Procurement damages award quashed and remanded for evidentiary review; contractor counterclaim left unaddressed justifies retrial.

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată în data de 02.06.2015, initial pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., ca prin hotărârea ce va fi pronunţată să se dispună obligarea paratei la plata sumei de 9.231.992,10 RON reprezentand prejudiciul cauzat ca urmare a neindeplinirii obligatiilor contractuale stabilite prin Acordul - cadru între Autoritatea Nationala Sanitara Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor si societatea parata, în sensul nevaccinării antirabice la vulpi pe anul 2013.

În drept, reclamanta si-a întemeiat cererea de chemare in judecata pe dispoziţiile art. 286 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006.

La primul termen de judecată, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 16.12.2015, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată prin întâmpinare, dispunând, în baza art. 10 alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, admiterea acesteia şi declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 08.01.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2848 pronunţată în data de 03.10.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

"Respinge excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de pârâtă.

Admite acţiunea formulată de reclamanta AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITAR VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Obligă pârâta la plata sumei de 9.231,10 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale.

Respinge cererea reconvenţională ca nefondată.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 03.10.2016."

În data de 13.03.2017 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a pronunţat încheierea din Camera de Consiliu, ce face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 2848/03.10.2016, dispunând următoarele:

"Admite cererea.

Dispune îndreptarea erorii materiale în considerentele sentinţei civile nr. 2848/03.10.2016, în sensul că se trece obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9.231.992,10 RON în loc de 9.231,10 RON.

Cu recurs.

Pronunţată în şedinţă publică azi, 13.03.2017."

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 2848 din data de 03.10.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs recurenta-reclamantă AUTORITATEA NAŢIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR, invocând motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

În cadrul recursului său, recurenta - reclamantă a susţinut în esenţă că sentinţa primei instanţe conţine motive contradictorii, în sensul că, instanţa de fond, în considerentele hotărârii recurate a reţinut în mod corect suma solicitată de parte, respectiv suma de 9.231.992,10 RON, la fila x din aceeaşi hotărâre aceasta reţinând însă. în mod eronat, următoarele" În esenţă, prin cererea introductivă reclamanta a solicitat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9231,10 RON reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale stabilite prin Acordul cadru încheiat între părţi în anul 2013".

Contrar celor reţinute de prima instanţă în acest paragraf, susţine recurenta - reclamantă că, la o simplă lecturare a cererii de chemare în judecată, se poate observa că aceasta a solicitat obligarea S.C. A. S.R.L. la plata sumei de 9.231.992,10 RON şi nu a sumei de 9.231,10 RON.

Mai mult decât atât, din întreaga motivare a hotărârii recurate, cât şi din dispozitivul acesteia, rezultă că instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei, în totalitate şi nu în parte şi, numai în situaţia în care aceasta ar fi admis în parte acţiunea ANSVSA, s-ar fi justificat obligarea pârâtei S.C. A. S.R.L. la plata unei sume mai mici decât cea solicitată de reclamantă.

Consideră recurenta - reclamantă că, atâta timp cât considerentele hotărârii de fond sunt în sensul constatării culpei pârâtei, în neexecutarea obligaţiilor contractuale şi admiterii acţiunii reclamantei, iar prin dispozitivul hotărârii instanţa de fond a obligat pârâta la plata unei sume mai mici decât cea solicitată, sentinţa primei instanţe conţine motive contradictorii.

Solicită, în concluzie, admiterea recursului, modificarea în parte a sentinţei de fond, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 9.231.992,10 RON, reprezentând prejudiciul cauzat ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale de către pârâtă, stabilite prin Acordul - cadru între Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi această societate comercială, în sensul nevaccinării antirabice la vulpi pe anul 2013.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Împotriva sentinţei nr. 2848/03.10.2016, dar şi împotriva încheierilor de şedinţă din data de 14.03.2016 şi 13.06.2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs şi pârâta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În conformitate cu dispoziţiile art. 488 pct. 5, coroborat cu art. 497 C. proc. civ., aceasta solicită, în principal, casarea sentinţei de fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare, având în vedere necesitatea administrării probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiză tehnică de specialitate, probe respinse de instanţa de fond.

În subsidiar, potrivit prevederilor art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicită casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii formulată de Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, cu admiterea cererii reconvenţionale promovată de societate.

În motivarea recursului, se susţine, în esenţă, de către pârâtă că, în ceea ce priveşte încheierile premergătoare, criticile sunt întemeiate pe dispoziţiile art. 488 pct. 5 C. proc. civ., partea susţinând că acestea au fost pronunţate cu încălcarea formelor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, cu încălcarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii, al oralităţii şi al dreptului la un proces echitabil.

În ceea ce priveşte sentinţa de fond, aceasta nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, respectiv cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), fiind, de asemenea, lipsită de temei legal, fiind data cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.)

Referitor la recursul declarat împotriva încheierilor premergătoare, recurenta - pârâtă apreciază nelegalitatea măsurii dispuse de instanţa de fond cu privire la respingerea probei cu expertiză tehnică de specialitate, respectiv a respingerii probei cu înscrisuri, instanţa de fond fiind lipsită de rol activ. Aceasta nu a stabilit cu certitudine starea de fapt, neadmiţând probele în condiţiile impuse de art. 13 din Legea nr. 554/2004, solicitate de societate.

Astfel, a solicitat încuviinţarea probei cu înscrisuri, reclamanta fiind obligată de către instanţă, încă de la termenul din 14.03.2016, să depună o parte din înscrisurile solicitate de societate, însă aceasta nu s-a conformat indicaţiilor trasate în sarcina sa.

