Input VAT deduction upheld on real estate purchase absent proof of non-business purpose

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, anularea Deciziei nr. 412 din 10.06.2015 emisă de către D.G.R.F.P. Bucureşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi, în subiacent, anularea Deciziei de Impunere nr. x din 23.12.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 23.12.2014, emise de către Administraţia Sectorului 6 a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 2232 din 27 iunie 2016, a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr. 412/10.06.2015, emise de către pârâtă, a Deciziei de impunere nr. x/23.12.2014 şi a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/23.12.2014.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Împotriva acestei sentinţe a formulat recurs Direcţia Generală Regionala a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, în nume propriu si în reprezentarea Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice, solicitând admiterea recursului, modificarea, in totalitate, a sentinţei mai sus menţionata, iar pe fond, respingerea acţiunii reclamantei ca neîntemeiată.

În motivarea căii de atac, recurenta a arătat, în esenţă, următoarele:

Societatea nu a prezentat niciun document din care sa rezulte efectuarea de investiţii pregătitoare necesare iniţierii unei activităţi economice, deşi ea însăşi invoca prevederile pct. 66 alin. (2) din Hotărârea Guvernului nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare in vigoare pentru perioada verificata, conform cărora:

"activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul în care o persoană intenţionează să efectueze o astfel de activitate. Intenţia persoanei trebuie apreciată în baza elementelor obiective, de exemplu, faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare necesare iniţierii unei activităţi economice." Societatea însăşi recunoaşte că "terenurile nu au fost nici măcar utilizate, ci administrate potrivit cu instituţia conservării".

Susţinerile acesteia sunt contradictorii întrucât în timpul inspecţiei fiscale persoana împuternicita a declarat in declaraţia anexata la raportul de inspecţie fiscala, ca societatea "a desfăşurat activitate la punctul de lucru situat in Calea x, iar pentru imobilele situate in Prelungirea Ghencea nr. 414, nr. 414D si nr. 414E se încearcă inclusiv identificarea unor parteneri potenţiali pentru exploatarea (rentabila) a acestora".

Intenţia societăţii de a desfăşura activitate economica nu este susţinută de dovezi obiective din care sa rezulte ca achiziţiile sunt destinate a fi utilizate in folosul tranzacţiilor impozabile viitoare.

In acest sens, exercitarea dreptului de deducere a TVA nu trebuie confundata cu justificarea exercitării acestui drept.

Natura activităţii autorizate invocate de societate respectiv " Cumpărarea si vânzarea de bunuri imobiliare proprii"-cod CAEN 6810, "Închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate" - cod CAEN 6820, "Dezvoltarea (promovare) imobiliară"- cod CAEN 4110, nu este suficienta pentru a demonstra "intenţia de realiza operaţiuni taxabile", aceasta in situaţia in care dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Codul fiscal condiţionează in mod evident deductibilitatea taxei pe valoarea aferenta achiziţiilor de alocarea lor unor destinaţii proprii respectiv

"dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni: a) operaţiuni taxabile", subliniindu-se astfel legătura directa care trebuie sa existe intre achiziţie si utilizarea lor in folosul operaţiunilor impozabile ce dau drept de deducere.

Simpla înregistrare in scopuri de TVA a unei persoane impozabile nu conferă automat si dreptul de deducere a TVA aferente unei achiziţii daca societatea nu poate justifica utilizarea achiziţiei in folosul operaţiunilor taxabile in România sau nu poate dovedi intenţia de a desfăşura operaţiuni taxabile prin efectuarea de acte si fapte de comerţ care se circumscriu sferei obiectului de activitate al societăţii. Faţă de cele arătate se retine ca societatea nu a adus nicio dovada obiectiva care să demonstreze faptul ca achiziţia bunurilor imobile situate in Prelungirea Ghencea, nr. 414 este destinata realizării de operaţiuni taxabile. În ceea ce priveşte afirmaţia societăţii legata de " susţinerea financiara de care se bucura societatea noastră, tăgăduita de către inspectorul fiscal, aluziv, pe seama modului de achitare a contravalorii activelor..." se reţin următoarele:

S.C. B. S.R.L. a achiziţionat o singura data, în decembrie 2010, terenuri şi construcţii de la SN INSTITUTUL PASTEUR SA-CIF x, persoană afiliată la momentul achiziţiei;

Prin convenţia autentificata sub nr. x/08.12.2010, încheiata cu SN INSTITUTUL PASTEUR S.A., din valoarea totala a terenurilor si construcţiilor achiziţionate in luna decembrie 2010 de 7.956.727,91 RON, inclusiv taxa pe valoare adăugata, scadenta la data de 31.12.2013, S.C. B. S.R.L. in calitate de debitor este de acord ca o suma in limita a 17,5% din întreaga creanţă datorată sa o plătească înainte de termenul scadentei, către terţii indicaţi de creditoarea SN Institutul Pasteur S.A., in numele acesteia, iar creditoarea SN Institutul Pasteur S.A., este de acord ca diferenţa de 82,5% din suma datorata sa-i fie plătită de debitoarea S.C. B. S.R.L. pana cel târziu la data de 31.12.2017. Astfel, S.C. B. S.R.L. a achitat INSTITUTULUI PASTEUR S.A. suma de 1.392.427,38 RON din totalul de 7.956.727.91 RON. Plata de 1.392.427,38 RON aferenta achiziţiilor efectuate de către S.C. B. S.R.L. a fost asigurata in baza;

1. Contractului de finanţare nr. x/08.12.2010 încheiat cu S.C. PASTEUR FILIALA FILIPESTI S.R.L., x, in calitate de finanţator al cărui obiect consta in "asigurarea de către finanţator a sumelor necesare desfăşurarea activităţii curente a S.C. C.(investiţii, salarii, etc.). Valoarea contractului este de 1.800.000 RON, cu valabilitate 2 ani, cu posibilitatea de prelungire prin încheierea unui act adiţional. La aceasta suma se adaugă o dobânda la nivelul dobânzii de referinţă a BNR.

