Statutory limitation period for challenging an administrative act and denial of annulment of an occupational illness decision
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s decision to reject the plaintiff’s action as time-barred, thereby allowing the defendant administrative authority to prevail. The case involved a labor law dispute where the plaintiff sought to annul a committee decision that overturned his certified occupational illness status; although the plaintiff argued the administrative act was invalid due to procedural defects and lack of reasoning, the court focused on the admissibility of the claim. Decisively, the court applied Article 11 of Law No. 554/2004, determining that the six-month limitation period for filing an action to annul an individual administrative act began upon the receipt of the response to the prealable complaint in October 2013, whereas the lawsuit was not filed until March 2017, far exceeding the statutory deadline. The court ruled that this limitation period serves the principles of legal certainty and does not violate the right to access justice, rendering the substantive arguments regarding the administrative act's legality moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 483 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004; Statutory limitation period for challenging an administrative act and denial of annulment of an occupational illness decision: The case involved a labor law dispute where the plaintiff sought to annul a committee decision that overturned his certified occupational illness status; although the plaintiff argued the administrative act was invalid due to procedural defects and lack of reasoning, the court focused on the admissibility of the claim. Decisively, the court applied Article 11 of Law No. 554/2004, determining that the six-month limitation period for filing an action to annul an individual administrative act began upon the receipt of the response to the prealable complaint in October 2013, whereas the lawsuit was not filed until March 2017, far exceeding the statutory deadline. The court ruled that this limitation period serves the principles of legal certainty and does not violate the right to access justice, rendering the substantive arguments regarding the administrative act's legality moot.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the dismissal of the exception of nullity of the appeal and the rejection of the appeal as unfounded.
Full text
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Circumstanţele cauzei
1.1 Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată iniţial, la data de 31.03.2017, pe rolul Tribunalului Dolj, secţia conflicte de muncă şi asigurări sociale, sub nr. x/2017, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Direcţia de Sănătate Publică Dolj şi Comisia de Experţi de Medicina Muncii din cadrul Institutului de Sănătate Publică Bucureşti, anularea Hotărârii nr. 405/19.04.2013 prin care Comisia a confirmat caracterul de boală profesională a bolii declarate prin fişa BP2 nr. x şi s-a infirmat caracterul de boală profesională a bolii declarate prin fişa BP2 nr. 124/19.09.2012.
Pârâta Direcţia de Sănătate Publică Dolj a formulat întâmpinare, prin care, în raport cu faptul că organismul emitent al hotărârii contestate, Comisia de Experţi de Medicina Muncii, nu are personalitate juridică iar competenţa şi atribuţiile sale au fost aprobate prin Ordinul 1255/443/2008 emis de Ministerul Sănătăţii Publice şi de Ministerul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, organe de specialitate ale administraţiei publice centrale, a invocat excepţia necompetenţei materiale a Tribunalului Dolj, în temeiul art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Prin încheierea de şedinţă din 22 iunie 2017, Tribunalul Dolj a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
1.2. Hotărârea instanţei de fond
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Craiova la data de 11.07.2017, sub nr. x/2017.
Prin Decizia nr. 435 din 8 septembrie 2017, Curtea de Apel Craiova a admis excepţia tardivităţii formulării acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamant ca tardiv formulată.
2. Calea de atac exercitată
Împotriva acestei sentinţe, în condiţiile art. 483 C. proc. civ., reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând, în principal, casarea hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, sau, în subsidiar, casarea hotărârii recurate şi, pe fond, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată şi precizată, în sensul constatării nulităţii absolute a Hotărârii nr. 405/19.04.2013 prin care i-a fost infirmată fişa de boală profesională BP2 nr. 124/19.09.2012.
A susţinut recurentul-reclamant că printre cauzele care atrag nulitatea absolută se regăseşte şi eludarea legii, reflectată de starea de fapt prin care a fost emisă Hotărârea nr. 405/19.04.2013 a Comisiei de Experţi în Medicina Muncii, fără respectarea prevederilor H.G. nr. 1425/2006.