Susţine în continuare recurenta - pârâtă că, la judecata pe fond a apreciat că, pentru o justă soluţionare a cauzei era necesar să fie depuse la dosar şi Rapoarte întocmite de Comisia Europeană, atât cu privire la modalitatea prin care au fost implementate campaniile vaccinare primăvară-toamnă 2013, cât şi cele cu privire la finanţarea campaniilor de vaccinare pentru anul 2013, precum şi pentru perioada 2014-2017, în contextul în care pretenţiile reclamantei derivă din pretinsa pierdere a finanţării acestor sume de bani, ce ar fi generată de neimplementarea campaniilor de vaccinare.

Deşi erau esenţiale pentru soluţionarea cauzei, aceste documente nu au fost depuse la dosar de către reclamantă, vătămarea intereselor societăţii fiind evidentă, în condiţiile în care instanţa de fond a soluţionat cauza ca şi când aceste documente ar fi fost depuse la dosarul cauzei şi ar fi atestat poziţia reclamantei în dosar.

Mai mult, susţine recurenta - pârâtă, cu toate că pretinde că a suferit un prejudiciu pentru derularea campaniilor de vaccinare primăvară- toamna 2013, reclamanta nu a depus la dosar nici un document din care să reiasă că ar fi achitat aceste sume de bani, împrejurare omisă cu desăvârşire de instanţa de fond la soluţionarea cauzei.

Decizia instanţei de fond de a respinge administrarea probei cu înscrisuri nu cuprinde vreo motivare, astfel încât să se înţeleagă considerentele în baza cărora s-a apreciat că această probă nu este utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei.

Prin Nota de probe depusă în data de 19.09.2016, susţine recurenta - pârâtă că a înţeles să demonstreze că şi-a îndeplinit obligaţiile asumate contractual, iar informaţiile prezentate de reclamantă sunt lipsite de adevăr, aceasta prezentând în mod denaturant Comisiei Europene modalitatea în care a implementat campaniile de vaccinare din anul 2013, în fapt reclamanta nesuferind vreun prejudiciu.

Prin respingerea acestor probe instanţa de fond a încălcat în mod grav dreptul la apărare al societăţii pârâte, instanţa nefiind în măsură să stabilească pe baza unor probe pertinente, concludente şi utile, situaţia de fapt ce a fost dedusă judecăţii, pronunţând hotărârea judecătorească doar pe baza unor simple afirmaţii ale reclamantei.

De asemenea, susţine recurenta - pârâtă, la data de 07.03.2016, a solicitat instanţei şi admiterea probei cu expertiză tehnică de specialitate aeronave şi motoare de aviaţie, pentru a demonstra aspectele de ordin tehnic, respectiv invocarea în mod eronat de reclamantă a unor documente emise de autorităţile în domeniul aeronautic, informaţii tehnice ce ar fi putut conduce la desluşirea situaţiei de fapt şi dezlegarea pricinii în mod corect.

Consideră că se impunea în cauză opinia de specialitate a unui expert tehnic, pentru a analiza documentele pretins decriptate de reclamantă, inclusiv coordonatele geografice ale momelilor distribuite aerian în scopul determinării în concret a modalităţii de derulare a contractului încheiat între pârâtă şi reclamantă şi suprafeţele de zbor efectuate de pârâtă, în contextul în care elementul central al argumentelor reclamantei a fost pretinsa " neacoperire a întregului teritoriu…din actele dosarului rezultând o densitate a vaccinului în zone limitate, nefiind acoperit întreg teritoriul".

Deşi, instanţa de fond, în data de 07.03.2017. a reţinut în mod corect că reclamanta nu s-a opus asupra administrării acestei probe, în final a procedat în mod lapidar la respingerea ei, ca nefiind utilă şi concludentă cauzei, fără a oferi vreo motivare pentru decizia respingerii acestei probe relevante în dosar.

Consideră recurenta - pârâtă că, administrarea acestei probe ar fi putut aduce elemente noi în dosar, de natură a conduce la o justă soluţionare a cauzei, fiind necesară opinia unui expert de specialitate care să arate care au fost obligaţiile asumate de către părţi, orecum şi care a fost modalitatea de executare de către pârâtă a obiectului contractului, din punct de vedere tehnic, respective, dacă societatea a efectuat numărul de ore de zbor estimate, fiind acoperit întreg teritoriul României.

Faţă de acestea, apreciază că se impune casarea hotărârii, întrucât instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei, în baza rolului activ consacrat de art. 22 C. proc. civ., ignorat de instanţă, ce a pronunţat hotărârea fără a avea toate documentele care au stat la baza cuantificării aşa-zisului prejudiciu cauzat reclamantei.

În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2848/03.10.2016, faţă de prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. recurenta- pârâtă solicită admiterea acestuia, modificarea în tot a sentinţei recurate, în sensul respingerii, ca neîntemeiată, a acţiunii reclamantei, cu consecinţa exonerării societăţii de la plata sumei pretinse de reclamantă.

Astfel, apreciază că, în mod nelegal instanţa de fond a procedat la respingerea excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, hotărârea fiind pronunţată cu aplicarea greşită a legii.

În motivarea acestei susţineri, recurenta reia argumentele formulate în faţa instanţei de fond, solicitând instanţei de recurs să constate raţionamentul greşit al instanţei de fond, pe considerentul că în prezenta cauză sunt incidente dispoziţiile Legii nr. 554/2004, ce guvernează materia contenciosului administrativ, impunându-se parcurgerea procedurii prealabile, condiţie ce nu a fost îndeplinită de reclamantă.

Totodată, susţine recurenta - pârâtă că, în mod nelegal s-a reţinut de instanţa de fond că societatea nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale, reclamanta nereuşind să probeze în vreun fel vreo culpă contractuală a societăţii, societatea executând în mod corespunzător şi complet toate obligaţiile contractuale asumate, prestând toate activităţile stabilite prin documentaţia de atribuire şi contract, în condiţiile şi termenii agreaţi.

