Automatic contract termination via degree III commissory clause for breach of funding implementation deadlines and reimbursement procedures

Şedinţa publică din data de 5 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 10.11.2016, pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Primăria Comunei Oşorhei prin Primar a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Energiei-Organismul Intermediar pentru Energie, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/09.03.2016 prin care s-a stabilit o creanţă bugetară de 8.587.760,58 RON şi exonerarea sa de la plata acestei creanţe.

La data de 22.02.2017, reclamanta a formulat precizare a acţiunii, prin care a solicitat şi anularea Deciziei nr. 232039/11.05.2016 prin care a fost respinsă contestaţia administrativă împotriva procesului-verbal.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 68 din 31 mai 2017, Curtea de Apel Oradea a respins acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, reclamanta Primăria Comunei Oşorhei, a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

După ce a prezentat argumentele din cuprinsul acţiunii, a susţinut recurenta-reclamantă, referitor la prima neregulă reţinută în procesul-verbal contestat - nedepunerea ultimei cereri de rambursare până la data prevăzută în contract, 15.11.2015 -, că instanţa, în mod greşit, în raport cu facturile aferente anexate, a interpretat clauzele contractului, art. 8 alin. (13) lit. d), potrivit cărora ultima cerere de rambursare poate fi depusă, fără nicio sancţiune, cel mai târziu în termen de 30 de zile de la expirarea perioadei de implementare dacă contractul de achiziţie prevede un termen de plată de maximum 90 zile de la data facturii.

În ceea ce priveşte a doua neregulă - nefinalizarea activităţilor în perioada de implementare, până la 29.11.2015 - a susţinut recurenta că, la data efectuării vizitei de monitorizare, 25-26.11.2015, toate lucrările erau finalizate, în curs de recepţionare.

Însuşi raportul de monitorizare a atestat finalizarea lucrărilor de implementare, lipsind doar documentele de recepţie, aflate în curs de semnare, şi nefiind finalizate lucrări vădit minore, în privinţa cărora, chiar şi fără cunoştinţe tehnice, se poate concluziona că sunt finalizabile în 2-3 zile.

Depoziţiile martorilor audiaţi în faţa primei instanţe au confirmat, fără echivoc, că lucrările, atât cele electrice, cât şi cele de construcţii, erau finalizate aproape integral la data vizitei de monitorizare, micile detalii de construcţii, nefinalizate încă la 25.11.2015, fiind finalizate înainte de 29.11.2015.

Analizând depoziţiile martorilor, în raport cu constatările cuprinse în Raportul de monitorizare din 25-26.11.2015, se poate observa că acestea sunt în concordanţă, relevând faptul că lucrările erau fie finalizate, fie în curs de finalizare.

În realitate, procesele-verbale nr. x/25.11.2015, nr. y/13.11.2015 şi nr. 16206/27.11.2015, depuse în probaţiune, nu sunt înscrisuri întocmite pro causa, ci sunt documente reale, întocmite conform legii, cu sau fără prezenţa reprezentanţilor executanţilor lucrărilor, care atestă terminarea lucrărilor, şi nu efectuarea unor lucrări parţiale.

De asemenea, conform Regulamentului de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente acestora, aprobat prin H.G. nr. 273/1994 şi conform Regulamentului de recepţie a lucrărilor de montaj utilaje, echipamente, instalaţii tehnologice şi a punerii în funcţiune a capacităţilor de producţie, aprobat prin H.G. nr. 51/1996, executantul nu poate şi nu trebuie să semneze procesul-verbal de recepţie, acesta fiind valid fără semnătura executantului.

Deci, motivul pentru care instanţa a înlăturat procesele-verbal menţionate, nesemnarea lor de executant, este nelegal şi neîntemeiat.

Deşi instanţa de fond a reţinut art. 2 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 66/2011 şi art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1083/2006 de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999, temeiuri care fac vorbire de avantaje nejustificate, prejudicii cauzate, plăţi necuvenite, în cauză proiectul a fost finalizat, nu au fost încasate plăţi necuvenite, nu a beneficiat de avantaje nejustificate şi, cel mai important, nu a cauzat niciun prejudiciu, lucrarea finanţată fiind executată.

