Appeal dismissed for lack of procedural capacity after claimant's death, upholding rejection of challenge to health ministry drug reimbursement order.

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iunie 2016, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Sănătăţii anularea anexelor 1-4 din Ordinul 861/2014 precum şi obligarea pârâtului la plata sumei de 386934,08 RON reprezentând costul achitării medicamentelor.

În motivarea acţiunii sale, reclamantul a arătat că a fost diagnosticat cu o boală de piele, un carcinom bazocelular ulcerat, afecţiune pentru a cărei tratare a urmat mai mult intervenţii chirurgicale şi mai multe tratamente, inclusiv radioterapie. În anul 2013, a indicat reclamantul, a aflat de existenţa unui medicament revoluţionar "ERIVEDGE" ce a fost introdus pe piaţa românească la începutul anului 2014 din luna februarie, reclamantul fiind unul din puţinii cumpărători. Reclamantul a indicat că administrarea acestuia a avut efectul scontat, suprafaţa şi gravitatea afecţiunii fiind diminuate substanţial.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 3700 din data de 16.11.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu Ministerul Sănătăţii.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 3700 din data de 16.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs B., moştenitor al defunctului A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la primul motiv de recurs constând în încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (pct. 5 de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.) invocă următoarele aspecte:

a) Necomunicarea înscrisului reprezentat de Decizia nr. 1054/2010 a ICG, prin raportare la prevederile art. 245, 205 alin. (2) lit. a) şi 390 C. proc. civ., magistratul care invocă excepţie nefiind scutit de a arăta înscrisurile avute în vedere în susţinerea excepţiei;

b) Tot cu titlu de viciu de procedură, alături de cel menţionat mai sus, apreciază că, invocarea din oficiu a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantului nu a fost motivată, astfel încât să se cunoască argumentele pe care se întemeiază şi nici nu a fost comunicată cu suficient timp înainte, astfel încât să poată formula apărări;

c) Neacordarea unui termen până la care excepţia să poată fi discută, cu încălcarea dreptului la apărare, prevăzut la art. 6, 8 şi 13 din C. proc. civ.

d) Prima instanţă nu a comunicat şi încheierea de şedinţă de la termenul din 02.11.2016, în contradicţie cu prevederile de la art. 233 şi 425 C. proc. civ., fiind astfel în imposibilitate de a căuta argumente în apărare în cuprinsul acestei încheieri, semnificativă din perspectiva dezbaterilor cu privire la excepţia ridicată din oficiu de prima instanţă;

e) Deşi prima instanţă a reţinut din cuprinsul cererii de chemare în judecată că se critică şi Decizia 550/20.10.2014 nu a pus în discuţia părţilor recalificarea ori precizarea acesteia cu privire la acest act administrativ, aşa cum ar fi trebuit să o facă în temeiul prevederilor art. 22 alin. (4) C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs constând în nearătarea motivelor pe care se întemeiază hotărârea recurată (pct. 6 de la art. 488 alin. (1) C. proc. civ.). arată că, prima instanţa nu a motivat respingerea apărărilor reclmanatului, redactate in extenso în concluziile scrise, pe aspectul lipsei calităţii procesuale active.

Cu privire la motivul de recurs constând în încălcarea sau aplicarea greşită a unei norme de drept material arată că au fost încălcate şi/sau aplicate greşit prevederile art. 4 alin. (4) şi (8) alin. (1), l1 şi l2 din Legea nr. 554/2004.

Pentru anularea actului administrativ normativ nu avea altă cale decât a acţiunii în anulare, prevăzută de Legea nr. 554/2004, reclamantul neavând calitatea necesară pentru a critica şi Decizia nr. 550/2014 a ANMDM, de respingere a introducerii pe lista medicamentelor compensate a medicamentului ERIVEDGE.

Suplimentar, orice critică întemeiată pe contenciosul administrativ şi îndreptată împotriva Deciziei nr. 550/2014 a ANMDM ar urma să fie respinsă fără dubiu, soluţia dată de această autoritate publică fiind justificată prin redactarea actului normativ ce formează critica de fond, respectiv OMS 861/2014.

Există un interes legitim, atât public - prin eliminarea prevederilor arbitrare şi nelegale din OMS 861/2014, care ar deschide accesul la procedura de introducere pe lista medicamentelor compensate şi unor alţi solicitanţi decât persoanele juridice, beneficiarii introducerii pe piaţă a unor medicamente noi - cât şi privat, prin afectarea în mod direct şi violent a dreptului meu la viaţă şi sănătate.

Teza 1 de la art. 8 alin. (1) din L554/2004 atribuie vocaţie procesuală în două ipoteze: (i) atunci când este invocată vătămarea unui drept recunoscut prin lege şi (ii) atunci când vătămarea este datorată unui act administrativ unilateral.

Mai mult, prevederea de la alin. (1) din Legea nr. 554/2004, teza 1, vizează actul administrativ unilateral. Teza a doua a respectivului articol aduce în discuţie şi interesul legitim, fără a preciza dacă acesta trebuie să fie public sau privat.

Redactarea articolului 8 alin. (1)2 este explicită, în sensul că dispune că acţiunile întemeiate pe interesul legitim public pot avea ca obiect numai anularea actului {administrativ, neprecizând dacă acesta este normativ ori individual, opinia noastră fiind în sensul că trebuie să fie un act administrativ normativ, numai un astfel de act având vocaţia necesară anulării).

