Appeal against financial correction note dismissed as barred by res judicata effect of prior final judgment

Şedinţa publică din data de 3 decembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.11.2013, sub nr. x/2013, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu a chemat în judecată pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice, solicitând anularea Deciziei nr. 10/23.05.2013 şi a Notei de Constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.04.2013 emise de către pârât ca fiind netemeinice şi nelegale.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 886 pronunţată în data de 14 martie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice, ca neîntemeiată.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 886 din data de 14 martie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu, încadrând în drept criticile sale în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurenta a susţinut în esenţă că, instanţa de fond a pronunţat o soluţie nelegală, dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 şi a prevederilor din H.G. nr. 925/2006.

Referitor la constatarea instanţei de fond privind incidenţa în cauză a art. 431 alin. (2) C. proc. civ., recurenta menţionează că aceste prevederi nu-şi găsesc aplicabilitatea în speţa de faţă, Nota de constatare iniţială CA nr. 5096/22.01.2013, precum şi cea suplimentară nr. 27339/03.04.2013, notă ce face obiectul prezentului recurs şi care vizează Contractul de finanţare nr. x/2008 Cod SMIS 1206 " Modernizarea drumului judeţean 1206 Sibiu-Cornăţel-Alţâna -Bârghiş- Agnita", fiind întocmite, ambele, în urma unei verificări documentare a cazurilor de suspiciuni de nereguli înregistrate la autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene.

Prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.01.2013 menţinută prin Decizia nr. 10/23.05.2013 a fost stabilită o creanţă bugetară în valoare totală de 3.463.159,57 RON, din care aferent Contractului de execuţie lucrări nr. x/14.12.2010, în valoare de 3.224.858,69 RON, aferentă cererilor de rambursare nr. x decontate la linia bugetară nr. 4.1.

Aşa cum şi instanţa de fond a observat, ulterior, ca urmare a verificărilor realizate, s-a constatat că nu au putut fi identificate în mod clar anumite cheltuieli solicitate la rambursare prin cererile nr. x şi 9, sens în care debitul a fost recalculat, prin includerea diferenţelor necesare până la acoperirea integrală a prejudiciului, fiind stabilită prin Nota de constatare a neregulilor şi stabilire a corecţiilor financiare nr. x/03.04.2013 o creanţă suplimentară în baza corecţiei de 25%, în valoare de 339,91 RON.

Chiar dacă între cele două dosare există o legătură faptul că fiecare creanţă bugetară a fost individualizată printr-o notă de constatare distinctă denotă faptul că aprecierea legalităţii acestora trebuie raportată la particularităţile fiecăreia.

Verificările au vizat contractul de execuţie de lucrări nr. x/14.12.2010 încheiat cu Asocierea S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A. şi contractul de dirigenţie de şantier nr. 10126/18.08.2009 încheiat cu S.C. C. S.R.L..

În continuare, recurenta - reclamantă reia în integralitate susţinerile din cadrul acţiunii de fond, criticile sale făcând referire la contractul de execuţie lucrări nr. x/14.12.2010 încheiat între Consiliului Judeţean Sibiu şi Asocierea S.C. A. S.A. şi S.C. B. S.A. şi la contractul de dirigenţie de şantier şi supervizarea lucrărilor nr. 10126/18.08.2009 încheiat între Consiliul Judeţean Sibiu şi S.C. C. S.R.L..

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurenta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu a formulat întâmpinare intimatul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene - succesor în drepturile şi obligaţiile fostului Minister al Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate, ca temeinică şi legală.

Răspunsul la întâmpinare.

Împotriva întâmpinării, recurenta - reclamantă a formulat Răspuns, solicitând instanţei să respingă apărările formulate de intimatul - pârât, ca nefondate şi să admită recursul, să caseze hotărârea atacată şi pe fond să admită acţiunea, astfel cum a fost formulată.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin Rezoluţia din data de 22 octombrie 2018 s-a fixat primul termen pentru judecata recursului la data de 03 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de casare invocat şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:

În esenţă, studiind actele şi lucrările dosarului, din ambele etape procesuale, Înalta Curte constată că nu este vorba despre formularea unor critici de nelegalitate cu privire la sentinţa recurată, ci despre o reluare fidelă a motivelor de fapt şi de drept din cererea de chemare în judecată. Din compararea susţinerilor din cererea de chemare în judecată cu cele din cererea de recurs se reţine că acestea sunt identice, recurenta nefăcând altceva decât să reitereze argumentele pentru care a solicitat primei instanţe anularea actelor administrative contestate.

Faptul că recurenta îşi exprimă dezacordul cu privire la soluţia primei instanţe prin reluarea susţinerilor din cererea de chemare în judecată nu înseamnă că prezintă în cuprinsul cererii de recurs motive de nelegalitate dintre cele prevăzute expres şi limitativ de disp. art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Înalta Curte subliniază că recursul este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia se poate solicita instanţei de control judiciar, în condiţiile şi pentru motivele expres şi limitativ prevăzute de lege, reformarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond sau de instanţa de apel în anumite cazuri prevăzute de lege.