Astfel, a apreciat recurenta-reclamantă că marile "nereguli", chiar dacă ar exista, ar consta, cel mult, într-o întârziere minoră, nesemnificativă, la finalizarea proiectului şi o minoră întârziere, nerespectare a termenului limită, la depunerea ultimei cereri de rambursare.

Ar fi greu de stabilit, în aceste nereguli, cu buna credinţă în interpretarea normelor comunitare şi naţionale, conform cu finalitatea urmărită, atât de legiuitorul comunitar, cât şi de cel naţional, caracterul nejustificat al plăţii, precum şi prejudiciul cauzat.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Energiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

În cuprinsul întâmpinării a apreciat că susţinerile recurentei nu se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., limitându-se la a relua apărări formulate în faza procesuală anterioară.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Înalta Curte urmează a respinge excepţia nulităţii recursului, invocată de intimatul-pârât prin întâmpinare, apreciind că, din punct de vedere formal, susţinerile expuse în cuprinsul cererii de recurs se pot circumscrie dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4.2. Însă, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine că prima instanţă ar fi încălcat sau aplicat greşit normele de drept material.

4.3. La data de 29.10.2013, între Ministerul Economiei prin Departamentul pentru Energie, în calitate de Organism Intermediar pentru Energie în numele şi pentru Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creştere Competitivităţii Economice", şi Primăria Comunei Oşorhei, în calitate de beneficiar, a fost încheiat Contractul de finanţare nr. x RES, al cărui obiect îl reprezintă acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea Proiectului nr. 630113/28.04.2010, cod SMIS 20105, "Valorificarea resurselor regenerabile de energie solară pentru producerea energiei verzi, prin realizarea unei capacităţi de producere a energiei electrice de 0,6 MW, pe panouri fotovoltaice, în comuna Oşorhei".

Prin procesul-verbal contestat s-au reţinut în sarcina beneficiarului două nereguli, respectiv nerespectarea graficului de activităţi şi nefinalizarea implementării proiectului conform contractului de finanţare.

Contestaţia administrativă formulată împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă prin Decizia nr. 232039/11.05.2016.

Prima instanţă a reţinut că este legală decizia dată asupra contestaţiei administrative, soluţie împărtăşită de instanţa de control judiciar.

4.4. Referitor la prima neregulă - nerespectarea graficului de activităţi -conform art. 8 alin. (13) lit. d) din acelaşi contract, "Plata finală pe baza ultimei cereri de rambursare va fi de minimum 20% din valoarea finanţată din fonduri publice, conform contractului de finanţare şi se va efectua numai dacă vor fi îndeplinite următoarele condiţii:

(...)

d) ultima cerere de rambursare este depusă înainte de expirarea perioadei de implementare conform graficului de rambursare, cu excepţia cazurilor în care contractul de achiziţie prevede un termen de plată de maximum 90 de zile de la data facturării, situaţie în care ultima cerere de rambursare poate fi depusă cel târziu în termen de 30 zile după expirarea perioadei de implementare;".

De asemenea, în ceea ce priveşte aspectul nefinalizării implementării proiectului, prin Raportul de monitorizare întocmit în perioada 25-26.11.2015, s-a reţinut că nu există documente de recepţie a lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente şi nici documente de recepţie lucrări de montaj echipamente şi recepţie a punerii în funcţiune, conform H.G. nr. 51/1996.

4.5. Înalta Curte, fără a relua considerentele primei instanţe, apreciază că, asupra neregulilor constatate, instanţa a făcut o corectă aplicare a normelor legale incidente cauzei în raport cu probatoriul administrat şi cu conduita părţilor în cursul executării contractului.

Ultima cerere de rambursare, aspect necontestat de recurentă, a fost depusă la data de 29.12.2015, ulterior datei de 15.11.2015 stabilite prin actul adiţional nr. x la contract.

Conform art. 8 alin. (12) lit. a), în vederea modificării graficului de rambursare, beneficiarul avea obligaţia de a solicita aprobarea OIE prin notificare, justificată corespunzător cu cel puţin 5 zile înainte de data stabilită prin respectivul grafic. Deşi, prin Actul adiţional nr. x, data depunerii ultimei cereri de rambursare a fost stabilită la 15.11.2015, beneficiarul nu şi-a respectat obligaţia de a notifica şi de a solicita aprobarea OIE pentru modificarea graficului de rambursare (Tabelul nr. 4 din contractul de finanţare).

