CES member mandate unenforceable due to unmet statutory quorum for new plenipotentiary body constitution

Şedinţa publică din data de 27 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05 februarie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, astfel cum a fost precizată şi completată prin cererea depusă la data de 23 martie 2016, reclamanţii A. şi Asociaţia "B.", în contradictoriu cu Consiliul Economic şi Social, prim-ministrul-Cancelaria Prim-Ministrului, Guvernul României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ministrul delegat pentru dialog social, au solicitat:

- anularea Deciziei prim-ministrului nr. 219/2015 şi menţinerea Deciziei nr. 340/2013, cu modificările ulterioare;

- anularea Adresei nr. x/17.09.2015 a ministrului delegat pentru dialog social (înregistrată la Guvernul României cu nr. 5/5144/21.09.2015) şi menţinerea Deciziei nr. 340/2013, cu modificările ulterioare;

- anularea Deciziilor M.M.F.S.P.V.- ministrul delegat pentru dialog social cu privire la procedurile administrative de selecţie, numire şi desemnare a noilor membri C.E.S. (Grupul asociaţiilor si fundaţiilor), până la reconfirmarea mandatelor, conform cererilor adresate C.E.S. nr. 2339/21.08.2015, nr. 2377/25.07.2015, nr. 2952/19.10.2015 potrivit art. II din Legea nr. 222/2015;

- obligarea pârâtului C.E.S. să procedeze potrivit art. II din Legea nr. 222/2015, care a modificat Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea CES, la reconfirmarea mandatului reclamantului (validat prin Hotărârea Plenului C.E.S. nr. 14/16.04.2015), în condiţiile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 248/2013 modificată prin Legea nr. 222/2015, până la expirarea mandatului iniţial (adică până la 15 aprilie 2019);

- obligarea pârâtului C.E.S. să procedeze potrivit art. 10 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea C.E.S., la înfăţişarea protocoalelor privind repartizarea numărului de locuri între organizaţii şi numirile noilor membri de către confederaţiile patronale şi sindicale în perioada 20 aprilie 2014 şi până la data introducerii prezentei acţiuni;

- obligarea pârâtului C.E.S. să procedeze potrivit art. 11 alin. (3) şi art. 12 din Legea nr. 248/213, la repartizarea locurilor disponibile pentru partea patronală, inclusiv a locurilor vacante, în baza nominalizării persoanelor care urmează să reprezinte organizaţiile patronale;

- obligarea pârâţilor M.M.F.S.P.V. şi fostului ministrul delegat pentru dialog social să comunice toate deciziile ministrului delegat pentru dialog social privind procedurile de selecţie, numire şi desemnare a noilor membri C.E.S. în perioada 25.08.2015-21.09.2015, precum şi toată documentaţia referitoare la candidaţii înscrişi, propuşi şi selectaţi în vederea numirii acestora (incluzând toate documentele interne referitoare la aceste proceduri - de exemplu, numirea comisiei de evaluare, stabilirea criteriilor de selecţie, procesul-verbal de selectare a candidaţilor etc., care să fie motivate în fapt şi drept) şi documentele de abilitare a ministrului delegat pentru dialog social sa desfăşoare/deruleze/coordoneze procedurile de selecţie, numire şi desemnare a noilor membri C.E.S;

- verificarea legalităţii actelor şi faptelor administrative ale pârâtului C.E.S. care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate, respectiv adresele nr. x/10.08.2015, nr. y/24.08.2015 si 2457/2.09.2015;

- verificarea legalităţii actelor şi faptelor administrative ale pârâţilor M.M.F.S.P.V. şi fostul ministru delegat pentru dialog social, C., care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate, respectiv verificarea competentei si abilitării ministrului delegat pentru dialog social să desfăşoare/deruleze/coordoneze procedurile de selecţie, numire şi desemnare a noilor membri C.E.S., a oportunităţii şi condiţiilor de calificare, selecţie, a modalităţii şi criteriilor de desemnare, precum şi a eligibilităţii tuturor candidaţilor desemnaţi prin actele administrative atacate şi aplicarea art. 13 alin. (4) din Legea nr. 554/2004;

