Jurisdictional conflict between administrative and labor courts over wage recalculation claims by judicial auxiliary staff

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1). Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Mureş, secţia civilă, la data de 26 februarie 2019, sub nr. x/2019, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., personal auxiliar şi conex din cadrul Judecătoriei Săveni, au chemat în judecată pe pârâţii MINISTERUL JUSTIŢIEI, CURTEA DE APEL SUCEAVA şi TRIBUNALUL BOTOŞANI, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună: reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar, respectiv, a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex, prin includerea procentului de 4 %, respectiv, 8 %, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10 % prevăzut de Legea nr. 293/2015, respectiv, V.R.S. 405 RON + 4 % + 4,5 % + 10 %, rezultând V.R.S. de 484,18 RON, astfel: începând cu data de 09 aprilie 2015 şi până la 30 noiembrie 2015, la plata diferenţelor de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 440,15 RON, şi venitul efectiv plătit; începând cu data de 1 decembrie 2015 şi până la zi, dar şi pentru viitor, la diferenţele de drepturi salariale dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 484,16 RON, şi venitul efectiv plătit.

Au solicitat, de asemenea, repararea prejudiciului creat prin neacordarea drepturilor de care ar fi trebuit să beneficieze, respectiv, obligarea pârâţilor la plata pentru fiecare lună, până la recunoaşterea efectivă a dreptului, a diferenţei dintre venitul la care sunt îndreptăţiţi şi venitul efectiv plătit, sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective, începând cu 3 ani înainte de înregistrarea acţiunii până la plata efectivă a sumelor cuvenite (diferenţiat până la 1 decembrie 2015, şi după 1 decembre 2015, dar şi pentru viitor, după intrarea în vigoare a Legii- cadru de salarizare nr. 153/2017, prin care s-a abrogat Legea- cadru nr. 284/2010).

2) Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1). Prin sentinţa civilă nr. 849 din 18 iunie 2019, Tribunalul Mureş, secţia civilă a admis excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Mureş, şi a declinat, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, competenţa soluţionării acţiunii civile formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani.

Pentru a pronunţa această sentinţă, Tribunalul Mureş a reţinut că, faţă de prevederile art. 7 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII anexa V la Legea 153/2017, salarizarea personalului din justiţie se face pe baza unor ordine sau decizii de salarizare pe care trebuie să le emită în prealabil ordonatorul de credite (în cazul din speţă fiind vorba despre Curtea de Apel Suceava). Totodată, în cazul în care angajatul este nemulţumit de modalitatea de calcul a salariului care rezultă din decizie, are posibilitatea să conteste actul administrativ, în conformitate cu dispoziţiile alin. (2) din textul de lege citat. În speţă, reclamanţii invocă faptul că după apariţia legilor de salarizare, modul de calcul a salariului este eronat, datorită reţinerii greşite a valorii de referinţă sectorială de către angajator.

Prin urmare, instanţa a apreciat că prin prezenta acţiune reclamanta contestă prioritar modul în care le-au fost stabilite drepturile salariale în temeiul dispoziţiilor legilor de salarizare, invocându-se în acţiunea introductivă nelegalitatea şi netemeinicia stabilirii drepturilor salariale.

Acţiunea de faţă nu vizează strict plata drepturilor salariale ale reclamantei, spre a fi atrasă în cauză competenţa instanţei, întrucât chiar prin formularea primului petit al acţiunii, se solicită "reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar".

În acest context, reţinând că reclamanta are calitatea de personal auxiliar în cadrul Judecătoriei Săveni, făcând aplicarea art. 7 alin. (1) şi (2) din capitolul VIII din anexa V la Legea nr. 153/2017, s-a concluzionat că, în speţă, competenţa materială de soluţionare a pricinii aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal. Aceeaşi competenţă ar interveni şi dacă s-ar aplica dreptul comun în materia contenciosului administrativ, întrucât, în esenţă, este vorba de criticarea unui act administrativ ori refuzului unei autorităţi de emitere a unui act administrativ la care se susţine că era obligată.

