Service pension eligibility for auditors: whether reduced retirement age qualifies as "standard retirement age" under Law No. 263/2010

Şedinţa publică din data de 11 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea adresată Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 26 iunie 2017 şi înregistrată cub nr. x/2017, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtele Casa Naţională de Pensii Publice şi Curtea de Conturi a României, solicitând a se constata nulitatea parţială a art. 2 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şl funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul comun al Preşedintelui Curţii de Conturi şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 294/18.04.2016 (în continuare, "Normele") în sensul eliminării, din lit. a) şi b) ale acestui articol, a sintagmei "anexa nr. 5 la", sintagmă care atrage nelegalitatea parţială a acestor dispoziţii prin raportare la Legea nr. 94/1992, la Legea nr. 263/2010 şi la C. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 135 din 25 septembrie 2017, Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâta Curtea de Conturi a României, respectiv excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Casei Naţionale de Pensii Publice, ca neîntemeiate, şi a pe fondul cauzei a respins acţiunea, având ca obiect "anulare act administrativ" privind pe reclamanta A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 135 din 25 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs recurenta-reclamantă A. şi intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti.

În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicită instanţei de judecată să admită recursul şi, în cadrul rejudecării cauzei, să admită cererea de chemare în judecată, cu consecinţa anulării parţiale a art. 2 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul comun al Preşedintelui Curţii de Conturi şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016, publicat în Monitorul Oficial nr. 294/18.04.2016, în sensul eliminării, din lit. a) şi b) ale acestui articol, a sintagmei "anexa nr. 5 la".

De asemenea, solicită obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate, pentru recurentă, de prezentul proces.

Sentinţa atacată a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material cuprinse, în special, în art. 51 din Legea nr. 94/1992 şi în art. 3 alin. (1) lit. v) şi art. 52 şi urm. din Legea nr. 263/2010.

Prima instanţă a considerat că, în sensul art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, noţiunea de "vârstă standard de pensionare" cuprinde numai vârstele de pensionare cuprinse în anexa nr. 5 la acest act normativ, iar acest sens este aplicabil şi în contextul particular al Legii nr. 94/1992.

Pentru a ajunge la această soluţie, prima instanţă s-a bazat, în principal, pe un argument -eronat - de interpretare gramaticală a definiţiei legale menţionate. Cu o formulare nepotrivită pentru considerentele unei hotărâri judecătoreşti, instanţa a respins argumentele de interpretare a legii propuse de către recurentă, calificându-le drept "sofism", "ruda apropiata a silogismului, dar fără vreo relaţie de amiciţie cu acesta".

Totuşi, argumentele de interpretare a normelor juridice - inclusiv metoda interpretării gramaticale - conduc la concluzia contrară celei la care a ajuns prima instanţă, în sensul că prin vârsta standard de pensionare, definită de art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, trebuie să se înţeleagă atât vârsta prevăzută de anexa nr. 5 la Lege, cât şi vârstele standard reduse la care, în condiţiile legii, o persoană care nu a împlinit vârsta din anexa nr. 5 la Lege poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă. În orice caz, în baza argumentelor de interpretare sistematică şi teleologică a normelor incidente, această concluzie se impune cel puţin în ceea ce priveşte modul în care condiţia de vârstă este înţeleasă în art. 51 din Legea nr. 94/1992.

Sentinţa atacată este nelegală întrucât a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii în ceea ce priveşte înţelesul condiţiei de vârstă aplicabile, potrivit Legii nr. 94/1992 raportată la dispoziţiile Legii nr. 263/2010, pentru dreptul la pensia de serviciu recunoscut auditorilor publici externi din cadrul Curţii de Conturi. Concluzia primei instanţe - aceea că vârsta de pensionare care, în sensul legii, permite acordarea pensiei de serviciu, este doar cea prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 - este eronată din perspectiva interpretării gramaticale, sistematice şi teleologice a normelor relevante în cauză.

A. Interpretarea gramaticală a definiţiei legale a vârstei standard de pensionare

Noţiunea de vârstă standard de pensionare are o definiţie legală clară. Conform art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010:

"vârstă standard de pensionare - vârsta stabilita de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege."

Prima instanţă a interpretat sintagma "precum şi" ca având sensul unei conjuncţii conclusive, sinonimă cu conjuncţiile "deci" sau "aşadar", ori cu expresia "fiind totodată şi". Instanţa a tratat a doua parte a acestei definiţii legale ca fiind doar o dezvoltare sau o explicaţie a primei părţi a definiţiei, în sensul că "vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii", este acelaşi lucru cu "vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege".