2. Contractul de împrumut nr. x/02.12.2010, acordat de către D., asociat majoritar si administrator al S.C. B. S.R.L., in calitate de împrumutător, al cărui obiect consta în "acordarea de către împrumutător împrumutatului a unei sume de 700.000 RON", pe o perioada de 6 luni.

Organele de inspecţie fiscala au constatat ca societatea nu a adus dovezi obiective care sa ateste fapte care s-au produs, in sensul iniţierii efective a demersurilor in vederea materializării intenţiei exprimate de a dezvolta un proiect imobiliar sau de a vinde imobilele, intenţia fiind astfel susţinută doar la nivel declarativ, iar in perioada de la data achiziţionării imobilelor (decembrie 2010) pana la data încheierii inspecţiei fiscale (decembrie 2014) singura dovada prezentata a fost notificarea către organele fiscale a opţiunii de taxare a imobilelor.

Referitor la analizarea dreptului de deducere a TVA aferenta achiziţiilor de imobile compuse din clădiri si terenuri in raport de intenţia societăţii de a desfăşura operaţiuni supuse taxei pe valoarea adăugata, organele de inspecţie fiscala au avut in vedere:

- prevederile art. 145 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora:

"ART. 145 Sfera de aplicare a dreptului de deducere

(2) Orice persoana impozabila are dreptul sa deducă taxa aferenta achiziţiilor, daca acestea sunt destinate utilizării in folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile"; prevederile art. 146 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările si completările ulterioare, potrivit cărora:

"ART. 146 Condiţii de exercitare a dreptului de deducere

(1) Pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei, persoana impozabila trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

a) pentru taxa datorata sau achitata, aferenta bunurilor care i-au fost ori urmează să îi fie livrate ori serviciilor care i-au fost or urmează sa ii fie prestate in beneficiul sau de către o persoana impozabila, să deţină o factura emisa in conformitate cu prevederile art. 155";

- prevederile art. 11 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare, potrivit căruia: "La stabilirea sumei unui impozit sau unei taxe in înţelesul prezentului cod, autorităţile fiscale pot sa nu ia in considerare o tranzacţie care nu are un scop economic sau pot reîncadra forma unei tranzacţii pentru a reflecta conţinutul economic al tranzacţiei".

Rezulta ca art. 11 alin. (1) din Codul fiscal consacra, la nivel de lege, principiul prevalentei economicului asupra juridicului, al realităţii economice, în baza căruia autorităţile fiscale au dreptul sa analizeze orice operaţiune (tranzacţie) nu numai din punct de vedere juridic, ci si din punct de vedere al scopului economic urmărit de contribuabil. In acest spirit, o tranzacţie normala din punct de vedere juridic, poate sa nu fie luata in considerare sau sa fie reîncadrată din punct de vedere economic, in scopul aplicării legii fiscale.

- jurisprudenţa Curţii Europene de Justiţie care impune obligaţia persoanei care solicita deducerea taxei pe valoarea adăugată să demonstreze ca sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea deducerii.

Întrucât justificarea exercitării dreptului de deducere nu presupune obţinerea efectiva, in acel moment, de venituri din operaţiuni taxabile, se impune ca societatea sa prezinte dovezi obiective care sa-i susţină intenţia de a desfăşura activităţi cu drept de deducere, dovezi ce pot fi evaluate prin prisma angajării de costuri si investiţii pregătitoare inerente iniţierii activităţii.

Din argumentele si dovezile depuse de societatea verificata nu rezulta scopul economic al tranzacţiei din 02.12.2010, in privinţa terenurilor cu clădiri achiziţionate in Prelungirea Ghencea. Chiar prin Hotărârea Curţii Europene de Justiţie din 22.03.2012 pronunţată în cauza C-153/11 s-a statuat ca revine, autorităţilor naţionale competente de a determina daca persoana impozabila a dobândit bunul de capital in vederea desfăşurării activităţii sale economice sau a simulat includerea in patrimoniul sau a unor bunuri in scopul efectuării deducerii, administraţia financiara, putând solicita, cu efect retroactiv, rambursarea sumelor deduse. Deşi societatea susţine ca face parte dintr-un grup financiar puternic, denumit grupul E., se retine ca nu s-a făcut dovada plăţii achiziţiilor din 02.12.2010, termenul de plata iniţial stabilit pentru 31.12.2013 prin contractul din 02.12.2010 fiind prelungit pentru 31.12.2017, prin Convenţia nr. 112/08.12.2010, deşi vânzătoarea deţine un privilegiu pentru plata preţului neradiat din cartea funciara, vânzătoarea SN INSTITUTUL PASTEUR S.A. aflându-se şi în procedura insolventei.

