EU aquaculture overpayment upheld: double Natura 2000 compensation must be repaid, annulment action quashed and dismissed.

Şedinţa publică din data de 08 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Cererea de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Constanţa şi înregistrată la data de 18.10.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. BABADAG a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.- DIRECŢIA GENERALĂ DE CONTROL ANTIFRAUDĂ ŞI INSPECŢII anularea deciziei nr. 307280/05 mai 2016 prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 întocmit de pârât, constatarea nulităţii/anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti suma de 204.000 RON reprezentând sumă plătită necuvenit aferentă cererii de finanţare nr. x.

Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 35/CA pronunţată în data de 02 martie 2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. BABADAG, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii, anulând Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 şi Decizia nr. 307280/05.05.2016.

Prin încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2016 pronunţată de instanţa de fond - Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea formulată de recurentul - pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, privind adresarea unei întrebări preliminare către Curtea de Justiţiei a Uniunii Europene.

Cererea de recurs

Împotriva sentinţei nr. 35/CA din data de 02 martie 2017, dar şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 decembrie 2016 a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea acţiunii, invocând în drept dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin recursul său recurentul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a susţinut în esenţă că, în ceea ce priveşte recursul formulat împotriva încheierii de şedinţa din 16.12.2016 prin care s-a respins cererea formulată de MADR privind sesizarea CJUE în vederea pronunţării unei hotărâri preliminare, consideră recurentul că instanţa de fond a interpretat eronat normele europene atunci când a dispus respingerea cererii privind adresarea unei întrebări preliminare, întrucât prin întrebarea preliminară nu se solicită interpretarea TFUE.

Consideră că solicitarea sa de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniuni Europene este admisibilă, atâta timp cât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a solicitat instanţei naţionale să adreseze Curţii de Justiţie a Uniunii Europene o întrebare Preliminară necesară soluţionării obiectului litigiului dedus judecăţii în prezenta cauza, referitoare la modul de interpretare al prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit, unde sunt stabilite măsurile de sprijin pentru mediul acvatic, deoarece în speţa se pune problema interpretării sau validităţii unei norme comunitare, iar întrebarea ce se poate adresa de instanţa naţională vizează exclusiv probleme de interpretare, validitate sau aplicare a dreptului comunitar, iar nu aspecte legate de dreptul naţional sau elemente particulare ale speţei deduse judecăţii.

Instanţa de fond a interpretat eronat prevederile art. 267 TFUE atunci când a considerat că nu se poate admite cererea de adresare a unei întrebări preliminare formulate de MADR deoarece nu se solicită interpretarea TFUE!

Atât timp cât MADR solicită interpretarea unei prevederi comunitare inclusă în cuprinsul unui Regulament CE, deoarece consideră că Statul Român prin autoritatea responsabilă a interpretat eronat aceste prevederi europene şi, pe fond, a acordat în mod necuvenit o sumă dublă din bugetul Uniunii, apreciază recurentul că instanţa de fond trebuia să admită cererea de adresare a întrebării Preliminare pentru ca legiuitorul european sa precizeze care a fost intenţia acestuia cuprinsă în conţinutul art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006, privind Fondul European pentru Pescuit.

Mai mult, instanţa de fond se contrazice când afirmă iniţial ca "prin intermediul întrebării Preliminare se solicită chiar dezlegarea raportului dedus judecăţii de faţă", pentru ca, ulterior, să reţină că "nu va mai analiza pertinenţa întrebării"!

Faţă de aceste considerente, solicită admiterea recursului, casarea încheierii pronunţate de Curtea de Apel Constanţa la data de 16.12.2016 în prezenta cauză si, rejudecând cauza, solicită admiterea sesizării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene cu o întrebare Preliminară necesară soluţionării obiectului litigiului dedus judecăţii în prezenta cauză, referitoare la modul de interpretare al prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006.

În ceea ce priveşte recursul formulat împotriva sentinţei civile nr. 35/02.03.2017, recurentul menţionează că înţelege să critite această hotărâre pentru motivele de nelegalitate prevăzute expres si limitativ la art. 488 pct. 8 din Noul C. proc. civ.

Apreciază că, în soluţionarea cauzei instanţa de fond a aplicat greşit normele de drept, motiv pentru care, critică în totalitate sentinţa instanţei de fond, pe care o consideră atât nemotivată cât şi neîntemeiată iar simpla înşiruire de către instanţa de fond, a unor apărări susţinute de contestatoare, nu poate ţine loc de aprecierea şi considerentele instanţei, care au condus-o, de fapt, la acesta nelegală hotărâre.

Solicită instanţei de recurs a constata că, din lecturarea sentinţei se observă clar o aplecare inechitabilă, vizibilă, a instanţei de fond asupra apărărilor şi criticilor reclamantei.

Mai mult, autoritatea recurentă a formulat apărări superflue, care au fost în totallitate înlăturate, fără a şti din ce motiv, dar în schimb, iau fost reţinute în amănunte cele ale reclamantei.

Referitor la reţinerile instanţei de fond privind nulitatea Procesului Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 pentru depăşirea termenelor maxime prevăzute de lege, susţine în esenţă recurentul că titlul de creanţă a fost emis cu respectarea dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora: "Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului,(...)." este finanţat din POP 2007-2013, program operaţional ce are ca dată finală 31 decembrie 2013.

Reţinerile instanţei privind nelegalitatea Procesului-verbal de constatare nereguli nr. x/10.02.2016 deoarece s-a depăşit termenul de 90 de zile "de la data comunicării documentelor de constatare, conform art. 21 pct. (26) din O.U.G. nr. 6612011", sunt nefondate, întrucât prevederile art. 3 alin. (3) din Regulamentul CE Euratom nr. 2988/1995 acordă statelor membre facultatea de a aplica un termen de prescripţie mai lung: "Statele membre îşi păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut la alin. (1)."

Mai mult, însăşi instanţa recunoaşte dreptul Statului membru de a-şi stabili propriile termene de prescripţie/decădere, atunci când citează din jurisprudenţa CJUE, cauza C-434/12:"23. (...) problema prescrierii acţiunii de recuperare a sumelor plătite în mod nejustificat este reglementată de normele de drept naţional aplicabile în materie".

În acest sens, în calitate de stat membru al UE, România a reglementat un termen de prescripţie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare prin art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Astfel, apreciază ca fiind neîntemeiată reţinerea instanţei privind decăderea autorităţii de a acţiona administrativ împotriva societăţii beneficiare a sprijinului financiar nerambursabil, deoarece România, ca stat membru al UE, a reglementat un termen de prescripţie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.

Mai mult, invocă şi prevederile art. 31 din O.U.G. nr. 66/2011: "(1) Activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare poate fi reluată de aceeaşi sau altă structura de control prevăzută la art. 20 dacă, până la data împlinirii termenului de prescripţie, apar alte date suplimentare necunoscute la data efectuării verificărilor sau apar erori de calcul care influenţează rezultatele acestora.", care dau dreptul autorităţii de management să emită un nou titlu de creanţa, cu respectarea termenului de prescripţie.

Astfel, susţine recurentul, în mod nelegal şi netemeinic instaţa de fond retine: "Curtea apreciază relevantă jurisprudenţa CJUE în materie, reţinând calificarea termenului prevăzut pentru adoptarea deciziei de corecţie financiară ca fiind unul imperativ".

Instanţa invocă jurisprudenţă referitoare la corecţiile financiare, or, în speţă, a fost supus controlului judiciar un act administrativ care stabileşte o creanţă, nu o corecţie.

Conform denumirii actului administrativ emis şi anume Proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016, acesta în cuprins prezintă constatări cu privire la achitarea în mod necuvenit către beneficiar a unei sume neelijjibile, nu la aplicarea de corecţii financiare legate de procedura de achiziţie.

In concluzie, în raport de dispoziţiile legale europene şi naţionale invocate, procesul-verbal de constatare întocmit de structura de control pentru DGP AMPOP la data de 10.02.2016 s-a încheiat în termenul legal de prescripţie a dreptului autorităţii de a acţiona administrativ asupra beneficiarului în sensul de a constata neregulile în legătură cu obţinerea sprijinului financiar comunitar şi de a stabili creanţele bugetare (sprijin financiar primit necuvenit) care trebuie recuperate, astfel că, depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut la art. 21 pct. 23 din O.U.G, nr. 66/2011 pentru efectuarea verificării proprii şi emiterea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nu constituie motiv de anulare a acestuia.

