Judges’ salary claim against Ministry dismissed; recalculated salary orders upheld.

Şedinţa publică din data de 28 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată iniţial la data de 16.10.2015 pe rolul Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., J., K., L., M., N., O., P., Q., R., S., T., U., V., W., X., Y., Z., AA., BB., CC., DD., EE., FF., GG., HH., II., JJ., KK., LL., MM., NN., OO., PP., QQ., RR., SS., TT., UU., VV., WW., XX., YY., ZZ., AAA., BBB., CCC., DDD., EEE., în contradictoriu cu pârâtul Ministrul Justiţiei, au formulat plângere împotriva refuzului pârâtului de a soluţiona cererea privind emiterea pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, solicitând obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să emită pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei.

În acest sens, reclamanţii au solicitat obligarea pârâţilor la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, modificată si completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011, precum şi obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei ca la emiterea ordinelor de salarizare să ţină cont, în cazul promovărilor în funcţie şi a numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, ce urmau să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.

Prin sentinţa civilă nr. 53/15.03.2016 Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei teritoriale şi a declinat competenţa teritorială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 123 din 20 ianuarie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanţi şi a obligat pârâtul Ministerul Justiţei: să emită, pentru fiecare reclamant, ordine de salarizare prin care să recalculeze indemnizaţiile de încadrare conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, începând cu 9.04.2015; să plătească reclamanţilor diferenţa salarială rezultată dintre noua indemnizaţie de încadrare şi indemnizaţia actuală de încadrare începând cu 9.04.2015 şi până la plata efectivă a noii indemnizaţii de încadrare; să ţină seama, la emiterea ordinelor de salarizare, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, procente ce vor fi incluse în indemnizaţia de încadrare.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 123 din 20 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând admiterea recursului şi casarea în parte a sentinţei recurate, în sensul înlăturării obligaţiei instituite în sarcina sa, de plată a diferenţelor salariale acordate reclamanţilor.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond în mod greşit a stabilit în sarcina sa obligaţia de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, având în vedere că raporturile de muncă ale reclamanţilor sunt stabilite cu instanţa angajatoare, tribunal sau curte de apel, astfel că drepturile salariale sunt calculate şi plătite direct de instanţa la care funcţionează intimaţii-reclamanţi.

Recurentul-pârât mai susţine că hotărârea recurată cuprinde aspecte contradictorii în ceea ce priveşte motivarea capătului de cerere privind plata diferenţelor salariale, deoarece pe de o parte instanţa a constatat că atribuţia Ministerului Justiţiei se limitează la asigurarea sumelor necesare plăţii drepturilor salariale, iar pe de altă parte, a apreciat că este în sarcina aceluiaşi minister şi obligaţia de a achita fiecărui reclamant diferenţele salariale rezultate din aplicarea art. 1 slin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată şi modificată prin Legea nr. 71/2015.

Astfel, consideră că raportul obligaţional care are ca obiect plata salariului se desfăşoară între intimaţii-reclamanţi şi instanţa la care aceştia funcţionează, în timp ce Ministerul Justiţiei este parte a unui raport juridic financiar, în calitate de ordonator de credite şi că, prin urmare, dispozitivul sentinţei recurate nu poate fi pus în executare sub aspectul plăţii diferenţelor de drepturi salariale recunoscute intimaţilor-reclamanţi.

Totodată, susţine că Ministerul Justiţiei şi-a îndeplinit obligaţiile prin emiterea OMJ nr. 4680/C/21.12.2016.

4. Apărările intimaţilor-reclamanţi

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o plângere împotriva refuzului pârâtului de a soluţiona cererea privind emiterea pentru fiecare în parte, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unor noi ordine de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare conform art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei, solicitând obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei să emită pentru fiecare reclamant, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare conform art. 1 alin. (5) ind. l din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi funcţia îndeplinită în cadrul instanţei.

Înalta Curte găseşte întemeiată critica din recurs referitoare la obligarea Ministerului Justiţiei la plata diferenţelor dintre drepturile salariale recalculate, începând cu data de 09.04.2015, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prima instanţă, consecutiv obligaţiei instituite în sarcina Ministerului Justiţiei de a emite noi ordine de încadrare salarială pentru reclamanţi, l-a obligat pe pârât să achite diferenţele salariale rezultate.

Această din urmă dispoziţie va fi înlăturată de către instanţa de control judiciar, deoarece aceasta se justifică numai prin prisma calităţii recurentului de ordonator principal de credite.

Prin urmare, nu trebuie confundată obligaţia Ministerului Justiţiei de a face demersuri, în calitate de ordonator principal de credite, pentru asigurarea sumelor reprezentând diferenţele salariale cuvenite intimaţilor-reclamanţi, cu obligaţia de plată efectivă a respectivelor diferenţe salariale.

De altfel, potrivit celor statuate în Decizia nr. 13/2016, pronunţată într-un recurs în interesul legii (aplicabilă mutatis mutandis în cauza de faţă) şi a dispoziţiilor art. 44 din Legea nr. 304/2004 se poate concluziona că, în privinţa acestei cereri, Ministerul Justiţiei nu are calitate procesuală pasivă, nefiind titular al obligaţiei ce formează conţinutul raportului juridic de drept material dedus judecăţii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 123 din 20 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale.

De asemenea, va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 123 din 20 ianuarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge, ca neîntemeiat, capătul de cerere privind obligarea pârâtului Ministerului Justiţiei la plata către reclamanţi a diferenţelor salariale.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28 noiembrie 2019.