Prin urmare, din punctul de vedere al competenţei materiale, Tribunalul Mureş a apreciat că prezenta pricină aparţine Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

2.2). La data de 11 iulie 2019, cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, iar prin sentinţa civilă nr. 562 din 9 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale; a declinat competenţa de soluţionare a cauzei promovate de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justitiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botosani, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia specializată în materia litigiilor de muncă şi asigurări sociale; a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a înaintat dosarul la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Contecios Administrativ şi Fiscal, în vederea soluţionării conflictului de competenţă.

Pentru a se pronunţa astfel, Curtea a constatat că acţiunea formulată de reclamanţi nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010 şi de art. 7 din Anexa V a Legii nr. 153/2017, întrucât aceştia nu au solicitat anularea pentru nelegalitate a actelor administrative prin care le-au fost stabilite drepturile salariale şi nici obligarea la emiterea unor alte acte de salarizare, nefiind aşadar dedus judecăţii un litigiu ce are ca obiect cenzurarea unui act administrativ tipic (decizie de salarizare) sau a unui act administrativ asimilat (refuzul de emitere a unei decizii de salarizare) şi care ar atrage competenţa instanţei de contencios administrativ.

De altfel, s-a observat că reclamanţii au indicat în mod expres, printre temeiurile de drept invocate, dispoziţiile art. 253, art. 266, art. 270, art. 272 şi art. 275 din Codul muncii, având în vedere că solicitarea adresată instanţei de judecată reprezintă o acţiune în pretenţii ce vizează obligarea pârâţilor la plata unor drepturi salariale restante considerate cuvenite, potrivit prevederilor legale în materie de salarizare.

De asemenea, a mai reţinut că în cuprinsul acţiunii nu se formulează critici de nelegalitate ale actelor administrative emise de ordonatorul de credite, nu se solicită anularea unor astfel de acte şi nu se critică un eventual refuz de emitere a unor acte administrative prin care să se stabilească o altă salarizare, ci doar se solicită obligarea la plata unor drepturi salariale pe care reclamanţii le consideră cuvenite şi neplătite.

În condiţiile în care nu se solicită cenzurarea unor acte administrative de stabilire a drepturilor salariale, Curtea a constatat că nu sunt incidente prevederile speciale ale art. 7 din Anexa VI a Legii nr. 284/2010, ci dispoziţiile dreptului comun în materia dreptului muncii, potrivit cărora competenţa materială în primă instanţă aparţine secţiei specializate în litigii de muncă a tribunalului.

În ceea ce priveşte competenţa teritorială, Curtea a reţinut că reclamanţii sunt personal auxiliar şi conex în cadrul Judecătoriei Săveni - instanţă aflată în circumscripţia teritorială a Curţii de Apel Suceava, fiind incidente în acest caz dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, prin care a fost s-a constatat că sintagma "de competenţa instanţei la care îşi desfăşoară activitatea" din cuprinsul art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi sintagma "care îşi desfăşoară activitatea la instanţa competentă să judece cauza" din cuprinsul art. 127 alin. (2) din C. proc. civ. sunt neconstituţionale.

Aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa, în virtutea Legii fundamentale, deciziile Curţii Constituţionale sunt de imediată şi generală aplicare, devenind opozabile erga omnes de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, ceea ce înseamnă că se aplică tuturor situaţiilor juridice în desfăşurare, care nu au fost definitiv judecate până la data publicării.

În concluzie, a apreciat că în speţa dedusă judecăţii, stabilirea competenţei teritoriale trebuie să se raporteze la dispoziţiile art. 127 alin. (1) din C. proc. civ., astfel cum au fost interpretate prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 290/2018, ceea ce presupune că litigiul este de competenţa oricărui tribunal (secţia specializată/completul specializat în litigii de muncă) din cadrul unei curţi de apel învecinate.