Din această interpretare apare evident că (i) acţiunea nu putea viza decât anularea actului administrativ normativ, (ii) anularea Deciziei 550/2014 a ANMDM urmând a se face subsecvent, prin efectul anulării actului normativ care a stat la baza sa, o astfel de abordare judiciară, în etape, a speţei nefîînd interzisă prin Legea 554/2004.

În aflarea adevărului, în temeiul prevederilor art. 22 alin. (3) C. proc. civ., ar fi trebuit introducerea în cauză a ANMDM, astfel încât aceasta să poată formula apărări (în fapt aceste apărări au fost formulate de ANMDM în mod repetat), aceasta arătând că în lipsa unor alte prevederi legislative, soluţia sa la cererea de introducere pe piaţă a medicamentului ER1VEDGE, formulată de C., nu putea fi decât una singură: respingerea (a se vedea în acest sens şi reţinerile primei instanţe din hotărârea recurată - pag. 2, alin. (5).

Concluzia este că atât interesul legitim public cât şi cel privat sunt încălcate deopotrivă prin dispoziţiile OMS nr. 861/2014. Din punct de vedere cronologic şi logic, încălcarea s-a realizat iniţial la nivelul interesului public şi numai ulterior, prin condiţionarea accesului la lista de medicamente compensate de existenţa unui comparator chiar şi în cazul medicamentelor orfane, s-a realizat vătămarea interesului meu legitim privat.

Din această perspectivă, ipoteza de la alin. (1)1 al art. 8 din Legea nr. 554/2004 nu este aplicabilă în speţa dedusă judecăţii şi nu poate constitui motiv de admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active.

Faţă de aceste aspecte, solicită admiterea recursului formulat, constatarea calităţii procesuale active şi trimiterea cauzei spre rejudecare la Curtea de Apel.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a reclamantului A. şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 27 noiembrie 2019.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând cu prioritate cererea de recurs, în raport cu actele şi lucrările dosarului, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte va face aplicarea dispoziţiilor art. 248 din C. proc. civ., în raport de care va constata lipsa capacităţii procesuale de folosinţă a recurentului-reclamant A., pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant A. a decedat la data de 10.01.2017, aşa cum rezultă din certificatul de moştenitor nr. x/31.03.2017 încheiat în faţa Notarului Public D..

Cu referire la transmiterea calităţii procesuale active, Înalta Curte reţine că aceasta nu poate opera în favoarea numitului B., în calitate de moştenitor al reclamantului, cu privire la capătul de cerere având ca obiect anularea anexelor Ordinului nr. 861/2014, întrucât succesorul reclamantului nu poate justifica o vătămare proprie în ceea ce priveşte protecţia dreptului la sănătate în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, pentru a continua demersul antecesorului său, în contextul în care, aşa cum a reţinut prima instanţă, reclamantul nu a formulat în cauza dedusă judecăţii o cerere care să vizeze situaţia lui concretă, respectiv cenzurarea unui refuz apreciat ca nefondat de decontare a cheltuielilor efectuate de achiziţionarea medicamentului inovator sau introducerea acestuia, pentru viitor, pe lista DCI, care ar putea constitui obiectul acţiunii în contencios administrativ în conformitate cu art. 8 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004.

Altfel spus, dat fiind faptul că prima instanţă a respins acţiunea reclamantului de anulare a anexelor 1-4 la OMS nr. 861/2014, ca fiind formulată de o persoană lipsită de calitate procesuală activă, în lipsa unui demers jurisdicţional concret, care ar putea constitui obiectul acţiunii în contencios administrativ în conformitate cu art. 8 alin. (1) şi alin. (1)1 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte apreciază că în cauză nu subzista un drept sau un interes legitim în privinţa căruia să opereze transmiterea calităţii procesuale active.

Potrivit art. 34 din C. civ. adoptat prin Legea nr. 287/2009 "capacitatea de folosinţă este aptitudinea persoanei de a avea drepturi şi obligaţii civile".

Deci, capacitatea procesuală reprezintă aplicarea pe plan procesual a capacităţii civile şi constă în aptitudinea unei persoane de a avea drepturi şi obligaţii pe plan procesual, iar în cazul persoanelor fizice, capacitatea de folosinţă începe la naşterea lor şi încetează la moartea lor. Excepţia lipsei capacităţii de folosinţă este o excepţie de fond, absolută şi peremptorie, iar actele de procedură - inclusiv cererea de chemare în judecată/cererea de recurs - făcute de o persoană fără capacitate de folosinţă sunt nule absolut.

Potrivit art. 56 alin. (1) din C. proc. civ., "poate fi parte în judecată orice persoană care are folosinţa drepturilor civile. Lipsa capacităţii procesuale de folosinţă poate fi invocată în orice stare a procesului". Per a contrario, nu poate fi parte într-un proces civil persoana care nu are capacitate personală de folosinţă, întrucât a decedat.

Având în vedere că excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă este o excepţie peremptorie, dirimantă, de fond şi absolută, aceasta poate fi invocată în orice stare a pricinii, atât în faţa instanţei de fond, de apel, iar în recurs cu respectarea dispoziţiilor art. 488 alin. (2) C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, prin deces, recurentul-reclamant a pierdut capacitatea procesuală de folosinţă, calea de atac nu putea fi declarată nici prin succesorul legal, împrejurare în raport de care criticile formulate împotriva hotărârii primei instanţe nu pot fi analizate din perspectiva cazurilor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Temeiul de drept al soluţiei.

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurentul-reclamant pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A., împotriva sentinţei nr. 3700 din 16 noiembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pentru lipsa capacităţii procesuale de folosinţă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.