- obligarea pârâţilor la despăgubiri materiale în cuantum egal cu valoarea indemnizaţiei primite ca membru C.E.S. potrivit Legii nr. 248/2013, respectiv suma de 4000 ron/lună, începând cu luna aprilie 2016 (total pretenţii 24000 Ron), în cuantum actualizat, precum şi plata dobânzii legale la aceasta sumă, calculată la nivelul dobânzii de referinţa B.N.R.

- obligarea pârâţilor la despăgubiri pentru repararea prejudiciului moral, în cuantum de 100.000 Euro;

- obligarea pârâţilor să publice pe cheltuiala lor hotărârea instanţei, pe site-ul oficial al instituţiilor pârâte, pe prima pagină, precum şi într-un cotidian de circulaţie naţională;

- suspendarea executării Deciziei prim-ministrului nr. 219/2015, act administrativ de autoritate, până la soluţionarea fondului pricinii având ca obiect anularea acestei decizii;

- suspendarea executării Adresei nr. x/17.09.2015 a fostului Ministru Delegat pentru Dialog Social, precum şi suspendarea executării Deciziilor M.M.F.S.P.V. - ministrul delegat pentru dialog social cu privire la oricare proceduri administrative de selecţie, numire si desemnare a noilor membri C.E.S. (Grupul societăţii civile) până la soluţionarea fondului pricinii având ca obiect anularea acestor decizii.

1.2. La data de 25 mai 2016, Asociaţia "Anticorupţia" a depus cerere de intervenţie accesorie în interesul reclamanţilor. Prin încheierea din 22 iunie 2016, instanţa de fond a respins, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie accesorie formulată de Asociaţia "Anticorupţia".

1.3. În şedinţa publică din 22 iunie 2016, reclamanţii au solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 11 alin. (2) lit. c) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, modificată prin Legea nr. 222/2015.

2. Hotărârea instanţei de fond

2.1. Prin sentinţa civilă nr. 2398 din 11 iulie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a sesizat Curtea Constituţională cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. c) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 248/2013, republicată în temeiul Legii nr. 222/2015;

(ii) a respins acţiunea formulată de reclamanta Asociaţia "B.", ca fiind introdusă de o persoană lipsită de calitate procesuală pasivă;

(iii) a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Guvernul României, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă;

(iv) a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu Consiliul Economic şi Social, prim-ministrul - Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ministrul delegat pentru dialog social, ca neîntemeiată.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 2509 din 07 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, cererea de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 2398/11.07.2016, formulată de reclamanţii A. şi Asociaţia "B.", în contradictoriu cu Consiliul Economic şi Social, prim-ministrul - Cancelaria Prim-Ministrului, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi ministrul delegat pentru dialog social.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2398 din 11 iulie 2016 şi a sentinţei civile nr. 2509 din 07 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii A. şi Asociaţia "B.", cererile de recurs fiind depuse atât personal, cât şi prin intermediul reprezentantului convenţional, cuprinzând critici de nelegalitate diferite.

3.1. Recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 2398/11.07.2016

3.1.1. Recursul declarat de reclamanţi, personal, împotriva sentinţei civile nr. 2398/11.07.2016, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., aceştia solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost completată şi precizată.

Din perspectiva motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenţii-reclamanţi au invocat o încălcare a normelor de procedură de către prima instanţă, de natură a le cauza o vătămare gravă a drepturilor şi intereselor lor procesuale. Această încălcare s-a concretizat în ignorarea unor critici de nelegalitate, referitoare la încălcarea legii, în special a art. 1 alin. (2) şi a art. 11 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 248/2013, încălcare manifestată la emiterea adresei nr. x/17.09.2015, precum şi la emiterea deciziei prim-ministrului nr. 219/2015, aceasta din urmă fiind elaborată şi cu încălcarea H.G. nr. 561/2009, precum şi a art. II din Legea nr. 222/2015.

