Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6170/2019 AI generated

Eligibility of expenses under POR financing: validity of invoices with material corrections and probative value of accounting documents

Case Number Decizia nr. 6170/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Regional Development and Public Administration, thereby upholding the appellate court’s judgment in favor of the municipal authority. The dispute concerned the annulment of an administrative decision and a financial verification report that had declared ineligible certain expenses claimed for reimbursement under a national operational program project for a cultural festival, based on alleged material corrections in supporting documents. The Court ruled that the material errors were corrected and assumed under signature, thus not sufficient to negate the eligibility of the expenses, and reaffirmed that the validity of the fiscal invoices presented was not contested by the opposing party. The decisive legal basis relied upon was Article 2(1)(b) of Government Emergency Ordinance No. 759/2007, which requires expenses to be accompanied by invoices or equivalent accounting documents with probative value, establishing that valid invoices suffice for auditability and identification regardless of minor corrections in ancillary distribution records, a position further supported by an unchallenged external audit report confirming the eligibility of the claimed expenses. Consequently, the Ministry was ordered to repay the disputed sums and pay legal costs.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) C. proc. civ, art. 453 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 496 alin. (1) din C. proc. civ; Eligibility of expenses under POR financing: validity of invoices with material corrections and probative value of accounting documents: Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute la pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Keywords

AI generated
valid documents accounting error public accounting financial administration regional finances ancillary expenses

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 06.12.2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Cugir a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Rurale şi Administraţiei Publice, -anularea Deciziei nr. 132/20.05.2016 privind soluţionarea contestaţiei formulate de UAT Oraşul Cugir, înregistrată la MADR sub nr. x/22.04.2016 şi sub nr. x/25.04.2016, -anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2016, cu consecinţa constatării eligibilităţii sumelor ce fac obiectul creanţei bugetare, şi -restituirea sumelor plătite prin OP nr. x/20.04.2016 (86.326 RON), OP nr. x/20.04.2016 (13.202,80 RON) şi OP nr. x/20.04.2016 (23.374,40 RON) cu titlu de creanţă bugetară stabilită prin titlul contestat.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1490 din 25 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 132/20.05.2016 şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2016 şi a obligat pârâtul să restituie reclamantei sumele de 86.326 RON, 13.202,80 RON şi 24.374,40 RON, plătite cu titlu de creanţă bugetară stabilită prin procesul-verbal contestat.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor, a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii formulate de UAT Oraşul Cugir, ca neîntemeiată.

A apreciat recurentul-pârât că instanţa de fond a nesocotit prevederile art. 2 lit. b) din H.G. nr. 759/2007 şi a interpretat greşit probele administrate.

Obiectul contractului de servicii nr. x/28.06.2012/24.08.2009, încheiat între UAT Cugir şi S.C. A. S.R.L., a constat în prestarea de servicii de promovare a trei ediţii a "Festivalului naţional de dansuri şi tradiţii populare - Cugir", în conformitate cu activităţile prevăzute în caietul de sarcini, propunerea tehnică şi obligaţiile asumate în contract. Prin prisma art. 2 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 759/2007, scopul prezentării facturilor şi documentelor contabile este în sensul ca respectivele cheltuieli să poată fi auditate şi identificate şi în urma acestor operaţiuni să poată fi declarate ca eligibile.

Însă, toate documentele justificative ale cheltuielilor solicitate prin cererea de rambursare poartă corecturi asupra datei întocmirii, corecturi ce au fost realizate cu ocazia solicitării de informaţii suplimentare de la beneficiar.

Contrar celor reţinute de prima instanţă, în cauză este vorba despre un contract de prestări servicii, constând în promovarea unui eveniment cultural, iar dovedirea realizării activităţii este esenţială pentru constatarea eligibilităţii cheltuielilor. Facturile emise, care atestă doar achiziţia bunurilor nu şi distribuţia acestora, nu pot constitui exclusiv dovada activităţii.

Astfel, în baza documentelor prezentate de intimata-reclamantă nu se poate stabili că s-au realizat activităţile de livrare şi distribuire a obiectelor promoţionale conform obligaţiilor impuse prin caietul de sarcini.

3. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă UAT Oraşul Cugir a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivelor de casare prevăzute la pct. 8 ale art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4.1. La data de 29.12.2011, între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Organism Intermediar pentru Turism, şi Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Cugir, în calitate de beneficiar, a fost semnat Contractul de finanţare nr. x, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către AM POR, pentru implementarea Proiectului nr. 28377 intitulat "Festivalul naţional de dansuri şi tradiţii populare - Cugir".

În vederea realizării obiectului contractului de finanţare, beneficiarul a organizat o procedură competitivă prin publicarea în SEAP a invitaţiei de participare nr. x din 31.05.2012, activitate finalizată prin semnarea Contractului de servicii nr. x/28.06.2012 cu S.C. A. S.R.L., prin care prestatorul s-a obligat faţă de reclamantă să presteze serviciile de promovare a trei ediţii a festivalului.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/11.03.2016, s-a constat neeligibilitatea cheltuielilor solicitate la rambursare de către reclamanta UAT- Cugir prin cererea de rambursare nr. x, aferente facturilor nr. x/30.06.2014 şi nr. y/31.07.2014 emise de S.C. A. S.R.L..