Solicită astfel a se constata că titlul de creanţă contestat a fost emis în termenul de prescripţie şi, pe cale de consecinţă, a se admite recursul declarat împotriva soluţiei de anulare a Procesului-verbal de constatare nereguli nr. x/10.02.2016 pentru depăşirea termenelor maxime de 90 de zile, respectiv 180 de zile, cuprinse în O.U.G. nr. 66/2011.

Pe fond, susţine recurentul că, admiterea acţiunii introductive şi dispunerea unei soluţii de anularea a Procesului-verbal de constatare nereguli . nr. x/10.02.2016 se întemeiază pe opinia eronată a instanţei referitoare la faptul că autoritatea nu are dreptul la recuperarea sumelor plătite necuvenit, deoarece "autoritatea nu poate să-şi invoce propria culpă".

Instanţa de fond nu a lecturat apărările sale formulate prin întâmpinare, în care a precizat următoarele:

"producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE-, statele membre având obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor acordate în mod necorespunzător.

Regula generală este ca orice abatere sa conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (Hotărârea CJUE pronunţată în cauza C-199/03 - punctul 15 şi Concluziile avocatului general Sharpston pronunţate în cauza C-465/10, punctul 73).

Astfel, "Curtea s-a pronunţat că, în executarea obligaţiilor care le revin, statele membre nu au nicio competenţă de apreciere privind oportunitatea solicitării restituirii fondurilor Uniunii Europene acordate în mod necorespunzător sau ilegal" (Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, punctul 39, Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 38) şi că există o "obtisaţie pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul naţional, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe" (Hotărârea Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 40, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 35).

În perioadele 05.12 - 09.12.2011 şi 02 - 06.04.2012 s-au desfăşurat în România misiuni de audit ale B. din cadrul Comisiei Europene.

Prin Raportul de audit B. din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) 959619/09.08.2012, auditorii au constatat că beneficiarilor Sit Natura 2000 le-au fost plătite compensaţii în exces în cuantum de peste 50%, prin interpretarea eronată a formulei stabilite în cadrul Comitetului de Monitorizare (calculul primei a fost efectuat în mod eronat multiplicând cu 2 suma primei).

Inclusiv instanţa de fond admite acordarea unei sume necuvenite reclamantului, însă reţine eronat starea de fapt, considerând ca se aplică dispoziţiile art. 70 alin. (2) din Reg. Nr. 1198/2006, prin aceea că "nu se mai pot recupera sumele plătite necuvenit ".

Aceste reţineri ar justifica respingerea pe fond a cererii privind adresarea unei întrebări Preliminare către CJUE privind interpretarea art. 30 din Reg. Nr. 1198/2006, însă, instanţa de fond a respins cererea pentru vicii de procedură, afirmând că "nu va mai analiza pertinenţa întrebării".

Prin urmare, în raport de concluziile instanţei de fond din cuprinsul hotărâri recurate, ceea ce trebuie constatat în mod corect de către instanţa de control judiciar este faptul că Autoritatea de Management a POP 2007 - 2013 avea şi are dreptul de a solicita recuperarea sumelor acordate necuvenit de la beneficiarii acestor sume, cu respectarea termenului de prescripţie de 5 ani prevăzut la art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

Faţă de actul administrativ contestat, apreciază recurentul că nu pot fi reţinute aspecte de nelegalitate raportat la argumentele instanţei de fond privind faptul că eroarea aparţine autorităţii cu competenţe în acordarea sprijinului financiar.

Astfel, instanţa de fond a reţinut în mod complet eronat că sumele acordate reclamantei reprezintă "drepturi câştigate", deoarece astfel s-ar încălca principiul securităţii juridice.

Potrivit art. 23 al Hotărârii Guvernului nr. 442/2009 privind stabilirea cadrului general de implementare a măsurilor cofinanţate din Fondul European pentru Pescuit prin Programul Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare: "Proiectul/operaţiunea eligibili'eligibilă nu poate avea scopul sau efectul de a produce profit beneficiarului, în conformitate cu prevederile art. 109 din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 1.605/2002 al Consiliului."

Prevederea art. 109 din Regulamentul {CE. Euratom) nr. 1605/2002 al Consiliului stabileşte că:"(1) Acordarea subvenţiilor se supune principiilor transparenţei şi tratamentului egal. Subvenţiile nu pot fi cumulative, nu se pot acorda retroactiv şi presupun cofinanţarea.

(2) Subvenţia nu poate avea scopul sau efectul de a produce profit beneficiarului."

Având în vedere aceste considerente şi faptul că suma acordată în speţă reprezintă o compensaţie din bugetul UE, asimilată termenului de subvenţie, rezultă că modul de calcul al acestor compensaţii trebuia să prevadă un mecanism de, evitare a supracompensării, printr-o formulă care să nu acorde beneficiarilor un avantaj necuvenit, de natură să aducă atingere liberei concurente sau care să distorsioneze piaţa în acest domeniu.

De asemenea, compensaţiile la care sunt îndreptăţiţi beneficiarii trebuie să fie calculate în raport cu pierderile de venit efectiv suferite sau de costurile suplimentare utile şi necesare pe care aceştia sunt nevoiţi să le facă ca urmare a restricţiilor de mediu, în urma desemnării ca sit Natura 2000 a zonelor în care sunt situate unităţile de acvacultura.

În acest sens, învederăm faptul că sumele stabilite prin titlul de creanţă reprezintă sume plătite necuvenit beneficiarului S.C. A. S.R.L., din bugetul comunitar şi bugetul naţional, reprezentând prejudiciu cert adus acestor bugete. Aşadar, sumele stabilite prin Procesul-verbal nr. x nu provin din patrimoniul societăţii ci din fonduri europene, fiind plătiţi reclamantei urmare depunerii de către aceasta a unei cereri de rambursare.

Fiecare fond european are propriile reguli, în speţă fiind aplicabil Regulamentul CE nr. 1198/2006, prin care la art. 56 alin. (3) legiuitorul a dispus:

"Art. 56: Durabilitatea operaţiunilor (3) Sumele plătite în mod necuvenit se recuperează în conformitate cu titlul VIII, capitolele II şi III."

Exista si reguli comune, respectiv Regulamentul nr. 2988/1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, din cuprinsul căruia rugăm instanţa să aibă în vedere următoarele aspecte:

"[...] trebuie combătute în toate domeniile acţiunile de natură să afecteze interesele financiare ale Comunităţilor" şi, în această privinţă, "în conformitate cu prezentul regulament, normele sectoriale conţin dispoziţii cu privire la abateri, precum şi la măsurile şi sancţiunile administrative pentru sancţionarea acestora".

Prin urmare, prejudiciul produs bugetului UE şi implicit bugetului naţional este real, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii acestora. Obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor.

Mai mult, instanţa de fond, într-o primă justificare a soluţiei dispuse, invocă faptul că, şi dacă ar fi aplicabilă O.U.G. nr. 66/2011, speţa nu se circuscrie definiţiei neregulii stabilită de legiuitor la art. 2 din acest act normativ.

În acest sens, recurentul reiterează că S.C. A. S.R.L. a beneficiat de o plată excedentară în valoare de 204.000,00 RON, contrar prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, care stabilesc calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani, şi nu calcularea compensaţiei anuală şi însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an.

Cadrul legal referitor la legalitatea restituirii sumei necuvenite în valoare de 204.000,00 RON, este stabilit prin Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2988/95 din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene la art. 2 şi art. 4, prin Ghidul solicitantului aferent acestei măsuri din POP 2007 - 2013, document ce a stat la baza întocmirii Cererii de finanţare şi a aprobării finanţării, la capitolul 4.6. - Recuperarea debitelor, precum şi prin prevederile art. 10 Nereguli, sume necuvenite şi restituirea finanţării din Anexa I la Ordinul de finanţare nerambursabilă din POP nr. x/15.02.2011.

Modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri, au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevede următoarele:

"1. Primele pentru compensarea pierderii de venituri în cadrul măsurii 2.2 - Măsuri pentru mediul acvatic.

Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie $i va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006.

Din text rezultă că "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor, prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", şi vor fi acordate pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultura care desfăşurau activităţi de acvacultura anterior deciziei.

Prin Decizia nr. 16/2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, se face trimitere la modul de calcul al primelor şi cuantumul acestora aprobate în CM 02 din 2008, respectiv Decizia nr. 5/29.05.2008. Modul de calcul stabilit în această decizie introduce faţă de decizia anterioară, raportarea la suprafaţa luciului de apă "pentru care s-a făcut cererea."

Susţine recurentul că, niciuna dintre cele două DECIZII ale Comitetului de Monitorizare POP, nu stipulează însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultura într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Atât reprezentanţii Comisiei Europene cât şi ai Autorităţii de Audit din cadrul Curţii de Conturi a României au considerat cuantumul acordat beneficiarilor Sit NATURA 2000 ca o neregulă, în sensul că formula de calcul stabilită prin cele două decizii ale CM POP a fost aplicată eronat, prin însumarea compensaţiei pentru cei doi ani.

Faţă de cele expuse, consideră recurentul că instanţa poate aprecia asupra faptului că, constatarea neregulilor şi recuperarea prejudiciului creat prin această neregulă, are temei legal, cu consecinţa ca beneficiarul să fie obligat a restitui suma primită necuvenit, aceasta nefiind suportată de bugetul statului.

Astfel, un stat membru care a acordat asistenţă financiară poate, pentru a preveni şi pentru a urmări în justiţie abaterile, să revoce această asistenţa şi să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării menţionate (Hotărârea CJUE din 22 ianuarie 2004, COPPI, C-271/01, punctul 48, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, C-465/10, punctul 32).

Prin urmare, statele membre au obligaţia să ia măsurile necesare pentru verificarea faptului că acţiunile finanţate din fondurile finanţate cu contribuţia Uniunii au fost desfăşurate corect, pentru prevenirea şi cercetarea neregulilor şi pentru recuperarea fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea CJUE din 13 martie 2008, Vereniging şi alţii, C-383/06-C-385/06, punctul 37).

MADR, prin structura cu rol în implementarea Programului Operaţional de Pescuit, respectiv DGP AMPOP şi structura de control, DCAI are ca atribuţie protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, iar acordarea finanţării prin încheierea contractelor cu solicitanţii de sprijin trebuie corelată cu responsabilitatea angajării fondurilor europene, DGP AMPOP fiind supusă auditului din partea Curţii de Conturi a României în ceea ce priveşte modul de gestionare a fondurilor alocate dar şi din partea Departamentului de Luptă Antifrauda - organism abilitat cu verificarea şi gestionarea fondurilor nerambursabile acordate din partea Comunităţii Europene.

De asemenea, DGP AMPOP are obligaţia luării tuturor măsurilor corective necesare, pe toata perioada de monitorizare a finanţării europene şi indiferent de momentul constatării neregulilor.

Faţă de aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Apărările formulate în cauză

Împotriva recursului promovat de recurent, intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L. a formulat întâmpinare, în cadrul căreia a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Cu privire la primul motiv de recurs, respectiv recursul formulat împotriva încheierii din 16.12.2016, prin care a fost respinsă cererea pârâtului ca instanţa să adreseze o "Întrebare Preliminară" Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, intimata a susţinut că este nefondat, pe considerentul că instanţa de fond în mod corect a apreciat că, prin intermediul acestei întrebări nu se urmăreşte interpretarea unei prevederi din TFUE, mai exact a prevederilor art. 30 din Reg. CE nr. 1198/2006, ci se solicita chiar dezlegarea pricinii dedusă judecăţii .

De altfel, raportat şi la motivele acţiunii de faţă, în cadrul căreia a solicitat a se constata nulitatea Procesului Verbal de Constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016, nulitate ce vizează încălcarea normelor de procedură instituite de o lege naţională (O.U.G. nr. 66/2011), lege care a fost adoptată tocmai pentru corelarea legislaţiei româneşti la normele comunitar europene, nulitate invocată ca şi excepţie, instanţa de fond era ţinută să se pronunţe în primul rând pe această excepţie ulterior urmând să analizeze fondul cauzei.

Ori, cererea pârâtului de a fi adresată o întrebare preliminară CJUE şi de suspendare a judecării cauzei până la primirea unui răspuns ce viza soluţionarea fondului cauzei nu putea şi nu poate fi primită în condiţiile în care s-a invocat nulitatea procesului-verbal ca tardiv întocmit şi cu nerespecatarea normelor de procedură şi a termenelor instituite de O.U.G. nr. 66/2011.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât legate de modul în care instanţa de fond a apreciat nelegalitatea procesului-verbal pentru depăşirea termenelor prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, intimata le apreciază ca fiind total nefondate, invocând dispoziţiile art. 21 alin. (2) şi (3) şi alin. (25) şi 26 din O.U.G. nr. 66/2011.

Ori în condiţiile în care prin adresa Autorităţii de Audit nr. 51579/AP/18.10.2012 (când era în vigoare O.U.G. nr. 66/2011) a fost transmis Direcţiei Generale de Pescuit - AM POP situaţia constatată, respectiv că ar exista nereguli cu privire la acordarea compensţiei băneşti către subscrisa S.C. A. S.R.L., stabilind că suma de 204.000 RON ar fi fost achitată necuvenit, solicită a se avea în vedere că această sesizare, prin care s-a solicitat de comisia de audit verificarea neregulilor constatate ca urmare a auditului a fost verificată şi constatată de echipa de control (constituită în sept 2014) prin întocmirea PV contestat, adică în data de 10 februarie 2016 adică la patru ani de la sesizare, în speţă fiind încălcat termenul şi procedura specială obligatorie instituită de prevederile art. 21 alin. (23), (25) şi 26 din O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la acest aspect invocat în cadrul contestaţiei, comisia de soluţionare a contestaţiei (alin. penultim, fila x din decizie) a apreciat printre altele că "... chiar dacă ar fi depăşite aceste termene (prevăzute explicit de O.U.G. nr. 66/2011), nu ar fi un motiv de nulitate a titlului de creanţă,întrucât acesta nu este un termen de decădere(dar ce fel de termen ar putea fi ?!), nefiind prevăzut expres de legiuitor.

Pe fondul cauzei legat de existenţa "faptei culpabile" a societăţii, solicită a se avea în vedere Decizia de finanţare nr. x/7.02.2011, prin care a fost aprobată finanţarea proiectului societăţii, mai exact modalitatea de calcul a primei acordate, mod de calcul stabilit de Autoritate la fila x din decizia amintită.

Prin procesul-verbal contestat de subscrisa s-a constatat că suma de 204.000 RON reprezintă o cheltuială afectată de neregulă, aspect sesizat iniţial de prin Nota de control DGCAI nr. 305971/18.04.2014 şi a fost stabilit caracterul sistemic al neregulii.

Totodată la art. 10 alin. (1) din Anexa la Ordinul de finanţare nr. x din 15.02.2011 este definită " neregula" iar la alin. (3) din aceiaşi anexă se prevede " orice plată excedentară constituie plată necuvenităiar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite...", însă conform art. 10 alin. (1) din anexă trebuie ca mai întâi beneficiarul să săvârşească o neregulă şi numai după constatarea acestei nereguli conform prevederilor legale beneficiarul poate fi obligat la restituirea plăţii excedentare.

În concluzie:

1. neregula este atunci când se produce prejudicierea Bugetului de către un UN AGENT ECONOMIC

2. Curtea de conturi a stabilit că AMPOP este autoritatea care a comis o neregulă sistemică

3. deci AMPOP a săvârşit neregula şi NU UN AGENT ECONOMIC, respectiv subscrisa societate, ceea ce înseamnă că NEREGULA NU ESTE NEREGULĂ deoarece nu este săvârşită de un agent economic ci de o autoritate a statului, respectiv AMPOP.

