AFIR subsidies: Appeal dismissed, upholding denial of young farmer installation support for undivided land acquisition

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la 02.03.2016, reclamanta Întreprindere Individuală A. a solicitat anularea deciziei nr. 33512/09.09.2015 prin care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a soluţionat calea administrativă de atac exercitată împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 03.07.2015.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2770 din data de 27.09.2016 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea privind reclamanta A. Întreprindere Individuală, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2770 din data de 27.09.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Întreprindere Individuală A., fără a invoca vreunul dintre cazurile de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

O primă critică a hotărârii atacate se referă la interpretarea greşită de către prima instanţă a prevederilor Ghidului solicitantului referitoare la condiţia ca exploataţia agricolă să fie o unitate tehnico-economică ce îşi desfăşoară activitatea sub o gestiune unică, având ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole şi/sau activitatea zootehnică.

La baza raţionamentului juridic, Curtea de Apel Bucureşti a avut în vedere, pe de o parte, obiectul Contractului de donaţie cu încheierea de autentificare nr. 2917 din 16 mai 2012, dată de către Biroul Notarilor Publici Asociaţi, de către Notarul Public B., prin care recurenta-reclamantă a dobândit ca bun propriu, în condiţiile prevăzute de art. 340 lit. a) C. civ., dreptul de proprietate asupra cotei indivize de 40.000/49.944 din imobilul înscris în CF nr. x Beba Veche, iar pe de alta parte împrejurarea potrivit căreia în cazul proprietăţii indivize, dreptul de folosinţă se exercită conform dispoziţiilor art. 636 C. civ.

În acest context, Curtea de Apel Bucureşti, a apreciat în mod eronat că recurenta-reclamantă ar fi fărâmiţat exploataţia agricolă de la care a primit donaţia, în scopul creării în mod artificial de condiţii necesare pentru a beneficia de plăţile AFIR şi de a obţine un avantaj, fapt care contravine obiectivelor FEADR.

În realitate, în Ghidul Solicitantului ori în altă anexă a acestuia ori a Contractului de finanţare, nu se prevede prohibiţia ca dreptul de proprietate dobândit asupra terenului să fie sub forma unei cote indivize.

Mai mult, prevederile art. 555 C. civ., referitoare la conţinutul dreptului de proprietate privată arată că:

(1) Proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.

(2) în condiţiile legii, dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalităţi şi dezmembrăminte, după caz.

Totodată, în conformitate cu prevederile art. 634 C. civ., referitoare la întinderea cotelor-părţi se arată că:

(1) Fiecare coproprietar este titularul exclusiv al unei cote-părţi din dreptul de proprietate şi poate dispune în mod liber de aceasta în lipsă de stipulaţie contrară.

Astfel, chiar dacă suprafaţa înscrisă în CF nr. x Beba Veche a fost de 49.944 mp, soţii C. si D. au dat în donaţie recurentei-reclamante A. suprafaţa de 40.0000 mp, suprafaţă ce a reprezentat actul de voinţă a E. şi pe care s-a înfiinţat exploataţia agricolă, pe baza terenului arabil primit în donaţie, teren ce este în proprietatea donatarei.

2). Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a reţinut, în mod greşit, faptul că nu s-a îndeplinit scopul vizat de către autoritatea publică şi anume acela de a finanţa exploataţii agricole care să aibă o dimensiune mică sau medie pe piaţa de profil, exploataţie care să fie preluată ca atare în integralitatea ei de către tânărul fermier de la cedent.

În realitate, în conformitate cu Metodologia de verificarea eligibilităţii Cererii de finanţare (Fişa de verificare a eligibilităţii M112 - E 3.1 - punctul 1.9), crearea de către un beneficiar, în speţă de către recurenta-reclamantă a unor condiţii artificiale necesare pentru a beneficia de plăţi (sprijin) şi a obţine astfel un avantaj care contravine obiectivelor FEADR, ar fi trebuit să presupună, acţiuni precum:

- Fracţionarea investiţiei/terenului/patrimoniului, cu scopul de a nu depăşi plafonul maxim în cadrul măsurii 40 UDE sau pentru a putea beneficia mai mulţi solicitanţi;

- Necorelarea documentelor din IACS, Registrul agricol şi ANSVSA/DSVSA/certificate veterinare cu cererea de finanţare, planul de afaceri şi controlul Ia faţa locului, în cazul exploataţiilor cu prag minim de 6 UDE;

- Fărâmiţarea exploataţiei agricole în scopul accesării de către fermieri a unor porţiuni din aceeaşi exploataţie Agricolă;

- Cultivarea unor specii de plante în zone care nu îndeplinesc condiţiile pedoclimatice favorabile, în scopul obţinerii volumului maxim al sprijinului acordat acestei masuri.