Tot în referire la viciile de nelegalitate a deciziei prim-ministrului nr. 219/2015 au pretins recurenţii-reclamanţi că acest act administrativ nu a fost emis la propunerea Ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, iar în preambul nu prezintă toate articolele de lege, conform normelor de tehnică legislativă.

Au făcut trimitere recurenţii-reclamanţi la prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004, arătând că se impune suspendarea actelor invocate, deoarece s-a produs o tulburare însemnată funcţionării unei instituţii publice de interes naţional (CES).

Au susţinut recurenţii-reclamanţi că motivarea primei instanţe este una lacunară, simplistă, cu ignorarea unor critici substanţiale în fapt, însă cu o argumentaţie ce cuprinde erori şi omisiuni, precum şi raţionamente defectuoase.

S-a mai reproşat instanţei de fond că a respins probe concludente în cauză, respectiv proba cu interogatoriu şi cea testimonială (prin încheierea de şedinţă din 20.04.2016), că a încălcat principiul transparenţei, legiferat prin Legea nr. 52/2003, precum şi principiul rolului activ, prin faptul că a refuzat să analizeze şi să judece, prin respingerea solicitării reclamanţilor de a emite adresa către Ministerul Muncii, pentru comunicarea documentaţiei care a stat la baza numirii celor 15 membri prin decizia nr. 219/2015.

Criticile recurenţilor-reclamanţi au fost formulate şi pentru faptul că, în opinia lor, instanţa de fond nu a asigurat un echilibru echitabil şi o egalitate de tratament între părţile litigante, a ignorat concluziile reclamanţilor şi nu a soluţionat toate capetele de cerere, toate aceste vicii ale hotărârii recurate fiind apte să producă o vătămare reclamantului A., constând în faptul că, deşi îndeplinea condiţiile de desemnare, fiind deja candidat validat, nu a beneficiat de reconfirmarea mandatului.

În privinţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată recurenţii-reclamanţi că motivarea instanţei nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse capete de cerere, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii.

Redând pe larg considerentele hotărârii atacate, au criticat recurenţii-reclamanţi faptul că prima instanţă a reţinut că B. era contribuabil inactiv, deşi, la momentul desemnării, această asociaţie avea achitate taxele şi impozitele la zi şi toate declaraţiile depuse.

Motivarea contradictorie a instanţei se regăseşte în faptul că, pe de o parte, s-a reţinut că B. nu are calitate procesuală activă, pe de altă parte, s-a justificat respingerea acţiunii strict cu privire la această asociaţie. Motivarea nelegală şi străină de natura pricinii a survenit în faptul că, potrivit celor arătate de recurenţii-reclamanţi, dialogul social este reglementat de lege specială şi este diferit de dialogul tripartit din CES.

S-a mai susţinut că operaţiunea de desemnare ca membru CES este una diferită de cea de validare, iar imposibilitatea de participare la activitatea noului plen nu înseamnă că mandatul nu a fost valid, a încetat sau nu a început să curgă.

Potrivit prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., au considerat recurenţii-reclamanţi că este criticabilă sentinţa primei instanţe, fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a legii.

S-au reiterat criticile vizând încălcarea prevederilor art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, menţionând recurenţii că numirea membrilor CES se face conform domeniului dialogului tripartit la nivel naţional, iar judecătorul fondului a aplicat greşit legea dialogului social (Legea nr. 62/2011), în loc de legea dialogului tripartit (Legea nr. 248/2013).

Au făcut din nou trimitere recurenţii-reclamanţi la adresa nr. x/17.09.2015, susţinând că aceasta cuprinde paragrafe contradictorii, iar ministrul pentru dialog social nu a clarificat ce înseamnă "modelul Comitetului Economic şi Social European".