Având în vedere situaţia de fapt şi de drept expusă mai sus, intimata solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea sentinţei de fond prin care s-a constatat că Procesul Verbal de Constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 a fost întocmit cu încălcarea normelor procedurale obligatorii instituite prin O.U.G. nr. 66/2011, lege specială, care a fost adoptată tocmai pentru alinierea legislaţiei româneşti la normele europene din domeniu, respectiv al alocării şi gestionării fondurilor europene dar şi a constatării neregulilor apărute în cadrul administrării unor astfel de fonduri.

Răspunsul la întâmpinare

Împotriva apărărilor expuse de intimata - reclamantă, prin întâmpinare, recurentul - pârât Ministerul dezvoltării Rurale a formulat Răspuns, în cadrul căruia susţine în esenţă că, prin întâmpinarea depusă de intimata - reclamantă se aduc în atenţia instanţei aspecte care au fost deja invocate prin cererea de chemare în judecată şi combătute prin întâmpinarea formulată de autoritate şi depusă la judecarea pe fond a cauzei.

Se reiterează cererea de admitere a recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, să se dispună respingerea acţiunii, ca neîntemeiate.

Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În recurs s-a derulat procedura de regularizare a cererii de recurs şi de comunicare a actelor de procedură între părţi, prin intermediul grefei instanţei, în conformitate cu dispoziţiile art. 486, art. 490 C. proc. civ.

Prin Rezoluţia din 24 octombrie 2018 a completului învestit aleatoriu cu soluţionarea dosarului, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului, în şedinţă publică, la data de 08 noiembrie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

În prealabil, Înalta Curte apreciază necesar a stabili limitele prezentei cercetări judecătoreşti, sens în care ia act de faptul că recursul de faţă vizează doar sentinţa civilă nr. 35/CA pronunţată la data de 02 martie 2017 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, în condiţiile în care, în şedinţa publică din data de 08.11.2019, în cadrul dezbaterilor orale, reprezentantul recurentului a declarat că renunţă la cererea privind adresarea unei întrebări preliminare către Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, ceea ce echivalează, în concret, cu renunţarea la calea de atac formulată şi împotriva încheierii de şedinţă din data de 16.12.2016, prin care s-a respins cererea autorităţii recurente, de sesizare a Curţii de Justiţie a Uniunii Europene. Această poziţie a reprezentantului recurentului a fost consemnată în încheierea de amânare a pronunţării din data de 08.11.2019, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, instanţa luând act de această manifestare de voinţă a părţii.

Astfel, trecând la analizarea recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 35/CA pronunţată la data de 02 martie 2017 de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Înalta Curte reţine următoarea situaţie de fapt:

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Constanţa şi înregistrată la data de 18.10.2016, sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.R.L. BABADAG a solicitat în contradictoriu cu pârâtul M.A.D.R.- DIRECŢIA GENERALĂ DE CONTROL ANTIFRAUDĂ ŞI INSPECŢII:

- anularea Deciziei nr. 307280/05 mai 2016 prin care i-a fost respinsă contestaţia împotriva Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 întocmit de pârât,

- constatarea nulităţii/anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 prin care s-a stabilit în sarcina reclamantei obligaţia de a plăti suma de 204.000 RON reprezentând sumă plătită necuvenit aferentă cererii de finanţare nr. x.

În cadrul Ministerului pârât funcţionează Direcţia Generală de Pescuit ca Autoritate de Management în Programul Operaţional de Pescuit (DGP AMPOP) derulat în perioada 2007-2013.

În perioadele 05.12 - 09.12.2011 şi 02 - 06.04.2012 s-au desfăşurat în România misiuni de audit din cadrul Comisiei Europene, iar prin Raportul de audit B. din cadrul Comisiei Europene cu nr. Ares (2012) 959619/09.08.2012, auditorii au constatat că beneficiarilor Sit Natura 2000 le-au fost plătite compensaţii în exces peste 50% prin interpretarea eronată a formulei stabilite în cadrul Comitetului de Monitorizare (calculul primei a fost efectuat în mod eronat multiplicând cu 2 suma primei).

În acest sens au formulat recomandări prioritare în sarcina Autorităţii de Audit - AA şi DGP AMPOP în vederea remedierii deficienţelor.

Urmare a recomandărilor formulate, Curtea de Conturi a României, prin Autoritatea de Audit, a procedat la efectuarea verificărilor în vederea stabilirii naturii sistemice a deficienţelor constatate cu privire la modul de acordare a compensaţiilor pentru pierderile de producţie înregistrate de unităţile de acvacultură - Sit Natura 2000.

În raport de cele constatate, s-a dispus în sarcina DGP AMPOP să efectueze propriile verificări şi să prezinte autorităţii de audit măsurile corective întreprinse în vederea remedierii deficienţelor, potrivit recomandărilor CE.

Ca urmare, DGP AMPOP a comunicat Comisiei Europene şi AA (autorităţii de audit) cu scrisoarea nr. 242618/31.10.2012 angajamentul de a lua măsurile necesare în vederea recuperării sumelor plătite necuvenit.

La data de 20.11.2012, Curtea de Conturi a României prin Autoritatea de Audit, a transmis către DGP AMPOP adresa nr. x/20.11.2012, privind stadiul implementărilor constatărilor şi recomandărilor CE formulate cu raportul de audit nr. ARES (2012) 959619/09.08.2012, urmare a misiunilor de audit desfăşurate în România, în perioada 05.12 - 09.12.2011 şi între 02 - 06.04.2012 privind Programul Operaţional pentru Pescuit.

Urmare a verificărilor efectuate, s-a constatat că în toate cazurile cuantumul compensaţiei a fost acordat în exces, prin aplicarea în mod eronat a formulei de calcul aprobată în Comitetul de Monitorizare. Pe cale de consecinţă, AA a apreciat deficienţa ca fiind de natură sistemică.

În urma recomandărilor AA, Compartimentul Control Antifraudă şi Nereguli (CCAN) din cadrul DGP - AMPOP a întocmit Raportul de verificare nr. x/14.12.2012 pentru toţi cei 26 de beneficiari, prin care s-a stabilit natura sistemică a constatărilor referitoare la modul de acordare a compensaţiilor pentru pierderile de producţie înregistrate de unităţile de acvacultură Sit Natura 2000, preluând recomandările AA.

Astfel fiind, DGP AMPOP prin CCAN a fundamentat Raportul de verificare nr. x/14.12.2012 concluzionând:

"în conformitate cu prevederile Regulamentului CE 498/2007 al Comisiei de stabilire a unor norme detaliate pentru punerea în aplicare a Regulamentului CE 1198/2006 al Consiliului privind FEP, a O.U.G. nr. 66/2011, şi a recomandărilor formulate de Curtea de Conturi AA prin adresa nr. x/16.10.2012 - se impun corecţii financiare la nivel de stat membru deoarece la nivelul DGP s-a înregistrat o neregulă sistemică (...).

Mai mult, faţă de faptul că finanţarea în discuţie a fost efectuată în cazul Axei Prioritare 2 Măsura 2.2, Acţiunea 3 din cadrul Programului Operaţional Pescuit 2007-2013, cu nerespectarea de către Statul Român a dispoziţiilor art. 96 din Regulamentul nr. 1196/2006, Comisia Europeană a blocat Fondul European pentru Pescuit până la recuperarea sumelor acordate în mod necuvenit beneficiarilor.

Prin Nota de control nr. x din 18.09.2014 întocmită de către Direcţia Generală Control Antifraudă şi Inspecţii (DGCAI), constituită în cadrul ministerului pârât potrivit art. 4 şi 20 din O.U.G. nr. 66/2011 referitoare la beneficiarii Sit NATURA 2000, s-a aprobat de către conducerea MADR întocmirea Proceselor-verbale de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare de către DGCAI.

În aceste condiţii, autoritatea de control a procedat la verificarea neregulilor sistemice constatate, în mod particular, la fiecare dintre cei 26 de beneficiari programului respectiv.

Unul din beneficiarii programului este şi societatea intimată - reclamantă din cauza de faţă.