Astfel, se retine ca, pana in prezent, nu s-a dovedit de societate ca achiziţia bunurilor pentru care s-a dedus TVA in anul 2010 a fost in scopul operaţiunilor sale impozabile si totodată dreptul sau de proprietate este afectat de sarcinile înregistrate in cartea funciara. În cazul nedesfăşurării unor activităţi economice a persoanelor impozabile in scopul realizării de operaţiuni taxabile, dreptul de deducere poate fi păstrat doar in situaţia in care aceasta se datorează unor circumstanţe obiective ce nu depind de voinţa persoanelor respective.

Societatea nu a demonstrat existenta unor circumstanţe obiective in nerealizarea de operaţiuni impozabile cu achiziţiile efectuate ce nu depind de voinţa sa, nici în privinţa scăderii preţului de piaţa al "investiţiilor imobiliare", având în vedere preţul sau de achiziţie şi lipsa, demersurilor destinate realizării vreunei operaţiuni impozabile pe perioada decembrie 2010-prezent.

Ca atare, achiziţia bunurilor nu este suficienta din punct de vedere fiscal pentru deducerea integrala, nelimitata si necondiţionată a taxei pe valoarea adăugata.

Totodată, motivarea instanţei de fond vine în contradicţie cu jurisprudenţa europeana constanta care recunoaşte dreptul statelor membre de a solicita dovezi pentru demonstrarea dreptului de deducere al taxei pe valoarea adăugata.

Astfel, in hotărârea data in cazul C-85/95 Jonh Reisdorf, Curtea Europeana de Justiţie a subliniat ca distincţia dintre exercitarea dreptului de deducere a TVA si demonstrarea acestuia la controalele ulterioare este inerenta în funcţionarea sistemului comun de TVA, iar prevederile comunitare referitoare la exercitarea dreptului de deducere nu guvernează demonstrarea acestui drept după ce acesta a fost exercitat de către persoana impozabilă .

În acest sens, legislaţia comunitara da statelor membre puterea de a stabili regulile pentru supravegherea dreptului de deducere a TVA, in special modul in care persoanele impozabile urmează sa-st stabilească acest drept.

La paragraful 46 din cauzele reunite C-110/98 la C- 147/98 Gabalfrisa se face trimitere la paragraful 23 si 24 din cazul C-110/94 Inzo şi paragraful 24 din cazul C-268/83 Rompleman, unde curtea a stabilit ca este obligaţia persoanei care solicita deducerea taxei pe valoarea adăugata sa demonstreze ca sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru acordarea deducerii si art. 4 din Direcţia a IV a nu împiedică autorităţile fiscale sa solicite dovezi obiective care sa susţină intenţia declarata a persoanei in cauza de a desfăşura activitate economica dând naştere la operaţiuni taxabile.

Instanţa de fond omite faptul ca art. 52 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, in vigoare la momentul efectuării inspecţiei fiscale, prevede expres obligaţia contribuabililor de a furniza informaţiile necesare pentru determinarea stării de fapt fiscale, căreia îi corespunde, corelativ, dreptul organelor fiscale de a solicita aceste informaţii necesare.

Cum există un decalaj intre momentul exercitării dreptului de deducere şi momentul realizării de operaţiuni taxabile, condiţia de la art. 145 alin. (2) lit. a) din Codul fiscal in sensul ca " achiziţiile sunt destinate in folosul" operaţiunilor taxabile implica, in mod logic, existenta, in faza iniţială a unei " intenţii " care trebuie demonstrata in cadrul inspecţiilor fiscale, după cum se prevede si la pct. 66 alin. (2) din Normele Metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare " In aplicarea art. 153 alin. (1) din Codul fiscal, activitatea economică se consideră ca fiind începută din momentul in care o persoana intenţionează sa efectueze o astfel de activitate. Intenţia persoanei trebuie apreciata in baza elementelor obiective, de exemplu, faptul ca aceasta începe sa angajeze costuri si/sau sa facă investiţii pregătitoare, necesare iniţierii unei activităţi economice."

Prin urmare, solicitarea de dovezi obiective pentru justificarea intenţiei de a utiliza achiziţiile unor bunuri în folosul realizării unor viitoare operaţiuni taxabile nu este o condiţie ce excede cadrului legal si nici jurisprudenţei europene in materie de TVA.

Referitor la reţinerea instanţei ca intenţia reclamantei de a realiza operaţiuni impozabile rezulta, în speţa, din "obiectul de activitate al reclamantei şi din specificul achiziţiei pe care aceasta a efectuat-o" recurenta susţine că obiectul de activitate al unei societăţi comerciale nu constituie per se o dovada obiectivă a utilizării achiziţiilor în folosul operaţiunilor cu drept de deducere. Dacă ar fi aşa, orice solicitare a organelor de inspecţie fiscala de prezentare a dovezilor obiective ar fi exclusa ab initio, ceea ce ar contrazice flagrant prevederile legale si jurisprudenta in materie referitoare la dreptul organelor fiscale de a supraveghea dreptul de deducere a TVA.

Raportat la speţă, solicitarea organelor de inspecţie fiscala de prezentare din partea societăţii a unor dovezi obiective cu privire la modalitatea in care intenţionează sa utilizeze în viitor terenurile si clădirile achiziţionate este circumstanţiată de momentul si condiţiile in care s-a realizat achiziţia acestor bunuri, respectiv: achiziţia a fost efectuata in plina criza economica (decembrie 2010) de la o societate afiliata din grupul de firme din care făcea parte reclamanta, bunurile erau grevate de litigii nestinse la momentul achiziţiei, plata preţului urmând sa se facă in termen de 3 ani de la data încheierii contractului.