În cadrul sentinţei recurate sunt menţionate de instanţa de fond o serie de argumente care ar reprezenta motivarea în fapt şi în drept a considerentelor în baza cărora a admis acţiunea reclamantei şi a dispus obligarea societăţii la plata unei sume de bani cu titlu de prejudiciu.

Solicită a se avea în vedere că sentinţa este nelegală, lipsind cu desăvârşire temeiul legal şi contractual în baza căruia pârâta să fie obligată să plătească reclamantei o sumă de bani cu titlu de prejudiciu, nefiind demonstrate îndeplinirea condiţiilor răspunderii contractuale, instanţa de fond nefiind în măsură să indice un singur document care susţine teza nerespectării de pârâtă a obligaţiilor asumate, instanţa de fond preferând să dea eficienţă unor speculaţii ale reclamantei şi să ignore cu desăvârşire faptul că, în concordanţă deplină cu clauzele contractuale, societatea a prestat toate activităţile asumate.

Instanţa de fond nu a analizat apărările pârâtei şi s-a rezumat să preia în integralitate afirmaţiile reclamantei, fără a face o analiză proprie prin prisma argumentelor invocate de societate, fără a analiza documentele emise de autorităţile din domeniul aeronautic.

De asemenea, susţine recurenta - pârâtă că instanţa de fond a pronunţat sentinţa recurată cu ignorarea aspectului esenţial al lipsei oricăror raporturi contractuale între B. şi societate, iar argumentele relative la aparatele de distribuţie automatizată a momelilor vaccinale - system Gis precum şi la documentele puse la dispoziţie de B. nu sunt întemeiate din punct de vedere contractual.

Raportat la modul lapidar în care instanţa de judecată s-a pronunţat în cauză, apreciază că sentinţa este în realitate lipsită de motivare, ce apare a fi pur formală, instanţa de fond limitându-se doar să constate că societatea nu şi-ar fi îndeplinit obligaţiile contractuale, fără să motiveze în fapt şi în drept de unde ar decurge această răspundere şi care sunt elementele probante în acest scop.

Practic, instanţa de fond nu a analizat şi nu s-a pronunţat asupra niciunuia din motivele invocate de societate în apărările formulate, încălcând flagrant principiul respectării dreptului la apărare.

Totodată, susţine recurenta pârâtă că instanţa de fond nu a motivat în ce constă aşa-zisul prejudiciu material al reclamantei, nefiind depusă la dosar vreo dovadă în acest sens; aceasta în mod greşit reţinând că reclamanta a pierdut finanţarea pentru campaniile ulterioare de vaccinare, respectiv 2014-2017.

Astfel, instanţa de fond nu a avut în vedere că reclamanta nu a probat îndeplinirea în mod cumulativ a condiţiilor atragerii răspunderii civile contractuale; reclamanta nu a depus la dosarul cauzei vreun Raport final emis de Comisia Europeană cu privire la eligibilitatea sumelor acordate pentru derularea campaniilor de vaccinare primăvară-toamnă 2013, care să ateste că nu ar fi decontată din fonduri eruopene nerambursabile suma de 9.231.992,10 RON, precum şi că nu vor fi acordate finanţări din fonduri europene pentru campaniile următoare.

Raportul de audit emis de Comisia Europeană în 2015 cu privire la auditarea modalităţii de implementare a campaniilor de vaccinare în anul 2013, confirmă eficacitatea campaniilor de vaccinare din perioada 2013 cu scăderea incidenţei bolii în 2013. Or, la soluţionarea cauzei, instanţa de fond, în mod nepermis a ignorat Raportul de audit emis de Comisia Europeană în anul 2015 care confirmă acordarea în continuare a finanţării necesare pentru campaniile 2014-2017, împrejurare în raport de care afirmaţiile intimatei apar ca vădit tendenţioase, cu unicul scop de a obţine sume necuvenite şi de a-şi ascunde propria culpă în gestionarea acestui gen de campanii de vaccinare.

Faţă de aceste considerente, recurenta - pârâtă solicită admiterea recursului declarat atât împotriva încheierilor de şedinţă, în cadrul cărora instanţa de fond a respins probele solicitate de societate, cât şi împotriva sentinţei civile nr. 2848/03.10.2016, prin care s-a admis acţiunea. Solicită, în principal, în conformitate cu dispoziţiile art. 488 pct. 5 coroborat cu art. 497 C. proc. civ., casarea deciziei civile nr. 2848/03.10.2016 şi pe cale de consecinţă trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, având în vedere necesitatea administrării probei cu înscrisuri şi a probei cu expertiză tehnică de specialitate, probe ce au fost respinse de instanţa de fond.

În subsidiar, potrivit art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ. solicită casarea sentinţei recurate, în sensul respingerii, ca neîntemeiate, a acţiunii formulate de reclamantă, cu admiterea cererii reconvenţionale.

Recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat recurs şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.03.2017, de îndreptare a erorii materiale, fiind invocate dispoziţiile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Se susţine că hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiată, respectiv cuprinde motive contradictorii ori străine de natura cauzei (art. 488 pct. 6 C. proc. civ.), fiind deopotrivă lipsită de temei legal, fiind data cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 pct. 8 C. proc. civ.)

Astfel, menţionează recurenta că instanţa de fond a soluţionat cererea de îndreptare eroare material fără a solicita un punct de vedere pârâtei, rezumându-se la preluarea în integralitate a afirmaţiilor reclamantei.