În concret, prin Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016 s-a reţinut că Ghidul solicitantului Măsura 2.2 - "Măsuri de acva-mediu", aplicabil la data de 23.04.2010, valabil la data aprobării cererii de finanţare depusă de societatea reclamantă, nu asigura la acea data o implementare corectă a prevederilor comunitare stabilite prin Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 al Consiliului privind Fondul European pentru Pescuit, precum şi între cele stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008, respectiv prin Decizia nr. 16/2010 ale Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013, existând neconcordanţe cu privire la formula de calcul, eligibilitatea cheltuielilor, lista documentelor, conformitatea administrativă, perioada pentru care se acordă finanţarea.

Astfel s-a constatat prin Decizia de finanţare nr. x/07.02.2011 că solicitantului (societăţii intimate-reclamante) i-a fost acordată o compensaţie în valoare de 408.000,00 RON, motivându-se " calculul primei din Cererea de finanţare a fost făcut folosind o suprafaţă totală de 279,6 ha care nu corespunde cu suprafaţa luciului de apă din licenţele de acvacultură, respective 204 ha (192 ha suprafaţă luciu apă crescătorie şi 12 ha suprafaţă luciu apă pepinieră).

Suma solicitată a fost stabilită, potrivit Memoriului justificativ al Proiectului " Conservarea Patrimoniului Natural în amenajarea piscicolă Tăuc din cadrul Rezervaţiei Delta Dunării având în vedere calculul pierderilor suferite în anii 2008 şi 2009, de peste 35%, astfel că prima a fost calculată pentru o suprafaţă totală de luciu apă de 279,6 ha, la o compensaţie de 1000 RON/ha şi înmulţită cu 2 pentru cei 2 ani menţionaţi.

Prin decizia autorităţii de management, prima s-a calculat prin însumarea primei aferente pentru anul 2008 în cuantum de 204.000,00 RON (204 ha x 1000 RON/ha) cu prima aferentă anului 2009 de 204.000,00 RON, în condiţiile în care modul de calcul al primei, stabilit prin Decizia Comitetului de Monitorizare nr. 16/02.03.2010 nu prevede că valoarea primei este aferentă fiecărui an de pierdere în parte.

Dat fiind că, prin Cererea de finanţare x, beneficiarului i s-a plătit o compensaţie pentru pierderile de producţie aferente anilor 2008 şi 2009, în valoare totală de 408.000,00 RON, calculate pentru un luciu de apă de 204 ha şi o primă de 1.000,00 RON/ha înmulţită cu 2 pentru fiecare an (204.000,00 RON x2), nu au fost respectate prevederile Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010 care stabileşte calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani şi nu calcularea compensaţiei anuale şi însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an.

Compensaţia în valoare de 204.000,00 RON achitată către beneficiar a fost stabilită de echipa de control ca fiind acordată în exces, plătită necuvenit, ca urmare a însumării sumelor rezultate pentru fiecare an din perioada 2008-2009.

Pe cale de consecinţă, s-a stabilit că suma constatată neeligibilă (afectate de nereguli) este de 204.000,00 RON, reprezentând cheltuieli afectate de nereguli, ca urmare a achitării compensaţiei pentru fiecare an în parte şi nu calcularea şi achitarea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani, această sumă urmând a fi recuperată.

Împotriva acestui proces-verbal societatea reclamantă a formulat contestaţie respinsă prin Decizia nr. 307280 din 05.05.2016.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a anulat actele administrative contestate, soluţie ce nu este împărtăşită de instanţa de control judiciar.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză prin prisma dispoziţiilor legale aplicabile, pentru a răspunde la criticile de nelegalitate subsumate motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată următoarele:

În ceea ce priveşte primul caz de casare invocat de recurent, respectiv dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., ce reglementează situaţia când " hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei", Înalta Curte, lecturând cererea de recurs, constată că singurele critici formulate de recurent, ce ar putea fi încadrate în dispoziţiile mai sus menţionate, se referă la faptul că sentinţa de fond este nemotivată, partea menţionând că " simpla înşiruire de către instanţa de fond a unor apărări susţinute de contestatoare nu poate ţine loc de aprecierea şi considerentele instanţei …". Recurentul invocă o aplecare inechitabilă " vizibilă" a instanţei de fond asupra apărărilor şi criticilor reclamantei, în timp ce apărările sale au fost în totalitate înlăturate, fără ca instanţa să argumenteze de ce le-a înlăturat, reţinând, în schimb, argumentele reclamantei.

Înalta Curte apreciază că aceste critici sunt neîntemeiate, întrucât prima instanţă a avut în vedere deopotrivă argumentele ambelor părţi litigante, hotărârea fiind motivată corespunzător exigenţelor procedurale, fără a se identifica vreo părtinire în sensul arătat de recurentul-reclamant.

Analizând considerentele hotărârii de fond din această perspectivă, instanţa de control judiciar constată, contrar celor susţinute de recurent, că instanţa de fond a analizat susţinerile reclamantei din cererea de chemare în judecată, prin raportare la probatoriul administrat şi la apărările pârâtului, procedând la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor de probă ale părţilor, fiind astfel respectate cerinţele unui proces echitabil. Obligaţia instanţelor naţionale de a-şi motiva hotărârile judecătoreşti nu presupune existenţa unui răspuns detaliat la fiecare argument. Acestea pot fi analizate grupat, iar răspunsul poate fi şi implicit, rezultând din considerentele exprimate în legătură cu chestiunile aflate în legătură directă.

Verificând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat probele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a reţinut, în final, că acţiunea reclamantei este întemeiată.

Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de aceasta.

Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care să indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei, neputând fi reţinute susţinerile recurentului, în sensul că instanţa şi-a însuşit argumentele reclamantei.

Consideră Înalta Curte că, preluarea de către instanţă a unora dintre argumentele unei părţi pe care le-a considerat pertinente nu duce la concluzia că instanţa nu a făcut o apreciere proprie a susţinerilor părţilor şi o analiză a probelor administrate, de vreme ce, în considerente, instanţa a analizat probele administrate, a stabilit situaţia de fapt şi a evocat normele de drept incidente pe care le-a aplicat în speţa dedusă judecăţii.

Astfel, constată instanţa de control judiciar că susţinerile recurentei, în sensul că hotărârea nu este motivată, respectiv că, instanţa de fond a reţinut " în amănunt" doar argumentele reclamantei, sunt nefondate.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte nu poate reţine incidenţa acestui motiv de casare, apreciind neîntemeiate criticile formulate de recurent şi circumscrise prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte criticile subsumate prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de control judiciar constată că acestea vizează faptul că hotărârea instanţei de fond a fost dată cu aplicarea greşită a unor dispoziţii de drept material, care vizează: O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător; O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice aferente acestora; Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European de Pescuit; art. 5 alin. (3) din Regulamentul UE nr. 65/2011 al Comisiei din 27 ianuarie 2011de stabilire a normelor de punere în aplicare a Regulamentului CE nr. 1698/2005 al Consiliului în ceea ce priveşte punerea în aplicare a procedurilor de control şi a ecocondiţionalităţii în cazul măsurilor de sprijin pentru dezvoltare rurală; art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Subsumat acestui motiv de casare, recurentul a formulat critici atât sub aspectul celor reţinute de instanţa de fond cu privire la nulitatea procesului-verbal pentru întocmirea cu întârziere a acestuia, cât şi cu privire la caracterul nefondat al procesului-verbal.

În ceea ce priveşte criticile ce vizează reţinerile instanţei de fond cu privire la nulitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016, pentru depăşirea termenelor maxime prevăzute de lege pentru întocmirea actului, Înalta Curte le apreciază ca fiind întemeiate, raportat la prevederile art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, conform cărora " Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului", programul operational având ca data finală 31 decembrie 2013.

Instanţa de control judiciar are în vedere şi prevederile art. 3 alin. (3) din Regulamentul CE Euratom nr. 2988/1995 ce acordă statelor membre facultatea de a aplica un termen de prescripţie mai lung " Statele membre îşi păstrează posibilitatea de a aplica un termen mai lung decât cel prevăzut la alin. (1)", iar România, în calitate de stat membru al Uniunii Europene, prin articolul 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 a reglementat un termen de prescripţie de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public international prevăd un termen mai mare.