Că este asa reiese chiar din jurisprudenta CJUE in cauza C-257/11 Grand Via Moinesti S.R.L., unde instanţa a reţinut ca "intenţia manifestata " la momentul achiziţiei unor terenuri cu clădiri demolabile a fost confirmata de elemente obiective enumerate la pct. 33 din hotărâre, instanţa necomunitara nereţinând ca ar fi fost suficient ca intenţia sa fie demonstrata doar prin natura obiectului de activitate.

In acest context, se retine că reclamanta nu a prezentat nici măcar o minima dovada obiectiva care sa susţină intenţiile declarate cu privire la destinaţia ulterioară a terenurilor si clădirilor achiziţionate deşi, din momentul achiziţie si pana la momentul formulării contestaţiei trecuseră mai bine de 4 ani, o perioada semnificativa de timp in care orice persoana impozabila, care intenţionează sa desfăşoare operaţiuni taxabile, cel puţin, ar fi întreprins minime demersuri pentru a caută sa valorifice in vreun fel achiziţia, chiar daca ele nu s-ar fi materializat si in operaţiuni efective.

In drept, a fost invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. precum şi dispoziţiile O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările si completările ulterioare.

4. Apărările intimatei

Prin întâmpinarea depusă, S.C. A. S.R.L. a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, şi, ca atare, menţinerea hotărârii atacate, întrucât criticile formulate de către recurentă, subsumate motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488, alin. (1), pct. 8 din Noul C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată în litigiu fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material, incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.

II. 1 Motive de fapt şi de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, anularea Deciziei nr. 412 din 10.06.2015 emisă de către D.G.R.F.P. Bucureşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii şi, în subiacent, anularea Deciziei de Impunere nr. x din 23.12.2014 şi a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. x din 23.12.2014, emise de către Administraţia Sectorului 6 a Finanţelor Publice Bucureşti - Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Prin sentinţa atacată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamantă, dispunând anularea Deciziei nr. 412/10.06.2015, emise de către pârâtă, a Deciziei de impunere nr. x/23.12.2014 şi a Raportului de Inspecţie fiscală nr. x/23.12.2014.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/23.12.2014 emisă de Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/23.12.2014 s-a respins cererea de rambursare TVA în suma de 1.080.211 RON,stabilindu-se TVA dedus fără drept în sumă de 1.080.211 RON.

TVA stabilită ca dedusă fără drept reprezintă taxa pe valoare adăugată dedusă pentru achiziţiile imobiliare,compuse din terenuri şi clădiri,situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F.

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr F-S6 248/23.12.2014 emisă de Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice s-a reţinut că reclamanta nu a prezentat organelor fiscale dovezi privind desfăşurarea unor activităţi din care să rezulte intenţia dezvoltării unui proiect imobiliar sau cea de a vinde imobilele respective,fiind prezentate doar notificări privind opţiunea de taxare a operaţiunilor de închiriere a unor imobile.

Prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr F-S6 248/23.12.2014 emisă de Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice s-a reţinut că reclamanta a efectuat demersuri pentru radierea notificării litigiilor înregistrate în Cartea Funciară abia în anul 2014,pentru o parte din acestea,ceea ce coroborat cu faptul că "a achiziţionat cu bună-ştiinţă de la SN INS PASTEUR S.A. în data de 2.12.2010 imobile asupra cărora existau litigii,este o dovadă în plus că nu a intenţionat,încă din momentul achiziţiei,să utilizeze imobilele menţionate anterior,în vederea desfăşurării unor activităţi economice care să dea naştere la operaţiuni taxabile din punct de vedere al TVA.

În esenţă,organele fiscale au reţinut drept consecinţă fiscală neacordarea dreptului de deducere pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 1.080.211 RON, aferentă achiziţiilor imobilelor situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F şi taxele notariale aferente,nefiind respectate prevederile art. 145 alin. (2) lit. a) şi art. 146 alin 1 lit. a) din Codul fiscal.

Neacordarea dreptului de deducere pentru taxa pe valoare adăugată în sumă de 1.080.211 RON, aferentă achiziţiilor imobilelor situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F şi taxele notariale aferente s-a dispus şi prin raportare la prevederile art. 11 alin. (1) din Codul fiscal referitoare la dreptul organului fiscal de a nu lua în considerare o tranzacţie care nu are un scop economic,precum şi jurisprudenţa CJUE care impune persoanei impozabile obligaţia de a demonstra că sunt îndeplinite toate condiţiile referitoare la dreptul de deducere a TVA.

În sfârşit, prin Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/23.12.2014 emisă de Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice s-a reţinut că se impunea ca reclamanta să prezinte dovezi care să-i susţină intenţia de a desfăşura activităţi cu drept de deducere,dovezi ce pot fi evaluate prin prisma angajării de costuri şi investiţii pregătitoare inerente iniţierii activităţii,precum şi dovezi cu privirea la radierea tuturor sarcinilor ce grevează aceste imobile.

Prin Decizia nr. 412/10.06.2015 emisă de către ANAF-DGRFP-Bucureşti,a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia administrativă formulată de către reclamantă,în baza art. 205 şi următoarele din Codul de procedură fiscală, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/23.12.2014 emisă de Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice.

Potrivit art. 145 alin. (1) din Codul fiscal dreptul de deducere ia naştere la momentul exigibilităţii taxei.