Referitor la finalizarea activităţilor stabilite în contractul de finanţare, recurenta-reclamantă nu face altceva decât să reia argumentele expuse prin acţiune, apreciind că, la data efectuării vizitei de monitorizare, toate lucrările erau finalizate. Însă, în cuprinsul proceselor-verbale nr. x/25.11.2015 şi nr. y/13.11.2015, invocate de recurentă, se face referire la recepţia parţială a lucrărilor, argumentele prezentate de prima instanţă fiind corecte.

4.6. În plus, Înalta Curte apreciază că, în principal, trebuie dată eficienţă clauzelor contractuale, respectiv art. 19 alin. (3), reţinându-se că rezilierea contractului a intervenit de drept potrivit pactului comisoriu de grad III, faţă de neîndeplinirea de către recurenta-reclamantă a obligaţiilor contractuale asumate.

Potrivit art. 19 alin. (3) lit. b) şi c) din contractul de finanţare, "Contractul se consideră reziliat, după punerea în întârziere, printr-o notificare scrisă, fără nicio altă formalitate (pact comisoriu de grad III), urmând ca Beneficiarul să restituie sumele rambursate până la acel moment, în următoarele situaţii:

b) dacă Beneficiarul nu respectă calendarul activităţilor Proiectului prevăzut în prezentul Contract, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3) al art. 21;

c) dacă Beneficiarul nu respectă graficul de rambursare sau nu depune ultima cerere de rambursare la data prevăzută în prezentul contract, cu respectarea dispoziţiilor art. 8 alin. (12) şi (13);".

Prin Adresa nr. x/11.01.2016, intimatul-pârât a notificat Primăria Comunei Oşorhei cu privire la nerespectarea prevederilor stabilite prin Contractul de finanţare nr. x/29.10.2013, referitoare la perioada de implementare a proiectului, respectiv cu privire la:

- nu au fost finalizate activităţile proiectului în cadrul perioadei de implementare, până la 29.11.2015

- nu a fost transmisă o notificare pentru modificarea contractului în scopul prelungirii perioadei de implementare a proiectului, în condiţiile stabilite în contract

- nu s-a răspuns la adresa OIE nr. x/17.12.2015 şi nu s-a furnizat niciun document care să ateste punerea în funcţiune a investiţiei în termenul contractual, până la 29.11.2015

- nu a fost depusă cererea de rambursare finală în cadrul perioadei de implementare, până la 29.11.2015.

Însăşi recurenta-reclamantă a arătat, referitor la raportul de monitorizare a lucrărilor, că nu au fost finalizate lucruri vădit minore, în privinţa cărora se putea concluziona, fără cunoştinţe tehnice, că se vor finaliza în 2-3 zile. A mai arătat că ar fi vorba, de cel mult, o întârziere minoră, nesemnificativă, la respectarea termenului limită de depunere a cererii de finanţare.

Or, dispoziţiile contractuale erau clare cu privire la termenele pentru finalizarea lucrării şi pentru depunerea cererilor de rambursare.

În acest context, se reţine că rezilierea intervenită în cauză (şi emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor) este rezultatul activării unui pact comisoriu expres, operând prin punerea în întârziere şi simpla declaraţie de reziliere.

Prin stipularea unui pact comisoriu de grad III, respectiv prin voinţa lor expresă, părţile înlocuiesc acţiunea în rezilierea judiciară cu o clauză rezolutorie convenţională.

Astfel, în cauză a fost demonstrată existenţa unor nereguli în desfăşurarea contractului de finanţare, a căror constatare justifică propunerea intimatului-pârât de activare a pactului comisoriu expres cuprins la art. 19 alin. (3) din contract, cu corelativa recuperare a finanţării nerambursabile, urmare a rezilierii contractului.

În raport cu aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că actele administrative sunt legale, hotărârea instanţei de fond care le-a validat fiind pronunţată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

4.7. Pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât Ministerul Energiei-Organismul Intermediar pentru Energie.

Respinge recursul formulat de Primăria Comunei Oşorhei împotriva sentinţei nr. 68 din 31 mai 2017 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2019.