Ministry's appeal partially allowed: salary-difference claim against Ministry barred for lack of standing; reclassification orders upheld.

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 04.01.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T. şi U. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, obligarea acestuia la emiterea pentru fiecare reclamant a unui ordin de încadrare salarială conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost completată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, precum şi la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea aceleiaşi dispoziţii legale, începând cu data de 01.05.2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4069 din 14 decembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţiei să emită, pentru fiecare reclamant, un nou ordin de încadrare salarială, potrivit art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015 şi să achite fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015, începând cu data de 01.05.2015.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4069 din 14 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond în mod greşit a stabilit în sarcina sa obligaţia de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, având în vedere că raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu instanţa angajatoare, tribunal sau curte de apel, astfel că drepturile salariale sunt calculate şi plătite direct de instanţa la care funcţionează intimaţii-reclamanţi.

Recurentul-pârât mai susţine că hotărârea recurată cuprinde aspecte contradictorii în ceea ce priveşte motivarea capătului de cerere privind plata diferenţelor salariale, deoarece pe de o parte instanţa a constatat că atribuţia Ministerului Justiţiei se limitează la asigurarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, iar pe de altă parte, a apreciat că este în sarcina aceluiaşi minister şi obligaţia de a achita fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate din aplicarea art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015.

Astfel, consideră că raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului se desfăşoară între intimaţii-reclamanţi şi instanţa la care aceştia funcţionează, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, în calitate de ordonator de credite şi că, prin urmare, dispozitivul sentinţei recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plăţii diferenţelor de drepturi salariale recunoscute intimaţilor-reclamanţi.

Totodată, susţine că Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016.

4. Apărările intimaţilor-reclamanţi

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune având ca obiect obligarea Ministerului Justiţiei la emiterea unui ordin de încadrare salarială, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum şi la plata diferenţelor salariale rezultate din aplicarea aceleiaşi dispoziţii legale, începând cu data de 01.05.2015.

Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat pe pârât să achite diferenţele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziţie va fi înlăturată de către instanţa de control judiciar, deoarece aceasta se justifică numai prin prisma calităţii recurentului de ordonator principal de credite.

Prin urmare, nu trebuie confundată obligaţia Ministerului Justiţiei de a face demersuri, în calitate de ordonator principal de credite, pentru asigurarea sumelor reprezentând diferenţele salariale cuvenite intimaţilor-reclamanţi, cu obligaţia de plată efectivă a respectivelor diferenţe salariale.

De altfel, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4069 din 14 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale.

De asemenea, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 4069 din 14 decembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.