Validity of economic and financial inspection measures based on mixed legal grounds for state-participated commercial entities

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Finanţelor Publice prin Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară, a solicitat anularea Deciziei nr. 68/P/16.09.2016 emisă de Ministerul Finanţelor Publice - Serviciul de soluţionare a plângerilor prealabile şi a contestaţiilor, în soluţionarea plângerii prealabile formulate de subscrisa Biroul de Turism pentru Tineret S.A. împotriva Dispoziţiei obligatorii nr. 231532/24.06.2016 emisă de Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară din cadrul Ministerului Finanţelor Publice, şi pe cale de consecinţă, anularea Dispoziţiei obligatorii nr. 231532/24.06.2016 şi a Raportului de inspecţie economico-financiară nr. 5051/24.06.2016 emise de Direcţia Generală de Inspecţie Economico - Financiară în privinţa societăţii Biroul de Turism pentru Tineret S.A., ca fiind nelegale şi netemeinice.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1266 din 07 aprilie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea, a anulat actele contestate şi a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 3100 RON cheltuieli de judecată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1266 din data de 07 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii recurate şi, rejudecând cauza, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac exercitate, recurentul a arătat că argumentele de drept reţinute prin considerentele sentinţei atacate sunt nelegale.

Ministerul Finanţelor Publice nu şi-a depăşit competenţa, atât timp cât acţiunea de inspecţie a fost efectuată în baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 94/2011, iar pentru dispunerea măsurilor contestate a fost indicat ca temei de drept prevederile O.G. nr. 26/2013, respectiv O.G. nr. 119/1999.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:

Criticile formulate de recurentul-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, sunt întemeiate.

Reclamanta S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune în anularea actelor emise ca urmare a inspecţiei economico-financiare efectuate de Ministerul Finanţelor Publice - Direcţia Generală de Inspecţie Economico-Financiară în perioada 06.11.-09.12.2015.

Prin sentinţa recurată instanţa de fond a anulat actele contestate, reţinând că O.G. nr. 26/2013 şi O.G. nr. 119/1999 reprezintă două temeiuri diferite pentru efectuarea inspecţiilor în cadrul entităţilor publice. Ordinul de serviciu nr. 136/13.11.2015 şi Dispoziţia obligatorie nr. 231532/24.06.2016 pornesc un control pe temeiul O.G. nr. 26/2013, dar concluziile finale referitoare la recuperarea sumei de 174.000 RON şi identificarea persoanelor responsabile se întemeiază pe O.G. nr. 119/1999.

Această soluţie nu este însuţită de instanţa de control judiciar în urma propriului demers de aplicare a cadrului normativ incident situaţiei de fapt.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a soluţionat cauza fără să lămurească pe deplin împrejuările de fapt, limitându-se la ample consideraţii teoretice cu privire la obiectul de reglementare a celor două acte normative, respectiv O.G. nr. 26/2013 şi O.G. nr. 119/1999.

În speţă, examinând actele contestate în cauză, instanţa de control judiciar constată următoarele:

Ordinul de serviciu nr. 136/13.11.2015, emis de Ministerul Finanţelor Publice, menţionează că obiectivul inspecţiei economico- financiare la Biroul de Turism pentru Tineret S.A. este "Verificarea respectării prevederilor O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară" pentru perioada 2013 în prezent.

De asemenea, la Capitoul 1- Date privind inspecţia economico- financiară din Raportul de inspecţie economico- financiară încheiat la data de 10.06.2013, se menţionează că "Acţiunea de inspecţie economico-financiară a fost efectuată în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 94/2011 privind organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 107/2012 cu modificările ulterioare şi ale H.G. nr. 101/2012 pentru aprobarea Normelor metodologice privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea inspecţiei economico-financiare", iar dispoziţia obligatorie nr. 231532/24.06.2016 prevede la pct. 2 că măsurile au fost dispuse în baza art. 21 alin. (5) din. O.U.G. nr. 94/2011 şi art. 28 alin. (4) din H.G. nr. 101/2002.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că intimata - reclamanta S.C. Biroul de Turism pentru Tineret S.A. a fost supusă unei inspecţii economico-financiare în baza disipoziţiilor O.U.G. nr. 94/2011, având în vedere faptul că aceasta este operator economic, în sensul art. 3 pct. 5 lit. c) din acelaşi act normativ.

Potrivit art. 3 pct. 5 lit. c) din O.U.G. nr. 94/2011, "În sensul prezentei ordonanţe de urgenţă, termenii şi expresiile de mai jos au următoarea semnificaţie:(...) operator economic - denumire generică ce include:(...) c) societăţile comerciale la care statul sau o unitate administrativ - teritorială deţine o participaţie majoră".

Inspecţia economico- financiară a avut ca obiectiv verificarea respectării prevederilor O.G. nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unităţile administrativ - teritoriale sunt acţionari unici ori majoritari sau deţin direct ori indirect o participaţie majoritară.

Prin urmare, O.G. nr. 26/2016 nu reglementează activitatea de inspecţie economico-financiară, ci reglementează disciplina financiară la nivelul operatorilor economici la care statul sau unităţi administrativ teritoriale sunt acţionari unici sau majoritari sau deţin direct sau indirect o participaţie majoritară, în timp ce activitatea de inspecţie economico-financiară este reglementată de O.U.G. nr. 94/2011 şi H.G. nr. 101/2012.

În ceea ce priveşte prevederile O.G. nr. 119/1999 care reglementează controlul intern/managerial, inclusiv controlul financiar preventiv la entităţile publice, cu privire la utilizarea fondurilor publice şi administrarea patrimoniului public cu eficienţă, din cuprinsul actelor administrative contestate rezultă că acestea au fost indicate ca temei de drept pentru instituirea măsurilor şi nu ca temei pentru începerea şi desfăşurarea inspecţiei.

Faţă de cele arătate anterior, instanţa de control judiciar constată că din cuprinsul actelor administrative contestate rezultă cu claritate dispoziţiile legale în baza cărora a fost efectuată inspecţia economico-financiară, precum şi obiectivul acesteia.

Având în vedere că soluţia de anulare a actelor contestate a fost întemeiată pe faptul că "pârâta a prezentat temeiuri mixte ale inspecţiei", Înalta Curte constată că instanţa de fond nu a dat o dezlegare corectă situaţiei de fapt, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului cauzei, împrejurare ce determină imposibilitatea instanţei de recurs de a exercita controlul judiciar.

Soluţia casării cu trimitere este impusă de faptul că altminteri s-ar încălca efectiv dreptul părţilor la cele două grade de jurisdicţie, întrucât instanţa de fond a făcut o analiză sumară şi incompletă a cauzei dedusă judecăţii, analizând actele contestate doar prin prisma temeiurilor juridice avute în vedere la emiterea acestora.

În raport de motivele sus reţinute, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 teza I din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va dispune admiterea recursului declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei nr. 1266 din data de 07 aprilie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 noiembrie 2019.