Tot greşita interpretare şi aplicare a legii i s-a reproşat primei instanţe şi în referire la calitatea procesuală şi interesul B..

Au pretins recurenţii că este justificată în cauză calitatea procesuală activă a Asociaţiei, prin prisma faptului că este o persoană înscrisă în Registrul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, iar prin actele administrative contestate a fost afectat un interes legitim public, ivindu-se o inegalitate între organizaţiile societăţii civile (dintre care face parte asociaţia), pe de o parte, şi sindicate şi patronate, pe de altă parte. Se arată, în acest sens, că, potrivit prevederilor art. 12 şi ale art. 15 alin. (4) din Legea nr. 248/2013, B. avea atât dreptul, cât şi interesul de a propune candidaţi pentru CES.

Au mai susţinut recurenţii reclamanţi că prima instanţă a interpretat şi aplicat greşit legea în referire la calitatea procesuală pasivă a Secretariatului General al Guvernului României şi a Guvernului României, susţinând că aceste entităţi juridice îşi justifică în cauză calitatea procesuală, prin faptul că Secretariatul General asigură reprezentarea Guvernului în faţa instanţelor judecătoreşti, iar Guvernul are calitate procesuală pentru că este instituţia în care funcţionează prim-ministrul şi Secretariatul General al Guvernului.

Tot greşita interpretare şi încălcarea legii au fost invocate şi cu privire la reconfirmarea mandatului membrilor CES (art. II din Legea nr. 222/2015), recurenţii-reclamanţi arătând că sunt aplicabile aceste prevederi indicate, mandatul membrilor deja validaţi fiind supus confirmării de către Secretarul general al CES, reclamantul A. fiind deja validat prin hotărârea plenului CES nr. 14/16.04.2015, iar condiţionarea validităţii acestui mandat în raport de validarea unui număr de 24 de persoane în noul plen al CES (condiţie eliminată ulterior, prin O.U.G. nr. 30/2016), a condus la imposibilitatea producerii unor consecinţe juridice în cadrul unui raport juridic anterior născut.

Au reclamat recurenţii faptul că instanţa de fond nu a analizat motivele de nelegalitate ce au fost invocate în cererea dedusă judecăţii, cum ar fi încălcarea principiului neretroactivităţii legii şi a dreptului la reconfirmarea mandatului, lipsa de transparenţă şi caracterul inform al procedurii de desemnare, lipsa mandatului Ministerului Muncii acordat ministrului pentru dialog social, neverificarea îndeplinirii condiţiilor candidaţilor desemnaţi, etc.

În privinţa pretinsei inactivităţi fiscale, au susţinut recurenţii-reclamanţi că există diferenţe de regim juridic între această situaţie juridică şi suspendarea temporară a activităţii unui contribuabil, deoarece contribuabilul inactiv nu este decăzut din drepturile sale, iar B. nu a fost notificată despre datorii fiscale, fiind încunoştiinţată abia în recurs despre împrejurarea că ar fi o organizaţie inactivă, declarată astfel printr-o decizie ANAF.

S-a mai arătat în cuprinsul criticilor aduse sentinţei recurate că, înainte de pronunţarea hotărârii de către prima instanţă, a fost adoptată O.U.G. nr. 30/2016 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, recurenţii-reclamanţi considerând relevant a reda expunerea de motive cuprinsă în preambulul acestui act normativ.

3.1.2. Recursul declarat de reprezentantul convenţional al reclamanţilor, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost precizată.