Conform prevederilor legale în vigoare, recursul nu presupune examinarea cauzei sub toate aspectele, ci numai controlul legalităţii hotărârii atacate, respectiv al concordanţei acesteia cu dispoziţiile legii materiale şi procesuale aplicabile. Astfel, motivele de recurs vizează numai nelegalitatea hotărârii atacate, spre deosebire de C. proc. civ. anterior în care motivele vizau şi netemeinicia acesteia.

Potrivit art. 483 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Prin urmare, în soluţionarea căii de atac a recursului, instanţa nu poate proceda la o reanalizare a susţinerilor din cererea de chemare în judecată, ci numai la examinarea motivelor de nelegalitate care trebuie menţionate în cererea de recurs, în conformitate cu disp. art. 486 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. care stabilesc că cererea de recurs va cuprinde următoarele menţiuni: motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul şi dezvoltarea lor sau, după caz, menţiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Verificând considerentele sentinţei recurate, constată Înalta Curte că instanţa de fond a analizat susţinerile reclamantei şi a explicat motivele pentru care le-a înlăturat, dând relevanţă efectului pozitiv al lucrului judecat.

Astfel, a reţinut instanţa de fond că, prin prezenta acţiune reclamanta nu a dedus judecăţii pretinse motive de nelegalitate proprii Notei de Constatare a neregulilor şi de stabilirea corecţiilor financiare nr. x/03.04.2013, ci derivate Notei de constatare şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.01.2013, notă ce a făcut obiectul analizei unei alte instanţe, ce s-a pronunţat prin sentinţa nr. 198//2013, în dosarul nr. x/2014, această hotărâre rămânând definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 2854/27.10.2016.

Recurenta -reclamantă apreciază, prin recursul ce face obiectul prezentei judecăţi că, deşi între cele două dosare există o legătură, faptul că fiecare creanţă bugetară a fost individualizată printr-o notă de constare distinctă, denotă faptul că aprecierea legalităţii acestora trebuie raportată la particularităţile fiecăreia.

Înalta Curte admite faptul că " aprecierea legalităţii trebuie raportată la particularităţile fiecărei" note de constatare, însă, tocmai de aceea, consideră instanţa de control judiciar că şi recurenta - reclamantă trebuia să formuleze critici distincte, critici care să vizeze exclusiv creanţa suplimentară stabilită prin Nota de Constatare a neregulilor şi de stabilire a nr. CA -27339 emisă în data de 03.04.2013, aceasta fiind actul dedus prezentei judecăţi.

Ori, raportat la actele şi lucrările dosarului, din ambele etape procesuale, se constată că, prin cererea de chemare în judecată recurenta - reclamantă a formulat critici ce au vizat un alt titlu de creanţă, respectiv Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.01.2013, ce a făcut obiectul altei judecăţi, tranşată definitiv de instanţă, prin Decizia nr. 2854/27.10.2016, în sensul menţinerii actului fiscal contestat. Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de fond că, în contextul în care Nota de constatare iniţială (nr. 5096/22.01.2013) nu a fost desfiinţată, reanalizându-se, în prezenta speţă, criticile ce vizează aceeaşi notă, se repune în discuţie legalitatea sa, ceea ce nu ar fi permis, în condiţiile în care acesta aspect a fost soluţionat definitiv prin hotărârea anterior menţionată.

În ceea ce priveşte incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) C. proc. civ., reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, are în vedere caracterul de dezlegare jurisdicţională cu caracter definitiv a celor hotărâte de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 198/2013, pronunţată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia nr. 2854/27.10.2016 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, dezlegare ce se impune cu puterea lucrului judecat şi în prezentul litigiu derulat între aceleaşi părţi.

Efectul pozitiv al lucrului judecat, care se manifestă ca prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi, vine să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părţi, fără posibilitatea de a se statua diferit.

Altfel spus, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.

Această reglementare a puterii de lucru judecat în forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

În relaţia dintre părţi, prezumţia lucrului judecat are caracter absolut, însemnând că, ceea ce s-a dezlegat jurisdicţional într-un prim litigiu va fi opus părţilor din acel litigiu, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora, într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluţionat.

Efectul pozitiv al lucrului definitiv judecat, în sensul art. 431 alin. (2) C. proc. civ., opreşte repunerea în discuţie şi analiză a aceloraşi chestiuni litigioase care au făcut obiectul unei judecăţi anterioare între aceleaşi părţi.

Transpunând aceste noţiuni teoretice la datele speţei, apreciază Înalta Curte că, în condiţiile în care motivele de nulitate formulate de recurenta - reclamantă în litigiul ce face obiectul prezentei judecăţi, inclusiv pretinsa încălcare a principiului neretroactivităţii, sunt aceleaşi cu motivele de nelegalitate invocate de aceeaşi parte şi în cadrul dosarului nr. x/2013, ce a vizat Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor finanţare nr. x/22.01.2013, iar acestea au fost tranşate anterior, prin sentinţa nr. 198/2013 pronunţată în dosarul nr. x/2013, rămasă definitivă prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 2854/27.10.2016, în mod temeinic judecătorul fondului a dat eficienţă efectului pozitiv al lucrului judecat, constatând incidente în cauză dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ..şi respingând, ca neîntemeiate, criticile reclamantei.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor legale, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În considerarea celor expuse, ce relevă legalitatea hotărârii atacate, nefiind identificate motive de reformare în sensul art. 488 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu, ca nefondat, menţinând sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 886 din 14 martie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 decembrie 2019.