Standing to challenge administrative land certification based on post-issuance property acquisition; rejection of requirement that claimant held rights at time of act issuance

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 4 noiembrie 2002, reclamanta SC R.M. SRL Reșița a chemat în judecată Ministerul Industriilor și Resurselor București și SC C. SA Reșița, solicitând anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M.03 nr. 4439 din 8 decembrie 1998, emis în favoarea acesteia din urmă, pentru suprafața de 7.982, 40 mp teren.

În motivarea cererii sale, reclamanta a susținut că din suprafața înscrisă în certificat, parcelele 303/1/1/b; 304/b/1/1 și 304/a/1/1, menționate în C.F. nr. 1183, 1184 și 1185, sunt în fapt, proprietatea sa.

În cauză au formulat cereri de intervenție în interes propriu, J.A. și P.V., care au solicitat să se constate că terenul atestat în favoarea SC C. SA, a fost proprietatea lor, donată ulterior, reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 525 din 24 iunie 2003, Curtea de Apel Timișoara a respins ca nefondată, acțiunea reclamantei și ca lipsite de interes, cererile de intervenție.

S-a reținut că la momentul emiterii certificatului de atestare, reclamanta nu deținea în proprietate, terenul în litigiu, ceea ce înseamnă că nu a dovedit vătămarea vreunui drept subiectiv. În ce-i privește pe intervenienți, instanța a apreciat că aceștia, prin donația făcută în favoarea reclamantei, nu justifică existența vreunui interes în susținerea acțiunii.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, reclamanta SC R.M. SRL Reșița, care a susținut în esență că pârâta nu a deținut legal, terenul în litigiu, certificatul de atestare fiind emis în mod abuziv, cu încălcarea dreptului de proprietate al intervenienților.

Totodată, recurenta a invocat interesul său legitim, susținut de dreptul de proprietate dobândit în urma încheierii actului autentic de donație cu intervenienții, nefiind relevant din punctul său de vedere, dacă acesta a fost ulterior momentului emiterii certificatului de atestare contestat.

Recurenta a mai susținut, ca fiind greșită, și soluția de respingere a cererii de intervenție față de împrejurarea că instanța a apreciat lipsa de interes, raportată la momentul formulării acțiunii, ignorând faptul că la momentul emiterii certificatului, intervenienții erau proprietari de drept, iar prin emiterea acestui act, s-a modificat nelegal, regimul juridic al terenului.

Recursul este fondat și urmează a fi admis, pentru următoarele considerente:

În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 834/1991, privind stabilirea și evaluarea unor terenuri deținute de societățile comerciale cu capital de stat: „numai terenurile aflate în patrimoniul acestora, la data înființării lor, necesare desfășurării activității, conform obiectului lor de activitate, pot fi atestate acestora”.

Ignorând această reglementare, instanța fondului a respins acțiunea, reținând că reclamanta, care la data emiterii certificatului de atestare, nu deținea terenul în litigiu, în proprietate, nu putea invoca vreo vătămare în sensul dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Soluția astfel pronunțată, este vădit nelegală și netemeinică.

Nici o dispoziție din cuprinsul Legii nr. 29/1990 nu impune sau condiționează aprecierea legalității actului administrativ, de momentul dobândirii dreptului subiectiv, pentru a fi fost vătămat.

O astfel de interpretare ar da posibilitatea menținerii unor acte administrative nelegale, pentru simplul considerent că la momentul emiterii lor, persoana ce se pretinde a fi fost vătămată, nu era titulara dreptului, ceea ce contravine scopului pentru care legiuitorul a elaborat Legea nr. 29/1990 și care este tocmai acela de a da posibilitatea titularului dreptului subiectiv, să solicite desființarea actului administrativ vătămător, din momentul cunoașterii acestuia.

Ca atare, cum reclamantei-recurente SC R.M. SRL nu i-a fost comunicat certificatul de atestare ce face obiectul acestui litigiu, din momentul luării la cunoștință, acțiunea sa, formulată în condițiile Legii nr. 29/1990, este perfect admisibilă, instanța fondului având obligația să analizeze legalitatea emiterii acestuia, în raport cu prevederile Legii nr. 834/1991.

În ce privește cererea de intervenție, urmează a se reține ca fiind greșit respinsă, față de împrejurarea că intervenienții erau proprietarii parcelelor incluse în suprafața de teren atribuită SC C. SA, conform mențiunilor din C.F. nr. 1183, 1184 și 1185, iar interesul lor în desființarea actului administrativ (necomunicat de altfel), susținut de menținerea, ca legal, a actului autentic de donație, realizat în favoarea reclamantei.

În raport cu aceste considerente, urmează a se aprecia, ca fiind îndeplinite, cerințele art. 304 pct. 9 și în consecință, casată sentința Curții de Apel Timișoara, cu trimiterea cauzei, spre rejudecare, pentru soluționarea în fond a litigiului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de SC R.M. SRL Reșița împotriva sentinței civile nr. 252 din 24 iunie 2003, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ.

Casează sentința atacată și trimite, spre rejudecare, litigiul, aceleiași instanțe.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 mai 2004.