Taxpayer's appeal over suspended tax challenge fails as criminal referral justified suspension

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2017 la data de 07.03.2017, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea:

a) anularea Deciziei nr. 198/12.08.2016 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor în soluţionarea procedurii prealabile şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei;

b) în temeiul disp. art. 281 alin. (7) din Legea 207/2015, să se constate că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, urmând ca instanţa să se pronunţe şi asupra fondului raportului juridic fiscal.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2936 din data de 13.07.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, ca neîntemeiată.

A respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administare Fiscală - Direcţia Generala de Solutionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generala Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2936 din data de 13.07.2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 7 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că Decizia de suspendare a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii, iar măsura suspendării soluţionării contestaţiei nu se impune a fi luată în prezenta cauză, având în vedere că textul de lege invocat în temeiul căruia s-a dispus suspendarea, (art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea 507/2015) nu este incident.

l. Un prim motiv de vădită nelegalitate a sentinţei nr. 2936/13.07.2017, constă în aplicarea greşită şi neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 507/2015 în prezenta cauză pentru a se dispune suspendarea procedurii de soluţionare a contestaţiei pe cale administrativă.

Instanţa de fond, în mod greşit a reţinut că măsura suspendării dispusă prin Decizia nr. 198 din 12.08.2016 este "justificată", neexistand nici un motiv pertinent pentru care s-ar putea dispune anularea acesteia.

Soluţia pronunţată de instanţa de fond pe această motivare/considerente este vădit nelegală, netemeinică şi în contradicţie cu textul de lege în temeiul căruia s-a dispus măsura suspendării contestaţiei în raport de probele existente la dosar dar şi de apărările şi argumentele intimatei.

Prin urmare, nu sunt incidente în speţă dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 507/2015 atât timp cât prin adresa nr. x/2011 emisă de DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova s-a solicitat organelor de inspecţie fiscală din cadrul DGRFP-Craiova să efectueze o inspecţie fiscală de reverificare asupra reclamantei, dosarul penal aflându-se pe rolul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova la data începerii inspecţiei fiscale la societatea reclamantă.

In cauză nu este îndeplinită atât condiţia ca organul fiscal să fi formulat o sesizare penală cât şi aceea ca infracţiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Indiciile săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urma să fie dată în procedura administrativă, nu au fost sesizate de organul de control, aşa cum stipulează clar textul legal precizat.

Această concluzie este întărită şi de Adresele din data de 06.05.2016 şi respectiv 09.05.2016 ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie -DIICOT, prin care se solicită actele de control în completarea cercetărilor penale.

Faţă de cele menţionate soluţia instanţei de fond că organul fiscal competent cu soluţionarea contestaţiei administrative nu a aplicat greşit dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) C. proc. civ..fisc. "neexistand nici un motiv pertinent pentru care s-ar putea dispune anularea deciziei nr. 198/12.08.2016";, este netemeinica şi nelegală în raport de textul de lege menţionat şi de probatoriul administrat.

În prezenta cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 Codul de procedură fiscală, având în vedere cerinţele prevăzute de textul de lege deoarece nu organele fiscale au sesizat organul de cercetare penală, controlul fiind efectuat ca urmare a solicitării organului de cercetare penală prin adresa din 24.09.2013 a DIICOT-Serviciul Teritorial Craiova.

Astfel, este evident că anterior efectuării controlului s-au efectuat cercetări penale, în cadrul acestor cercetări solicitându-se pârâtei să verifice modul de constituire şi virare a obligaţiilor fiscale la bugetul general consolidat, neputându-se reţine că organul de control, care a întocmit Raportul de inspecţie fiscală şi Decizia de impunere, a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni.

Sesizarea organului de urmărire penală este făcută de organul care a efectuat activitatea de control, ori în prezenta cauză, controlul s-a efectuat la solicitarea organului de cercetare penală (deşi contrar interdicţiei impusă de disp. art. 94 alin. (5) din O.G. nr. 92/2003), iar o altă sesizare a organului penal de către organul fiscal este un nonsens.