Au fost expuse critici de nelegalitate aduse sentinţei recurate ce au fost regăsite şi în recursul depus la dosar, în esenţă fiind invocate următoarele chestiuni:

- lipsa cercetării tuturor motivelor şi argumentelor prezentate de reclamanţi;

- greşita admitere a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a B.;

- greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Guvernului României;

- pe fondul cauzei, s-a susţinut că raţionamentul primei instanţe este unul eronat, întrucât numirea membrilor CES se face conform domeniului dialogului tripartit la nivel naţional, care este definit prin Legea nr. 248/2013, la art. 1, alin. (2), iar conform prevederilor art. 10 din H.G. nr. 344/2014, ministrul delegat pentru dialog social nu era învestit pentru dialog tripartit la nivel naţional, astfel încât nu avea competenţele legale de a propune membri pentru a se realiza dialogul tripartit la nivel naţional, mai ales fără ca aceste propuneri să fie semnate de ministrul muncii. Se mai arată că, în ceea ce-l priveşte pe recurentul-reclamant A., acesta a fost validat ca membru CES, fără a fi abrogată decizia sa de numire şi validare, dobândind, astfel, drepturi din această validare a candidaturii, ce pot fi încadrate în noţiunea de "bun" în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia EDO.

Au susţinut recurenţii că, în lipsa unui răspuns al MMFPSPV şi ministrului delegat la plângerea lor prealabilă, cu privire la respingerea propunerii din partea B. pentru motivul inactivităţii fiscale, nu se putea analiza acest aspect direct în faza judecăţii. S-a mai invocat o pretinsă încălcare a prevederilor art. 13 din Legea nr. 554/2004, reproşându-i-se primei instanţe o încălcare a principiului transparenţei şi a posibilităţii de acces la anumite documente care au fundamentat decizii administrative.

Totodată, au susţinut recurenţii-reclamanţi că prima instanţă a încălcat principiul rolului activ, prin faptul că a respins solicitarea reclamanţilor de a emite adresa către Ministerul Muncii pentru a se comunica documentaţia care a stat la baza numirii celor 15 membri prin decizia nr. 219/2015.

De asemenea, au subliniat recurenţii că instanţa de fond nu a ţinut seama de faptul că aceştia nu au avut o cale efectivă de atac împotriva pasivităţii vechiului plen, fapt ce reprezintă o atingere adusă dreptului de acces la justiţie, reglementat de art. 6 din Convenţia EDO şi de art. 21 din Constituţia României.

O ultimă critică a recurenţilor-reclamanţi a vizat motivarea necorespunzătoare a hotărârii primei instanţe, fără analiza pe fond a raporturilor juridice deduse judecăţii, critică ce s-a mai invocat anterior, în cuprinsul susţinerilor în fapt ale recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2398/11.07.2016.

3.2. Recursurile declarate împotriva sentinţei civile nr. 2509/07.09.2016

3.2.1. Recursul declarat de reclamanţi, personal, împotriva sentinţei civile nr. 2509/07.09.2016, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., aceştia solicitând admiterea căii de atac, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de completare a hotărârii.

Un prim motiv de casare invocat în calea de atac declarată a fost în referire la faptul că prima instanţă nu a analizat toate capetele de cerere, fiind exemplificate, în acest sens, capetele de cerere I.3 şi II.2 care, în opinia recurenţilor, au rămas nesoluţionate.

Cel de-al doilea motiv de casare a avut în vedere nemotivarea sentinţei recurate, aspect reproşat şi în privinţa sentinţei civile nr. 2398/11.07.2016.

Un ultim motiv de casare este în legătură cu necercetarea tuturor argumentelor formulate pentru a susţine nelegalitatea actelor administrative contestate, fiind necesar, în opinia recurenţilor-reclamanţi, ca aceste argumente să fie avute în vedere în integralitatea lor, astfel cum au fost formulate.

Au solicitat recurenţii-reclamanţi ca, în rejudecare, instanţa de recurs să dispună ca intimaţii să înfăţişeze, potrivit art. 293 C. proc. civ., toate documentele care au stat la baza emiterii actelor administrative atacate, respectiv actele administrative privind desfăşurarea/derularea/coordonarea procedurilor de selecţie, numire şi desemnare a noilor membri CES, precum şi a oportunităţii şi condiţiilor de calificare, selecţie, a modalităţii şi criteriilor de desemnare, precum şi a eligibilităţii tuturor candidaţilor desemnaţi prin actele administrative atacate. Au mai fost solicitate proba cu interogatoriul administrat intimaţilor şi proba testimonială, pentru a dovedi prejudiciul suferit de recurenţi şi întinderea acestuia.