Susţine recurenta că scopul procedurii de îndreptare eroare materială nu este acela de a remedia erorile făcute de părţi, ci numai cele survenite în urma omisiunilor efectuate de instanţă. Într-o procedură corectă, întemeiată pe dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., atât pârâtul cât şi reclamantul au o pledoarie comună, de o asemenea natură încât pârâtul este de acord cu greşeala instanţei, sau nu se opune unei eventuale îndreptări a erorii survenite.

Potrivit legii şi doctrinei juridice, erorile sau omisiunile cu privire la numele, calitatea şi susţinerile părţilor sau cele de calcul, precum şi orice alte erori materiale din hotărâri sau încheieri pot fi îndreptate din oficiu sau la cerere, dar, referitor la corectarea unor pretenţii ale reclamantei nu pot fi îndreptate prin procedura prevăzută de art. 442 C. proc. civ.

Rezultă atât din cadrul dispoziţiilor legale cât şi din documentele oficiale emise de Curtea de Apel Bucureşti, că obligarea pârâtei la plata sumei de 9.231.992,10 RON s-a efectuat cu nerespectarea procedurii prevăzută de dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., instanţa însuşindu-şi întru-totul cererea reclamantei, desi în cadrul documentelor oficiale a consemnat contrariul.

Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea încheierii de şedinţă din data de 13.03.2017 şi pe cale de consecinţă, trimiterea cauzei spre rejudecare în fond, având în vedere necesitatea dezbaterilor contradictorii, respectiv administrării probei cu înscrisuri.

Apărările formulate în cauză

Ambele părţi au formulat întâmpinări împotriva recursurilor.

Prin întâmpinarea sa, recurenta - reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Sugiranţa Alimentelor a solicitat respingerea recursului formulată de recurenta - pârâtă atât împotriva încheierilor de şedinţă cât şi împotriva sentinţei de fond şi menţinerea acestora, ca temeinice şi legale.

Astfel, în ceea ce priveşte încheierile de şedinţă, prin acestea instanţa de fond nu a încălcat nici o regulă de procedură, care ar atrage sancţiunea nulităţii.

Prin urmare, probele propuse de ambele părţi au fost puse în discuţia acestora, instanţa de fond încuviinţând probele propuse în funcţie de aptitudinea lor de a duce la soluţionarea procesului.

Faptul că instanţa de fond nu a încuviinţat toate probele propuse de recurenta - pârâtă, nu înseamnă că aceasta a încălcat vreo regulă de procedură care ar atrage sancţiunea nulităţii, instanţa de judecată fiind cea care stabileşte valoarea fiecărei probe în raport de circumstanţele exterioare, aspectele intrinseci ale probei (aptitudinea sa de a fi lămurit faptele pentru care este propusă) şi funcţia sa în cadrul tuturor probelor (valoarea sa de adevăr în contextul unei evaluări globale şi concomitente a tuturor probelor).

Administrarea propriu-zisă a probelor reprezintă atât expresia principiului nemijlocirii, dar şi o confirmare a faptului că judecătorul este subiectul probei şi cel care, în mod direct şi individual, îşi formează propria convingere asupra situaţiei de fapt relevate prin probe.

În consecinţă, instanţa de fond, în mod temeinic şi legal, a încuviinţat administrarea probelor pe care le-a apreciat ca fiind pertinente şi concludente, de natură a duce la soluţionarea procesului.

Solicită astfel a se respinge recursul formulat împotriva încheierilor şi a fi acestea menţinute, ca temeinice şi legale.

Cât priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, reiterată de pârâtă, în cadrul recursului, susţine recurenta - reclamantă că, astfel cum a menţionat şi în faţa instanţei de fond, întrucât nu mai există o reglementare amănunţită cu privire la termene, condiţii de fond şi formă, simpla corespondenţă dintre părţi este de natură să facă dovada îndeplinirii procedurii administrative prealabile, fiind depuse la dosarul cauzei o serie de adrese prin care a pus în vedere recurentei - pârâte că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.

În continuare, recurenta - reclamantă expune situaţia de fapt şi probele administrate, reiterând concluziile de respingere a recursului şi de menţinere a încheierilor de şedinţă şi a sentinţei de fond, ca temeinice şi legale.

La rândul său, recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare la recursul promovat de recurenta - reclamantă, în cadrul căreia invocă, pe cale de excepţie, inadmisibilitatea acestuia, pe considerentul că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al articolului 488 C. proc. civ. iar criticile formulate de recurenta - reclamantă nu se circumscriu acestui cadru legal, argumentele prezentate de reclamantă subscriindu-se, cel mult, unor cereri de îndreptare eroare materială/înlăturare dispoziţii contradictorii.

Astfel, susţine recurenta - pârâtă că, din cuprinsul cererii de recurs formulată de reclamantă, se poate constata că toate aspectele invocate de aceasta vizează, în realitate, pretinse erori materiale sau dispoziţii contradictorii ce puteau fi remediate pe calea unei cereri de îndreptare eroare materială.

În subsidiar, recurenta - pârâtă solicită respingerea, ca nefondat, a recursului promovat de recurenta - reclamantă împotriva sentinţei nr. 2848/03.10.2016, neexistând contradictorialitate între considerentele şi dispozitivul sentinţei sub aspectul sumei solicitate de reclamantă, cum greşit susţine aceasta, nefiind incident în cauză motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Recurenta - reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor a formulat întâmpinare şi împotriva recursului promovat de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. împotriva încheierii de îndreptare eroare material pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 13.03.2017, solicitând menţinerea acestei încheieri, ca temeinică şi legală.