Astfel, este vădit şi neîndoielnic faptul că aceste prohibiţii se referă în mod strict numai la exploataţia agricolă care face obiectul Contractului de finanţare şi al controlului şi nicidecum la alte exploataţii agricole cum ar fi cea a Cedentului de la care s-a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului agricol.

Interpretarea Curţii de Apel Bucureşti este incorectă şi neconformă Fişei de verificare a eligibilităţii M 112 - E 3.1 - punctul 1.9, întrucât în cazul în care o astfel de poziţie ar fi agreată de către AFIR ori de către instanţele de judecată, toţi beneficiarii unor asemenea Contracte de finanţare ar trebui să fie obligaţi la restituirea sumelor de bani primite ca şi finanţare în cadrul primei tranşe, întrucât este de la sine înţeles faptul că pentru a înfiinţa o exploataţie Agricolă, beneficiarul este obligat să dobândească în proprietate o suprafaţă de teren agricol, iar terenul agricol aflat în circuitul civil este înscris la APIA pe numele celui de la care beneficiarul îl va dobândi, şi astfel se va produce o inevitabilă "fărâmiţare" a exploataţiei agricole a celui de Ia care beneficiarul a dobândit într-o formă sau alta terenul agricol.

3). Mai mult, Curtea de Apel Bucureşti, a ignorant apărarea recurentei-reclamante potrivit căreia, prohibiţia de "fărâmiţare" a exploataţiei agricole se referă la exploataţia Agricolă a acesteia şi nu a numitului C. de la care a dobândit în proprietate terenul agricol, aşa cum eronat şi incorect a înţeles să aprecieze echipa de control, în opinia căreia, prohibiţia de fărâmiţare s-ar referi la exploataţia cedată şi nu cea pentru care s-a obţinut finanţarea.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, modificarea în tot a sentinţei atacate, în sensul anulării Deciziei nr. 33512/09.09.2015, prin care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a soluţionat calea administrativă de atac exercitată împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-pârâtă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-reclamantă, a apărărilor intimatei-pârâte invocate prin concluziile scrise depuse la dosar, Înalta Curte constată că recursul este nefondat şi va fi respins.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 33512/09.09.2015 prin care Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a soluţionat calea administrativă de atac exercitată împotriva Procesului-verbal de constatare şi sancţionare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 03.07.2015.

Prima instanţă a respins acţiunea ca neîntemeiată reţinând că din probatoriul administrat în cauză rezultă în mod indubitabil faptul că a existat o coordonare deliberată între recurenta-reclamantă şi donatori (vânzători) cu scopul de a obţine fonduri nerambursabile în condiţiile în care suma pentru care s-a cumpărat cealaltă parte a terenului este foarte apropiată de procentul din finanţare pe care, potrivit contractului de finanţare, reclamanta era obligată să îl reinvestească (respectiv 30% din 40.000 euro - 12.000 euro, preţul terenului fiind, conform menţiunilor din contractul de vânzare-cumpărare de 13.950 euro). De asemenea, prima instanţă a reţinut că atât contractul de donaţie, cât şi cel de vânzare - cumpărare a fost încheiat între aceleaşi părţi, care, dată fiind chiar existenţa contractului de donaţie, este evident că sunt legate de anumite relaţii de colaborare.

Prin motivele de recurs se critică hotărârea primei instanţe cu privire la dobândirea proprietăţii ce a făcut obiectul contractului de finanţare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că principala neregulă care face obiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a a creanţelor bugetare nr. x din data de 10.07.2015 a avut ca obiect lipsa documentelor care fac dovada ieşirii din indiviziune pentru suprafaţa de teren dobândită prin donaţie precum şi nerespectarea criteriilor de eligibilitate referitoare la preluarea integrală a exploataţiei prin care se instalează beneficiarul pentru prima dată ca şef de exploataţie.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, potrivit Ghidului Solicitantului pentru accesarea Măsurii 112 "Instalarea tinerilor fermieri" versiunea 06, în vigoare la data depunerii cererii de finanţare, se menţionează:

"Nu se acordă sprijin prin această măsură exploataţiilor care nu sunt preluate integral de la cedenţi. In această situaţie, cedenţii, nu trebuie să mai fie înregistraţi în Registrul unic de identificare de la APIA şi/sau la ANSVSA", precum şi faptul că, preluarea unei exploataţii agricole reprezintă trecerea tuturor terenurilor agricole şi a animalelor înregistrate în Registrul unic de identificare de la APIA, de la cedent la cesionar, cu excepţia locuinţei şi a terenului aferent locuinţei (anexe gospodăreşti).

De asemenea, tot Ghidul solicitantului prevede că exploataţia agricolă este o unitate tehnica-economică ce îşi desfăşoară activitatea sub o gestiune unică ce are ca obiect de activitate exploatarea terenurilor agricole şi/sau activitatea zootehnică.