În dezacord cu instanţa de fond, care a reţinut, ca şi cauză de nelegalitate a procesului-verbal, ce atrage nulitatea actului, depăşirea termenelor maxime prevăzute de lege pentru întocmirea sa, Înalta Curte apreciază că termenul maxim prevăzut de art. 21 alin. (26), respectiv art. 25, pentru neregulile de sistem, din O.U.G. nr. 66/2001 are natura juridică a unui termen de recomandare, a cărui nerespectare nu atrage sancţiunea decăderii.

Analizând conţinutul întregului articol 21, instanţa de control judiciar constată că prin aceste dispoziţii legale este reglementată procedura de realizare a verificărilor în vederea stabilirii corecţiilor financiare, iar scopul termenelor menţionate în cuprinsul acestuia este acela de a fi asigurată celeritatea procedurii.

Astfel, în condiţiile în care scopul întregului act normativ, astfel cum reiese din cuprinsul motivării urgenţei realizată în chiar conţinutul ordonanţei este de a asigura finalizarea cât mai urgentă "a procedurilor de constatare şi recuperare de la debitori a sumelor reprezentând corecţii financiare stabilite, în conformitate cu prevederile reglementărilor comunitare, ca urmare a constatării unor nereguli de sistem sau ca urmare a identificării unor nereguli în aplicarea de către beneficiarii publici a prevederilor legale privind achiziţiile publice, în scopul evitării blocajului implementării proiectelor de investiţii, inclusiv a celor majore, finanţate prin instrumente structurale", apreciază Înalta Curte că, interpretarea în sens contrar, făcută de instanţa de fond, cu privire la caracterul imperativ al termenului, ar contraveni scopului legii.

Că nu este vorba de un termen de decădere, ci unul de recomandare, reiese şi din sancţiunile prevăzute de O.U.G. nr. 66/2011, ce pot fi aplicate pentru nerespectarea lui, astfel cum sunt menţionate la articolul 60 alin. (1) lit. d) din O.U.G. nr. 66/2011, ce califică drept abatere de la aplicarea prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă " d) neemiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, în termenul prevăzut în prezenta ordonanţă de urgenţă", precum şi la alin. (4) al aceluiaşi articol, ce prevede că "urmare a constatării abaterilor prevăzute la alin. (1), autorităţile cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sunt obligate să întreprindă acţiunile necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri şi să aibă în vedere constatările la evaluarea activităţii personalului care se realizează în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare, cu modificările şi completările ulterioare".

Prin urmare, singurele consecinţe ale nerespectării termenului sunt de ordin administrativ şi vizează personalul care trebuia să emită procesul-verbal, astfel că, eventuala nerespectare a termenelor reglementate de art. 21 şi art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, nu influenţează legalitatea procesului-verbal, ci poate pune problema răspunderii disciplinare ori de altă natură a funcţionarilor publici care au acţionat în dispreţul legii, aspect evidenţiat chiar de art. 60 alin. (1) lit. c)-d) din O.U.G. nr. 66/2011.

Apreciază astfel Înalta Curte că termenele reglementate de normele mai sus menţionate din O.U.G. nr. 66/2011 sunt termene de recomandare a căror nerespectare nu atrage sancţiunea nulităţii, fiind instituite să asigure celeritatea constatării şi sancţionării neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene cu toate consecinţele ce decurg din această calificare, iar nu pentru a se crea mecanisme facile de exonerare de la răspundere a structurilor verificate care au comis nereguli în implementarea unor proiecte. Mai mult, termenele reglementate de ordonanţa de urgenţă nu au natură juridică predefinită de lege şi nici nu se prevede o anumită sancţiune pentru nerespectarea acestora pentru a aprecia în sensul caracterului imperativ al acestora. Totodată, termenele reglementate de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 nu sunt în conexiune cu încheierea unor acte de procedură ce preced încheierii unui act de procedură de natură jurisdicţională, ci cu săvârşirea unor acte sau operaţiuni materiale administrative pregătitoare emiterii unui act administrativ, astfel că nu pot fi calificate termene procedurale pentru a atrage sancţiunea decăderii.

Chiar dacă s-ar reţine că termenele prevăzute de art. 21 din O.U.G. nr. 66/2011 sunt imperative, această constatare nu ar putea conduce la concluzia că nerespectarea acestora are ca rezultat stingerea dreptului organului de control de a desfăşura activitatea de verificare a aspectelor ce au făcut obiectul unei suspiciuni de neregulă, atâta timp cât nu există o dispoziţie legală care să statueze în mod neechivoc prescrierea în această situaţie, iar prevederile art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 instituie un termen de prescripţie expres pentru exercitarea dreptului de a stabili creanţa bugetară, fără a distinge în raport de nerespectarea celorlalte termene stipulate de către organul de control în procedura de investigare a neregulilor.

Se constată deopotrivă că, prin nerespectarea acestor termene nu se produce destinatarului actului administrativ nicio vătămare, toate obligaţiile de plată, inclusiv penalităţile, calculându-se de la data comunicării actului.

Potrivit doctrinei, termenul reprezintă intervalul stabilit de legiuitor în care trebuie îndeplinită o cerinţă a legii, poate fi exercitat un drept sau poate fi efectuat un act sau fapt juridic.

După efectele pe care le poate produce odată ce se îndeplineşte, termenul poate fi absolut (atrage anularea actului sau decăderea din exerciţiul dreptului), sau relativ (de recomandare), care nu atrage consecinţe în privinţa actului îndeplinit.

În speţă, Înalta Curte, având în vedere dispoziţiile art. 60 alin. (1) lit. d) şi alin. (4) din O.U.G. nr. 66/2011, reţine că prevederile art. 21 şi art. 25 din acelaşi act normativ au caracter de recomandare, iar sancţiunile instituite de actul normativ în acest sens sunt considerate numai abateri în sarcina emitentului actului administrativ atacat.

Astfel, se constată că legiuitorul nu impune decăderea emitentului din dreptul de a mai emite titlul de creanţă, ci stabileşte în sarcina autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene care a emis actul administrativ atacat, de a întreprinde acţiunile necesare pentru înlăturarea cauzelor acestor abateri şi să aibă în vedere constatările la evaluarea activităţii personalului care se realizează în aplicarea prevederilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 490/2004 privind stimularea financiară a personalului care gestionează fonduri comunitare.

Concluzionând, Înalta Curte reţine că eventuala nerespectare a termenului prevăzut la art. 25 din O.U.G. nr. 66/2011, incident în prezenta cauză, fiind vorba de o neregulă sistemică, nu atrege nicidecum nulitatea actului atacat, pentru că pârâtul ar fi fost decăzut din termenul de emitere al actului.

Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind fondate criticile formulate de recurentă cu privire la cele reţinute de instanţa de fond pe aspectul nulităţii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/10.02.2016, pentru depăşirea termenelor maxime prevăzute de lege.

Si celelalte critici formulate de recurent, referitoare la fondul litigiului, respectiv argumentele aduse în combaterea celor reţinute de instanţa de primă jurisdicţie cu privire la caracterul nefondat al procesului-verbal, faţă de lipsa oricărei culpe a beneficiarului programului, sunt întemeiate.

Astfel, Înalta Curte, înainte de a analiza criticile formulate de recurentul - pârât, constată că actul administrativ dedus judecăţii este reprezentat de Procesul-verbal de constatare nereguli nr. x/10.02.2016, întocmit ca urmare finalizării verificărilor proprii ale autorităţii de management fonduri europene, prin care s-a reţinut că, în cazul S.C. A. S.R.L, i s-a plătit excedentar, necuvenit, suma de 204.000,00 RON, aferentă pierderilor de producţie din perioada 2008-2009, aplicându-se eronat formula de calcul aprobată de Comitetul de Monitorizare pentru POP, cu încălcarea dispoziţiilor Deciziei Comitetului de Monitorizare nr. 16/2010 care prevăd calcularea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Prin urmare, prin procesul-verbal contestat s-a stabilit în seama beneficiarului un debit în valoare de 204.000,00 RON, contribuţie publică naţională - BN, reprezentând cheltuieli afectate de nereguli ca urmare a achitării compensaţiei pe fiecare an în parte şi nu calcularea şi achitarea unei singure compensaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Faţă de faptul că finanţarea în discuţie a fost efectuată în cazul Axei Prioritare 2 Măsura 2.2, Acţiunea 3 din cadrul Programului Operaţional Pescuit 2007-2013 ("Compensaţii pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate conform NATURA 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei prevăzute de dispoziţiile art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006,,), pentru nerespectarea de către Statul Român a dispoziţiilor art. 96 din Regulamentul nr. 1198/2006, Comisia Europeană a blocat plăţile din Fondul European pentru Pescuit până la recuperarea sumelor acordate în mod necuvenit beneficiarilor.