În esenţă, autoritatea contractantă a reţinut că, în cadrul facturilor nr. x/30.06.2014 şi nr. y/31.07.2014, incluse în Cererea de plată nr. x finală, au fost identificate anumite probleme, respectiv procesul-verbal de distribuţie al S.C. A. S.R.L., de distribuire a materialelor în cadrul evenimentului desfăşurat în perioada 21-24.08.2014, purta iniţial data de 15.08.2014, fiind realizată, potrivit clarificării, o corectură semnată şi ştampilată pentru conformitate, pe documentul original, înlocuindu-se cu data de 25.08.2014; centralizatorul distribuire materiale promoţionale "Festivalul naţional de dansuri şi tradiţii Cugir" 21-24 august 2014" nu este datat şi nu poartă număr de înregistrare; procesele-verbale de predare-primire nr. x şi nr. 1537 datate iniţial 18.07.2014 poartă o corectură semnată şi ştampilată pentru conformitate pe documentele originale, înlocuindu-se cu data de 18.08.2014.

Contestaţia administrativă formulată de UAT Oraşul Cugir împotriva procesului-verbal a fost respinsă prin Decizia nr. 132/20.05.2016 iar, prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti a admis acţiunea şi a anulat decizia de soluţionare a contestaţiei şi procesul-verbal contestate, obligând pârâtul să restituie sumele achitate cu titlu de creanţă bugetară.

4.2. Înalta Curte reţine că, potrivit art. 2 alin. (1) lit. b) din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, pentru a fi eligibilă o cheltuială trebuie să fie însoţită de facturi, în conformitate cu prevederile legislaţiei naţionale, sau de alte documente contabile cu valoare probatorie, echivalentă facturilor, pe baza cărora cheltuielile să poată fi auditate şi identificate.

Textul legal impune ca eligibilitatea cheltuielilor să fie dovedită cu facturi sau cu alte documente contabile cu valoare probatorie.

În cauză, aspect necontestat, intimata-reclamantă UAT Oraşul Cugir a ataşat facturile nr. x/30.06.2014 şi nr. y/31.07.2014, care atestă cheltuielile efectuate în cadrul Contractului de servicii nr. x/28.06.2012 cu S.C. A. S.R.L., facturi a căror validitate nu a fost contestată de recurentul-pârât.

Recurentul-pârât, atât prin apărările formulate în judecata pe fond, cât şi prin recurs, aduce aceleaşi argumente, privind corecturile din documentele justificative depuse de UAT Oraşul Cugir, care, în opinia sa, denotă anumite nereguli, neputând fi auditate şi identificate cheltuielile.

Aspectele referitoare la erorile materiale (care au fost corectat şi asumate sub semnătură), după cum a reţinut şi prima instanţă, nu sunt suficiente pentru a constata neeligibilitatea cheltuielilor, pentru că, interpretând textul legal, care foloseşte conjuncţia sau, rezultă că este suficientă prezentarea unor facturi conforme legislaţiei naţionale şi, corelativ (în lipsa facturilor), se pot prezenta alte documente cu valoare probatorie.

Or, în cauză, valoarea probatorie a facturilor fiscale nu a fost în niciun mod răsturnată de autoritatea pârâtă.

4.3. Nu pot fi avute în vedere alegaţiile recurentului, în sensul că facturile fiscale atestă doar achiziţia bunurilor şi nu distribuţia acestora, de vreme ce obiectul Contractului de servicii nr. x/28.06.2012 încheiat de UAT Oraşul Cugir cu S.C. A. S.R.L. (prin care prestatorul s-a obligat faţă de reclamantă să presteze serviciile de promovare a trei ediţii a festivalului) consta în promovarea festivalului organizat conform Caietului de sarcini, respectiv concepţie grafică, producţie şi livrare, distribuire materiale promoţionale.

Prin contractul de servicii s-a stipulat preţul contractului şi faptul că plata serviciilor prestate se va efectua în trei tranşe. Nu s-a prevăzut că serviciul de distribuire materiale promoţionale se va factura separat.

De asemenea, deşi recurentul-pârât invocă ne/dovedirea realizării activităţii contractului, nu aduce niciun argument în sensul neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către prestatorul S.C. A. S.R.L. sau al neplăţii sumelor menţionate în facturile fiscale.

4.4. Pe lângă aceste argumente, Înalta Curte mai reţine că, la dosarul de fond, în cadrul probei cu înscrisuri, a fost depus şi Raportul nr. x/26.11.2014 întocmit de B. S.R.L. Alba Iulia (membru al Camerei Auditorilor Financiari din România, autorizaţia nr. x/22.12.2003) privind constatările factuale cu privire la verificarea cheltuielilor efectuate în cadrul unui Contract de finanţare finanţat prin POR, având ca obiectiv verificarea cheltuielilor efectuate în perioada 01.11.2013-30.11.2014 în cadrul Contractului de finanţare nr. x/29.12.2011, cod SMIS 28377, semnat de UAT Oraşul Cugir în calitate de Beneficiar şi de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013.

Scopul raportului a fost de a evalua dacă cheltuielile solicitate de Beneficiar în cererea de rambursare au fost realizate efectiv, sunt exacte şi eligibile, iar concluzia a fost că, în urma verificărilor, nu s-au descoperit cheltuieli neeligibile solicitate la rambursare în Cererea de rambursare finală (nr. 3).

Raportul a fost depus la dosar şi nu a fost combătut de recurentul-pârât, nici în faţa instanţei de fond şi nici prin recurs.

4.5. Având în vedere că prin soluţia preconizată a se da recursului se face dovada deplină a culpei procesuale a recurentului-pârât, în temeiul art. 453 C. proc. civ., va fi obligat să plătească intimatei-reclamante suma de 5.950 RON, reprezentând cheltuieli de judecată apreciate ca necesare, dovedite şi rezonabile în raport cu complexitatea cauzei şi prestaţia apărătorului ales.

4.6. Pentru considerentele arătate, reţinând că sentinţa de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, şi va obliga recurentul la plata cheltuielilor de judecată către intimata-reclamantă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei nr. 1490 din 25 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 5.950 RON către intimata-reclamantă Unitatea Administrativ-Teritorială Oraşul Cugir, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2019.