Or, aceasta reprezintă o denaturare a sensului impus de interpretarea gramaticală a normei. Sintagma "precum şi" reprezintă o locuţiune conjuncţională copulativă, sinonimă cu locuţiunile conjuncţionale "ca şi", "cât şi", "cum şi":

Aşadar, definiţia legală din art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 trebuie citită, gramatical, în sensul că vârsta standard de pensionare este:

(i) vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, în condiţiile legii, ca şi/cât şi (ii) (ii) vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege. Pentru aceste motive, deşi prima instanţă s-a bazat, ostensibil, tocmai pe o interpretare gramaticală a definiţiei legale, aplicarea acestei metode de interpretare conduce la concluzia contrară celei reţinute în sentinţa atacată.

Interpretarea gramaticală nu este, desigur, singura metodă aplicabilă pentru stabilirea sensului unei norme. Totuşi, în speţă, prima instanţă a ajuns la o concluzie care deviază de la sensul gramatical al normei într-o asemenea măsură încât ar implica prezumarea unei erori grave a legiuitorului în redactarea actului normativ, eroare de natură să schimbe radical sensul textului legal.

Or, o astfel de prezumţie nu poate fi primită dat fiind art. 36 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă, care dispune că:

"Actele normative trebuie redactate într-un limbaj şi stil juridic specific normativ, concis, sobru, clar şi precis, care să excludă orice echivoc, cu respectarea strictă a regulilor gramaticale şi de ortografie."

În consecinţă, dat fiind înţelesul gramatical al sintagmei "precum şi", prin vârsta standard se înţelege:

i. vârsta neredusă care dă dreptul la pensia pentru limită de vârstă şi la care se referă, între altele, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010. La această vârstă face trimitere a doua parte a definiţiei legale ["precum şi vârsta din care se operează reducerile prevăzute de lege"). În acest sens, art. 53 alin. (1) din Legea nr. 263/2010 prevede că "vârsta standard de pensionare este de 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei", iar atingerea acesteia "se realizează prin creşterea vârstelor standard de pensionare, conform eşalonării prevăzute în anexa nr. 5". Aşadar, vârstele prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 sunt doar cele la care se referă cea de-a doua parte a definiţiei legale din art. 3 alin. (1) lit. v) din aceeaşi lege.

ii. Vârstele, fie şi reduse, la care o persoană poate, în condiţiile legii, să beneficieze de pensia pentru limită de vârstă. La aceste vârste se referă prima parte a definiţiei legale ("vârsta stabilită de prezenta lege, pentru bărbaţi şi femei, la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă").

Astfel, tot vârstă standard de pensionare, în sensul Legii nr. 263/2010, este şi vârsta redusă conform art. 54 şi urm. din Legea nr. 263/2010, deoarece şi aceasta dă dreptul la pensia pentru limită de vârstă.

Din acest punct de vedere, este greşită concluzia primei instanţe în sensul că, reducerile aplicabile vârstelor de pensionare din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 nu sunt reduceri ale vârstei standard de pensionare, ci "o reducere de la vârsta standard de pensionare". Acest argument nu poate fi primit cel puţin pentru faptul că, în toate situaţiile în care foloseşte această noţiune, Legea nr. 263/2010 utilizează fie sintagma de "vârsta standard redusă", fie sintagma "reducerea vârstei standard de pensionare". Nu există niciun caz, în Legea nr. 263/2010, în care să se folosească expresia "reducere de la vârsta standard de pensionare" sau o expresie echivalentă.

În concluzie, de vreme ce Legea nr. 94/1992 face trimitere la condiţiile standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010, iar definiţia legala a vârstei standard de pensionare trebuie înţeleasă, gramatical, ca înglobând (şi) vârsta la care persoana este îndreptăţită la pensia pentru limită de vârstă - iar nu numai vârstele prevăzute în anexa nr. 5 la Lege - sunt beneficiari ai pensiei de serviciu prevăzute de art. 52 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 94/1992 şi auditorii publici externi care, la data cererii de pensionare, au vârsta cerută de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă, chiar dacă nu au vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Art. 2 lit. a) şi b) din Normele atacate, prin sintagma "anexa nr. 5 la", adaugă la norma cu forţă juridică superioară şi au efectul de a restrânge în mod nelegal sfera beneficiarilor pensiei de serviciu prevăzute de Legea nr. 94/1992.

