Scope of statutory salary assimilation for common contractual roles in public veterinary administration versus agriculture agency benchmarks

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Tulcea, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 mai 2016 sub nr. x/2016, reclamantul Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, în numele şi pe seama membrilor săi: A., B., C. şi D., a chemat în judecată pe pârâtele Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (Ansvsa) şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea solicitând obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Tulcea, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) şi (81), în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, obligarea pârâtei DSVSA Tulcea, ca pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească salariaţilor reprezentaţi în cauza, diferenţa dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 şi drepturile efectiv plătite, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată conform art. 453 noul C. proc. civ.

Prin sentinţa civilă nr. 1742 din data de 25.10.2016, Tribunalul Tulcea, secţia civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului formulată de către pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) şi a declinat cauza spre competentă soluţionare în favoarea Curţii de Apel Constanţa, cauza fiind înregistrată pe rolul instanţei la data de 28.11.2016, sub acelaşi număr de dosar (1052/88/2016).

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 104/CA din data de 03.05.2017, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsa calităţii procesuale pasive şi excepţia inadmisibilităţii acţiunii, ca nefondate. A admis acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanţii B., C., D., A. prin Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (Ansvsa) şi Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea. A obligat pârâta ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcţiilor şi salariilor pentru muncitorii calificaţi din cadrul DSVSA Tulcea, cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014.

A obligat pârâta DSVSA Tulcea la plata către reclamanţi a eventualelor diferenţe salariale dintre drepturile rezultate din asimilare şi cele încasate pe perioada 01.12.2015 la zi.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 104/CA din data de 03.05.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi Pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, sentinţa civilă nr. 104/CA/03.05.2017, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016 este netemeinică şi nelegală, întrucât instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, iar hotărârea este dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material (dispoziţiile H.G. nr. 1415/2009, O.G. nr. 42/2004, O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 293/2015, Legii nr. 500/2002 şi O.G. nr. 22/2002).

O primă critică priveşte soluţia primei instanţe de respingere a excepţiei calităţii procesuale pasive a recurentei-pârâte, întrucât solicitarea reclamantului era în sensul ca Ordinul nr. 1016/23.12.2015 să fie completat prin emiterea unor acte administrative de asimilare care pot fi emise numai de către direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti.

Prin urmare, completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. în maniera solicitată de intimaţii-reclamanţi nu poate fi realizată decât de către direcţiile sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti întrucât A.N.S.V.S.A., organul ierarhic superior nu emite decizii (indiferent de ce natură, inclusiv salarială) pentru personalul încadrat în instituţiile din subordinea sa.

Conform disp. art. 8 alin. (2), art. 9 alin. (1) lit. f) din Anexa 2 la Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 571/2014, directorul executiv al direcţiilor judeţene, în executarea atribuţiilor de serviciu, emite decizii privind încadrarea, modificarea, sancţionarea, pensionarea şi încetarea raporturilor de muncă/raporturilor de serviciu ale personalului din instituţie, respectiv personalului contractual/funcţionarilor publici.

Prin urmare, consideră recurenta-pârâtă, nu există identitate între persoana sa şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită în raportul juridic dedus judecăţii.

În plus, nici calitatea de ordonator principal de credite nu atrage calitatea procesuală pasivă a recurentei-pârâte şi, prin urmare, sentinţa atacată a fost pronunţată cu aplicarea greşită a disp. O.G. nr. 42/2004 privind organizarea activităţii sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, ale H.G. nr. 1415/2009 privind organizarea şi funcţionarea ANSVSA şi a unităţilor subordonate acesteia, coroborate cu prevederile art. 21 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice şi cu cele ale art. 4 din O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice stabilite prin titluri executorii.

Potrivit art. 22 din Legea nr. 500/2002, ordonatorul principal de credite (preşedintele A.N.S.V.S.A.) şi ordonatorul terţiar de credite (directorul executiv al D.S.V.S.A. Tulcea) au obligaţia de a angaja cheltuieli în limita creditelor de angajament şi de a utiliza creditele bugetare numai în limita prevederilor şi destinaţiilor aprobate, pentru cheltuieli strict legate de activitatea instituţiilor publice respective şi cu respectarea dispoziţiilor legale.