Înalta Curte constată că modul de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate au fost stabilite prin Decizia nr. 5/29.05.2008 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, care prevedea calculul primelor în doi paşi: Primul pas: Suma primei pe hectar va fi calculată în funcţie de valoarea producţiei pierdute şi a speciilor de peşti; Pasul doi: Pe baza suprafeţei declarate va fi calculată suma finală a primei, conform formulei: P=V x S. Unde: P - valoarea primei în RON; V - valoarea stabilită conform tabelului 3, în funcţie de pierderea medie de producţie, prin metode extensive, sau semiintensive şi a speciilor de peşte sau organismelor acvatice, RON/ha; S - suprafaţa pentru care s-a făcut cererea, ha; Pierderea medie de producţie va fi stabilită în timpul elaborării planului pentru mediul acvatic pe baza eforturilor angajate pentru protejarea mediului, ca de exemplu, menţinerea habitatelor naturale şi a habitatelor de specii, măsuri împotriva poluării şi metode inofensive pentru protecţia împotriva speciilor consumatoare de peşte."

Prin urmare, "Prima din cadrul acestei măsuri va reprezenta o singură compensaţie şi va fi alocată conform condiţiilor prevăzute în art. 30 al Regulamentului 1198/2006", urmând a fi acordată pentru maximum 2 ani ulterior datei deciziei privind zonele protejate în concordanţă cu Natura 2000, numai pentru unităţile de acvacultură care desfăşurau activităţi de acvacultură anterior deciziei.

Acest mod de acordare a compensaţiei, metoda de calcul şi nivelul primelor acordate în baza Programului Operaţional pentru Pescuit, privind pierderile de venituri au fost preluate şi prin Decizia nr. 16/02.03.2010 a Comitetului de Monitorizare a Programului Operaţional pentru Pescuit 2007 - 2013, act administrativ cu caracter normativ care a pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

În privinţa intimatei-pârâte S.C. A. S.R.L., plata compensaţiei pentru anii 2008 şi 2009 a fost în valoare totală de 408.000 RON, aferentă Ordinului de finanţare nerambursabilă nr. 76/15.02.2011, calculul primei ce a stat la baza efectuării plăţii fiind realizat pentru perioada 2008-2009 pentru suprafaţă totală de luciu de apă de 204 ha şi înmulţită cu 2 pentru pentru cei 2 ani pentru care a fost aplicat proiectul.

Astfel, se constată că intimata - reclamantă a beneficiat de o plată excedentară în valoare de 204.000,00 RON, contrar prevederilor art. 30 din Regulamentul CE nr. 1198/2006 privind Fondul European pentru Pescuit, care stabilesc calcularea unei singure compesaţii pentru o perioadă de maxim 2 ani şi nu calcularea compensaţiei anuală şi însumarea sumelor rezultate pentru fiecare an.

Atât decizia Comisiei Europene cât şi interpretarea autorităţii pârâte care a încheiat actul administrativ contestat au fost juste, plecând de la interpretarea dispoziţiilor art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006, care fac referire la caracterul unic şi excepţional al indemnizaţiei acordate ("este alocată o indemnizaţie excepţională,,).

Înalta Curte apreciază ca fiind esenţial faptul că reclamanta a beneficiat de o plată excedentară prin raportare la prevederile art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1198/2006, ce stipulează clar şi expres că " este alocată o indemnizaţie excepţională…c) în temeiul alin. (2) lit. d) pentru maximum 2 ani de la data deciziei de instituire a zonei Natura 2000 şi numai pentru unităile de acvacultură existente înainte de această decizie".

Prin urmare, textul în baza căruia intimata- reclamanta a beneficiat de fonduri nerambursabile prin intermediul Programului Operaţional pentru Pescuit 2007-2013 Măsura 2.2 prevedea în mod clar şi fără dubii că este vorba despre o indemnizaţie şi nu mai multe, că aceasta are caracter excepţional şi că termenul de maxim 2 ani nu se referă în niciun caz la perioada în care reclamanta ca unitate de acvacultură înregistrează pierderi ori la faptul că s-ar compensa pierderile înregistrate în doi ani.

Termenul de 2 ani se referă la data de instituire a zonei Natura 2000, adică indemnizaţia se acordă numai pentru perioada de 2 ani ce urmează instituirii zonei.

In Procesul-verbal atacat recurentul-pârât invocă în mod corect că neregula a fost definită de acelaşi Regulament (1198/2006) la art. 3 lit. q) ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar avea ca efect prejudicierea bugetului general al UE prin imputarea bugetului general cu o cheltuială nejustificată".

Ori, reţine Înalta Curte că suma de 204.000 RON, este o cheltuială nejustificată, care trebuie restituită. Astfel, desi solicitarea intimatei - reclamante a fost admisă iar plata a fost realizată, efectul existenţei unei nereguli, fie ea şi generată de autoritate (neregulă sistemică), nu echivalează cu inexistenţa obligaţiei beneficiarului unei sume de bani primite necuvenit, de a o restitui, desi neregula nu este imputabilă reclamantei.

În acest sens, Înalta Curte reţine prevederile art. 25 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, care stabilesc următoarele: "1) În situaţia în care structurile de control prevăzute la art. 20 constată nereguli de sistem sau deficienţe ale sistemelor de management şi control potenţial generatoare de nereguli cu caracter sistemic care au implicaţii de ordin financiar, acestea au obligaţia întocmirii de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, individualizate la nivel de beneficiar şi operaţiune, după reverificarea fiecărui caz dintre cele care este posibil să fi fost afectate de această neregulă, cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 21."

Reiese în mod evident din conţinutul acestor dispoziţii legale că în cazul apariţiei unor astfel de nereguli, structurile de control au obligaţia de emite procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, independent de existenţa unei culpe a beneficiarului fondurilor, obligaţia de restituire a sumelor încasate necuvenit neavând natura juridică a unei sancţiuni astfel încât aceasta să fie în mod necesar legată de existenţa unei culpe.

În concluzie, existenţa unor nereguli în derularea procedurilor plăţilor în cadrul programului, chiar în condiţiile inexistenţei unei culpe a reclamantei, nu are ca efect inexistenţa obligaţiei de plată a sumelor încasate nejustificat, întrucât ar da naştere unei îmbogăţiri fără justă cauză.

De altfel, chiar la art. 10 alin. (3) din Anexa la ordinul de finanţare nerambursabilă nr. 76/2011 se prevede că orice plată excedentară constituie plată necuvenită, iar benericiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite.

Şi conform art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în vigoare la acel moment, neregula este definită ca "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită".

Prin urmare chiar dacă reglementările naţionale nu ar fi fost clare şi ar fi fost contrare dreptului unional, neregula există prin raportare la dispoziţiile normei comunitare şi ea prejudiciază în mod evident bugetul CE deoarece se încadrează în noţiunea de cheltuială necuvenită.

Astfel, Înalta Curte, contrar celor reţinute de instanţa de fond, constată că obligaţia de restituire nu este condiţionată de existenţa unei culpe a intimate-reclamante, încasarea unei sume necuvenite atrăgând obligaţia restituirii ei.