B. Interpretarea sistematică a normelor relevante

Din interpretarea sistematică a Legii nr. 94/1992 se observă clar că intenţia legiuitorului a fost ca pensia de serviciu pe care a introdus-o prin Legea nr. 7/2016 să fie legată de pensia pentru limită de vârstă şi să presupună aceleaşi condiţii generale, la care se adaugă cerinţa specială privind activitatea de auditor public extern desfăşurată la Curtea de Conturi.

Astfel, în primul rând, art. 51 alin. (13) din Legea nr. 94/1992 prevede că pensia de serviciu reglementată de acest act normativ are regimul unei pensii pentru limită de vârstă. Or, asimilarea de regim juridic presupune şi paralelismul condiţiilor generale de care depind dreptul auditorilor externi la pensia pentru limită de vârstă şi dreptul acestora la pensia de serviciu. Ca atare, îndeplinirea cerinţei de vârstă - fie şi redusă - pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă implică şi îndeplinirea cerinţei de vârstă pentru acordarea pensiei de serviciu, cea din urmă presupunând, în plus, numai condiţia de vechime în funcţie pe care o prevăd, expres, alin. (1) şi (2) ale art. 51.

În al doilea rând, conform alin. (6) şi (7) din acelaşi articol, pensia de serviciu se stabileşte simultan cu pensia pentru limită de vârstă, iar solicitantul va beneficia de pensia cu un cuantum mai avantajos. Or, stabilirea simultană a celor două forme de pensie nu ar fi posibilă dacă, astfel cum a reţinut prima instanţă, ar exista un decalaj între împlinirea vârstei care conferă dreptul la pensia pentru limită de vârstă şi împlinirea vârstei care permite acordarea pensiei de serviciu reglementate de Legea nr. 94/1992. Legiuitorul a avut în vedere, astfel, faptul că, din punctul de vedere al vârstei de pensionare, persoana care întruneşte condiţiile pentru pensia pentru limită de vârstă îndeplineşte şi condiţiile pensiei de serviciu.

În al treilea rând, art. 51 alin. (11) din Legea nr. 94/1992 dispune că "de pensie de serviciu beneficiază şi auditorii publici externi care, la data solicitării acestei pensii, sunt pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii. în acest caz, cuantumul pensiei de serviciu este de 80% din baza de calcul reprezentată de media veniturilor brute lunare determinată potrivit alin. (2), realizate de un auditor public extern în activitate, în condiţii identice de funcţie, vechime, grad sau treaptă". Se observă că, pentru acordarea pensiei de serviciu în această ipoteză, Legea nr. 94/1992 pretinde numai ca beneficiarii să fie deja "pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii", cerinţă la care se adaugă, în virtutea trimiterii la art. 51 alin. (2), condiţia specială de vechime în funcţia de auditor public extern. Or, tot pensionari pentru limită vârstă pot fi şi persoanele care au beneficiat de aplicarea unor vârste standard reduse conform art. 55 şi urm. din Legea nr. 263/2010. îndreptăţirea acestor persoane la pensia de serviciu demonstrează că, cel puţin în contextul Legii nr. 263/2010, legiuitorul a înţeles, prin condiţia vârstei de pensionare, şi vârstele standard reduse la care o persoană poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă.

În concluzie, interpretarea sistematică a dispoziţiilor legale relevante indică faptul că de pensia de serviciu reglementată de Legea nr. 94/1992 beneficiază şi persoanele care au împlinit vârstele standard reduse prevăzute de art. 55 şi urm. din Legea nr. 94/1992, vârste la care pot obţine şi pensia pentru limită de vârstă. Şi dacă s-ar accepta interpretarea gramaticală improbabilă pe care prima instanţă a dat-o art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, ar fi trebuit, în considerarea argumentelor de interpretare sistematică, să se reţină cel puţin că, în contextul specific al Legii nr. 94/1992, legiuitorul a înţeles să asimileze condiţia de vârstă pentru acordarea pensiei de serviciu cu cerinţa de vârstă aplicabilă pensiei pentru limită de vârstă (inclusiv vârstele reduse), iar nu numai cu vârstele prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

C. Interpretarea teleologică a normelor relevante

Raţionamentul primei instanţe este infirmat şi de un argument de interpretare teleologică a dispoziţiilor legale relevante.