Aşadar, între instituţiile publice pârâte chemate în judecată pentru plata drepturilor de natură salarială (în speţă între A.N.S.V.S.A şi D.S.V.S.A. Tulcea) există raporturi juridice de drept administrativ, care iau naştere în virtutea obligaţiilor legale reciproce şi specifice ce le revin în procesul bugetar, însă prestarea muncii şi salarizarea ei sunt obligaţiile principale ce rezultă pentru personalul contractual şi, respectiv, pentru angajator din existenţa raportului de muncă, fiind exclusă pluralitatea de subiecte (activă sau pasivă), ceea ce presupune că nu pot exista în/şi prin acelaşi act administrativ individual sau contract individual de muncă mai multe persoane care să aibă împreună calitatea de salariat şi, de regulă, nici mai multe persoane având laolaltă calitatea de angajator.

Precizează că A.N.S.V.S.A. a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive în raport cu împrejurarea că intimaţii-reclamanţi au raporturi de muncă cu D.S.V.S.A. Tulcea, instituţie publică cu personalitate juridică, căreia, în calitate de ordonator terţiar de credite, îi revine competenţa exclusivă cu privire la îndeplinirea atribuţiilor referitoare la stabilirea şi plata drepturilor salariale, precum şi la emiterea unor decizii de salarizare.

O altă critică se referă la respingerea excepţiei inadmisibilităţii, soluţia primei instanţe sub acest aspect fiind dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Instanţa de fond, prin hotărârea pronunţată, a reţinut, în mod eronat, faptul că:

"excepţia inadmisibilităţii acţiunii este nefondată întrucât promovarea acţiunii s-a datorat refuzului acesteia de a proceda la aplicarea dispoziţiilor lezate referitoare la asimilarea, sub aspectul salarizării, a funcţiilor din cadrul A.N.S.V.S.A. cu cele corespunzătoare din MADR/APIA, fiind incidente în cauză dispoziţiile art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004."

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, în speţă nu este vorba de un refuz al autorităţilor publice deoarece, A.N.S.V.S.A. a răspuns solicitării ce i-a fost adresată de Federaţia Sindicală a Veteranilor din România (adresa nr. x/21.01.2016), aşa cum rezultă din adresa A.N.S.V.S.A. nr. x/02.03.2016.

Împrejurarea că intimaţii-reclamanţi sunt nemulţumiţi de răspunsul primit nu constituie un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie fiind constantă în sensul că:

"faptul că răspunsul autorităţii publice nu îl satisface pe petiţionar, deşi prin acesta s-a răspuns detaliat tuturor aspectelor cuprinse în memoriul înaintat, nu constituie refuz nejustificat de soluţionare a cererii, întrucât stabilirea conţinutului răspunsului constituie in toate cazurile o prerogativă a autorităţii publice, care se exercită însă cu respectarea dispoziţiilor legale." (Decizia I.C.C.J., secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 4834/1 1.10.2005).

Menţionează recurenta că, din modul de formulare al acţiunii, se poate observa că intimaţii-reclamanţi au solicitat instanţei obligarea pârâtei A.N.S.V.S.A. "să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015 prin emiterea/.../unor acte de asimilare."

Aşadar, solicitarea intimaţilor-reclamanţi este în sensul ca această completare a Ordinului nr. 1016/2015 emis de Preşedintele A.N.S.V.S.A. să se facă prin emiterea unor acte administrative de asimilare, adică prin decizii de asimilare, acte administrative individuale care pot fi emise numai de către pârâta D.S.V.S.A. Tulcea.

Astfel, solicitarea intimaţilor-reclamanţi este inadmisibilă raportat la dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi (2) art. 8 alin. (1) şi (l2) şi 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi la cele ale art. 60 - 62 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată.

Obiectul unei acţiuni în contencios administrativ este cel reglementat de art. 8 din Legea nr. 554/2004 şi constă în: anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate şi reparaţii pentru daune morale.