Relevante sunt şi considerentele Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 683/2016 publicată în monitorul Oficial al României nr. 56 din 19.01.2017 prin care a fost admisă excepţia de neconstituţionalitate a Legii privind unele măsuri referitoare la plăţile beneficiarilor Sit Natura 2000. În motivarea deciziei menţionate instanţa constituţională a reţinut în paragraful 27 că este vorba despre "o creanţă bugetară rezultată dintr-o neregulă, ea nepierzându-şi individualitatea prin faptul că a fost preluată la bugetul de stat, definindu-se, în continuare, ca sumă de recuperat ca urmare a constatării unei nereguli în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora (…). Dacă legiuitorul ar fi dorit să se îndepărteze de la această viziune cuprinsă în art. 2 alin. (1) lit. j) din O.U.G. nr. 66/2011, ar fi trebuit să reglementeze o derogare de la conţinutul normativ al acestuia în raport cu creanţele vizate de legea criticată, aspect pe care nu l-a realizat; în aceste condiţii, creanţele pe care legiuitorul a decis să nu le mai recupereze în temeiul legii criticate sunt, în realitate, tot creanţe bugetare rezultate dintr-o neregulă."

De asemenea, în paragraful 35 instanţa constituţională a reţinut că " Scutirea de la restituirea primei, în condiţiile în care aceasta nu a fost plătită pentru activităţile viitoare ce trebuie executate în considerarea vreunui contract şi în considerarea căreia beneficiarul ar fi depus cererea de finanţare, apare ca fiind o abatere de la principiul egalităţii, scutirile putând fi aplicate numai în privinţa beneficiarilor unor sume de bani plătite necuvenit în executarea contractului şi în considerarea cărora părţile au convenit contractul.

Curtea constată că scutirea vizează o primă pentru situaţii trecute, anterioare deschiderii sesiunii de proiecte referitoare la compensarea pierderilor pricinuite de păsările ihtiofage, situaţie în care scutirea nu se justifică, ea prezentându-se mai degrabă sub forma unui privilegiu conferit de legiuitor beneficiarilor de proiecte a căror încheiere, la data depunerii cererii de finanţare, nu depindea, în mod esenţial, de prestaţiile viitoare la care s-au obligat părţile. Prin urmare, aplicarea pentru aceste situaţii a unor scutiri reprezintă o încălcare a principiului egalităţii între beneficiarii de proiecte, constituind premisa normativă pentru îmbogăţirea fără justă cauză a beneficiarilor legii criticate" iar în paragraful 36 " Situaţia în care se află beneficiarii legii supuse controlului de constituţionalitate diferă, în esenţă, de cea în care se află beneficiarii unor contracte de finanţare ce presupun prestaţii viitoare realizate în considerarea obiectului contractului; cei îndreptăţiţi la asemenea facilităţi sunt cei din urmă beneficiari, dar şi aceştia numai în măsura în care statul apreciază ca necesară o atare măsură.

Prin urmare, simplul fapt al plăţii de către stat a unor prime în mod necuvenit nu poate constitui temei pentru scutirea de la restituirea acestora, scutirea trebuind să aibă în vedere un criteriu obiectiv şi rezonabil care să ţină de o condiţie esenţială în considerarea căreia contractul ar fi fost sau nu convenit. În consecinţă, prin măsura adoptată, statul, neţinând cont de criteriile enunţate la paragraful 35 al prezentei decizii, a favorizat categoria beneficiarilor indemnizaţiilor plătite în temeiul art. 30 alin. (5) din Regulamentul nr. 1.198/2006 faţă de alţi beneficiari ai sprijinului din fonduri europene aflaţi în ipoteza art. 25 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 66/2011".

Prin urmare, din conţinutul acestor considerente reiese că inexistenţa obligaţiei de restituire a sumelor încasate necuvenit ar crea premisele existenţei unei îmbogăţiri fără justă cauză în persoana reclamantei care a încasat mai mult decât i s-ar fi cuvenit, ca urmare a aplicării în mod eronat a formulei de calcul, fiindu-i plătită excedentar, necuvenit, suma de 204.000,00 RON, ca urmare a achitării compensaţiei pe fiecare an în parte, contrar prevederilor Regulamentului CE nr. 1198/2006, în condiţiile în care trebuia calculată şi achitată o singură compensaţie pentru o perioadă de maxim 2 ani.

Înalta Curte are în vedere şi dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Regulamentul (CE) nr. 1198/2006 nr. 1198/2006 în care se precizează în mod expres faptul că "Statul membru efectuează corecţiile necesare în raport cu neregulile individuale sau sistemice detectate în operaţiuni sau în programul operaţional. Corecţiile efectuate de către statul membru constau în anularea întregii contribuţii publice la Programul Operaţional sau a unei părţi a acesteia. Statul membru ia în considerare natura şi gravitatea neregulilor, precum şi pierderea financiară înregistrată de FEP."

In acest context, este irelevant faptul că este vorba despre o eroare sistemică, în condiţiile în care, potrivit art. 96 alin. (4) din acelaşi Regulament "în cazul unei erori sistemice îşi extinde investigaţiile pentru a acoperi toate operaţiunile care pot fi afectate".

De aici rezultă obligaţia statului membru de a înlătura erorile şi a urmări restituirea sumelor în cazul tuturor operaţiunilor afectate de o eroare sistemică.

Relevante sunt şi prevederile art. 2 lit. d) din O.G. nr. 79/2003 care definesc "creanţele bugetare rezultate din nereguli" în sensul că "reprezintă sume de recuperat la bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau la bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi/sau la bugetele de cofinanţare aferente, ca urmare a utilizării necorespunzătoare a fondurilor comunitare şi a sumelor de cofinanţare aferente şi/sau ca urmare a obţinerii necuvenite de sume în cadrul măsurilor care fac parte din sistemul de finanţare integrală ori parţială a acestor fonduri".

Nici definiţia din O.U.G. nr. 66/2011 (art. 2 lit. j) nu poate fi interpretată decât în acelaşi sens că, odată constatată o neregulă, indiferent că este vorba despre o neregulă sistemică sau nu, există obligaţia restituirii sumei încasate necuvenit.

Faţă de aceste împrejurări, precum şi prin raportare la prevederile art. 10 alin. (3) din Anexa nr. 1 la Ordinul de finanţare nr. x/15.02.2011 ("orice rambursare excedentară constituie plată necuvenită, iar beneficiarul are obligaţia de a restitui sumele necuvenite în concordanţă cu Codul de procedură fiscală,,) Înalta Curte reţine că, prin încheierea actului administrativ contestat se urmăreşte repararea pagubei produse, prin plata necuvenită a compensaţiei nedatorate. În acelaşi timp, în acest context se constată lipsa de relevanţă a aprobării cererii de finanţare, precum şi a rezultatelor verificărilor anterioare.

Prin urmare, instanţa de control judiciar reţine că a fost corect determinată neregula, ca abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit, astfel cum este definită la art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011.

În concluzie, Înalta Curte constată că modul de calcul al compensaţiei nu s-a făcut în concordanţă cu metodologia stabilită de Comitetul de Monitorizare, acte administrative cu caracter normativ care au pus în aplicare prevederile art. 30 din Regulamentul nr. 1198/2006, din care rezultă că nu se procedează la însumarea primei/compensaţiei aferentă pierderilor suferite în fiecare an din cei doi ani prevăzuţi de Regulamentul CE, ci calcularea unei compensaţii unice aferente pierderilor suferite de o fermă de acvacultură într-o perioadă de 2 (doi) ani.

Astfel, se constată că instanţa de fond a pronunţat o sentinţă cu interpretarea greşită a legii, fiind astfel incident cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe cale se consecinţă, Înalta Curte, în temeiul art. 20 şi art. 28 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, raportat la art. 496 C. proc. civ., va admite recursul, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând cauza, în temeiul art. 1, 10, si 18 din Legea nr. 554/2004, O.G. nr. 79/2003, O.U.G. nr. 66/2011, Regulamentul CE nr. 1198/2006, va respinge acţiunea reclamantei, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale împotriva încheierii de şedinţă din data de 16 decembrie 2016 şi împotriva sentinţei civile nr. 35/CA din 02 martie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea de şedinţă din data de 16 decembrie 2016 şi sentinţa civilă nr. 35/CA din 02 martie 2017, ambele pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal şi în rejudecare,

Respinge acţiunea, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 29 noiembrie 2019.