Astfel, faptul că beneficiarii pensiei de serviciu prevăzute de art. 51 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 94/1992 sunt toţi auditorii publici externi care, îndeplinind şi celelalte condiţii prevăzute de aceste dispoziţii, au vârsta necesară pentru acordarea, conform legii, a pensiei pentru limită de vârstă, rezultă şi din interpretarea legii în conformitate cu principiul nediscriminării, prevăzut de art. 16 alin. (1) din Constituţie, de art. 30 C. civ. şi -în materia sistemului public de pensii - de art. 2 lit. d) din Legea nr. 263/2010.

Potrivit celei din urmă dispoziţii, unul dintre principiile sistemului public de pensii este "principiul egalităţii, prin care se asigură tuturor participanţilor la sistemul public de pensii, contribuabili şi beneficiari, un tratament nediscriminatoriu, între persoane aflate în aceeaşi situaţie juridică, în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile prevăzute de lege."

Într-adevăr, prin instituirea, în Legea nr. 263/2010, a vârstelor standard reduse la care poate obţine pensia pentru limită de vârstă, legiuitorul recunoaşte echivalenta juridică dintre, de o parte, situaţia persoanelor care au împlinit vârstele prevăzute în anexa nr. 5 la lege şi au realizat stagiul complet de cotizare, şi, de cealaltă parte, situaţia persoanelor care au vârstele standard reduse prevăzute de lege, dar care au lucrat în condiţii atipice de muncă (condiţii deosebite de muncă, grupa 1 de muncă, expunerea la radiaţii etc), au fost private de libertate ori deportate în timpul regimului comunist, au realizat stagii de cotizare în condiţii de handicap preexistent sau se află în alte asemenea împrejurări deosebite, prevăzute de lege.

Aşadar, vârstele standard de pensionare reduse sunt compensate de alţi factori care caracterizează împrejurările mai dificile în care o persoană şi-a desfăşurat munca şi care determină ca legiuitorul să pună aceste persoane în poziţie de egalitate cu cele care, deşi au vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la lege (cea din care se operează reducerile prevăzute de lege), nu au lucrat în asemenea împrejurări atipice.

Or, din punct de vedere teleologic, trebuie să se considere că intenţia legiuitorului a fost aceeaşi în ceea ce priveşte art. 51 din Legea nr. 94/1992. Dacă de pensia de serviciu ar beneficia o persoană cu vârsta prevăzută de anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, dar nu şi o persoană care, deşi nu are vârsta din anexa nr. 5, are vârsta standard redusă la care poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă deoarece se află în cazurile deosebite prevăzute de art. 55 şi urm. din Legea nr. 263/2010, s-ar institui o diferenţă nejustificată de tratament între persoane aflate pe poziţii de echivalenţă juridică. O asemenea diferenţă ar fi contrară principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi al nediscriminării (art. 16 din Constituţie). Dimpotrivă, legiuitorul a vrut să stabilească un tratament egal şi tocmai din acest motiv, prin Legea nr. 94/1992, a legat pensia de serviciu de pensia pentru limită de vârstă.

În acest context, nu poate fi primit argumentul primei instanţe, conform căreia "legiuitorul a dorit să-i recompenseze pe foştii auditori pentru o activitate desfăşurata în folosul acestei instituţii, la îndeplinirea vârstei standard de pensionare şi nu la împlinirea vârstei la care se poate obţine pensie pentru limită de vârstă".

De vreme ce condiţiile specifice de vechime minimă în funcţia ocupată în cadrul Curţii de Conturi sunt aceleaşi, considerentul cuprins în sentinţa atacată ar conduce la o discriminare fără niciun temei obiectiv între persoane care, astfel cum demonstrează chiar regimul pensiei pentru limită de vârstă, ar trebui să fie tratate în mod egal în ceea ce priveşte drepturile de pensie. O persoană care a împlinit vârsta din anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 şi a fost auditor public extern, de exemplu, timp de 7 ani, ar fi îndreptăţită la pensia de serviciu, dar o persoană care, deşi a ocupat funcţia de auditor pentru exact aceeaşi durată, a împlinit doar vârsta standard redusă potrivit art. 55 din Legea nr. 263/2010, nu ar avea acest drept, în ciuda faptului că regimul pensiei pentru limită de vârstă arată că cele două persoane trebuie tratate în mod egal.