Prin urmare, solicitarea intimaţilor-reclamanţi, de completare a unui act administrativ emis de o autoritate publică centrală prin emiterea unor decizii de asimilare nu poate constitui obiect al unei acţiuni în contencios administrativ, întrucât o astfel de posibilitate nu se regăseşte printre cazurile limitativ prevăzute de art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Cererea reclamanţilor este inadmisibilă şi prin raportare la maniera în care aceştia solicită să se efectueze completarea, respectiv prin emiterea unor acte administrative cu caracter individual de către instituţiile din subordine (decizii de asimilare).

Mai arată recurenta-pârâtă că reclamanţii nu contestă şi nu aduc nicio critică Ordinului Preşedintelui ANSVSA nr. 1016/23.12.2015 şi nici drepturilor salariale stabilite, începând cu data de 01.12.2015, prin actele administrative individuale emise de DSVSA Tulcea, prin care cuantumul brut al salariilor de bază brut a fost majorat cu 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, decizii necontestate de reclamanţi, astfel că soluţia primei instanţe este dată cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti.

Pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă invocă motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arătând că aprecierile instanţei de fond sunt neîntemeiate, deoarece, începând cu data de 01.12.2015, funcţiile şi salariile personalului din cadrul structurilor subordonate instituţiei au fost asimilate cu funcţiile şi salariile din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), potrivit dispoziţiilor art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015 privind aprobarea O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.

Aceste dispoziţii legale susţin asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului ANSVSA, instituţiilor centrale şi structurilor subordonate judeţene, în mod corespunzător încadrării acestor structuri, cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Ministerului agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi, după caz, din cadrul APIA pentru unităţile subordonate.

Totodată, se prevede că stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale se face prin ordin al preşedintelui autorităţii naţionale sanitar-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor, corespunzător specificului funcţiilor ANSVSA, având ca referinţă dispoziţiile ordinelor MADR, de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi (81), cu respectarea normelor legale în vigoare.

La asimilarea funcţiilor trebuie să se ţină seama de nivelul studiilor şi ierarhizarea funcţiilor din cele două instituţii ale căror salarii se asimilează.

Recurenta-pârâtă ANSVSA a procedat la asimilarea cu funcţiile şi salariile din cadrul APIA, prin emiterea Ordinului nr. 1016/2015, ţinându-se seama de nivelul studiilor şi vechimea în specialitate a acestora.

Asimilarea funcţiilor contractuale s-a realizat, în conformitate cu Legea nr. 293/2015, în mod corespunzător, ţinând cont de specificul sistemului sanitar veterinar si pentru siguranţa alimentelor şi cu respectarea condiţiilor minime de vechime în specialitatea studiilor necesare exercitării funcţiei contractuale, fiind asimilate numai funcţiile regăsite în Anexa nr. 1, Capitolul II. Litera K "Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, s-a dat posibilitatea asimilării numai funcţiilor contractuale specifice activităţii sanitar veterinare si pentru siguranţa alimentelor, exceptând funcţiile contractuale comune.

Ulterior, DSVSA Tulcea a emis acte administrative individuale privind stabilirea nivelului concret al drepturilor salariale pentru personalul din cadrul acesteia, cărora le-a fost majorat salariul de bază brut lunar începând cu data de 01.12.2015 şi intimaţii-reclamanţi nu au contestat drepturile salariale stabilite de către pârâta DSVSA Tulcea.

Asimilarea se face numai din punct de vedere al salariilor, nu şi al funcţiilor iar la asimilare se ţine cont de nivelul studiilor şi de ierarhia funcţiilor din cele două instituţii ale căror salarii se asimilează.

Aşadar, pentru funcţiile contractuale comune (exemplu: muncitor calificat, paznic, dactilografi îngrijitor, şofer), Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare, nu reglementează vreun nivel de studii pentru funcţiile contractuale comune mai sus menţionate, în timp ce pentru funcţiile cuprinse în anexele la Ordinul comun nr. 103/417/399/30/RP/398/370/238/2014 şi Ordinul ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale nr. 1980/29.12.2014. legea prevede, pentru ocupare, studii superioare de lungă durată, studii superioare de scurtă durată şi, respectiv, studii medii.