În consecinţă, solicită să se constate că Decizia de suspendare a soluţionării pe fond a contestaţiei Decizia nr. 198/12.08.2016 a fost dată cu aplicarea şi interpretarea greşită a legii având în vedere că textul de lege invocat, raportat la situaţia de fapt, nu este incident în prezenta cauză fiind aplicabil motivul de recurs prevăzut de disp.art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că, instanta de fond a nesocotit şi posibilitatea facultativă pe care o are organul fiscal de a suspenda soluţionarea contestaţiei având în vedere ca faţă de societatea S.C. A. nu există indicii temeinice privind fapte de natură penală deoarece pentru aceeaşi perioada fiscală supusă reverificării instanţele de contencios administrativ şi fiscal s-au pronunţat definitiv în ceea ce priveşte: realitatea şi legalitatea tranzacţiilor, de la primul beneficiar până la beneficiarul final, dreptul de deducere al TVA, cât şi în ceea ce priveşte măsura reverificarii, neexistand clemente noi, suplimentare de la momentul cfectuării primului control fiscal care să justifice revcrificarea.

Este evident că faţă de S.C. A. S.R.L., nu există indicii de săvârşire a unei fapte de natură penală, care să motiveze măsura suspendării soluţionării contestaţiei, instanţele reţinând în considerentele hotărârilor pronunţate cu putere de lucru judecat şi în ceea ce priveşte S.C. A. S.R.L. faptul că:

"Tranzacţiile au fost efectuate, existând facturi de achiziţii de aliaje de aluminiu, precum şi de deşeuri de aluminiu. Au fost întocmite note de intrare recepţie, scrisori de transport, intervenienţii ataşând astfel de documente la dosar" (SC A. S.R.L., S.C. B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. SRL).

"Formularea de sesizări penale de către Garda Financiară, secţiile Dolj şi Bucureşti pentru furnizori S.C. B. S.R.L., S.C. A. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, nu poate conduce la concluzia că operaţiunile economice nu au fost efectuate în realitate, în condiţiile în care, societăţile menţionate mai sus au înregistrat operaţiile în contabilitate, au achitat obligaţiile fiscale şi furnizorii, de cele mai multe ori plata fiind efectuată prin operaţiuni bancare" (Sentinţa nr. 2546/20.11.2012 şi sentinţa nr. 86 din 04.02.2015). În cuprinsul acestor hotărâri s-a statuat: Camera de Conturi deşi a făcut aprecieri asupra realităţii şi legalităţii operaţiunilor nu a făcut nicio referire la faptul că societăţile comerciale din judeţul Olt au înregistrat venituri impozabile, venituri rezultate din vânzarea lingourilor şi atunci pe cale de consecinţă trebuiau să aibă în vedere faptul că aceste venituri s-au realizat numai prin efectuarea de cheltuieli.

Ill. Un alt motiv de evidentă nelegalitate a suspendării soluţionării pe fond a contestaţiei ce se încadrează în motivul de recurs prevăzut de disp.art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., este nerespectarea hotărârilor judecătoreşti definitive cu efect pozitiv al puterii de lucru judecat, principiu securităţii şi certitudinii juridice şi principiul aplicării unitare a legii fiscale, având în vedere şi disp. art. 6 alin. (1) din Legea nr. 207/2015, precum şi disp. privind hotărârile judecătoreşti definitive şi irevocabile:

- Sentinţa nr. 2546/20.11.2012 pronunţată de Tribunalului Olt, în dosar nr. x/2012, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2794/19.03.2013 a Curţii de Apel Craiova;

- Sentinţa nr. 86/04.02.2015 pronunţată de Tribunalului Olt, în dosar nr. x/2013, rămasă definitivă şi irevocabilă prin Decizia nr. 2210/15.06.2015 a Curţii de Apel Craiova.

