Administrative action to annul property certificate and recover land time-barred by statutory deadlines; appeal dismissed

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 08.12.2016, reclamanta Comuna Arcuş prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri, Societatea Naţională a Cărbunelui S.A. şi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice,

- obligarea pârâtului Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri la predarea terenurilor în suprafaţă de 1.451.230 mp în proprietatea UAT Arcuş,

- anularea Certificatului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/18.10.2012 şi a altor certificate de proprietate care au ca obiect terenuri aflate în raza Comunei Arcuş, cu cheltuieli de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2098 din 6 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis excepţia tardivităţii şi, în consecinţă, a respins acţiunea reclamantei ca tardiv formulată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta Comuna Arcuş prin Primar a formulat recurs solicitând casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.

A apreciat recurenta-reclamantă că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre parţială, omiţând să analizeze excepţiile invocate de pârâţi în raport cu primul capăt de cerere, vizând obligarea pârâtului Ministerul Economiei la predarea terenurilor în suprafaţă totală de 1.451.230 mp în proprietatea UAT Arcuş la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor de fond funciar.

Acest capăt de cerere ar fi trebuit analizat distinct de capătul al doilea de cerere, privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria x nr. x/18.10.2002, formulat în mod secundar, pentru situaţia în care instanţa nu ar fi putut să dispună predare terenurilor fără anularea, în prealabil, a certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

De asemenea, instanţa de fond a încălcat ordinea analizării excepţiilor invocate de pârâţii Ministerul Economiei şi Societatea Naţională a Cărbunelui S.A.. Ar fi trebuit analizate cu prioritate excepţiile inadmisibilităţii, respectiv prescripţiei, în scopul determinării cadrului procesual în care se vor analiza celelalte excepţii, dacă excepţia s-ar respinge.

A mai susţinut recurenta-reclamantă că instanţa a motivat eronat admiterea excepţiei tardivităţii cu elemente care ţin de procedura plângerii prealabile.

Astfel, instanţa de fond a făcut trimiteri la prevederile art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind nerespectarea procedurii prealabile, aspect care ţine de excepţia inadmisibilităţii, respectiv prematurităţii acţiunii, pentru care acţiunea ar fi trebuit respinsă ca prematură sau inadmisibilă şi nicidecum tardivă.

Chiar şi o eventuală analiză a excepţiei inadmisibilităţii sau prematurităţii acţiunii ar fi fost la fel de eronată şi neîntemeiată, având în vedere corespondenţa purtată între părţi, care există încă de la preluarea terenurilor spre ecologizare de către Ministerul Economiei cu promisiunea de a le pune la dispoziţia sa imediat la finalizarea lucrărilor. Din această corespondenţă rezultă că de fiecare dată solicitarea sa de a-i pune la dispoziţie terenurile a suplinit parcurgerea oricărei proceduri prealabile suplimentare cu autoritatea emitentă.

Referitor la considerentele reţinute de prima instanţă în motivarea admiterii excepţiei tardivităţii, a arătat recurenta-reclamantă că termenul de introducere a acţiunii prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 se aplică cu prioritate faţă de termenul de decădere de un an prevăzut de art. 11 alin. (2), care poate fi invocat doar dacă nu a fost respectat termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut la art. 11 alin. (1) şi doar pentru motive temeinice.

A respectat termenul de prescripţie de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) pentru introducerea acţiunii la instanţa de contencios administrativ, astfel că nu se impune raportarea la termenul de decădere de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din lege, care trebuia aplicat doar în situaţia în care nu ar fi existat corespondenţa între părţi pentru restituirea terenurilor.

În speţă, nu a avut loc întabularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria x nr. x/18.10.2002 ci, din contră, există un număr de 126 titluri de proprietate emise anterior datei de 18.10.2002 pentru beneficiari locali pentru o suprafaţă care se suprapune cu certificatul de atestare a dreptului de proprietate, terenuri în majoritate întabulate şi intrate în circuitul civil.

A mai precizat recurenta că nu poate fi considerată "terţ" faţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate contestat, întrucât a fost emis temporar tocmai pentru a uşura procedura de ecologizare, urmând să fie restituite unităţilor administrativ-teritoriale îndreptăţite, conform Protocolului de predare-primire nr. x/18.10.2002 încheiat de SNC S.A. şi Ministerul Industriei şi Resurselor, actualul Ministerul Economiei, când a fost semnată documentaţia de delimitare a proprietăţii aferentă Certificatului de atestare a dreptului de proprietate Seria x nr. x/18.10.2002 de primarul de la acel moment al Comunei Valea Crişului, din care făcea parte şi satul Arcuş.

Aşa se explică de ce nu a atacat până la acest moment acest certificat de atestare a proprietăţii, pentru că a fost interesată în finalizare procedurii de ecologizare şi pentru că s-a bazat pe promisiunile constante venite din parte Ministerului Economiei în sensul predării terenurilor.

3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii-pârâţi Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Economiei, Energiei şi Mediului de Afaceri au formulat, fiecare, note scrise, prin care au solicitat respingerea recursului, ce nefundat.

4. Decizia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

4.1. În cauză, recurenta-reclamantă Comuna Arcuş a solicitat anularea Certificatului de proprietate asupra terenurilor Seria x nr. x/18.10.2002. A solicitat şi, în mod generic, anularea altor certificate de proprietate care au ca obiect terenuri aflate pe raza Comunei Arcuş.

