Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 6051/2019 AI generated

Suspension order quashed and remanded where prejudicial link to separate fine proceedings absent

Case Number Decizia nr. 6051/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the appeal, quashed the lower court's suspension order of 23 January 2019, and remanded the case for continued proceedings; the claimant's request for litigation costs was denied, and the suspension no longer stands. The underlying dispute is an administrative law action by the claimant company seeking annulment of a consumer-protection decision ordering cessation of an alleged unfair commercial practice, which had been dismissed on the merits (and its suspension request as inadmissible) at trial. The decisive legal basis is Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code, requiring that a case’s resolution depend, wholly or partly, on the existence or non-existence of a right subject to another pending case; the court found this condition unmet because the administrative decision and the separately issued contravention fine are distinct legal acts under different statutes (respectively Law 363/2007 and OG 2/2001), with separate judicial remedies, so annulment of the fine would not affect the decision’s legality, meaning no prejudicial connection justifies suspension.

Legislator headnote

AI generated

art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 363/2007, art. 497 din C. proc. civ; Suspension order quashed and remanded where prejudicial link to separate fine proceedings absent: The underlying dispute is an administrative law action by the claimant company seeking annulment of a consumer-protection decision ordering cessation of an alleged unfair commercial practice, which had been dismissed on the merits (and its suspension request as inadmissible) at trial. The decisive legal basis is Article 413(1)(1) of the Civil Procedure Code, requiring that a case’s resolution depend, wholly or partly, on the existence or non-existence of a right subject to another pending case; the court found this condition unmet because the administrative decision and the separately issued contravention fine are distinct legal acts under different statutes (respectively Law 363/2007 and OG 2/2001), with separate judicial remedies, so annulment of the fine would not affect the decision’s legality, meaning no prejudicial connection justifies suspension.

Keywords

AI generated
unfair commercial practices action for annulment civil dispute consumer law pending proceedings standing to appeal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 497 din C. proc. civ.

Ground for admitting the appeal and remanding the case.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor - Comisariatul Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj să se dispună anularea Deciziei nr. 9/15.11.2017, emisă de Comisarul Şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Regiunea Nord-Vest Cluj - domnul B., prin care s-a dispus încetarea pretinsei practici comerciale incorecte de la punctul de lucru din Cluj-Napoca, Calea x, dat fiind caracterul nelegal şi netemeinic al acestui act administrativ; suspendarea efectelor Deciziei nr. 9/15.11.2017 până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare; obligarea intimatelor la plata cheltuielilor de judecată generate de prezentul litigiu.

Prin sentinţa civilă nr. 2555 din data de 19 aprilie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 9/15.11.2017 şi, ca neîntemeiată, cererea de anulare a aceleiaşi decizii.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta A. S.A.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 23 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, în baza art. 413 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., a suspendat judecarea cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj - Napoca.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs A. S.A., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi trimiterea cauzei pentru continuarea judecăţii.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că încheierea recurată a fost pronunţată cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., instanţa de fond considerând, în mod greşit, că dezlegarea prezentei cauze depinde de dreptul care formează obiectul judecăţii dosarului nr. x/2017

În cauză, nu se poate considera că obiectul celuilalt litigiu până la soluţionarea căruia s-a dispus suspendarea judecăţii ar reprezenta " chestiune prejudicială" care să aibă o influenţă hotărâtoare asupra soluţiei care ar urma să fie dată recursurilor formulate de A. împotriva sentinţei civile nr. 2555/19.04.2018, având în vedere obiectul specific al fiecăruia dintre cele două dosare.

Recurenta a susţinut că individualitatea existenţei deciziei, precum şi a efectelor pe care aceasta le produce, distincte(şi mult mai grave) faţă de cele ale procesului-verbal justifică opţiunea legiuitorului naţional de a reglementa două remedii judiciare distincte.

Or, reglementarea a două remedii judiciare distincte, fără a reglementa şi o pârghie procedurală pentru corelarea soluţiilor din cele două proceduri, confirmă individualitatea efectelor celor două acte şi absenţa existenţei unei chestiuni prejudiciale care să justifice suspendarea dosarului nr. x/2018 până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj - Napoca.

Recurenta a arătat că suspendarea judecăţii cauzei îi produce o vătămare şi din perspectiva faptului că în dosarul nr. x/2018 se judecă inclusiv recursul împotriva soluţiei primei instanţe de respingere ca inadmisibilă a cererii de suspendare formulată în baza art. 15 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Criticile formulate de recurenta-reclamantă, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Reclamanta A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea Deciziei nr. 9/15.11.2017 prin care pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a dispus încetarea pretinsei practici comerciale incorecte de la punctul de lucru din Cluj - Napoca, Calea x.