Analizând legalitatea şi realitatea tranzacţiilor comerciale ale S.C. A. S.R.L. cu firmele la care se face referire în actele contestate şi al căror comportament fiscal se impută recurentei-reclamante cu titlu de culpă fără a exista un temei de drept şi, mai mult, contrar dispoziţiilor legale în materie, instanţele de judecată au statuat prin hotărâri judecătoreşti definitive în ceea ce priveşte realitatea şi legalitatea operaţiunilor economice desfăşurate pentru perioada supusă controlului.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatele-reclamante au solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei atacate.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 16 octombrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând cererea de recurs formulată de recurentul-pârât, prin prisma dispoziţiilor incidente, precum şi a apărărilor invocate de către intimatele-reclamante prin întâmpinare, Înalta Curte va respinge recursul, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat, în principal, anularea Deciziei nr. 198/12.08.2016 emisă de ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestestaţiei şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulate împotriva împotriva Raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.04.2016 şi Deciziei de impunere nr. x/26.04.2016, întocmite de organele de inspecţie fiscală din cadrul Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea, Activitatea de Inspecţie Fiscală.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând pe de o parte, că măsura suspendării soluţionării contestaţiei este justificată, astfel cum se arată în motivarea Deciziei nr. 198/12.08.2016, iar, pe de altă parte, că recurneta-reclamantă nu a dovedit nelegalitatea ori netemeinicia acestei măsuri, învederând în principal motive ce ţin de fondul problemelor de drept ridicate împotriva obligaţiilor fiscale suplimentare stabilite în sarcina sa prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/26.04.2016, emisă în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/26.04.2016.

Un primul motiv de recurs constă în aplicarea greşită a legii şi neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 277 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din Legea nr. 507/2015, deoarece condiţiile impuse de acest text de lege nu sunt îndeplinite, respect condiţia ca organul fiscal să fi formulat o sesizare penală cât şi aceea ca infracţiunile pentru care s-a formulat sesizarea penală să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că această critică nu este întemeiată şi va fi respinsă.

Potrivit prevederilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

- alin. (1) lit. a) "organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare şi a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă".

- alin. (3) "procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea sau, după caz, la expirarea termenului stabilit de organul de soluţionare competent potrivit alin. (2), indiferent dacă motivul care a determinat suspendarea a încetat ori nu".

Cu privire la prima condiţie (organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni în legătură cu mijloacele de probă privind stabilirea bazei de impozitare), chiar dacă la data de 22.10.2011 lucrătorii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova - Serviciul de Combatere a Finanţării Terorismului şi Spălării Banilor s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că pe raza judeţelor Dolj şi Olt s-a constituit un grup infracţional organizat specializat în infracţiuni de natură economică, în special rambursări şi compensări ilegale de TVA, în mod corect a reţinut prima instanţă că această condiţie este îndeplinită având în vedere că, ulterior, prin adresa nr. x/16.04.2014 AJFP Vâlcea a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova, cu privire la fapte care pot întruni elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi sancţionate de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.

În cuprinsul Deciziei nr. 198/12.08.2016 s-a menţionat faptul că recurenta-reclamantă a înregistrat achiziţii de lingouri de aluminiu şi aliaj aluminiu de la un număr de 8 furnizori, care, la rândul lor, au efectuat achiziţii de lingouri de aluminiu şi aliaj aluminiu de la diverşi furnizori. Aceşti furnizori fie nu au recunoscut tranzacţiile, nu au declarat livrări, nu funcţionau la sediu declarat, aveau activitatea suspendată, nu erau plătitori de TVA fiind încadraţi în categoria societăţilor de tip "fantomă" şi nu au prezentat documente prin care să justifice transportul mărfurilor (CMR, foi de parcurs), fie nu deţin spaţii de depozitare şi nici autorizaţii specifice pentru desfăşurarea obiectului de activitate.

Îndeplinirea acestei condiţii este confirmată şi de adresele emise de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova nr. 269/D/P/2011 din data de 29.01.2015 din care rezultă că "în dosarul nr. x/2011 al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism - Serviciul Teritorial Craiova s-a dispus începerea urmăririi penale cu privire la infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat, prevăzut de art. 367 alin. (1) din C. pen., cu aplicarea dispoziţiilor art. 5 din C. pen. şi infracţiunile prevăzute de art. 8 alin. (1) şi art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005".

Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte constată că prima condiţei prevăzută de art. 277 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală este îndeplinită.

Cu privire la cea de-a doua condiţie (constatarea infracţiunii să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă), Înalta Curte constată că, prin Ordonanţa din 26.04.2018 emisă în dosarul nr. x/2011 Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - DIICOT - Serviciul Teritorial Craiova a dispus, în temeiul art. 305 alin. (3) din C. proc. pen., efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de un grup de firme cu care recurenta-reclamantă a dezvoltat relaţii comerciale.

Sub acest aspect, Înalta Curte, pe de o parte, observă că în perioada martie 2010 - septembrie 2011, recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. s-a aprovizionat cu bunuri (lingouri aluminiu şi aliajele aluminiu) de la societăţile comerciale care fac parte dintr-un circuit comercial şi financiar fraudulos şi anume: S.C. D. S.R.L., S.C. H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. B. S.R.L.. Aceste bunuri figurează ca provenind de la societăţi de tip fantomă, declarate inactive, neplătitoare de TVA sau care nu recunosc tranzacţiile, prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor facturi fiscale care nu reflectă operaţiuni reale şi care simulau vânzarea-cumpărarea de lingouri metalice din aluminiu, având ca scop final compensări şi rambursări de TVA, aşa cum rezultă din documentele puse la dispoziţia echipei de inspecţie fiscală de către DIICOT- Serviciul Teritorial Craiova.

Pe de altă parte, din cuprinsul Ordonanţei din 26.04.2018 emisă în dosarul nr. x/2011 rezultă că la S.C. B. S.R.L. au fost înregistraţi contabil ca şi furnizori economici: S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. S.R.L., S.C. O. S.R.L., S.C. P. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. R. S.R.L., S.C. S. S.R.L., S.C. T. S.R.L., S.C. U. S.R.L., S.C. V. S.R.L., S.C. W. S.R.L., S.C. X. S.R.L., S.C. Y. S.R.L., S.C. Z. S.R.L., S.C. AA. S.R.L., S.C. BB. S.R.L., S.C. CC. S.R.L., S.C. DD. S.R.L., S.C. EE. S.R.L., S.C. FF. S.R.L., S.C. GG. S.R.L., S.C. HH. S.R.L., S.C. II. S.R.L., S.C. JJ. S.R.L., S.C. KK. S.R.L., S.C. LL. S.R.L., S.C. MM. S.R.L., S.C. NN. S.R.L., S.C. OO. S.R.L., S.C. PP. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L. şi că, în baza facturilor emise de către aceştia, societatea a dedus în mod necuvenit TVA aferent unor achiziţii fictive de lingoruri din aluminiu şi a înregistrat cheltuieli nereale care au afectat impozitul pe profit datorat, furnizori care au acţionat ca şi complici prin intermediul persoanelor care i-au controlat.

La S.C. C. S.R.L. s-au înregistrat în evidenţa contabilă facturi nereale de achiziţii de lingouri din aluminiu şi aliaje din aluminiu de la societăţi comerciale care i-au vândut în realitate deşeuri metalice în scopul de a o ajuta să înregistreze facturi fictive de achiziţie în scopul diminuării bazei impozabile şi a TVA şi impozit pe profit de plată, provenind de la următoarele societăţi: S.C. RR. S.R.L., S.C. PP. S.R.L., S.C. Q. S.R.L., S.C. SS. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. QQ. S.R.L., S.C. LL. S.R.L., S.C. TT. S.R.L., S.C. NN. S.R.L., S.C. MM. S.R.L., S.C. UU. S.R.L..