Subliniază faptul că, funcţia de muncitor (Anexa nr. 1, Cap. II lit. D) - Alte funcţii comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010) pentru a cărei ocupare legea nu prevede vreun nivel de studii nu este corespondentă cu funcţiile contractuale specifice sistemului sanitar veterinar şi pentru siguranţa alimentelor cu funcţii publice (cu titlu de exemplu: medic veterinar, inginer, subinginer, asistent veterinar, laborant, tehnician etc.), întrucât pentru aceste funcţii legea prevede un nivel al studiilor necesar ocupării acestor funcţii, respectiv studii superioare (studii universitare de licenţă absolvite cu diplomă, respectiv studii superioare de lungă durată, absolvite cu diplomă de licenţă sau echivalentă), studii superioare de scurtă durată (absolvite cu diplomă), studii medii (studii liceale, respectiv studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat), conform Anexei nr. 1, Cap. II lit. K) - Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor din Legea nr. 284/2010.

Or, intimaţii-reclamanţi au fost încadraţi în cadrul D.S.V.S.A. Tulcea pe funcţii contractuale de muncitori calificaţi potrivit Anexei nr. 1, Cap. II lit. D) - Alte funcţii comune din sectorul bugetar din Legea nr. 284/2010. cu modificările şi completările ulterioare.

Intimaţii-reclamanţi nu precizează în cerere cu ce funcţii solicită să se facă asimilarea, astfel că, şi din acest punct de vedere soluţia primei instanţe este criticabilă.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-pârâtă Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea a depus întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului, iar intimatul-reclamant Sindicatul Liber al personalului Sanitar Veterinar Tulcea în numele membrilor săi a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât, prin prisma dispoziţiilor incidente, precum şi a apărărilor invocate de către intimaţii-reclamanţi prin întâmpinare, Înalta Curte va admite recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Intimaţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat obligarea pârâtei ANSVSA să completeze Ordinul nr. 1016/23.12.2015, prin emiterea în temeiul art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014, a unor acte de asimilare, cu începere de la 01.12.2015, a funcţiilor şi salariilor personalului contractual reprezentat de muncitorii din cadrul DSVSA Tulcea, cu funcţiile şi nivelul de salarizare stabilite, potrivit dispoziţiilor ordinelor ministrului agriculturii şi dezvoltării rurale de aplicare a alin. (8) şi (81), în cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, obligarea pârâtei DSVSA Tulcea, ca pentru perioada cuprinsă între 01.12.2015 şi data punerii în aplicare a noilor grile de salarizare stabilite prin asimilare, să plătească salariaţilor reprezentaţi în cauza, diferenţa dintre drepturile asimilate, cuvenite potrivit art. 82 din O.U.G. nr. 83/2014 şi drepturile efectiv plătite.

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii, a obligat pârâta ANSVSA să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcţiilor şi salariilor pentru muncitorii calificaţi din cadrul DSVSA Tulcea, cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, conform art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 şi a obligat pârâta DSVSA Tulcea la plata către reclamanţi a eventualelor diferenţe salariale dintre drepturile rezultate din asimilare şi cele încasate pe perioada 01.12.2015 la zi.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor de recurs.

Critica privind respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANSVSA, ce poate fi încadrată la pct. 5 al art. 488 alin. (1) Cod procedură, civilă este nefondată având în vedere că, recurenta-pârâtă susţine că cererea de completare a Ordinului nr. 1016/23.12.2015 al ANSVSA poate fi realizată numai de către direcţiile sanitare-veterinare şi pentru siguranţa alimentelor judeţene, respectiv a mun. Bucureşti, prin emiterea unor decizii în acest sens.

Acţiunea introductivă nu priveşte plata unor drepturi de natură salarială ce ar intra în sarcina instituţiilor aflate în subordinea A.N.S.V.S.A., ci obligarea autorităţii centrale la emiterea unui ordin, în completarea primului ordin emis, nr. 1016/23.12.2015.

Înalta Curte observă că Ordinul nr. 1016/23.12.2016 a fost emis în temeiul art. I pct. 2 şi pct. 4 din Legea nr. 293/2015, Legea nr. 284/2010, O.U.G. nr. 83/2014, care obligă A.N.S.V.S.A. să emită un ordin prin care să dispună asimilarea funcţiilor şi salariului (unde este cazul) personalului din structura centrală şi structurile judeţene subordonate, cu funcţiile şi salariile personalului Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Recurenta-pârâtă a emis în acest scop Ordinul nr. 1016/23.12.2016, însă reclamanţii pretind că nu a fost îndeplinită obligaţia şi în privinţa acestora.

