Ministry control report upheld as appeal to annul and suspend rejected

Şedinţa publică din data de 10 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, anularea actului administrativ reprezentat de Raportul de control nr. 270.210/CCM/17.09.2018, emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, precum si a tuturor actelor subsecvente întocmite in baza acestuia şi suspendarea executării masurilor dispuse prin actul administrativ contestat, până la soluţionarea definitiva, a prezentei acţiuni.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin încheierea de şedinţa din data de 22 martie 2019, instanţa de fond a respins proba cu expertiza contabila, cu motivarea că nu este utilă pentru soluţionarea cauzei.

Prin sentinţa nr. 135 din 29 martie 2019, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de suspendare a executării formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., ca nefondată.

Prin aceeaşi sentinţă, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de anulare a raportului de control nr. 270.210/CCM/17.09.2018, emis de Corpul de Control al Ministerului Energiei formulată de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., Târgu-Jiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei nr. 135 din 29 martie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva încheierii din data de 22 martie 2019, a declarat recurs reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A., solicitând:

- admiterea recursului, casarea sentinţei nr. 135/2019 şi a încheierii din data de 22 martie 2019, în principal cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, pentru suplimentarea materialului probator cu expertiza contabilă, iar în subsidiar cu reţinerea cauzei spre rejudecare şi admiterea cererea de anulare a Raportului de control nr. 270.210/CCM/17.09.2018 emis de Corpul de control al Ministrului Energiei;

- admiterea recursului şi, în urma rejudecării cauzei, admiterea cererii de suspendare a executării masurilor dispuse prin Raportul de control nr. 270.210/CCM/17.09.2018 emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, până la soluţionarea definitivă a cererii de anularea a acestui act administrativ.

În drept, recurenta-reclamantă a criticat sentinţa şi încheierea instanţei de fond invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului, reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. a invocat, în esenţă, următoarele critici:

- cu încălcarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, prin încheierea de şedinţa din data de 22 martie 2019, instanţa de fond a respins proba cu expertiza contabilă cu motivarea că nu este utilă, împrejurare care echivalează cu soluţionarea cauzei fără cercetarea fondului;

- impunerea în caietul de sarcini a condiţiei eliminatorii privind obligativitatea ca utilajele şi vehiculele participanţilor la procedurile de achiziţii publice să deţină sisteme de monitorizare prin aplicaţii de poziţionare globala GPS crează o pagubă în patrimoniul societăţii, menţinerea ei contravenind dispoziţiilor Legii achiziţiilor publice nr. x;

- pârâta, dispunând îndeplinirea demersurilor legale pentru recuperarea de la persoane responsabile a prejudiciilor produse pe seama patrimoniului reclamantei, şi-a depăşit competenţa legală, deoarece nu se poate pronunţa asupra unor drepturi si obligaţii rezultate din raporturi contractuale, respectiv raporturi specifice contractului de mandat, care nu se pot asimila sau confunda cu cele rezultate din activitatea desfăşurată în exercitarea sarcinilor de serviciu;

- în raport de dispoziţiile art. 2 din Ordinul nr. 440/2017, este supusă verificării activitatea desfăşurată de către personalul reclamantei în exercitarea sarcinilor de serviciu în temeiul unui contract individual de muncă şi nu al altui tip de contract, respectiv contractul de mandat;

- deşi instanţa de fond a fost sesizată cu indicii de nelegalitate care privesc reguli elementare ale procedurii emiterii actului administrativ, respectiv încălcarea dispoziţiilor Legii nr. 252/2003 privind registrul unic de control si prevederilor art. 9 din Ordinului nr. 440/2017, aceasta a reţinut, în mod greşit, că această nelegalitate poate fi sancţionată doar cu răspunderea disciplinară a persoanei care nu a făcut menţiunile şi nu poate constitui un caz bine justificat pentru suspendarea executării actului administrativ;