Interpretarea prezentată este cea acceptată de jurisprudenţă, care tratează ca vârste standard de pensionare şi vârstele reduse la care, conform legii, persoana fizică poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă (a se vedea, de exemplu, decizia nr. 409/2016 a Curţii de Apel Suceava, secţia I, precum şi decizia nr. 166/2011 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a Vll-a, ambele depuse la dosarul cauzei).

În concluzie, sunt beneficiari ai pensiei de serviciu prevăzute de art. 51 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 94/1992 toate persoanele care, îndeplinind şi celelalte condiţii prevăzute de aceste dispoziţii, au împlinit vârsta standard de pensionare în sensul art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010, inclusiv persoanele care au împlinit vârstele standard reduse la care, conform Legii nr. 263/2010, se poate acorda pensia pentru limită de vârstă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă Curtea de Conturi a României şi intimata-pârâtă Casa Naţională de Pensii Publice Bucureşti au depus întâmpinari prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

5.1. Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 11.12.2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimaţilor-pârâţi invocate prin întâmpinări, Înalta Curte o apreciază ca fiind temeinică legală, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta A. s-a adresat Curţii de Apel Suceava solicitând efectuarea unui control de legalitate cu privire la art. 2 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor L. nr. 94/1992, aprobate prin Ordinul Comun al Preşedintelui Curţii de Conturi şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016, în sensul eliminării, din lit. a), b) ale acestui articol. A sintagmei, anexa nr. 5 la, sintagmă care atrage nelegalitatea parţială a acestor dispoziţii prin raportare la L. 94/1992, la L. 263/2010 şi la C. civ.

Reclamanta s-a considerat vătămată urmare a respingerii, prin Hotărârea nr. 19344/18.04.2017 a Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul CNPP, a contestaţiei formulate împotriva deciziei de pensionare, cu motivarea că, pentru acordarea pensiei de serviciu, trebuie îndeplinite condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Reclamanta a invocat mai multe motive de nelegalitate şi netemeinicie, inclusiv argumente de interpretare gramaticală, teleologică şi sistematică a normelor legale, reiterate şi prin cererea de recurs de faţă, prima instanţă respingând acţiunea ca neîntemeiată, înlăturând pe rând susţinerile reclamantei şi reţinând în esenţă că interpretarea propusă de aceasta, în sensul că, vârsta standard de pensionare, redusă ca urmare a desfăşurării unei perioade de activitate în grupa a II-a de muncă este tot vârstă standard de pensionare nu este susţinut nici de sensul comun al termenului "standard" nici de textul de lege invocat- definiţia legală a termenului.

Aceasta pentru că, prin ipoteză, o vârstă standard este un concept general, predeterminat (prin voinţa legiuitorului în cauza de faţă), chiar şi dacă această predeterminare suferă în timp unele diferenţe ca urmare a creşterii etapizate a vârstei standard de pensionare până la 65 de ani pentru bărbaţi şi 63 de ani pentru femei, diferenţe instituite însă, de asemenea, tot prin lege.

Reducerea vârstei de pensionare a reclamantei pentru munca depusă în condiţii speciale nu este o reducere a vârstei standard de pensionare ci o reducere de la vârsta standard de pensionare acordată reclamantei în considerarea situaţiei sale particulare.

Contrar opiniei reclamantei, susţine instanţa de fond că definiţia vârstei standard de pensionare, aşa cum a fost consacrată legislativ la art. 3 alin. (1) lit. v) din Legea nr. 263/2010 nu instituie două categorii ale vârstei standard de pensionare - vârsta neredusă şi vârsta redusă în condiţiile legii, ci, definind vârsta standard de pensionare - vârsta stabilită de lege pentru bărbaţi şi femei la care aceştia pot obţine pensie pentru limită de vârstă, statuează că aceasta este totodată şi vârsta din care se fac reducerile pentru cei care au desfăşurat munca în condiţii atipice.

În speţa de faţă, instituind posibilitatea obţinerii unei pensii de serviciu în folosul auditorilor externi ai Curţii de Conturi, legiuitorul a dorit să-i recompenseze pe foştii auditori pentru o activitate desfăşurată în folosul acestei instituţii, la îndeplinirea vârstei standard de pensionare şi nu la împlinirea vârstei la care se poate obţine pensie pentru limită de vârstă.