Susţine recurenta - reclamantă că, în ce priveşte dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ., invocate de pârâtă ca şi temei de drept al criticilor sale, nu ne aflăm în speţă în niciuna dintre ipotezele menţionate de textul legal, întrucât hotărârea instanţei de fond este motivată atât în fapt cât şi în drept, iar alegaţiile recurentei pe acest aspect nu au nici o legătură cu motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

De asemenea, în ceea ce priveşte critica recurentei, în sensul că instanţa de fond nu a solicitat un punct de vedere societăţii, susţine reclamanta că legea nu instituie în sarcina instanţei de judecată o obligaţie, în sensul solicitării unui punct de vedere de la părţi atunci când este învestită în soluţionarea unei cereri de îndreptare eroare materială, aceasta putând, în cazul în care socoteşte necesar, să ceară astfel de lămuriri.

Or, în speţa de faţă nu era necesară nici o lămurire în plus, nici de la autoritatea reclamantă şi nici de la societatea pârâtă, întrucât, contrar celor susţinute de aceasta în cererea de recurs, cererea de îndreptare eroare materială era întemeiată, instanţa de fond fiind sesizată cu o acţiunea privind achiziţiile publice, pretenţiile fiind în cuantum de 9.231.992,10 RON şi nu de 9.231.10 RON, aşa cum s-a reţinut din eroare.

În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat de pârâtă pe dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., este neîntemeiat, în condiţiile în care eroarea strecurată în cadrul sentinţei civile nr. 2848/03.10.2016 este o greşeală de tip " redacţional", nefiind o eroare comisă de autoritate cu ocazia redactării cererii de chemare în judecată.

Atâta timp cât instanţa de judecată a admis acţiunea, dar a obligat pârâta la plata unei sume mai mici decât cea solicitată de reclamantă, rezultă fără dubiu că soluţia conţinea o eroare materială şi nu o eroare de judecată.

În concluzie, solicită respingerea recursului formulat de recurenta - pârâtă împotriva încheierii de şedinţă din data de 13.03.2017 şi menţinerea acesteia, ca temeinică şi legală.

Răspunsurile la întâmpinări.

Recurenta - reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L., combătând excepţia de inadmisibilitate invocată de pârâtă.

La rându-i, recurenta - pârătâ S.C. A. S.R.L. a formulat Răspunsuri la cele două întâmpinări depuse de reclamantă la recursurile promovate de societate, cu privire la sentinţa de fond şi la 2 încheieri premergătoare, precum şi cu privire la încheierea de îndreptare a erorii materiale pronunţată de instanţa de fond în 13.03.2017, aceasta reluând o parte din susţinerile formulate în cadrul cererilor de recurs.

Procedura de soluţionare a recursurilor

Având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că, procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, a fost fixat termen pentru soluţionarea recursurilor de faţă.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analizând cu prioritate excepţia inadmisibilităţii, faţă de dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., excepţie invocată de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. cu privire la recursul declarat de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, urmează a o respinge, ca fiind neîntemeiată, pe considerentul că, raportat la momentul depunerii cererii de recurs - 27.01.2017, adică anterior soluţionării cererii de îndreptare a erorii materiale şi independent de soluţia ce a fost pronunţată ulterior de instanţa de fond pe acest aspect, în cererea de recurs ce face obiectul prezentei judecăţi recurenta - reclamantă a precizat motivele de recurs, atât în fapt, cât şi în drept, criticile sale putând fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.. Aşadar, instanţa de control judiciar are de analizat dacă hotărârea recurată cuprinde motive contradictorii " atâta timp cât considerentele hotărârii de primă instanţă sunt în sensul constatării culpei S.C. A. S.R.L. în neexecutarea obligaţiilor contractuale şi admiterii acţiunii A.N.S.V.S.A iar prin dispozitivul hotărârii instanţa de fond a obligat pârâta la plata unei sume mai mici decât cea solicitată.."

Analizând pe fond cele două recursuri ce fac obiectul prezentei judecăţi, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte recursul promovat de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, Înalta Curte constată că însuşi reprezentantul legal al acestei autorităţi a susţinut că recursul său a rămas fără interes, faţă de soluţia dată de instanţa de fond pe cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de autoritatea pe care o reprezintă, în sensul admiterii acesteia şi obligării pârâtei la plata sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Analizând recursul din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată următoarele:

Prin sentinţa civilă nr. 2848 pronunţată la data de 03.10.2016 instanţa de fond a dispus, printre altele " Admite acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L.. Obligă pârâta la plata sumei de 9.231,10 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale…".

Împotriva acestei sentinţe, în data de 27.01.2017, reclamanta AUTORITATEA NAŢIONALĂ VETERINARĂ ŞI PENTRU SIGURANŢA ALIMENTELOR a formulat atât cerere de îndreptare a erorii materiale, întemeiată pe dispoziţiile art. 442 C. proc. civ., cât şi recurs, încadrat în drept pe dispoziţiile art. 488 pct. 6 C. proc. civ.

Prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 13.03.2017 instanţa de fond - Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a Contenciois Administrativ şi Fiscal a dispus următoarele: " Admite cererea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L..

Dispune îndreptarea erorii materiale în considerentele sentinţei civile nr. 2848/03.10.2016, în sensul că se trece obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9.231.992,10 RON, în loc de 9.231.10 RON".

În şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2019 reprezentantul legal al recurentei - reclamante a susţinut că, la acest moment, nu mai are interes în promovarea prezentului recurs, în condiţiile în care instanţa de fond a apreciat că este vorba de o eroare materială, dispunând îndreptarea acesteia, în sensul obligării pârâtei la plata sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Literatura de specialitate şi practica judiciară au stabilit că interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să fie îndeplinit nu doar cu prilejul promovării acţiunii ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Conform dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) coroborat cu art. 33 din C. proc. civ., republicat, orice demers judiciar poate fi iniţiat şi susţinut numai prin justificarea unui interes legitim încălcat.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel care învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.