Potrivit art. 145 alin. (2) din Codul fiscal orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor, dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul următoarelor operaţiuni:

a) operaţiuni taxabile;

b) operaţiuni rezultate din activităţi economice pentru care locul livrării/prestării se consideră ca fiind în străinătate, dacă taxa ar fi deductibilă, în cazul în care aceste operaţiuni ar fi fost realizate în România;

c) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 143, 144 şi 144^1;

d) operaţiuni scutite de taxă, conform art. 141 alin. (2) lit. a) pct. 1 - 5 şi lit. b), în cazul în care cumpărătorul ori clientul este stabilit în afara Comunităţii sau în cazul în care aceste operaţiuni sunt în legătură directă cu bunuri care vor fi exportate într-un stat din afara Comunităţii, precum şi în cazul operaţiunilor efectuate de intermediari care acţionează în numele şi în contul altei persoane, atunci când aceştia intervin în derularea unor astfel de operaţiuni;

e) operaţiunile prevăzute la art. 128 alin. (7) şi la art. 129 alin. (7), dacă taxa s-ar fi aplicat transferului respectiv.

Potrivit art. 45 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal în sensul art. 145 alin. (4) din Codul fiscal, orice persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa pentru achiziţiile efectuate de aceasta înainte de înregistrarea acesteia în scopuri de TVA, conform art. 153 din Codul fiscal, din momentul în care această persoană intenţionează să desfăşoare o activitate economică, cu condiţia să nu se depăşească perioada prevăzută la art. 1471alin. (2) din Codul fiscal. Intenţia persoanei trebuie evaluată în baza elementelor obiective, cum ar fi faptul că aceasta începe să angajeze costuri şi/sau să facă investiţii pregătitoare necesare iniţierii acestei activităţi economice. Deducerea se exercită prin înscrierea taxei deductibile în decontul de taxă prevăzut la art. 1562din Codul fiscal, depus după înregistrarea persoanei impozabile în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal. În cazul persoanelor impozabile nestabilite pe teritoriul României se aplică prevederile art. 147^2 din Codul fiscal în perioada în care nu au fost înregistrate în scopuri de taxă conform art. 153 din Codul fiscal, în situaţia în care persoanele respective au solicitat rambursarea taxei în baza art. 1472din Codul fiscal şi în perioada respectivă îndeplineau condiţiile pentru a beneficia de rambursare conform prevederilor art. 1472din Codul fiscal. Persoanele impozabile nestabilite în România, dar înregistrate în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, aplică prevederile art. 1471din Codul fiscal inclusiv pentru achiziţiile efectuate înainte de înregistrarea în scopuri de TVA, în situaţia în care pentru respectivele achiziţii

Potrivit art. 45 alin 2 din H.G. nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal 2 pentru exercitarea dreptului de deducere prevăzut la alin. (1) trebuie îndeplinite condiţiile şi formalităţile prevăzute la art. 145 - 1471din Codul fiscal. Dreptul de deducere pentru achiziţiile de bunuri efectuate înainte de înregistrarea în scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal poate fi exercitat de persoana impozabilă chiar dacă factura nu conţine menţiunea referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA atribuit beneficiarului conform art. 153 din Codul fiscal. Prin excepţie de la prevederile art. 155 alin. (19) din Codul fiscal, factura nu trebuie să conţină menţiunea referitoare la codul de înregistrare în scopuri de TVA pentru operaţiunile efectuate înainte de înregistrarea în scopuri de TVA a persoanei impozabile conform art. 153 din Codul fiscal.

Din conţinutul dispoziţiilor legale suscitate rezultă că legiuitorul a reglementat dreptul de deducere a TVA, din momentul în care o persoană impozabilă intenţionează să desfăşoare o activitate economică, intenţia urmând a se evalua în baza unor elemente obiective care să demonstreze această intenţie, cum ar fi angajarea unor costuri, efectuarea de investiţii, etc. - norma cuprinsă la pct. 45 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004 având caracter exemplificativ,iar un caracter limitativ.

Prima instanţă a reţinut că refuzul deducerii TVA în sumă de 1.080.211 RON pe motiv că reclamanta nu a prezentat organelor fiscale dovezi privind desfăşurarea unor activităţi din care să rezulte intenţia dezvoltării unui proiect imobiliar sau cea de a vinde imobilele respective,fiind prezentate doar notificări privind opţiunea de taxare a operaţiunilor de închiriere a unor imobile, constituie condiţii impuse de organul fiscal care exced textului legal aplicabil litigiului şi anume art. 145 alin 2 lit. a) din Codul fiscal, coroborat cu pct. 45 alin. (1) din H.G. nr. 44/2004.

În legătură cu dispoziţiile art. 145 alin. (2) Codul fiscal, curtea de apel a reţinut că această dispoziţie legală impunea condiţia, pentru obţinerea deducerii taxei de către persoana impozabilă solicitantă, ca operaţiunile pentru care se solicită deducerea să vizeze bunurile sau serviciile care "sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile". Utilizarea expresiei "destinate utilizării în folosul..." implică faptul că serviciile - respectiv serviciile sau bunurile pentru care s-a plătit taxa solicitată a fi dedusă - trebuie să fie apte să aducă un avantaj în legătură cu operaţiunile care formează obiectul de activitate al persoanei solicitante.

Or,din cuprinsul Raportului de inspecţie fiscală din data 23.12.2014 întocmit de către Administraţia Sector 6 a Finanţelor Publice rezultă că reclamanta are ca obiect de activitate cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, cod-CAEN 6810 şi închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, cod -CAEN 6820. Trebuie reţinut că legea se referă la bunuri sau servicii care "sunt destinate utilizării...",ceea ce implică intenţia persoanei de a utiliza serviciile respective în folosul operaţiunilor sale taxabile, iar nu obligativitatea utilizării lor în acest scop.