Astfel, această hotărâre nu întruneşte condiţiile de formă şi de legalitate, fiind emisă cu încălcarea dispoziţiilor art. 155-156 şi art. 165 pct. 3 din H.G. nr. 1425/2006, fiindu-i fraudate interesele.
De asemenea, nu i-a fost comunicat faptul că hotărârea a fost emisă în temeiul contestaţiei nr. 455/22.10.2012 depusă tardiv de CNCFR S.A., peste termenul de 30 de zile.
A mai arătat că lipsa motivării Hotărârii nr. 405/2013 este tot o formă de eludare a legii, pentru că motivarea unei hotărâri administrative trebuie să cuprindă elemente de fapt şi de drept care să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei şi să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
Astfel, s-a depăşit cadrul reglementărilor interne, art. 20 din Constituţie şi prevederile art. 41.2 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene care consacră dreptul la o bună administrare.
A susţinut că Hotărârea nr. 405/19.04.2013 i-a fost comunicată de către DSP Dolj prin Adeverinţa nr. x/25.06.2013, pentru că a aflat că angajatorul său a formulat contestaţie împotriva Procesului-verbal nr. x/18.09.2012.
Comisia de Experţi de Medicina Muncii avea obligaţia de a-i comunica Procesul-verbal de infirmare a fişei PB2 nr. 124/19.09.2012, însă, având în vedere că nu i-a fost comunicată motivarea Comisiei privind infirmarea fişei, a formulat un memoriu, cu nr. x/09.07.2013 prin care a arătat istoricul bolii.
Ca răspuns la memoriul său, Comisia i-a comunicat, prin Adresa nr. x/31.10.2013, că în baza documentelor aflate la dosarul transmis de DSPJ Dolj, Comisia şi-a formulat punctul de vedere prin Hotărârea nr. 405/19.04.2013. Odată cu acest răspuns, nu i-au fost comunicate actele la care s-a făcut referire.
Însă, de conţinutul Hotărârii nr. 405/19.04.2013, care a fost comunicată de DSP Dolj prin Adresa nr. x/23.04.2013, a aflat în Dosarul nr. x/2016 prin întâmpinare depusă de DSP Dolj, ce i-a fost comunicată la data de 15.03.2017.
În continuarea susţinerilor sale, recurentul-reclamant a prezentat situaţia de fapt, respectiv demersurile pe care le-a efectuat în faţa autorităţilor competente şi corespondenţa purtată cu acestea.
3. Apărările formulate în cauză
Intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Dolj a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, apreciind că susţinerile recurentului nu se pot încadra în motivul de casare invocat, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
În subsidiar, pe fond, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
4. Decizia instanţei de recurs
4.1. În ceea ce priveşte excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă DSP Dolj, analizând motivele de recurs formulate de recurentul-reclamant, Înalta Curte reţine că argumentele prezentate se circumscriu în mod formal motivului de casare invocat privitor la aplicarea greşită a normelor de drept material, respectiv în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care excepţia va fi respinsă.
4.2. Însă, analizând actele şi lucrările dosarului şi sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Potrivit dispoziţiilor art. 11 din Legea nr. 554/2004, acţiunea prin care se solicită anularea unui act administrativ individual se poate formula în termen de 6 luni, care se calculează, după caz, de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau de la comunicarea refuzului nejustificat de soluţionare a cererii sau de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv de la data expirării termenului legal de soluţionare a cererii.
Pentru motive temeinice, dispoziţiile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 prevăd posibilitatea sesizării instanţei de contencios administrativ şi după expirarea termenului de 6 luni, dar nu mai târziu de 1 an de la data comunicării actului sau data luării la cunoştinţă.
4.3. În cauză, recurentul-reclamant a solicitat anularea Hotărârii nr. 405/19.04.2013 emise de Comisia de Experţi de Medicina Muncii prin care a fost infirmat caracterul de boală profesională a bolii declarate prin fişa BP2 nr. 124/19.09.2012.