Anterior emiterii acestei decizii, pârâta Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a emis procesul-verbal de contravenţie nr. x/14.11.2017, prin care A. S.A. a fost sancţionată pe motiv că la punctul de lucru din Cluj - Napoca, Calea x a utilizat o practică comercială incorectă, astfel cum este definită de art. 4 alin. (1) din Legea nr. 363/2007.

Înalta Curte constată că atât plângerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie, cât şi acţiunea în anularea Deciziei nr. 9/15.11.2017, au fost respinse în primă instanţă.

Curtea de Apel Bucureşti, în temeiul dispoziţiilor art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., a dispus suspendare judecării cauzei ce are ca obiect acţiunea în anularea Deciziei nr. 9/15.11.2017 până la soluţionarea definitivă a plângerii formulate împotriva procesului-verbal de contravenţie.

Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia exprimată de prima instanţă, care reflectă interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor legale incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Potrivit art. 413 alin. (1) pct. 1) din C. proc. civ., instanţa poate suspenda judecata "când dezlegarea cauzei depinde, în tot sau în parte, de existenţa ori inexistenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi".

Acest caz de suspendare facultativă legală a judecăţii poate interveni atunci când soluţionarea cauzei supuse suspendării depinde de soluţionarea alteia în care se tranşează un drept, ce influenţează soluţia în cauza supusă suspendării, putând fi invocat cu autoritate de lucru judecat. Este esenţial, aşadar, ca celălalt litigiu să întrunească două condiţii: să tranşeze un drept şi nu un fapt; dreptul stabilit să poată fi invocat cu autoritate de lucru judecat în litigiul unde se discută suspendarea.

Transpunând cele anterior arătate soluţiei de suspendare din cauza dedusă judecăţii, instanţa de control judiciar apreciază că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de textul legal avut în vedere de instanţa de fond pentru suspendarea judecăţii.

Astfel, împotriva procesului-verbal de contravenţie, emis prin raportare la art. 4, 15 şi 17 din Legea nr. 363/2007, a fost formulată plângere conform dispoziţiilor O.G. nr. 2/2001.

Decizia nr. 9/15.11.2017, emisă în condiţiile art. 12 şi 13 din Legea nr. 363/2007, având caracterul juridic al unui act administrativ unilateral, a fost contestată potrivit prevederilor Legii nr. 554/2004.

Instanţa de control judiciar constată că cele două acte administrative în discuţie au fost emise în baza unor dispoziţii legale diferite, având regim juridic diferit. De asemenea, procedura de soluţionare a contestaţiilor formulate împotriva acestora este diferită, respectiv procedura prevăzută de O.G. nr. 2/2001 în privinţa procesului-verbal de contravenţie şi cea prevăzută de Legea nr. 554/2004 în ceea ce priveşte Decizia nr. 9/15.11.2017.

În cauza de faţă, instanţa de contencios administrativ analizează legalitatea şi temeinicia unui act administrativ individual şi soluţia ce urmează a fi pronunţată nu pote fi influenţată de soluţia definitivă dată plângerii contravenţionale, întrucât cele două acte administrative, respectiv procesul-verbal de contravenţie şi decizia de încetare a practicii pretins incorecte, produc efecte juridice individuale. Altfel spus, anularea procesului-verbal de contravenţie nu este de natură a determina nelegalitatea deciziei contestate în prezenta cauză.

Emiterea unui proces-verbal de contravenţie prin raportare la dispoziţiile Legii nr. 363/2007 nu atrage de plano şi emiterea unei decizii de încetare a practicii pretins incorecte. Această decizie urmează a fi emisă doar în cazul îndeplinirii condiţiilor prevăzute de art. 12 şi 13 din Legea nr. 363/2007.

Înalta Curte constată că cerinţele cerute de textul de lege, respectiv ca dezlegarea procesului să depindă, în tot sau în parte, de existenţa sau inexistenţa unui drept, iar acel drept să formeze obiectul unei alte judecăţi, nu sunt îndeplinite în speţă, întrucât soluţia din prezenta cauză nu depinde de existenţa sau inexistenţa vreo unui drept care face obiectul dosarului nr. x/2017 al Judecătoriei Cluj - Napoca.

În aceste condiţii, Înalta Curte apreciază că între aceste două cauze nu există o dependenţă de natura celei prevăzute de dispoziţiile art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., aşa încât aceste prevederi nu au incidenţă în raportul dedus judecăţii.

Faţă de toate argumentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., republicat, va admite recursul şi, casând încheierea recurată, va trimite cauza pentru continuarea judecării la aceeaşi instanţă

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul A. S.A împotriva încheierii din 23 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea recurată şi trimite cauza pentru continuarea judecăţii.

Respinge cererea de acordare a cheltuielilor de judecată formulată de recurenta - reclamantă A. S.A.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2019.