- executarea iminentă a unui presupus prejudiciu existent in patrimoniul reclamantei, coroborată cu valoarea relativ mare a acestuia, este în mod evident de natură să producă un blocaj al activităţii societăţii, cu consecinţe negative asupra rezultatelor economice, respectiv instituirea unui dezechilibru major între păstrarea efectelor actului posibil nelegal şi gradul de afectare al patrimoniului reclamantei, prin executarea imediată a masurilor dispuse prin Raportul de control nr. x/17.09.2018 emis de Corpul de control al Ministrului Energiei, anterior analizării pe fond a legalităţii actului atacat.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Energiei a depus întâmpinare înregistrată la dosarul cauzei la data de 10 iunie 2019 prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamanta, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, încheierea şi sentinţa atacată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispoziţiile art. 255 alin. (1) C. proc. civ., proba este admisibilă dacă este concludentă, respectiv dacă are aptitudinea de a duce la rezolvarea cauzei de către instanţa de judecată.

Instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că efectuarea unei expertive contabile nu poate fi utilă acestei cauze atât timp cât recurenta nu a contestat cuantumul sumelor cu titlu de prejudiciu sau modul de stabilire a acestora, invocând doar motive de nelegalitate a actului de control.

În consecinţă, Înalta Curte reţine că respingerea cererii de încuviinţare a unei probe care nu este concludentă şi utilă soluţionării cauzei nu poate constitui o încălcare a prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi art. 6 par. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (dreptul la un proces echitabil).

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării actului administativ atacat, în jurisprudenţă şi doctrină s-a apreciat, în mod constant, că nu orice dubiu în privinţa legalităţii unui act administrativ demonstrează îndeplinirea condiţiei existenţei cazului bine justificat, având această aptitudine doar îndoielile serioase, determinate, cum ar fi nemotivarea actului, emiterea lui de către un organ necompetent, întemeierea acestuia pe texte legale abrogate, neconstituţionale ori, în mod evident, inaplicabile, precum şi alte asemenea împrejurări.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cazul bine justificat reprezintă o împrejurare legată de starea de fapt şi de drept, care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Respectarea principiului proporţionalităţii în această materie şi punerea în balanţă, pe de o parte, a interesului public de a se pune în executare un act care se bucură de prezumţia de legalitate, fără a fi afectat de vădite neregularităţi şi, pe de altă parte, a interesului particularului care nu se prevalează de apărări de natură a crea o îndoială serioasă în privinţa legalităţii acestuia, conduce, de asemenea, la concluzia că nu există temeiuri pentru ca să se acorde suspendarea executării actului administrativ.

Recurenta a invocat nerespectarea de către intimată a dispoziţiilor art. 3 alin. (2) din Legea nr. 252/2003, în conformitate cu care organele de control au obligaţia de a consemna în registrul unic, înaintea începerii controlului, următoarele elemente:

- numele şi prenumele persoanelor împuternicite de a efectua controlul;

- unitatea de care aparţin;

- numărul legitimaţiei de control;

- numărul şi data delegaţiei/ordinului de deplasare;

- obiectivele controlului;

- perioada controlului;

- perioada controlată;

- temeiul legal în baza căruia se efectuează controlul.

Nerespectarea acestei dispoziţii nu atrage, potrivit Legii nr. 252/2003, nulitatea actului de control, dar atrage răspunderea disciplinară a funcţionarului public sau a personalului contractual.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 252/2003, neînscrierea, de către organele de control specializate, în registrul unic de control, a elementelor obligatorii prevăzute la art. 3 alin. (2) şi la art. 4 din acelaşi act normativ, constituie abatere disciplinară şi se sancţionează potrivit prevederilor Statutului funcţionarilor publici sau, după caz, potrivit legislaţiei muncii.

În consecinţă, Înalta Curte reţine ca fiind neîntemeiat acest motiv de nelegalitate al raportului de control, invocat de către recurentă în cadrul argumentelor privind cererea de suspendare a executării actului administrativ contestat contestat.

În conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public;

Cu privire la condiţia existenţei unei pagube iminente, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este îndeplinită în cauză, întrucât prin măsurile dispuse în raportul de control nu se impune recuperarea unui anumit prejudiciu, evaluarea eventualului prejudiciu identificat ca urmare a măsurilor dispuse prin raportul de control urmând a fi făcută de către adunarea generală a acţionarilor, în baza constatărilor preliminare ale organului de control, iar eventuala formulare a unor cereri de chemare în judecată pentru recuperarea acestui prejudiciu nu poate fi considerată ca producătoare de prejudicii asupra patrimoniului reclamantei, dimpotrivă ar fi de natură să conducă la mărirea patrimoniul acesteia.