Având în vedere că reclamanţii au sesizat iniţial Tribunalul Mureş şi că această instanţă se află în circumscripţia Curţii de Apel Târgu Mureş, învecinată cu instanţa în circumscripţia căreia se află Judecătoria Săveni (instanţa la care reclamanţii exercită funcţia) - Curtea de Apel Suceava, Curtea a reţinut că Tribunalul Mureş este competent teritorial să judece prezenta cauză.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra regulatorului de competenţă

Analizând actele şi lucrările dosarului, constatând că, în cauză, există un conflict negativ de competenţă, în sensul art. 133 alin. (2) Noul C. proc. civ., ivit între cele două instanţe care s-au declarat deopotrivă necompetente material să judece pricina, Înalta Curte, în temeiul art. 135 C. proc. civ., va pronunţa regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, stabilind competenţa soluţionării acesteia în favoarea Tribunalului Mureş, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte cadrul procesual, se constată că obiectul cererii de chemare în judecată constă în obligarea pârâţilor la reîncadrarea şi recalcularea salariului brut lunar cuvenit reclamanţilor, respectiv, a indemnizaţiei brute lunare ce se cuvine personalului auxiliar de specialitate şi conex, prin includerea procentului de 4 %, respectiv, 8 %, prevăzut de O.G. nr. 13/2008, precum şi a procentului de 10 % prevăzut de Legea nr. 293/2015, precum şi plata diferenţelor de drepturi salariale.

Cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţi- în speţă, aşadar, se încadrează în materia conflictelor de muncă, competenţa materială revenind în primă instanţă Tribunalului, în baza art. 269 alin. (2) din Legea nr. 53/2003 privind Codul Muncii şi art. 210 din Legea nr. 62/2011, a dialogului social, cum, de altfel, şi-au întemeiat în drept şi reclamanţii acţiunea.

Totodată, calitatea reclamanţilor de personal de specialitate şi conex în justiţie, sub aspectul competenţei teritoriale, atrage incidenţa dispoziţiilor art. 127 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte reţine că, în cauză, nu sunt incidente dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa VI la Legea- cadru nr. 284/2010, în raport de petitul acţiunii, apreciind că legiuitorul a prevăzut competenţa materială şi teritorială exclusivă a Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal strict în cazul litigiilor având ca obiect plângerile formulate de personalul vizat împotriva hotărârilor prin care se soluţionează contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, aceste prevederi neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor, întrucât, fiind norme speciale, se aplică strict în ipoteza reglementată de către legiuitor.

Competenţa materială a Curţii de Apel Bucureşti prevăzută de art. 7 din capitolul VIII din anexa VI la Legea nr. 284/2010 are caracter special, iar dispoziţiile speciale ale art. 7, Cap. VIII din Anexa V la Legea nr. 153/2017 nu sunt incidente în cauză, ele neputând fi extinse prin analogie la orice litigii având ca obiect drepturile salariale ale magistraţilor sau personalului asimilat acestora.

Aşa fiind, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă material să soluţioneze litigiul de faţă este instanţa specializată în dreptul muncii, raportul juridic dedus judecăţii intrând în categoria conflictelor de muncă, iar nu a contenciosului administrativ, această calificare fiind dată şi de către reclamanţi în cuprinsul cererii de chemare în judecată depuse la secţia specializată a Tribunalului Mureş.

Prin stabilirea competenţei de soluţionare a prezentei cauze în favoarea Tribunalului Mureş, secţia Civilă- complet specializat în litigii de muncă, se vor avea în vedere şi poziţia reclamanţilor, dar şi dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) din C. proc. civ. şi, din această perspectivă, în condiţiile în care calitatea de pârâţi în cauză o au atât Tribunalul Botoşani, cât şi Curtea de Apel Suceava, în mod corect reclamanţii s-au adresat Tribunalului Mureş, jurisdicţia învecinată celei în a cărei circumscripţie îşi desfăşoară activitatea reclamanţii fiind un argument menit să asigure şi dezideratul de imparţialitate a justiţiei.

În consecinţă, în condiţiile art. 133 pct. 2, art. 135 alin. (1) şi alin. (4) C. proc. civ., văzând şi dispoziţiile art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., Înalta Curte constată că instanţa competentă să soluţioneze prezenta cauză este Tribunalul Mureş, secţia civilă.

Temeiul legal al soluţiei

Pentru considerentele arătate mai sus, în aplicarea prevederilor art. 127 alin. (1) şi (3) C. proc. civ., prin raportare la cele ale art. 135 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte urmează a stabili competenţa de soluţionare a cauzei, în primă instanţă, în favoarea Tribunalului Mureş.

Văzând şi dispoziţiile art. 135 C. proc. civ.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii: A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L. şi pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Suceava şi Tribunalul Botoşani, în favoarea Tribunalului Mureş, secţia civilă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 decembrie 2019.