De altfel, concluzia legalităţii actului administrativ contestat este cu mult mai facilă dacă, ignorând sofismul propus de reclamantă, analizăm actul contestat în raport de actul cu forţă juridică superioară. Pentru că dispoziţiile art. 51 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 94/1992 stabilesc că dreptul la pensia de serviciu se naşte "la îndeplinirea condiţiilor standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii", iar art. 2 din Normele contestate trimite la anexa 5 din Legea nr. 263/2010, care stabileşte exact care sunt condiţiile standard de pensionare, inclusiv vârsta standard de pensionare. Ne aflăm în realitate în faţa unei interpretări legale a legii, făcută în conţinutul unui act administrativ cu caracter normativ, interpretare care nu adaugă la lege şi nu denaturează în nici un fel înţelesul acesteia.

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte constată că:

În data de 21.11.2016, la vârsta de 58 de ani, două luni şi 8 zile, recurenta a depus cerere de pensionare la Casa teritorială de pensii Suceava, solicitând acordarea pensiei de serviciu prevăzute de art. 51 din Legea nr. 94/1992, astfel cum aceasta a fost modificată prin Legea nr. 7/2016.

Recurenta realizase, la data depunerii cererii, un stagiu de cotizare în sistemul public de pensii de 42 ani şi 3 zile. Din această perioadă totală, o durată de 14 ani, 11 luni şi 17 zile a reprezentat activitate desfăşurată în grupa a II-a de muncă, în regimul Legii nr. 3/1977 privind pensiile de asigurări sociale de stat şi asistenţa socială, astfel cum rezultă din decizia nr. x a Casei teritoriale de pensii Suceava.

De asemenea, pentru o perioadă de peste 7 ani, recurenta avusese calitatea de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi, desfăşurându-şi activitatea potrivit dispoziţiilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi. Această împrejurare este dovedită prin adeverinţa-tip emisă de către Curtea de Conturi.

La punctele D.4 şi F.a.l din decizia contestată s-a luat act de faptul că, în cazul recurentei, vârsta de pensionare prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 (61 de ani) se reduce cu 3 ani pentru perioada de peste 14 ani de muncă desfăşurată în grupa a II-a de muncă (conform Legii nr. 3/1977), Casa teritorială de pensii Suceava a respins solicitarea de stabilire a pensiei de serviciu cu motivarea că "pensia de serviciu se acordă conform Legii 94/1992 modificată şi completată cf Legii 7/2016 la vârsta standard de pensionare cf Legii nr. 263/2010".

Contestaţia recurentei faţă de decizia de pensionare a fost respinsă prin hotărârea nr. 19344/18.04.2017 a Comisiei Centrale de Contestaţii din cadrul CNPP. Comisia de Contestaţii a avut în vedere art. 2 din Norme, care dispune că, pentru acordarea pensiei de serviciu, trebuie îndeplinite condiţiile de vârstă standard de pensionare şi stagiu minim de cotizare prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010.

Ceea ce trebuie lămurit în cauză este dacă, aşa cum se susţine de către partea reclamantă, vârsta de pensionare la care un auditor public extern este îndreptăţit la acordarea pensiei de serviciu nu este numai vârsta prevăzută în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010, din care se operează reducerile prevăzute de lege pentru acordarea pensiei pentru limită de vârstă sau şi vârsta astfel redusă, la care, în condiţiile prevăzute de Legea nr. 263/2010, persoana poate beneficia de pensia pentru limită de vârstă.

Sub acest aspect, instanţa de recurs apreciază că, prin hotărârea recurată, s-au interpretat în mod judicios prevederile art. 2 din Normele aprobate prin Ordinul comun al Preşedintelui Curţii de Conturi şi al Preşedintelui Casei Naţionale de Pensii Publice nr. 285/138/12.04.2016.

Dincolo de variantele de interpretare propuse de către reclamantă, aplicarea dispoziţiilor legale trebuie să se facă avându-se drept reper intenţia legiuitorului astfel cum aceasta rezultă din ansamblul prevederilor legale incidente în cauză.

Legea nr. 94/1992 face trimitere la condiţiile standard de pensionare prevăzute de Legea nr. 263/2010, privind sistemul unitar de pensii publice, acest act definind vârsta standard de pensionare ca fiind vârsta la care persoana e îndreptăţită la pensia pentru limită de vârstă.

În conformitate cu prevederile art. 51 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern pe o durată de cel puţin 14 ani în cadrul Curţii de Conturi beneficiază, la îndeplinirea condiţiilor standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii, de pensie de serviciu.