În ceea ce priveşte impunerea în caietul de sarcini a condiţiei eliminatorii privind obligativitatea ca utilajele şi vehiculele participanţilor la procedurile de achiziţii publice să deţină sisteme de monitorizare prin aplicaţii de poziţionare globală GPS, Înalta Curte reţine că recurenta nu arată care sunt dispoziţiile din Legea achiziţiilor publice nr. x sau din legislaţia secundară care au fost încălcate cu ocazia controlului efectuat de pârâtă.

Cu privire la împrejurarea că impunerea acestei cerinţe ar fi de natură să producă prejudicii societăţii reclamante, instanţa de fond a reţinut, în mod corect, că deţinerea unor sisteme de monitorizare pe utilaje şi vehicule, prin aplicaţii de poziţionare globală GPS, este de natură se prevină apariţia unor eventuale prejudicii în patrimoniul societăţii reclamante.

Potrivit dispoziţiilor art. 5 din Hotărârea nr. 980/2015 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Energiei, Ministerul Energiei are competenţa să controleze entităţile aflate sub autoritatea sa, să dea dispoziţii obligatorii în vederea restabilirii legalităţii şi creşterii competitivităţii economice, precum şi să ia măsuri pentru aplicarea sancţiunilor prevăzute de lege în competenţa sa.

Prin măsura dispusă la pct. B din raportul de control contestat nu s-a dispus angajarea răspunderii membrilor consiliului director şi a membrilor consiliului de supraveghere, cu eludarea dispoziţiilor Legii societăţilor nr. 31/1990, aşa cum susţine în esenţă recurenta, ci doar informarea membrilor adunării generale a acţionarilor care are competenţa legală de a adopta măsurile care se impun.

În conformitate cu dipoziţiile art. 2 din Procedura de control al activităţii desfăşurate de aparatul propriu şi entităţile aflate sub autoritatea Ministerului Energiei aprobată prin Ordinul nr. 440/2017, "acţiunea de control reprezintă ansamblul operaţiunilor prin care se verifică activitatea desfăşurată de aparatul propriu şi entităţile aflate sub autoritatea Ministerului Energiei sau de către personalul din cadrul acestora în exercitarea funcţiilor publice şi/sau a sarcinilor de serviciu, sub aspectul legalităţii, regularităţii şi oportunităţii, în vederea identificării şi corectării deficienţelor şi abaterilor, stabilirii responsabilităţilor, precum şi a analizării cauzelor deficienţelor şi abaterilor constatate pentru prevenirea survenirii acestora".

Având în vedere că intimata-pârâta are competenţa de a controla activitatea recurentei-reclamante sub toate aspectele care privesc legalitatea, regularitatea şi oportunitatea măsurilor adoptate, ceea ce implică şi dreptul de a controla activitatea persoanelor din conducerea societăţii, inclusiv a celor care au contract de mandat încheiat în baza dispoziţiilor art. 2009 C. civ. şi nu contract individual de muncă.

Înalta Curte mai reţine că această măsură dispusă prin actul de control nu este de natură să producă pagube în patrimoniului societăţii reclamante, dimpotrivă, prin recuperarea prejudiciilor constatate, se majorează patrimoniul acestei societăţi, stabilirea persoanelor responsabile şi a cuantumului prejudiciului urmând a fi realizată de către acţionarii societăţii.

În consecinţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, iar închrierea şi sentinţa atacate cuprind motivele pe care se întemeiază, motive care nu sunt nici contradictorii şi nici străine de natura cauzei.

De asemenea, Înalta Curte mai constată că închrierea şi sentinţa atacate nu au fost date cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Pentru aceste considerente, reţinând că nu au fost identificate motive de reformare a sentinţei potrivit dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Societatea Complexul Energetic Oltenia S.A. împotriva încheierii din 22 martie 2019 şi a sentinţei nr. 135 din 29 martie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 decembrie 2019.