Or,prin raportare la obiectul de activitate al reclamantei, aceasta a dovedit că achiziţia terenurilor şi a imobilelor a fost făcută în folosul operaţiunilor taxabile şi că are legătură cu obiectul de activitate al acesteia.

Este de amintit, în acest sens, şi jurisprudenţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, conform căreia deductibilitatea TVA este conturată de câteva limite maximale care determină simetric şi conţinutul obligaţiei autorităţilor fiscale de a aproba rambursarea TVA-ului achitat în vederea realizării unor operaţiuni taxabile:

- bunurile sau serviciile să fi fost achiziţionate în scopul desfăşurării unei activităţi economice, fiind necesară, intenţia privind iniţierea activităţii economice (Hotărârea din 14 februarie 1985 - Rompelman/Ministerul de Finanţe olandez, C-268/83);

- dreptul la deducere rămâne câştigat chiar şi atunci când, din cauza unor evenimente dincolo de controlul respectivei persoane, societatea supusă impozitului nu a folosit bunurile sau serviciile primite în vederea desfăşurării de operaţiuni taxabile (Hotărârea din 15 ianuarie 1988, Belgia/Ghent, C - 37/95);

Astfel fiind,cel care efectuează cheltuieli de investiţii cu intenţia, confirmată de elemente obiective, de a desfăşura o activitate economică trebuie să fie considerat drept persoană impozabilă. Prin urmare, acţionând într-o astfel de calitate, acesta are, în conformitate cu articolul 167 şi următoarele din Directiva 2006/112, dreptul de a deduce imediat TVA ul datorat sau achitat asupra cheltuielilor de investiţii efectuate în considerarea operaţiunilor pe care intenţionează să le realizeze şi care dau naştere dreptului de deducere.

Prin urmare, în cazurile mai sus menţionate Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că dreptul de deducere se acordă în baza intenţiei unei persoane impozabile de a realiza operaţiuni taxabile, intenţie, care, in speţa de fata rezultă din obiectul de activitate al reclamantei şi din specificul achiziţie pe care aceasta a efectuat-o.

Având în vedere obiectul de activitate al reclamantei, respectiv activitate cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, cod-CAEN 6810 şi închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare proprii sau închiriate, cod -CAEN 6820, este lipsit de temei legal raţionamentul juridic al pârâtei potrivit căruia reclamanta nu a dovedit intenţiei sa de a realiza în concret operaţiuni taxabile.

În această privinţă este de reţinut jurisprudenţa CJUE în cauza GHENT COAL TERMINAL NV - C 37/19958, potrivit căreia art. 17 al Directivei a 6-a, echivalentul art. 145 din Codul fiscal, trebuie interpretat în sensul în care să i se permită unei persoane impozabile ce acţionează ca atare, sa deducă TVA plătită pentru bunuri care i-au fost livrate sau pentru servicii care i-au fost prestate în scopul realizării lucrărilor de investiţie, şi pe care a intenţionat să le folosească în cadrul operaţiunilor taxabile. Dreptul de deducere rămâne dobândit, când, din motive de circumstanţă ce nu depind de voinţa sa, persoana impozabilă nu s-a folosit niciodată de bunurile şi serviciile achiziţionate în scopul realizării de operaţiuni taxabile.

Aşadar,din jurisprudenţa CJUE în cauza GHENT COAL TERMINAL NV - C 37/19958 se reţine că dreptul de deducere pentru achiziţiile de bunuri efectuate anterior începerii activităţii taxabile se acordă sub condiţia dovedirii faptului că neutilizarea bunurilor în cadrul activităţii taxabile să fie determinată de motive obiective care nu depind de voinţa persoanei impozabile.

Prin urmare, în cazul menţionat Curtea Europeană de Justiţie a stabilit că dreptul de deducere se acordă în baza intenţiei unei persoane impozabile de a realiza operaţiuni taxabile,chiar dacă acestea nu au fost realizate. Dreptul de deducere a TVA este justificat atunci când se dovedeşte că o persoană a efectuat o serie de cheltuieli cu intenţia de a realiza operaţiuni taxabile, inclusiv investiţii, chiar dacă acestea nu s-au realizat în final şi nu se poate dovedi reaua-credinţă a persoanei în cauză.

Totodată, jurisprudenţa CJUE (C-396/98,Grundstückgemeinschaft Schloßstraße GbR şi Finanzamt Paderborn, par. 36-40; C-37/95, par. 19; C-110/94, Inzo şi Belgia) este în sensul că dreptul de deducere a TVA se exercită atât timp cât contribuabilul poate face dovada intenţiei de a utiliza anumite bunuri/servicii achiziţionate pentru desfăşurarea de operaţiuni care dau drept de deducere.

De altfel,în cuprinsul hotărârii pronunţate de Curtea de Justiţie a Comunităţilor Europene în cauza C-110/94 dintre Inzo şi Belgia, răspunzând întrebărilor preliminare formulate de instanţa belgiană,curtea a statuat exact în sensul celor afirmate anterior, respectiv că dreptul de deducere rămâne dobândit, chiar dacă activitatea economică planificată nu a generat operaţiuni care să dea drept de deducere.

Raportat şi la prevederile pct. 45 alin. (6) din Normele metodologice aprobate prin H.G. nr. 44/2004, judecătorul fondului a reţinut că legislaţia în vigoare stabileşte drept condiţie necesară pentru deducerea TVA, elementul intenţional, fără să condiţioneze acordarea dreptului de deducere de obţinerea efectivă de venituri din operaţiuni care dau drept de deducere ori de efectuarea propriu-zisă a activităţilor respective.