În cadrul aceluiaşi articol la alin. (3) se reglementează că, de pensia de serviciu prevăzută la alin. (2), beneficiază şi persoanele care au îndeplinit funcţia de auditor public extern, la îndeplinirea condiţiilor standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii, din care la Curtea de Conturi minimum 4 ani, caz în care cuantumul pensiei prevăzut la alin. (2) va fi micşorat cu 1% pentru fiecare an care lipseşte din vechimea de 14 ani.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 lit. a) din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 7/2016, aprobate prin Ordinul nr. 285/138/2016, de pensia de serviciu prevăzută de Lege beneficiază auditorii publici externi care îndeplinesc condiţiile de pensionare prevăzute de legislaţia privind sistemul public de pensii în vigoare, respectiv vârsta standard de pensionare şi stagiul minim de cotizare, prevăzute în anexa nr. 5 la Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, şi care au realizat în cadrul Curţii de Conturi, în această calitate, o vechime în specialitate de 14 ani sau mai mult.

Potrivit art. 77 şi art. 78 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată:

"Ordinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului.

Ordinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora".

În sensul arătat, au fost emise Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu, acestea corespunzând întru totul legii.

Aşa cum arată intimatele, din analiza prevederilor art. 51 alin. (2), (3), (8) şi (11) din Legea nr. 7/2016 rezultă că beneficiarii pensiei de serviciu sunt împărţiţi iniţial în două mari categorii, astfel:

a. Persoanele care au fost încadrate în funcţii de controlor financiar/auditor public extern, (foşti salariaţi ai Curţii de Conturi) care, la data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2016, aveau calitatea de pensionari în sistemul public de pensii, cu pensii pentru limită de vărstă în plată. Pentru această categorie, dreptul la pensia de serviciu este reglementat de art. 51 alin. (11) din Legea nr. 7/2016.

b. Persoanele care, după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2016, au îndeplinit sau îndeplinesc condiţiile standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii, adică, au împlinit vârsta de 65 de ani la bărbaţi şi 60-63 la femei începând cu data intrării în vigoare a legii.

Din această categorie fac parte:

- persoanele care au îndeplinit condiţiile standard de pensionare după data intrării în vigoare a legii şi aveau ca ocupaţie funcţia de auditor public extern în cadrul Curţii de Conturi, pentru care, dreptul la pensia de serviciu este reglementat de art. 51 alin. (2) şi (3);

- persoanele care au îndeplinit condiţiile standard de pensionare după data intrării în vigoare a legii şi aveau o altă ocupaţie.

Raportat la situaţia de fapt expusă în cererea de recurs, recurentei i-a fost admisă cererea de pensionare pentru limită de vârstă, prin Decizia nr. x/10.01.2017. Prin urmare, de la această dată recurenta deţinea calitatea de pensionar pentru limită de vârstă.

În altă ordine de idei, solicitarea de modificare a art. 2 din Normele cu privire la stabilirea pensiei de serviciu conform prevederilor Legii nr. 94/1992 prin eliminarea sintagmei "anexa nr. 5 la" nu poate fi astfel primită întrucât condiţia de vârstă standard de pensionare prevăzută de legislaţia privind sistemul public de pensii în vigoare este impusă prin Legea nr. 94/1992.

Pe de altă parte, Legea nr. 7/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi a intrat în vigoare la data de 19.03.2016, situaţia juridică a recurentei fiind astfel cea prevăzută în a doua categorie de beneficiari ai pensiei de serviciu, adică persoanele care, după data intrării în vigoare a Legii nr. 7/2016, au îndeplinit sau îndeplinesc condiţiile standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii, ea urmând a beneficia de pensia de serviciu în baza art. 51 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, atunci când va îndeplini condiţiile standard de pensionare prevăzute de legislaţia în vigoare privind sistemul public de pensii.

Principiul egalităţii în drepturi şi al nediscriminării se aplică numai situaţiilor egale, iar tratamentul juridic diferenţiat, ca soluţie legislativă adoptată de legiuitor, nu intră în sfera discriminării vizate de O.G. nr. 137/2000.

Faptele reclamate de recurentă nu se încadrează în noţiunea de discriminare, astfel cum aceasta este definită de O.G. nr. 137/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare. Reducerea vârstei de pensionare a reclamantei, arată instanţa de fond, pentru munca depusă în condiţii speciale nu este o reducere a vârstei standard de pensionare, ci o reducere de la vârsta standard de pensionare acodată reclamantei în considerarea situaţiei sale particulare.