3.2.2. Recursul declarat de reprezentantul convenţional al reclamanţilor, a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitându-se admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, şi, în rejudecare, admiterea cererii de completare a hotărârii.

Au fost regăsite drept critici aceleaşi argumente ca în recursul depus la dosar, punctându-se aspecte legate de nemotivarea sentinţei prin care s-a dispus respingerea acţiunii şi de necercetarea tuturor capetelor de cerere formulate.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 16 noiembrie 2016, intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2398/11.07.2016.

A susţinut intimatul-pârât că soluţia primei instanţe este una corectă, atât cu privire excepţia lipsei calităţii procesuale active a B., cât şi cu privire la fondul cauzei. Totodată, a opinat MMFPSPV că prin recursul promovat nu s-a evidenţiat greşita interpretare şi aplicare a normelor legale sau eronata calificare a faptelor de către prima instanţă, iar cererea de recurs a reluat argumentele de fapt şi de drept invocate prin cererea de chemare în judecată.

În combaterea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., susţine intimatul-pârât că au fost respectate rigorile procedurale ale art. 425 alin. (1), lit. b) C. proc. civ., iar pe fondul cauzei, a subliniat MMFPSPV că a formulat doar o propunere pentru CES, iar în raport de modificarea adusă prin Legea nr. 222/2015 articolului 11 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 248/2013, apreciază a fi de competenţa exclusivă a primului-ministru menţinerea sau modificarea Deciziei nr. 340/2013 privind numirea reprezentanţilor societăţii civile în cadrul Consiliului Economic şi Social.

4.2. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 18 noiembrie 2016, intimatul-pârât Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului declarat împotriva sentinţei civile nr. 2509/07.09.2016, pentru aceleaşi argumente ca cele avute în vedere în poziţia exprimată prin cuprinsul întâmpinării la recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 2398/11.07.2016.

4.3. Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 29 noiembrie 2016, intimaţii-pârâţi prim-ministrul - Cancelaria Prim-Ministrului şi Guvernul României, reprezentat de Secretariatul General al Guvernului, au invocat excepţia nulităţii recursurilor declarate în cauză, iar în subsidiar, au solicitat respingerea recursurilor, ca nefondate.

Excepţia nulităţii recursurilor a fost invocată din perspectiva lipsei semnăturii părţii sau a mandatarului acesteia, precum şi pentru netimbrarea căilor de atac declarate în cauză, cerinţe reglementate de art. 486 alin. (1) lit. e) C. proc. civ. şi de art. 486 alin. (3) C. proc. civ.

Pe fondul cauzei, au fost combătute recursurile declarate împotriva ambelor sentinţe, având în vedere caracterul cvasi-identic al criticilor regăsite în căile de atac îndreptate împotriva hotărârilor pronunţate de prima instanţă.

Au susţinut intimaţii-pârâţi că pretinsa nemotivarea a celor două sentinţe nu poate fi regăsită în analiza motivului de casare prevăzut de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., întrucât sintetizarea argumentelor pe care s-a sprijinit convingerea instanţei şi care au condus la adoptarea soluţiei pronunţate nu poate fi percepută/interpretată ca formalism juridic sau lipsă a motivării.

Pe aspectul probaţiunii încuviinţate în dosarul primei instanţe, menţionează intimaţii-pârâţi că, prin adresele procedurale emise în cauză, s-a pus în vedere părţilor să depună la dosar înscrisurile utile şi necesare soluţionării cauzei, iar Guvernul României şi prim-ministrul, prin reprezentantul legal, au comunicat întreaga documentaţie care a stat la baza emiterii Deciziei nr. 219/2015. Cât priveşte celelalte probe solicitate de către recurenţii-reclamanţi, au susţinut intimaţii că cenzurarea lor reprezintă un atribut al exercitării puterii judecătoreşti, justificat de necesitatea caracterului util şi pertinent al probelor pentru soluţionarea cauzei.