Comunicarea acestei hotărâri, după cum însuşi recurentul a precizat, i-a fost "făcută de către DSP Dolj prin Adeverinţa nr. x/25.06.2013".
Tot recurentul a mai arătat că, "întrucât motivarea Comisiei de Experţi de Medicina Muncii privind infirmarea fişei BP2 nr. 124/19.09.2012 nu i-a fost comunicată", a formulat memoriul nr. 553/09.07.2013 adresat Comisiei.
La acest memoriu, recurentul a precizat că i-a fost emis răspuns prin Adresa Comisiei nr. x/31.10.2013, prin care i-a comunicat faptul că se menţine Hotărârea nr. 405/19.04.2013.
4.4. Prin urmare, din situaţia de fapt prezentată chiar prin cererea de recurs, susţinută de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că procedura prealabilă împotriva hotărârii prin care a contestată infirmarea fişei PB2 nr. 124/19.09.2012 a fost îndeplinită de recurentul-reclamant prin memoriul nr. 553/09.07.2013.
Răspunsul autorităţii la plângerea prealabilă i-a fost comunicat recurentului la data de 31.10.2013, prin Adresa nr. x
Astfel, termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 a început să curgă de la data de 31.10.2013 şi s-a împlinit la 31.04.2014. Acest termen, conform alin. (5) al aceluiaşi articol, este termen de prescripţie.
Or, în cauză, aspect necontestat, recurentul-reclamant a formulat acţiunea în anularea Hotărârii nr. 405/19.04.2013 la data de 31.03.2017, cu mult după împlinirea termenului de prescripţie de 6 luni de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă.
4.5. Alegaţiile recurentului, referitoare la situaţia de fapt, la procedura desfăşurată în faţa autorităţilor şi la aşa-zisa nemotivare a hotărârii contestate, excedează competenţelor instanţei de control judiciar, în raport cu aspectul supus analizei, nerespectarea termenului prevăzut de lege pentru promovarea acţiunii.
Înalta Curte reţine că acest termen urmăreşte protejarea principiului stabilităţii şi securităţii raporturilor juridice, inclusiv a raporturilor de drept administrativ, principii fundamentale consacrate şi de jurisprudenţa CEDO şi CJCE. Aceste principii se opun nerespectării unor termene pentru cenzurarea actelor administrative sau refuzului nejustificat a autorităţilor administrative.
Impunerea termenelor prevăzute la art. 11 din Legea nr. 554/2004 nu reprezintă o atingere adusă dreptului privind accesul liber la justiţie, consfinţit de art. 21 din Constituţie, sau dreptului la un proces echitabil, garantat de art. 6 paragraful 1 din CEDO. În conformitate cu jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului reglementarea condiţiilor procedurale ale acţiunii în justiţie prin stabilirea unor termene - cum este termenul de prescripţie pentru introducerea acţiunii în anularea unui act administrativ - nu poate fi considerată o limitare a dreptului la un proces echitabil.
În acest sens Curtea de la Strasbourg a reţinut că instituirea unor termene pentru efectuarea diferitelor acte de procedură, termenele de prescripţie şi cele de decădere sau sancţiunile pentru nerespectarea acestora nu sunt de natură a încălca art. 6 paragraful 1 din Convenţie, acestea fiind restricţii admise atâta timp cât nu aduc atingere dreptului la un tribunal în substanţa sa (Stubbings şi alţii împotriva Regatului Unit, 1996). Aşadar, în acest domeniu, statele dispun de o anumită marjă de apreciere.
Prin urmare, dezlegarea dată litigiului cu care a fost învestită prima instanţă reflectă analizarea, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente
4.6. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Dolj.
Respinge recursul formulat de A. împotriva Deciziei nr. 435 din 8 septembrie 2017 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 6 februarie 2020.