În ipoteza recunoaşterii dreptului reclamanţilor de a le fi asimilate funcţia şi salariul cu cele ale personalului APIA, aşa cum a procedat prima instanţă, autoritatea publică care are competenţa să emită un nou ordin care să cuprindă şi funcţiile reclamanţilor este pârâta A.N.S.V.S.A.

Deciziile despre care vorbeşte recurenta-pârâtă şi care sunt de competenţa direcţiilor judeţene/mun. Bucureşti sunt acte administrative unilaterale individuale ce nu pot fi emise în absenţa unui act administrativ unilateral normativ, similar Ordinului nr. 1016/23.12.2015.

În concluzie, în speţă sunt pe deplin respectate prevederile art. 36 C. proc. civ., existând identitate între persoana pârâtului şi persoana care este ţinută să aducă la îndeplinire obligaţia stabilită prin raportul juridic dedus judecăţii.

Înalta Curte va respinge ca nefondat şi motivul de nelegalitate întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., constatând că nu au fost încălcate atribuţiile puterii judecătoreşti când a analizat cauza prin prisma dispoziţiilor art. 1, art. 8 şi art. 18 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată şi art. 60-62 din Legea nr. 24/2000.

Art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevede că orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Potrivit dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate, reparaţii pentru daune morale dar şi dacă se consideră vătămată prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a unei cereri, precum şi pentru refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.

În aceste cazuri, soluţiile pe care le poate da instanţa de contencios administrativ sunt, conform art. 18 din Legea nr. 554/2004, anularea, în tot sau în parte a actului administrativ, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ, eliberarea unui alt înscris sau efectuarea unei anumite operaţiuni administrative; acordarea de daune materiale/morale, după caz.

În cuprinsul cererii de recurs, recurenta-pârâtă A.N.S.V.S.A. citează trunchiat dispoziţiile legale sus-menţionate, omiţând să indice şi să analizeze situaţia în care persoana vătămată se plânge pentru refuzul nejustificat de soluţionare a cererii sale (în speţă de a-i fi asimilată funcţia şi salariul cu cele din cadrul APIA), când, instanţa de contencios administrativ are posibilitatea dată de dispoziţiile art. 18 din Legea nr. 554/2004, să oblige autoritatea pârâtă să emită un act administrativ prin care să îi fie recunoscut dreptul pretins.

Instanţa de fond a identificat corect cererea reclamanţilor şi ipoteza permisă de Legea nr. 554/2004, dispunând obligarea pârâtei ANSVSA să emită un ordin prin care să asimileze funcţiile şi salariile reclamanţilor cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul APIA, potrivit art. 1 alin. (82) din O.G. nr. 83/2014, ordin care, în mod evident, va fi dat în completarea Ordinului nr. 1016/23.12.2015 care a omis în cuprinsul său situaţia reclamanţilor.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, Înalta Curte constată că acest act priveşte normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative importante şi incidente fiind dispoziţiile art. 4 alin. (3), conform cărora "actele normative date în executarea legilor, ordonanţelor sau a hotărârilor Guvernului se emit în limitele şi potrivit normelor care le ordonă".

Recurenta-pârâtă nu a dezvoltat argumente legate de încălcarea dispoziţiile art. 60-62 din Legea nr. 24/2000, în schimb, art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000 reprezintă consacrarea principiului ierarhiei şi forţei juridice a actelor normative.

Ordinul nr. 1016/23.12.2016 fiind act administrativ unilateral cu caracter normativ emis în vederea organizării legii, autoritatea competentă are obligaţia să respecte forţa juridică superioară a legii în temeiul căruia a fost emis.

În speţă, prin Ordinul nr. 1016/2015, emitentul actului avea obligaţia să identifice toate funcţiile şi nivelul de salarizare ce pot fi asimilate cu cele existente în cadrul APIA.