Curtea Constituţională s-a pronunţat, de altfel, prin mai multe decizii (ex. 470/17.09.2019) că, în succesiunea în timp a legislaţiei în materia pensiei de serviciu pentru auditorii publici externi ai Curţii de Conturi s-au creat diferite ipoteze prin care această categorie a beneficiat şi beneficiază, după caz, de un asemenea sistem de pensie de serviciu, desigur cu îndeplinirea anumitor condiţii stabilite prin normele legale de către legiuitor. Prin urmare, în ceea ce priveşte aspectele referitoare la persoanele ce intră sub incidenţa Legii nr. 94/1992, în general, precum şi cele care beneficiază de pensia de serviciu în virtutea acestei legi, acestea sunt chestiuni ce ţin de îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege în decursul timpului, fiecare având particularitatea sa, iar interpretarea şi aplicarea acestor norme în speţe concrete este de competenţa celor îndrituiţi cu verificarea îndeplinirii condiţiilor necesare în vederea stabilirii în concret a situaţiilor ce se circumscriu normelor legale în materie, având în vedere întreg cadrul legislativ.

Faţă de această împrejurare, Curtea a observat că principiul constituţional al egalităţii cetăţenilor în faţa legii şi a autorităţilor publice, consacrat de art. 16 alin. (1) din Constituţie, este respectat doar atunci când părţile se găsesc în situaţii identice sau egale, care impun şi justifică acelaşi tratament juridic şi, deci, instituirea aceluiaşi regim juridic. Per a contrario, când acestea se află în situaţii diferite, regimul juridic aplicabil fiecăreia nu poate fi decât diferit, soluţie legislativă care nu contravine, ci, dimpotrivă, decurge logic din chiar principiul enunţat (Decizia nr. 192 din 31 martie 2005, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 527 din 21 iunie 2005). Ar fi contrar principiului egalităţii în faţa legii să se pretindă uniformitate acolo unde există diferenţe clare şi obiective de situaţie sau, după caz, de regim juridic aplicabil (Decizia nr. 782 din 12 mai 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 406 din 15 iunie 2009).

Atât prin jurisprudenţa Curţii Constituţionale (Decizia nr. 545 din 28 aprilie 2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 473 din 6 iulie 2011), cât şi prin cea a Curţii Europene a Drepturilor Omului (Hotărârea din 28 octombrie 1987, pronunţată în Cauza Inze împotriva Austriei, paragraful 41), s-a statuat că dreptul de a nu fi discriminat, garantat de Constituţie, respectiv de Convenţie, este încălcat nu numai atunci când statele tratează în mod diferit persoane aflate în situaţii analoage, fără a exista justificări obiective şi rezonabile, ci şi atunci când statele omit să trateze diferit, tot fără a exista justificări obiective şi rezonabile, persoane aflate în situaţii diferite.

Respectarea egalităţii în drepturi, precum şi a obligaţiei de nediscriminare presupune luarea în considerare a tratamentului pe care legea îl prevede faţă de cei cărora li se aplică în decursul perioadei în care reglementările sale sunt în vigoare, iar nu în raport cu efectele produse prin reglementările legale anterioare. Reglementările juridice succesive pot prezenta în mod firesc diferenţe determinate de condiţiile obiective în care ele au fost adoptate (a se vedea Decizia nr. 20 din 2 februarie 2000, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 72 din 18 februarie 2000, Decizia nr. 820 din 9 noiembrie 2006, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 39 din 18 ianuarie 2007, Decizia nr. 1.541 din 25 noiembrie 2010, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 30 din 13 ianuarie 2011, sau Decizia nr. 1.062 din 11 decembrie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 56 din 24 ianuarie 2013).

Situaţia diferită în care se află cetăţenii în funcţie de reglementarea aplicabilă potrivit principiului tempus regit actum nu poate fi privită ca o încălcare a dispoziţiilor constituţionale care consacră egalitatea în faţa legii şi a autorităţilor publice fără privilegii şi discriminări (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 583 din 13 septembrie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 881 din 3 noiembrie 2016, paragraful 22).

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A., împotriva sentinţei nr. 135 din 25 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A., împotriva sentinţei nr. 135 din 25 septembrie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 decembrie 2019.