a cantităţii de 18.261 kg tutun, astfel că întregul calcul pentru stabilirea accizei, a dobânzilor şi penalităţilor de întârziere, este întemeiat pe prev. art. 163 lit. c), art. 178 alin. (2) şi art. 180 alin. (1) lit. b) din Legea 571/2003; pct. 9 indice 1 din Normele metodologice privind Codul fiscal; art. 206 indice 7 alin. (1) lit. a) si b), art. 206 indice 21 alin. (7), art. 206 indice 23 din Codul fiscal in vigoare la 30.08.2011", iar motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a fost respins ca nefondat.

De asemenea, prin decizia a cărei revizuire se cere s-a analizat problema de drept dedusă judecăţii respectiv dacă din antrepozitul fiscal pentru care a fost autorizată recurenta face sau nu parte clădirea situată vis-a-vis de hala de producţie situata în jud. Teleorman, loc. Videle, strada x nr. 29, iar pentru lămurirea completă a aspectelor invocate s-au analizat toate documentele depuse pentru autorizarea iniţială din 2005, precum şi cele depuse pentru reautorizările din 2006, 2007, 2008, 2009 şi 2010.

De asemenea, se observă că revizuenta prin recursul cu care a învestit Înalta Curte în dosarul nr. x/2014 a invocat printre altele şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 7 din C. proc. civ., privind încălcarea autorităţii de lucrului judecat ce derivă din sentinţa civilă nr. 2111/01.10.2014 a Judecătoriei Videle, rămasă irevocabilă prin decizia civilă nr. 01/15.04.2015 a Tribunalului Teleorman, secţia de Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale şi de contencios administrativ şi fiscal, pronunţate în dosarul nr. x/2011.

Acest motiv de nelegalitate a fost respins ca nefondat, instanţa de recurs reţinând că revizuenta nu se poate prevala de acest motiv de revizuire, deoarece invocarea şi analiza acestuia s-ar fi impus numai în cazul în care aspectele considerate relevante nu au fost invocate prin recurs sau dacă au fost invocate nu au fost analizate şi soluţionate de instanţa de recurs.

În cest context, Înalta Curte apreciază că revizuirea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat se justifică numai dacă "circumstanţele nou descoperite", au legătură cu cazul, care existaseră în cursul procesului şi nu fuseseră dezvăluite judecătorului, devenind cunoscute numai după terminarea procesului.

Aşa fiind, revizuirea nu trebuie să devină un recurs deghizat, deoarece orice derogare de la caracterul său extraordinar este justificată numai atunci când este fundamentată pe apariţia unor circumstanţe substanţiale şi imperios necesare. De asemenea, niciuna dintre părţi nu are dreptul să ceară revizuirea unei hotărâri irevocabile şi obligatorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a fondului cauzei, iar puterea de revizuire a instanţei superioare ar trebui exercitată doar pentru corectarea erorilor judiciare, nu pentru a realiza o nouă analiză a fondului cauzei.

Înalta Curte constată că, nu poate fi reţinută îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 509 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., deoarece simpla referire la o situaţie de fapt asupra căreia instanţa de judecată nu s-a pronunţat în sensul dorit de către reclamantă, nu poate constitui premisa admiterii cererii de revizuire.

8. Temeiul de drept al soluţiei pronunţate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 513 alin. (3) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge excepţia tardivităţii, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire, precum şi prezenta cerere de revizuire ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii, excepţia autorităţii de lucru judecat şi excepţia inadmisibilităţii cererii de revizuire.

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenta S.C. A. S.R.L., împotriva Deciziei nr. 382 din 05 februarie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2019.