Aşa fiind, în mod corect a reţinut prima instanţă că, societăţile S.C. B. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. figurează ca furnizori pentru S.C. A. S.R.L., iar acestea au ca furnizori societăţi cu privire la care există facturi de livrare, însă nu recunosc tranzacţiile deoarece: activitatea desfăşurată de aceştia este total diferită faţă de datele înscrise în facturi, erau inactivi, erau radiate, aveau activitatea suspendată, erau încadrate în categoria firme "fantomă".

Având în vedere că, facturile emise de societăţile furnizoare nu îndeplinesc calitatea de documente justificative prin care să se facă dovada efectuării operaţiunii sau intrării în gestiune a bunurilor înscrise pe aceste documente, în mod corect a reţinut prima instanţă că operaţiunile de cumpărare şi provenienţa bunurilor înscrise în facturile de cumpărare înregistrate de S.C. A. S.R.L. sunt puse sub semnul suspiciunii.

În raport aceste aspecte, rezultă că reprezentanţii legali ai S.C. A. S.R.L. poartă răspunderea pentru faptele şi actele de comerţ înregistrate în evidenţa contabilă şi în evidenţa fiscală deoarece, au ştiut sau ar fi putut să ştie că operaţiunile înscrise în facturi nu sunt reale, că participă la o tranzacţie care are legătură cu evaziunea fiscală, aspecte rezultate şi din facturile întocmite de către una şi aceeaşi persoană, respectiv VV. - administrator pentru o perioadă de timp la S.C. C. S.R.L. Slatina şi angajată a S.C. B. S.R.L..

În acest context, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante în sensul că sesizarea penală nu ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă şi pe cale de consecinţă, va fi respinsă.

Înalta Curte va respinge şi motivul doi al cererii de recurs, prin care recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. arată că nu ar exista indicii de săvârşire a unei fapte de natură penală, având în vedere că facturile de achiziţii de aliaje de aluminiu, precum şi deşeuri de alunimiu au atestat tranzacţii efectuate cu societăţi comerciale care fac parte dintr-un circuit comercial şi financiar fraudulos (SC B. S.R.L., S.C. C. S.R.L., S.C. D. S.R.L., S.C. E. S.R.L., S.C. F. S.R.L., S.C. G. SRL).

Într-adevăr, în considerentele sentinţelor civile nr. 2546/20.11.2012 şi nr. 86 din 04.02.2015, pronunţate de Tribunalul Dolj, judecătorul a reţinut că "Formularea de sesizări penale de către Garda Financiară, secţiile Dolj şi Bucureşti pentru furnizori S.C. B. S.R.L., S.C. A. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L., cu privire la săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală, nu poate conduce la concluzia că operaţiunile economice nu au fost efectuate în realitate, în condiţiile în care, societăţile menţionate mai sus au înregistrat operaţiile în contabilitate, au achitat obligaţiile fiscale şi furnizorii, de cele mai multe ori plata fiind efectuată prin operaţiuni bancare", însă ulterior pronunţării acestor sentinţe prin rezoluţia nr. 269/D/P/2011 din 07.01.2013 şi Ordonanţa nr. 269/D/P/2011 din 26.04.2018 c-a reţinut că "există indicii că în perioada 2007-2011, în mod repetat şi în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, S.C. B. S.R.L. Slatina şi S.C. C. S.R.L. Slatina, prin administratorul WW. s-au sustras de la plata TVA şi impozit pe profit, prin înregistrarea în evidenţele contabile a unor facturi care nu au la bază operaţiuni reale şi care simulau vânzarea-cumpărarea de lingouri metalice din aluminiu".

Având în vedere că tranzacţiile S.C. A. S.R.L. au fost efectuate cu societăţi comerciale care fac parte dintr-un circuit comercial şi financiar fraudulos, în mod corect s-a solicitat verificarea provenienţei materiilor prime secundare, precum şi realitatea tranzacţiilor de la primul furnizor până la beneficiarul final.

În ceea ce priveşte motivul trei al cererii de recurs prin care se arată că instanţele de judecată au statuat prin hotărâri judecătoreşti definitive realitatea şi legalitatea operaţiunilor economice desfăşurate pentru perioada supusă controlului, Înalta Curte îl constată, de asemenea, nefondat şi îl va respinge.