Prin urmare, una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune o reprezintă aceea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

În speţă, se constată că, admiţându-se cererea recurentei-reclamante Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, de îndreptare a erorii materiale şi de obligare a pârâtei la plata sumei solicitată prin cererea de chemare în judecată, interesul recurentei în susţinerea acestui demers judiciar nu mai este actual, astfel cum chiar partea menţionează în cadrul dezbaterilor orale din cadrul şedinţei publice de la data de 08 noiembrie 2019.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, având în vedere poziţia reprezentantului legal al recurentei - reclamante Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, raportat la soluţia pronunţată de instanţa de fond pe cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de reclamantă, în sensul admiterii acesteia şi obligării pârâtei la plata întregii sume solicitate în cadrul acţiunii, constată că interesul acestei părţi, în susţinerea recursului nu mai este actual, nefiind astfel îndeplinită una din condiţiile necesare pentru existenţa dreptului la acţiune, motiv pentru care urmează a respinge recursul promovat de această parte împotriva sentinţei civile nr. 2848 din 03.10.2016, ca lipsit de interes.

În ceea ce priveşte recursurile promovate de pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva a două încheieri premergătoare pronunţate în data de 14.03.2016 şi în data de 13.06.2016, împotriva sentinţei civile nr. 2848/03.10.2016 precum şi împotriva încheierii de îndreptare a erorii materiale pronunţată de instanţa de fond în data de 13.03.2017, Înalta Curte, analizând hotărârile atacate prin prisma criticilor formulate, a apărărilor invocate şi a normelor legale incidente, apreciază ca fiind fondată această cale de atac, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare:

Prin cererea de chemare în judecată adresată instanţei de contencios administrativ şi fiscal (Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal), recurenta - reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor a solicitat, în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligarea acesteia la plata sumei de 9.231.992,10 RON, reprezentând prejudiciul cauzat reclamantei ca urmare a neîndeplinirii de către pârâtă a obligaţiilor contractuale stabilite prin Acordul -cadru încheiat între părţi, în sensul nevaccinării antirabice la vulpi pe anul 2013.

Împotriva cererii de chemare în judecată, pârâta A. S.R.L. a formulat întâmpinare şi Cerere Reconvenţională, în cadrul acesteia din urmă solicitând, în esenţă:

1) - obligarea reclamantei - pârâte Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară la plata către societatea pârâtă - reclamantă a sumei de 522.809,02 RON, plus TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de aceasta în cadrul campaniei de vaccinare toamna 2013;

2) Obligarea reclamantei - pârâte Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară la plata către societatea pârâtă-reclamantă a penalităţilor calculate conform 10.2 din contractul subsecvent nr. 17/20.05.2013, pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, de plată a preţului serviciilor prestate de societate;

3) Obligarea reclamantei - pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 2848/03.10.2016, respingând excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârâtă, a admis acţiunea formulată de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L., obligând pârâta la plata sumei de 9.231,10 RON reprezentând prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea obligaţiilor contractuale, respingând deopotrivă cererea reconvenţională, ca nefondată.

Prin încheierea din Camera de Consiliu pronunţată la data de 13.03.2017, ce face parte integrantă din sentinţa civilă nr. 2848/03.10.2016, prima instanţă a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând îndreptarea erorii materiale în considerentele sentinţei civile …" în sensul că se trece obligarea pârâtei la plata către reclamantă a sumei de 9.231.992,10 RON, în loc de 9.231,10 RON."

Soluţia instanţei de fond nu este împărtăşită de către instanţa de control judiciar pentru că reflectă o abordare superficială a cauzei.

Reevaluând ansamblul probator administrat în cauză şi răspunzând la motivele de recurs prezentate, Înalta Curte reţine următoarele:

În ceea ce priveşte încheierea de şedinţă pronunţată de instanţa de fond în data de 14.03.2016, se constată că, prin aceasta judecătorul fondului a "respins cererea de probatorii privind efectuarea unei expertize tehnice, ca nefiind utilă şi concludentă cauzei", în raport de obiectul cererii dedusă judecăţii.

Prin încheierea de şedinţă din data de 13.06.2016, instanţa de fond a respins "cererea de probatorii formulată de pârâtă, ca neîntemeiată", cu motivarea că nu este utilă, pertinentă şi necesară soluţionării cauzei.

Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, procedând la respingerea probelor solicitate de pârâtă, prin cele două încheieri de şedinţă, în mod lapidar - ca "nefiind utilă şi concludentă cauzei " (expertiza tehnică de specialitate Aeronave şi motoare de aviaţie), respectiv, că "nu este utilă, pertinentă şi necesară soluţionării cauzei" (cererea de administrare a înscrisurilor), a încălcat dreptul la apărare al acesteia, precum şi principiul contradictorialităţii, nesocotind, deopotrivă şi dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora:

"(2) Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. În acest scop, cu privire la situaţia de fapt şi motivarea în drept pe care părţile le invocă, judecătorul este în drept să le ceară să prezinte explicaţii, oral sau în scris, să pună în dezbaterea acestora orice împrejurări de fapt sau de drept, chiar dacă nu sunt menţionate în cerere sau în întâmpinare, să dispună administrarea probelor pe care le consideră necesare, precum şi alte măsuri prevăzute de lege, chiar dacă părţile se împotrivesc."

Minima motivare a instanţei de fond, în ceea ce priveşte respingerea probelor solicitate de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L. apare insuficientă din perspectiva aspectelor ce se impunea a fi clarificate.