În caz contrar, persoanele care se consideră vătămate în drepturile acestora, prin neincluderea funcţiei lor în cuprinsul Ordinului nr. 1016/2015, în vederea asimilării, pot, în temeiul dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, modificată şi completată, să acţioneze autoritatea publică competentă în instanţa de contencios administrativ pentru a-i fi recunoscut dreptul şi a fi obligată autoritatea să emită un act administrativ în acest sens.

Pe fondul pricinii, s-au invocat motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 1 alin. (8) şi alin. (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Instanţa de fond, admiţând acţiunea reclamanţilor, a indicat şi analizat disp. art. 1 alin. (7) - (82) din O.U.G. nr. 83/2014, considerând că art. 1 alin. (82) din O.U.G. nr. 83/2014 nu face nicio distincţie între funcţia publică şi funcţia contractuală şi nici în cadrul funcţiilor contractuale, astfel că, asimilarea trebuie să privească atât funcţiile contractuale specifice, cât şi funcţiile contractuale comune.

Înalta Curte constată că sentinţa atacată a fost pronunţată, sub acest aspect, cu aplicarea greşită a normelor de drept material incidente.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. I pct. 2 din Legea nr. 293/2015, asimilarea funcţiilor şi salariilor personalului instituţiei centrale şi structurilor subordonate judeţene/mun. Bucureşti se realizează în acord cu funcţiile şi nivelul de salarizare din cadrul APIA, în funcţie de specificul funcţiilor ANSVSA.

Această asimilare are ca punct de reper dispoziţiile ordinelor MADR de aplicare a prevederilor art. 1 alin. (8) şi (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Asimilarea are în vedere funcţiile şi nivelul de salarizare, astfel că, în mod firesc şi legal s-a procedat la compararea nivelului studiilor şi a vechimii în specialitate, între personalul ANSVSA/direcţii subordonate şi APIA/MADR.

Asimilarea se face ţinând seama şi de specificul sistemului sanitar veterinar pentru siguranţa alimentelor, iar funcţiile contractuale comune în discuţie nu se regăsesc în anexele ordinelor de referinţă emise de MADR/APIA.

Pentru funcţiile cuprinse în anexele ordinelor emise de MADR/APIA este prevăzut un anumit nivel de studii necesar ocupării funcţiei, în timp ce pentru funcţiile ocupate de reclamanţi nu se cer asemenea studii.

De altfel, funcţiile contractuale comune nu fac parte şi nu se regăsesc în Anexa nr. 1, Cap. II, lit. k) - "Administraţia publică sanitar-veterinară şi pentru siguranţa alimentelor" din Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.

Raţiunea adoptării dispoziţiilor legale analizate a fost aceea de înlăturare a diferenţelor salariale în cadrul autorităţilor ce funcţionează în coordonarea/subordinea MADR, cu atribuţii specifice domeniului de activitate, ţinând seama că la nivelul APIA a intervenit o modificare salarială prin raportare la funcţiile Ministerului Fondurilor Europene, în baza art. 1 alin. (8) şi (81) din O.U.G. nr. 83/2014.

Reclamanţii se găsesc într-o situaţie diferită, datorită faptului că nu ocupă o funcţie specifică, iar aceasta nu determină crearea unei situaţii discriminatorii.

Pentru personalul contractual prevăzut în Anexa I - Familia ocupaţională de funcţii bugetare, "Administraţie", Legea nr. 293/2015 a prevăzut o majorare de 10% faţă de nivelul acordat pentru luna noiembrie 2015, reclamanţii încadrându-se în această prevedere legală, iar DSVSA Tulcea a procedat la încadrarea intimaţilor-reclamanţi pe funcţiile contractuale de muncitori calificaţi potrivit Anexei nr. 1 cap. II lit. D) din Legea nr. 284/2010, cu modificările şi completările ulterioare.

Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, Înalta Curte va admite recursul pârâtei ANSVSA, va casa în parte sentinţa atacată, şi, în rejudecare, va respinge acţiunea, în tot, ca neîntemeiată. Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor împotriva sentinţei nr. 104/CA din 03 mai 2017 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii B., C., A., D., toţi prin Sindicatul Liber al Personalului Sanitar Veterinar Tulcea, în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Tulcea, ca neîntemeiată.

Menţine dispoziţiile sentinţei cu privire la soluţionarea excepţiilor invocate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.