Potrivit art. 28 alin. (1) Cod proceedură penală:

"hotărârea definitivă a instanţei penale are autoritate de lucru judecat în faţa instanţei civile care judecă acţiunea civilă, cu privire la existenţa faptei şi a persoanei care a săvârşit-o. Instanţa civilă nu este legată de hotărârea definitivă de achitare sau de încetare a procesului penal în ceea ce priveşte existenţa prejudiciului ori a vinovăţiei autorului faptei ilicite". Alin. 2 prevede "hotărârea definitivă a instanţei civile prin care a fost soluţionată acţiunea civilă nu are autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la existenţa faptei penale, a persoanei care a săvârşit-o şi a vinovăţiei acesteia".

Din cuprinsul acestor dispoziţii legale rezultă cu claritate faptul că hotărârile judecătoreşti definitive, pronunţate de instanţe civile, prin care se atestă "realitatea şi legalitatea operaţiunilor economice desfăşurate" în perioada supusă controlului nu au autoritate de lucru judecat în faţa organelor judiciare penale cu privire la verificarea existenţei unor fapte de natură penală.

De asemenea, referitor la condiţia întrâuririi asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, Înalta Curte constată că organul de soluţionare a contestaţiei are de analizat contestaţia recurentei-reclamante în funcţie de emitentul actelor contestate la data controlului precum şi de rezultatul cercetării penale ce va fi obţinut în dosarul nr. x/2011 şi chiar dacă inspecţia fiscală este abilitată să constate nereguli privind modalitatea de îndeplinire a obligaţiilor fiscale de către contribuabil, odată ce neregula fiscală trece în sfera penală, singurul organ abilitat să efectueze o constatare care să producă efecte juridice este organul judiciar penal, în urma administrării unui probatoriu.

În acest cotext, Înalta Curte apreciază că este întemeiată apărarea intimatei-pârâte, în sensul că se află în imposibilitate obiectivă de a soluţiona contestaţia administrativă formulată de recurenta-reclamantă. În cazul în care, în cadrul procesului penal care se derulează în privinţa furnizorilor recurentei-reclamante pentru fapte de constituire a unui grup, infracţiunea de constituire a unui grup infracţional organizat prevăzută de art. 367 C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., se va stabili că operaţiunile efectuate de aceştia nu au fost reale, aceste constatări pot conduce la concluzii în ceea ce priveşte caracterul real şi efectiv al tranzacţiilor comerciale care au dat naştere la obligaţiile fiscale suplimentare, stabilite prin actele administrativ-fiscale contestate. Trebuie menţionat că natura fictivă a tranzacţiilor efectuate de furnizori poate fi un considerent avut în vedere în stabilirea realităţii achiziţiilor efectuate de reclamantă, respectiv eventualitatea implicării acesteia într-o fraudă fiscală. Aceste constatări nu vizează doar comportamentul fiscal inadecvat al furnizorilor, întrucât lipsa de conţinut economic sau scopul afectat exclusiv obţinerii unor avantaje fiscale în cadul tranzacţiilor efectuate de furnizori lipseşte de conţinut economic inclusiv acele tranzacţii în care a fost implicată recurenta-reclamantă.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că verificările ce trebuie efectuate de organele de cercetare penală sunt în strânsă legătură cu situaţia de fapt, astfel că tratamentul fiscal ce se impune a fi aplicat de organele fiscale, cu consecinţa modalităţii de soluţionare a contestaţiei fiscale promovate împotriva deciziei de impunere, depinde de situaţia de fapt ce urmează a fi stabilită.

Prin urmare, Înalta Curte constată că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, (art. 277 alin. (1) lit. a), alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu dispoziţiile pct. 10.2 din OPANAF nr. 3741/2015 privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea titlului VIII din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală), criticile formulate de recurenta-pârâtă fiind nefondate.

7. Soluţia instanţei de recurs.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., împotriva sentinţei nr. 2936 din 13 iulie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.