Instanţa de control judiciar apreciază că administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea Aeronave şi motoare de aviaţie, solicitată de pârâtă, ar fi putut aduce elemente noi de natură a conduce la o justă soluţionare a cauzei, cu privire la modalitatea de executare de către societatea pârâtă a obiectului contractului, modalitatea de derulare a contractului încheiat între părţi şi suprafeţele de zbor efectuate de pârâtă, în condiţiile în care ambele părţi au fost de acord cu administrarea acestei probe, cauza având un profund caracter tehnic.

De asemenea, în contextul în care pretenţiile reclamantei din prezenta cauză derivă din pretinsa pierdere a finanţării unei sume de bani, prin nerambursarea de către Comisia Europeană, Înalta Curte apreciază că, pentru lămurirea situaţie de fapt şi respectarea principiului contradictorialităţii, se impunea depunerea la dosar a Rapoartelor întocmite de Comisia Europeană, atât cu privire la modalitatea în care au fost implementate campaniile de vaccinare primăvară-toamnă 2013, cât şi cele cu privire la finanţarea campaniilor de vaccinare pentru anul 2013, precum şi pentru perioada 2014-2017.

Procedând în acest mod, fără a stabili în mod neechivoc adevărul, instanţa de fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală, reţinând, prin sentinţa pronunţată că " există suspiciuni întemeiate că datele furnizate de societatea câştigătoare a contractului, respectiv pârâta, nu corespund realităţii". Or, în conformitate cu dispoziţiile art. 22 C. proc. civ., judecătorul este obligat să depună toate diligenţele pentru aflarea adevărului şi stabilirea corectă a situaţiei de fapt.

Totodată, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă - care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi, astfel că nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti, total sau parţial, echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra în fondul acţiunii.

Or, în prezenta cauză, instanţa de fond a nesocotit în mod vădit, dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., aplicabile tuturor hotărârilor judecătoreşti în materie civilă, inclusiv încheierilor de şedinţă, care stipulează că hotărârea va cuprinde "motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

În dreptul intern, nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, conform jurisprudenţei instanţei de la Strassbourg, noţiunea de proces echitabil presupune ca o instanţă internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuşi, în mod real, problemele esenţiale care i-au fost supuse şi nu doar să reia pur şi simplu susţinerile unei părţi.

În acelaşi timp, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părţilor de a prezenta observaţiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.

Întrucât Convenţia Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete şi efective, dreptul aflat în discuţie nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observaţii sunt în mod real "ascultate", adică în mod corect examinate de către instanţa sesizată (cauza Albina împotriva României, cauza Gheorghe împotriva României).

Cu alte cuvinte, art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, al argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, examinând şi considerentele sentinţei de fond, instanţa de control judiciar apreciază că nici această hotărâre nu îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

În concret, prima instanţă, în considerentele hotărârii se limitează a reţine în esenţă că " din înscrisurile depuse la dosarul cauzei au fost solicitate de către reclamantă de mai multe ori datele referitoare la coordonatele geografice ale ale momelilor distribuite aerian din aparatele GPS…la care nu s-a primit nici un răspuns…din datele electronice ..lipseau informaţiile cu privire la data şi oră….au dovedit faptul că s-au utilizat puţine aparate de zbor, indicând suspiciunea că vaccinarea nu a fost implementată… Aceste concluzii rezultă din adresele emise de Comisia Europeană aflate la dosarul cauzei, de la Ministerul Transporturilor, MApN, Autoritatea Aeronautiră Civilă Română, adrese emise de fabricantul aparatelor de zbor care contravin susţinerilor pârâtei, că aceasta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale…. Pentru aceste motive va respinge cererea reconvenţională, ca nefondată".

Se constată astfel că instanţa de fond a obligat pârâta la plata sumei de bani solicitată de reclamantă, cu titlu de prejudiciu, ca urmare a neîndeplinirii obligaţiilor contractuale stabilite printr-un Acord cadru încheiat între părţi, fără ca aceasta să analizeze în concret în ce a constat efectiv prejudiciul pretins a fi suferit de reclamantă, raportat la suma solicitată de aceasta, ori modul în care pârâta a îndeplinit sau nu respectivele obligaţii, în corelaţie directă cu clauzele contractuale.

Prin urmare, se apreciază că judecătorul fondului nu a stabilit cu certitudine starea de fapt, acesta însuşindu-şi practic susţinerile reclamantei, fără a expune propriul raţionament pentru care a înlăturat apărările pârâtei, deşi instanţei de judecată, pe lângă obligaţia asigurării dreptului la apărare al părţilor în procesul civil, îi revine şi obligaţia aflării adevărului.

Totodată, Înalta Curte reţine că instanţa de fond, deşi, în considerentele hotărârii a făcut trimitere la " înscrisurile de la dosarul cauzei", respectiv la " adresele emise de Comisia Europeană aflate la dosarul cauzei, de la Ministerul Transporturilor, MapN, Autoritatea Aeronautică Civilă Română, ori adrese emise de fabricantul aparatelor de zbor", totuşi, aceasta nu le-a identificat în concret, nu le-a individualizat, limitându-se a face doar o enumerare a acestora, fără a reliefa teza probatorie a fiecărui înscris pe care şi-a fundamentat soluţia.

Ca atare, Înalta Curte apreciază că prima instanţă nu a motivat soluţia de admitere a acţiunii şi de obligare a pârâtei la plata prejudiciului pretins de reclamantă, ci doar s-a rezumat să preia din susţinerile acesteia, fără a prezenta propriul raţionament juridic şi probele, în concret, pe baza cărora şi-a fundamentat soluţia.

De asemenea, instanţa de control judiciar constată că judecătorul fondului, deşi la momentul dezbaterilor, a acordat părţilor cuvântul şi pe cele două excepţii invocate de pârâta - reclamantă S.C. A. S.R.L., respectiv excepţia inadmisibilităţii acţiunii, pentru lipsa procedurii prealabile şi excepţia tardivităţii acţiunii, aceasta a analizat şi s-a pronunţat doar cu privire la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, fără a face vreo menţiune cu privire la excepţia tardivităţii, deşi, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 C. proc. civ., instanţa trebuie să se pronunţe mai întâi asupra excepţiilor . . . . . . . . . ." care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei".