Astfel, intenţia reclamantei de a desfăşura operaţiuni taxabile rezultă fără putinţă de tagadă din obiectul de activitate al acesteia, în cauză, în scopul realizării obiectului principal de activitate, reclamanta a încheiat contractele de vânzare-cumpărare având ca obiect terenurile şi clădirile,situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F.

Or,pârâta nu a invocat nicio probă din care să rezulte că bunurile imobile achiziţionate de către reclamantă nu sunt destinate realizării obiectului de activitate al acesteia,ci, dimpotrivă, sunt destinate utilizării într-un cadru privat ori în scopuri netaxabile, situaţie în care persoana impozabilă nu are dreptul de a deduce TVA aferent acestei achiziţii de imobile.

În contextul particular al prezentei cauze dreptul de deducere a TVA aferent achiziţiilor având ca obiect terenurile şi clădirile,situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F rămâne definitiv dobândit,chiar dacă achiziţia imobiliară efectuată de către reclamantă nu a generat în final operaţiuni care să dea drept de deducere.

Totodată, curtea are în vedere şi principiul neutralităţii TVA, în sensul în care ea nu trebuie să reprezinte un cost pentru afacere, în speţă, constatându-se că nu se poate pune problema ca dreptul de deducere invocat de reclamantă să rezulte dintr-o practică abuzivă,fiind evident că a realizat activităţi cu conţinut economic,respectiv că a achiziţionat terenurile şi clădirile,situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F,care erau necesare în vederea realizării obiectului său de activitate.

În esenţă,în contextual particular al prezentei cauzei, intenţia reclamantei de a desfăşura operaţiuni taxabile nu poate fi anihilată,per se, de faptul că, până la începerea procedurii de inspecţie fiscală,aceasta nu a vândut imobilele respective, nu a optat pentru construirea unui proiect imobiliar, în cadrul căruia să angajeze costuri "pentru întocmirea documentaţiei necesare obţinerii avizelor, acordurilor impuse în vederea eliberării autorizaţiei de construcţie, studii, proiecte, planuri, contractare servicii imobiliare. Intenţia unei persoane de a realiza operaţiuni taxabile trebuie să fie apreciată în mod circumstanţiat, de la caz la caz, în funcţie de situaţia de fapt incidentă şi în funcţie de particularităţile fiecărei achiziţii în parte.

Aşadar,intenţia de a desfăşura operaţiuni taxabile trebuie analizată în strânsă legătură cu obiectul achiziţiei din prezenta cauză,respectiv achiziţia de către reclamantă a terenurilor şi clădirile,situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F în suprafaţă de peste 350.000 m2,în funcţie de importanţa economică şi industrială a terenurilor, de caracterul rezidenţial al amplasamentului, în funcţie de resursele financiare angrenate, de momentul plasamentului corelat cu ciclicitatea pieţei imobiliare şi în funcţie de decizia de asumare a riscurilor litigioase.

Or,din analiza elementelor de fapt menţionate anterior rezultă în mod clar intenţia reclamantei de a desfăşura operaţiuni care dau drept de deducere în legătură cu achiziţia terenurilor şi a clădirile,situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F,precum şi faptul că reclamanta a acţionat în calitate de persoană impozabilă,iar achiziţia efectuată de către aceasta a avut şi are raţiuni economice bine conturate în optica acesteia.

Astfel, potrivit Raportului Consiliului Concurenţei de investigaţie pentru analiza pieţei imobiliare şi a serviciilor conexe tranzacţiilor imobiliare din octombrie 2009,"Un declin al preţurilor afectează în mod direct capitalizarea băncilor prin reducerea valorii activelor imobiliare proprii şi indirect prin scăderea valorii împrumuturilor garantate cu proprietăţi imobiliare. Ulterior,decinul este amplificat de restricţionarea creditării,punând o presiune suplimentară pe preţuri,care continua să scadă, răsfrângându-se din nou asupra riscurilor de creditare,Ca şi în cazul creşterii de preţuri,atunci când acestea scad,fenomenul este amplificat şi de conexiunea strânsă dintrea piaţa imobiliară şi sistemul bancar".

În aceste condiţii, având în vedere Raportului Consiliului Concurenţei de investigaţie pentru analiza pieţei imobiliare şi a serviciilor conexe tranzacţiilor imobiliare din octombrie 2009 şi ţinând cont de fluctuaţiile de necontestat ale pieţei imobiliare din România din anul 2010 şi de întregul context economic şi social, nu poate fi imputat reclamantei faptul că nu a realizat pe termen scurt şi mediu operaţiuni care dau drept de deducere în legătură cu achiziţia terenurilor şi clădirile,situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F.

Pe de altă parte, dintr-o perspectivă contabilă, achiziţia de imobile efectuată de către reclamantă reprezintă varianta clasică de investiţie imobiliară, astfel cum aceasta este definită de Regulamentul (CE) Nr. 1126/2008 din 3 noiembrie 2008 - Partea I de adoptare a anumitor standarde internaţionale de contabilitate în conformitate cu Regulamentul (CE) nr. 1606/2002 al Parlamentului European şi al Consiliului.