Aceste dispoziţii sunt de strictă interpretare şi nu pot fi coroborate cu dispoziţiile art. 555 şi 634 din C. civ. referitoare la conţinutul dreptului de proprietate privată şi întinderea cotelor indivize deoarece, dispoziţiile Ghidului Solicitantului reprezintă norma specială ce reglementează condiţiile de accesare a fondurilor nerambursabile, în timp ce dispoziţiile C. civ. reprezintă norma generală ce ar putea fi aplicabilă doar în situaţia în care nu ar exista o normă specială.

Aşa fiind, Înalta Curte constată că în mod corect prima insanţă a reţinut crearea unor condiţii aritificiale pentru obţinerea fondurilor nerambursabile prin întocmirea contractului de donaţie nr. x/16.05.2012 prin care beneficiarul a dobândit, în proprietate, suprafaţa de 4 ha de la C. şi D., precum şi a contractului de vânzare-cumpărare nr. x/31.01.2014 prin care a achiziţionat, tot de la C. şi D., suprafaţa de 9944 mp.

Faţă de aceste aspecte nu poate fi primit raţionamentul recurentei-reclamante conform căruia exploataţia nu a fost fărâmiţată în scopul obţinerii acestor fonduri, având în vedere că, interdicţia fărâmiţării nu poate viza decât exploataţia cedată, nu şi cea pentru care s-a obţinut finanţarea pentru că, pentru a fi eligibil un proiect trebuie să îndeplinească toate criteriile de eligibilitate, iar cea mai importantă este preluarea unei exploataţii agricole.

Conform definiţiei date de Ghidul solicitantului aferent măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri:

"Preluarea unei exploataţii agricole reprezintă trecerea tuturor terenurilor agricole şi a animalelor înregistrate în Registrul unic de identificare de la APIA sau în Registrul exploataţiilor de la ANSVSA/DSVSA/circumscripţie veterinară de la cedent la cesionar, cu excepţia locuinţei şi a terenului aferent locuinţei (anexe gospodăreşti).

Înfiinţarea unei exploataţii agricole reprezintă prima înregistrare a terenurilor agricole la APIA şi/sau a animalelor la ANSVSA/DSVSA/circumscripţie veterinară, în numele solicitantului.

Solicitanţii care preiau mai multe exploataţii agricole trebuie să preia integral cel puţin o exploataţie agricolă, care reprezintă ponderea majoritară în calculul UDE, de la un cedent înregistrat în Registrul unic de identificare de la APIA şi/sau în Registrul exploataţiilor de Ia ANSVSA/DSVSA/circumscripţie veterinară. Exploataţia majoritară trebuie să reprezinte peste 50% din total calcul UDE.

De asemenea, Înalta Curte constată că situaţia de fapt a fost corect stabilită de prima instanţă care a reţinut că beneficiarul s-a instalat pentru prima dată ca şef de exploataţie având în proprietate suprafaţa de 40.000 mp, reprezentând teren extravilan, preluată în cotă indiviză din suprafaţa de 49.944 mp, aşa cum rezultă din CF nr. x Beba Veche, nr. Cadastral nr. tarla x parcelă x şi din Extrasul de Carte funciară pentru informare nr. x/14.05.2012 din care rezultă că beneficiarul are intabulat dreptul de proprietate asupra celor 40.000 mp, restul de 9.944 mp rămânând în proprietatea cedentului.

Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a respectat dispoziţiile menţionate în Ghidul solicitantului aferent măsurii 112 - Instalarea tinerilor fermieri, nu pot fi primite argumentele recurentei-reclamante referitoare la lipsa unor prevederi legale care să menţioneze în mod expres obligaţia de ieşire din indiviziune cu privire la suprafaţa de teren ce a făcut obiectul contractului de finanţare din fonduri nerambursabile.

De asemenea, Înalta Curte apreciază că este întemeiată apărarea intimatei-pârâte referitoare la faptul că recurenta-reclamantă a procedat la crearea unor condiţii artificiale necesare pentru a beneficia de plăţi (sprijin) şi a obţine astfel de un avantaj contrar obiectivelor FEADR, prin fărâmiţarea investiţiei/terenului/pastrimoniului, în condiţiile în care cedentul C. figura în baza de date APIA -IACS cu suprafaţa de 43,77 la în anii 2012 şi 2013 şi cu 39,61 ha în anul 2014, pentru care a beneficiat de subvenţii.

În acest context, instanţa de control judiciar reţine că nu a fost răsturnată prezumţia de legalitate de care se bucură actul administrativ contestat, criticile formulate de recurenta-reclamantă fiind neîntemeiate, iar judecătorul fondului a pronunţat o soluţie motivată, cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. - Întreprindere Individuală, împotriva sentinţei nr. 2770 din 27 septembrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.