State land ownership certificates denied to insolvent entities lacking active operational necessity

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1 Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 08.02.2017, reclamanta S.C. A., în faliment, prin lichidator judiciar B., a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenului înscris în CF x Aiud (nr. vechi 10422) având nr. top. x arător în suprafaţă de 21.007 mp şi nr. top. x arător în suprafaţă de 21.007 mp şi nr. top. x în suprafaţă de 300 mp situat administrativ în Aiud, str. x aflat în administrarea S.C. A..

În caz de refuz a solicitat obligarea persoanei vinovate la plata sumei de 1.000 RON despăgubiri pentru fiecare zi de întârziere.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 193 din 20 septembrie 2017, Curtea de Apel Alba Iulia a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamanta S.C. A., în faliment, prin lichidator judiciar, a formulat recurs solicitând casarea hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

A apreciat recurenta-reclamantă că instanţa de fond a reţinut în mod nelegal că nu există un refuz nejustificat al autorităţii pârâte în ceea ce priveşte emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate, întrucât nu s-a dovedit că este întrunită condiţia privind îndeplinirea obiectului de activitate al societăţii aşa cum prevăd dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991 şi ale Legii nr. 15/1990.

A apreciat că soluţia instanţei este în contradicţie cu toată corespondenţa purtată cu pârâta, care i-a solicitat în mod imperios să depună documentaţia pentru eliberarea certificatului de atestare asupra terenurilor, documentaţie pe care a depus-o pentru a dovedi dreptul de a obţine certificatul de atestare.

Soluţia este în contradicţie şi cu dispoziţiile art. 12 din Legea nr. 137/2002 şi ale H.G. nr. 577/2002 şi cu ale celorlalte acte normative care reglementează procedura de obţinere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate condiţionată de majorarea capitalului social, pârâta fiind în imposibilitate de a-şi mai valorifica cota de participaţie de 79,812% din capitalul social al societăţii.

De asemenea, societatea are reprezentativitate, nu este dizolvată sau lichidată, având adunare generală a creditorilor, comitet al creditorilor şi administrator judiciar care pot să efectueze majorarea capitalului social cu valoarea terenului în situaţia emiterii titlului de proprietate. Chiar dacă nu s-ar acţiona pentru majorarea capitalului social, ar fi incident art. 12 din Legea nr. 137/2002.

Prin soluţia pronunţată statul nu poate să-şi valorifice cota de participaţie de 79,812%, iar societatea reclamantă nu va finaliza niciodată procedura de insolvenţă, nefiind reglementată situaţia juridică a terenurilor pe care se află construcţiile existente.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

4.1. Nu se poate reţine existenţa unui refuz nejustificat al autorităţii pârâte de emiterea a certificatului de atestare a dreptului de proprietate solicitat de recurenta-reclamantă S.C. A. întrucât, după cum a constatat şi prima instanţă, nu s-a dovedit că este întrunită condiţia referitoare la necesitatea terenului pentru îndeplinirea obiectului de activitate al societăţii, astfel cum prevăd, în mod expres, dispoziţiile art. 1 din H.G. nr. 834/1991, cât şi cele ale Legii nr. 15/1990, adoptate cu intenţia transformării fostelor unităţi economice de stat în societăţi comerciale viabile care să contribuie la realizarea unei economii de piaţă.

4.2. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 834/1991, "Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărâre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea administrativă publică judeţeană".

Conform art. 5 din acelaşi act normativ, "Organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, precum şi autorităţile administrative publice judeţene vor elibera societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară".

4.3. În cauză, este de necontestat faptul că recurenta-reclamantă se află în procedura falimentului, conform Legii nr. 85/2006, în vigoare la data începerii procedurii reorganizării judiciare şi a falimentului.

Potrivit art. 47 alin. (7) din Legea nr. 85/2006, "De la data intrării în faliment debitorul va putea desfăşura doar activităţile ce sunt necesare derulării operaţiunilor lichidării".

Astfel, nu se poate reţine că, în prezent, societatea aflată în faliment mai desfăşoară activitatea conform obiectului său de activitate.

Din cuprinsul dispoziţiilor menţionate anterior, rezultă că se va elibera certificat de atestare a dreptului de proprietate în scopul desfăşurării activităţii societăţii conform obiectului de activitate şi nicidecum pentru îndestularea creditorilor din procedura falimentului.

Deci, terenul pentru care se solicită eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu este necesar desfăşurării activităţii societăţii solicitante, în cauza de faţă neputându-se reţine refuzul nejustificat al autorităţii intimate de eliberare a actului solicitat.

4.4. Nu se poate reţine nici încălcarea, prin sentinţa recurată, a dispoziţiilor art. 12 din Legea nr. 137/2002 şi ale H.G. nr. 577/2002, pentru că acestea se referă la situaţia în care societatea ar fi avut emis deja certificatul de atestare a dreptului de proprietate şi nu ar fi solicitat majorarea capitalului social. De altfel, recurenta îşi invocă propria culpă, pentru că, după apariţia actelor normative menţionate, ale căror dispoziţii le citează, nu a luat măsuri în sensul reglementării situaţiei patrimoniului său, inclusiv prin solicitarea de emitere a actului ce face obiectul prezentului litigiu.

4.5. Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente astfel că Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de S.C. A. prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei nr. 193 din 20 septembrie 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.