Astfel,potrivit dispoziţiilor cuprinse la punctul 5, Capitolul 3 din Standardul Internaţional de Contabilitate 40, investiţia imobiliară este o proprietate imobiliară (un teren sau o clădire - sau o parte a unei clădiri - sau ambele) deţinută (de proprietar sau de locatar în temeiul unui contract de leasing financiar) mai degrabă pentru a obţine venituri din chirii sau pentru creşterea valorii capitalului, sau ambele, decât pentru:

(a) a fi utilizată pentru producerea sau furnizarea de bunuri sau servicii sau în scopuri administrative; sau

(b) a fi vândută pe parcursul desfăşurării normale a activităţii.

Raportând prevederile cuprinse la punctul 5, Capitolul 3 din Standardul Internaţional de Contabilitate 40 la situaţia de fapt din prezenta cauză, sereţine că activitatea desfăşurată de un investitor imobiliar nu se rezumă la a vinde imediat ori la a construi imediat. Dimpotrivă,în cazul investiţiilor imobiliare, investitorul (în speţă, reclamanta) are dreptul exclusiv de a alege momentul oportun din punct de vedere economic şi financiar în care decide să realizeze operaţiuni care dau drept de deducere în legătură cu achiziţia terenurilor şi clădirile,situate în Bucureşti,strada x nr. 414 A,D,E şi F.

Împrejurarea că reclamanta că nu a făcut dovada plăţi integrale a contravalorii activelor achiziţionate este lipsit de relevanţă juridică din punct de vedere al exercitării dreptului de deducere a TVA,întrucât prevederile a art. 146 din Codul fiscal nu instituie o cerinţă în acest sens.

De altfel, din Hotărârea CJUE din 29.03.2012,Veleclair S.A.,C-414/10 rezultă că exigibilitatea TVA-ului, precum şi naşterea şi exercitarea dreptului de deducere sunt, în principiu, independente de faptul că respectiva contraprestaţie datorată, TVA inclus, a fost sau nu a fost deja achitată.

Împrejurarea că reclamanta a achiziţionat imobilele pentru o sumă mai mică decât valoarea stabilită de "Ghidul orientativ al notarilor publici" este lipsit de relevanţă juridică din punct de vedere al exercitării dreptului de deducere a TVA, având în vedere Directiva 2006/112/CE a Consiliului care "se opune ca un stat membru să aplice unor tranzacţii precum cele în cauză în acţiunea principală, efectuate între părţi între care există o legătură, care au convenit asupra unui preţ vădit mai mic decât preţul de piaţă, o regulă de determinare a bazei de impozitare diferită de regulă generală". Totodată, regulă potrivit căreia baza de impozitare include toate elementele care reprezintă contrapartidă obţinută sau care urmează să fie obţinută de către furnizor sau prestator, în schimbul livrării sau al prestării, de la client sau de la un terţ reprezintă expresia unui principiu fundamental, al cărui corolar constă în faptul că administraţia fiscală nu poate încasa cu titlu de TVA un cuantum mai mare decât cel pe care l-a colectat persoana impozabilă.

Pentru motivele expuse anterior, judecătorul fondului a reţinut că Deciziei nr. 412 emisă la data de 10.06.2015 de către DGRFP Bucureşti - Serviciul Soluţionare Contestaţii este rezultanta exercitării dreptului de apreciere al autorităţii publice emis cu exces de putere,în accepţiunea prevederilor art. 2 alin. (1) lit. c), i) şi n) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 .

Înalta Curte apreciază că sentinţa atacată este legală şi îşi însuşeşte considerentele acesteia.

Nu sunt întemeiate criticile recurentei potrivit cărora intenţia societăţii de a desfăşura activitate economică nu este susţinută de dovezi obiective, având în vedere că dobândirea de către societatea intimată a unui imobil prin cumpărare este o operaţiune care se înscrie în obiectul său de activitate (cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii - cod CAEN 6810). Or, în opinia Înaltei Curţi, efectuarea unei asemenea achiziţii constituie o prezumţie că bunul achiziţionat este destinat utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale intimatei, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 145 alin. (2) din Legea nr. 571/2003.

În acest context, este de reţinut şi faptul că autoritatea fiscală nu a susţinut că operaţiunea pentru care s-a solicitat deducerea TVA ar fi avut caracter fraudulos, ori că aceasta ar fi avut un scop fără legătură cu obiectul de activitate al societăţii intimate. Totodată, se constată că recurenta nu a formulat critici în legătură cu argumentul instanţei de fond potrivit căruia achiziţia efectuată de către intimată reprezintă varianta clasică de investiţie imobiliară, astfel cum aceasta este definită de Regulamentul CE nr. 1126/2008.

Este adevărat că prin jurisprudenţa CJCE (hotărârea din 14 februarie 1985 pronunţată în cauza 268/83 - Rompelman) s-a statuat că legislaţia comunitară nu se opune ca administraţia fiscală să impună ca intenţia declarată a persoanei care solicită deducerea TVA să fie confirmată de elemente obiective, dar, contrar susţinerilor recurentei, în speţă, aceste elemente obiective există. Dincolo de împrejurarea că însuşi specificul operaţiunii pentru care solicită deducerea, astfel cum a fost descrisă mai sus, constituie un element obiectiv, se constată că, în lipsa oricărei dovezi contrare, imobilele achiziţionate sunt apte de a fi exploatate comercial, împrejurare care, chiar conform jurisprudenţei CJCE menţionate, reprezintă, de asemenea, un element obiectiv.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat deDirecţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2232 din 27 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti în nume propriu şi în reprezentarea Administraţiei Sector 6 a Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 2232 din 27 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.