Totodată, astfel cum în mod corect recurenta - pârâtă a susţinut în cadrul recursului, instanţa de fond nu a analizat deloc nici cererea reconvenţionată, singurele menţiuni referitoare la aceasta fiind în sensul respingerii sale, ca nefondată " pentru aceleaşi considerente" pentru care s-a pronunţat asupra cererii principale.

Prin Cererea reconvenţională formulată de pârâta - reclamantă S.C. A. S.R.L. se solicită în esenţă:

4) - obligarea reclamantei - pârâte Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară la plata către societatea pârâtă - reclamantă a sumei de 522.809,02 RON, plus TVA, reprezentând contravaloarea serviciilor prestate de aceasta în cadrul campaniei de vaccinare toamna 2013;

5) Obligarea reclamantei - pârâte Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară la plata către societatea pârâtă-reclamantă a penalităţilor calculate conform 10.2 din contractul subsecvent nr. 17/20.05.2013, pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, de plată a preţului serviciilor prestate de societate;

6) Obligarea reclamantei - pârâte la plata tuturor cheltuielilor de judecată efectuate cu acest proces.

Se constată astfel că nici la momentul dezbaterilor instanţa nu a acordat părţilor cuvântul pe cererea reconvenţională, astfel cum, nici în considerentele hotărârii judecătorul fondului nu a analizat argumentele pro şi contra formulate de cele două părţi, cu privire la această cerere, rezumându-se a se folosi de aceleaşi motive pentru care a admis acţiunea principală, în condiţiile în care, aceasta nu a lămurit în mod corespunzător situaţia de fapt şi de drept existentă în cauza dedusă judecăţii.

În concluzie, instanţa de control judiciar constată că nemotivarea hotărârii sub aspectele de esenţă invocate echivalează cu necercetarea fondului cauzei, atrăgând casarea sentinţei.

Cum absenţa motivelor avute în vedere de instanţă la pronunţarea soluţiei de admitere a acţiunii, respectiv de respingere a cererii reconvenţionale, face imposibilă analiza, în cadrul recursului, a legalităţii acestei soluţii, se impune soluţia casării cu trimitere, potrivit dispoziţiilor art. 497 C. proc. civ.

Casarea cu trimitere corespunde unei nevoi reale de a se respecta principiile ce guvernează desfăşurarea procesului civil, cu referire directă la principiul contradictorialităţii şi principiul rolului judecătorului în aflarea adevărului, fiind, totodată, impusă de necesitatea aplicării efective, iar nu doar formale, a dreptului părţilor la dublul grad de jurisdicţie.

Găsind fondate motivele de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 6 din C. proc. civ., criticile recurentei-pârâte, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., nu vor mai fi analizate, urmând a fie avute în vedere la rejudecarea în fond a cauzei.

În fond după casare, instanţa de fond va judeca din nou litigiul, urmând să examineze toate aspectele de fapt şi de drept invocate de părţi, implicit excepţiile invocate de acestea şi cererile ce fac obiectul judecăţii (cererea principală şi cererea reconvenţională), să administreze toate probele necesare pentru o completă cercetare a fondului cauzei şi pentru a pronunţa o hotărâre legală şi temeinică.

În acest context, instanţa de fond urmează a reaprecia asupra utilităţii administrării probei cu expertiză tehnică în specialitatea Aeronave şi motoare de aviaţie, sub aspectul modalităţii de executare a contractului, din punct de vedere tehnic, raportat la obligaţiile contractuale asumate de părţi, precum şi cu privire la pertinenţa depunerii la dosar a Rapoartelor întocmite de Comisia Europeană, atât cele referitoare la modalitatea în care au fost implementate campaniile de vaccinare primăvara-toamna 2013 cât şi cele referitoare la finanţarea campaniilor de vaccinare pentru anul 2013, precum şi pentru perioada 2014-201, în contextul în care pretenţiile-reclamantei-pârâte din cererea de chemare în judecată derivă din pretinsa pierdere a finanţării acestor sume de bani, ce ar fi generată de neimplementarea campaniilor de vaccinare. Deopotrivă, instanţa de fond urmează a aprecia şi cu privire la necesitatea depunerii la dosar a înscrisurilor ce fac dovada pretenţiilor părţilor, din cererea principală şi din cererea reconvenţională, toate acestea oferind certitudinea analizării efective şi complete a cauzei.

Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

În consecinţă, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, va respinge excepţia inadmisibilităţii recursului promovat de recurenta - reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor, astfel cum a fost invocată de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L..

Totodată, va respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 2848 din 03 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

În ceea ce priveşte recursul declarat de recurenta - pârâtă S.C. A. S.R.L., constatând că sunt întemeiate criticile formulate de aceasta sub aspectul motivelor de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu cele ale art. 496 şi art. 497 din C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată - Sentinţa civilă nr. 2848/03 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, implicit încheierile premergătoare de şedinţă (atacate cu recurs) pronunţate la data de 18.04.2016 şi 13.06.2016 şi încheierea pronunţată în Camera de Consiliul din data de 13.03.2017, de îndreptare a erorii materiale (ce face parte integrantă din cuprinsul sentinţei atacate) şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia inadmisibilităţii recursului declarat de reclamanta Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei civile nr. 2848 din 03 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca lipsit de interes.

Admite recursul declarat de recurenta-pârâta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2848 din 03 octombrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal

Casează sentinţa civilă recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2019.