Referitor la criticile recurentei, privind omisiunea primei instanţe de a analiza distinct primul capăt de cerere - predarea terenurilor în suprafaţă de 1.451.230 mp în proprietatea sa, la dispoziţia Comisiei locale de aplicare a legilor fondului funciar Arcuş -, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 445 C. proc. civ., "Îndreptarea, lămurirea, înlăturarea dispoziţiilor contradictorii ori completarea hotărârii nu poate fi cerută pe calea apelului sau recursului, ci numai în condiţiile art. 442-444.".

Astfel, dacă recurenta-reclamantă aprecia că s-ar impune completarea hotărârii (cu privire la capătul de cerere prin care solicita predarea în proprietatea sa a unor bunuri imobile asupra cărora a fost emis un certificat de atestare a dreptului de proprietate în favoarea altei persoane), ar fi trebuit să uzeze de procedura reglementată de art. 442-444 C. proc. civ.

De asemenea, ipoteza nepronunţării instanţei asupra unui lucru cerut nu poate constitui motiv de recurs, ci, eventual, poate face obiectul unei alte căi extraordinare de atac.

4.2. Nici alegaţiile recurentei vizând ordinea analizării excepţiilor invocate de intimaţii-pârâţi nu pot forma obiect al analizării instanţei de recurs, în condiţiile în care excepţiile invocate de pârâţi în faza fondului aveau ca finalitate respingerea acţiunii.

De altfel, prin susţinerile sale, recurenta-reclamantă nu face altceva decât să încerce să suplinească motivarea instanţei de fond, tot în sensul respingerii acţiunii (ca inadmisibilă, şi nu ca tardivă), ceea ce nu poate forma obiect al recursului.

4.3. În ceea ce priveşte criticile vizând excepţia tardivităţii, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, acţiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate formula în termen de 6 luni, care se calculează, după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii sau de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.

Pentru motive temeinice, dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ şi după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă.

4.4. În cauză, însăşi recurenta-reclamantă a apreciat că nu poate fi considerată "terţ" în sensul strict al cuvântului faţă de actul administrativ atacat, precizând că avea cunoştinţă de Certificatul de atestare a dreptului de proprietate Seria x nr. x/18.10.2002, care a fost emis de Ministerul Economiei în favoarea Societăţii Naţionale a Cărbunelui S.A. pentru a uşura efectuarea procedurii de ecologizare încă din anul 2002.

A recunoscut că nu a înţeles să atace certificatul respectiv, fiind interesată în finalizarea procedurii de ecologizare şi bazându-se pe promisiunile Ministerului Economiei în sensul predării terenurilor.

A precizat că primarul Comunei Valea Crişului, din care făcea parte la momentul respectiv şi satul Arcuş, a semnat documentaţia de delimitare a proprietăţii aferentă certificatului de atestare Seria x nr. x/18.10.2002.

Astfel, indiferent de parcurgerea procedurii prealabile administrative prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004, recurenta-reclamantă Comuna Arcuş a învederat că avea cunoştinţă de certificatul contestat încă de la momentul semnării documentaţiei de delimitare a proprietăţii aferente certificatului, în cursul anului 2002, dar că nu a înţeles să îl atace pentru că era interesată de ecologizarea terenurilor şi pentru că s-a bazat pe promisiunile Ministerului Economiei.

Termenele instituie de lege urmăresc protejarea principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, inclusiv a raporturilor de drept administrativ, principii fundamentale consacrate şi de jurisprudenţa CEDO şi CJCE. Aceste principii se opun nerespectării unor termene pentru cenzurarea actelor administrative sau refuzului nejustificat a autorităţilor administrative.

Impunerea termenelor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiţie, consfinţit de art. 21 din Constituţie, sau dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reglementarea condiţiilor procedurale ale acţiunii în justiţie prin stabilirea unor termene nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil.

În acest sens Curtea de la Strasbourg a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996). Aşadar, în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere.

Prin urmare, pe lângă aspectele reţinute de prima instanţă în motivarea excepţiei tardivităţii acţiunii, care nu vor mai fi reluate, Înalta Curte, în raport cu situaţia de fapt expusă chiar de către recurentă, constată că aceasta avea cunoştinţă de certificatul de atestare a dreptului de proprietate cu mult înainte de data de 20.02.2014 (data Adresei reţinute de instanţa de fond), însă nu a înţeles să sesizeze instanţa de contencios administrativ cu verificarea legalităţii acestuia din motive care nu au relevanţă în analizarea respectării termenelor procedurale prevăzute de art. 11 din Legea nr. 554/2004.

Or, nu poate fi lăsat la aprecierea părţii momentul la care va formula procedura prealabilă împotriva unui act administrativ individual, după ce a trecut mai mult de 1 an de la data luării la cunoştinţă despre acesta, pentru a curge termenul de la care să formuleze acţiunea în anularea actului.

4.5. În ceea ce priveşte susţinerile recurentei-reclamante, în sensul că există alte 126 de titluri de proprietate emise anterior datei de 18.10.2002 pentru beneficiari locali pentru o suprafaţă de teren care se suprapune cu suprafaţa de teren specificată în certificatul de atestare a dreptului de proprietate ce face obiectul prezentei acţiuni, Înalta Curte reţine că aceste aspecte excedează analizei instanţei de contencios administrativ care, chiar şi în cazul soluţionării acţiunii pe fond, verifică legalitatea actului atacat şi nu realizează o comparare de titluri de proprietate. Această analiză aparţine competenţei instanţei civile, care poate compara titlurile invocate, acordând preferinţă titlului mai bine caracterizat.

4.6. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Comuna Arcuş prin Primar împotriva sentinţei nr. 2098 din 6 iunie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.