Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6166/2019 AI generated

Suspension of administrative proceeding for lack of independence from parallel integrity report litigation

Case Number Decizia nr. 6166/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the Court of Appeal Timișoara's decision to suspend the proceedings. The dispute arose from a challenge to the refusal of the Prosecutor General to issue the required administrative consent for the appellant's appointment as an anti-fraud inspector, where the appellant argued that the first-instance suspension was unlawful because the refusal in December 2013 predated a 2014 integrity agency report litigated in a separate case (file x/2015) then pending before the High Court. Relying on Article 413(1)(1) of the Code of Civil Procedure, which permits suspension when the resolution of a case depends on the existence of a right under another judgment, the court determined that the outcome of the current suit inextricably depended on the pending litigation regarding the integrity report, and found no violation of the reasoning requirements under Article 425(1) of the Code of Civil Procedure.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ, art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 413 C. proc. civ; Suspension of administrative proceeding for lack of independence from parallel integrity report litigation: În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Keywords

AI generated
challenge of administrative decisions pending proceedings article of civil procedure independence and integrity suspension of investigation permit violation

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din 13 iunie 2019, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a suspendat judecarea cauzei, în temeiul art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., suspendarea dăinuind până la rămânerea definitivă a hotărârii pronunţate în Dosarul nr. x/2015 aflat, în recurs, pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei încheieri reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că încheierea de suspendare cuprinde motive străine de natura cauzei, sens în care se impune casarea în tot a acestei hotărârii.

Recurentul arată că instanţa este investită să analizeze dacă Ordinul Procurorului General (prin care s-a refuzat emiterea avizului în vederea numirii în funcţia publică de inspector antifraudă) a fost emis cu încălcarea legii raportat la motivele de recurs arătate de către recurentele ANAF şi Parchetul de lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Având in vedere ca Tribunalul Timiş a anulat acest Ordin al Procurorului General întrucât nu este motivat (nu cuprinde nicio referire la niciun raport al Agenţiei Naţionale pentru Integritate), recurentele s-au limitat la a invoca următoarele motive de recurs:

- instanţa de fond ar fi omis să analizeze aplicabilitatea dispoziţiilor art. 4, alin. (11) din O.U.G. nr. 74/2013;

- ANAF nu ar fi avut un temei legal pentru emiterea ordinului de numire in funcţie in lipsa avizului procurorului general;

- ANAF nu poate fi obligată la repararea pagubei cauzei de neemiterea ordinului de către Procurorul General;

- instanţa de fond ar fi respins în mod greşit excepţia inadmisibilităţii acţiunii (prin care s-a arătat că avizul Procurorului General nu ar fi act administrativ).

- singura autoritate care poate analiza oportunitatea emiterii avizului este Procurorul General.

Suspendarea prezentei cauze se întemeiază pe faptul că motivul pentru care Procurorul General nu ar fi emis avizul necesar pentru numirea în funcţia publică de inspector antifraudă este reprezentat de existenţa dosarului nr. x/2015 aflat în prezent pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în recurs.

Or, aceasta încheiere de suspendare este dată prin încălcarea vădită a prevederilor de la art. 413, alin. (1), pct. 1 din C. proc. civ. în sensul că dezlegarea prezentei cauze nu poate depinde în nicio situaţie de existenţa sau inexistenţa unui drept ce face obiectul dosarului nr. x/2015

Astfel, data la care trebuia să fie emis avizul Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este decembrie 2013.

La soluţionarea expresă a recursului a fost emis Ordinul nr. 175/C/i/2013 în data de 13.05.2014 de către Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că Procurorul General a omis să emită avizul în vederea numirii în funcţia publică de inspector antifraudă în decembrie 2013.

Data la care a fost emis Raportul Agenţiei Naţionale de Integritate despre care s-a susţinut că a fost avut în vedere la refuzul emiterii avizului de către Procurorul General este 08.05.2014.

Data la care a fost aprobat Raportul Agenţiei Naţionale de Integritate prin Ordonanţa Comisiei de Cercetare a Averilor (ce face obiectul contestării în contencios administrativ în dosarul nr. x/2015) este 30.01.2015.

Pe cale de consecinţă, nu se poate susţine faptul că refuzul emiterii avizului de care Procurorul General în decembrie 2013, este motivat de existenţa Raportului Agenţiei Naţionale de Integritate.

În decembrie 2013 nici nu putea fi pusă în discuţie existenţa Raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, acesta fiind aprobat la 30.01.2015.

Litigiul invocat drept motiv pentru suspendarea prezentei cauze a fost demarat după mai bine de 1 an şi jumatate de la data la care trebuia să fie emis avizul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În opinia recurentului, refuzul de emitere a avizului de catre Procurorul General în decembrie 2013 este unul abuziv şi nu are nicio legătură cu Raportul Agenţiei Naţionale de Integritate din data de 08.05.2014.

3. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a textelor legale indicate, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit art. 413 C. proc. civ. "Instanţa poate suspenda judecata:

1.când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că între prezenta cauză şi dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie există o strânsă legătură, soluţia în prezenta cauză depinzând de cea care urmează a fi pronunţată în acel dosar, astfel încât, fiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a dispus suspendarea judecării cauzei până la pronunţarea unei soluţii definitive în dosarul menţionat.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o încheiere temeinică şi legală.

4. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul A. împotriva încheierii din 13 iunie 2019 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 decembrie 2019.