În privinţa admiterii excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Guvernul României, opinează acesta că este corectă soluţia primei instanţe, în raport de obiectul învestirii sale, respectiv cercetarea legalităţii unui act administrativ emis de către prim-ministrul României.

În privinţa contrasemnării deciziei de către Secretarul General al Guvernului, au precizat intimaţii-pârâţi că actul administrativ contestat cuprinde semnătura celui care deţinea această calitate la acel moment, pentru documentele ce se circumscriu atribuţiilor prevăzute de dispoziţiile art. 3 alin. (1) pct. 7 din H.G. nr. 405/2007 (în prezent art. 3 alin. (1) pct. 6 din H.G. nr. 463/2016).

5. Alte aspecte procesuale

5.1. Prin încheierea din 29 mai 2019, Înalta Curte a constatat că ministrul delegat pentru dialog social nu are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză şi a dispus rectificarea citativului în acest sens.

5.2. Faţă de transmisiunea drepturilor şi obligaţiilor intervenită în urma adoptării O.U.G. nr. 1/2017, în cauză a fost citat, în calitate de intimat-pârât, Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, în locul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţele recurate, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de reclamanţii A. şi Asociaţia "B." sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

II.1 Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au fost în referire la pretinse încălcări ale normelor de procedură, manifestate prin faptul că au fost ignorate anumite motive de nelegalitate, constând în încălcarea legii, în special a art. 1 alin. (2) şi a art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, încălcare manifestată la emiterea deciziei nr. 219/2015 de către prim-ministrul României, precum şi la emiterea adresei nr. x/17.09.2015. Tot pretinsa încălcare a legii s-a invocat şi în modalitatea în care prima instanţă a analizat incidenţa art. II din Legea nr. 222/2015.

Aceste critici se încadrează în motivul de casare reglementat de art. 488 pct. 6 C. proc. civ., iar interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material constituie motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.. Prin urmare, chiar dacă recurenţii-reclamanţi au pretins că este aplicabil temeiul de drept regăsit la art. 488 pct. 5 C. proc. civ., criticile vor fi examinate, în continuare, conform reîncadrării lor în temeiurile corespunzătoare, în raport de susţinerile în fapt conţinute în criticile aduse sentinţelor atacate.

În cadrul aceluiaşi temei de casare, reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., au fost încadrate criticile referitoare la respingerea probei testimoniale şi a probei cu interogatoriu, fapt ce a determinat încălcarea principiului transparenţei, legiferat prin Legea nr. 52/2003, a principiului rolului activ al judecătorului, precum şi a principiului egalităţii de tratament între părţile litigante.

În referire la probele solicitate de către reclamanţi în cursul cercetării judecătoreşti la prima instanţă, Înalta Curte reţine că aprecierea asupra caracterului util şi pertinent al probelor solicitate, respectiv proba testimonială şi cea cu interogatoriul administrat pârâţilor, s-a realizat de către judecătorul fondului prin raportare la obiectul cererii de chemare în judecată, iar aspectele de nelegalitate pe care reclamanţii le-au considerat a fi incidente în privinţa actelor administrative contestate nu reclamau administrarea unui probatoriu de natura celui solicitat, fiind suficiente înscrisurile depuse la dosar, constând în documentaţia aferentă actelor administrative a căror verificare asupra legalităţii lor s-a cerut în cauză.

Prin respingerea acestor probe nu s-a produs o încălcare a principiilor procedurii civile, de natură a afecta drepturile părţilor litigante, hotărârea nefiind viciată în privinţa legalităţii sale din această perspectivă.

Din perspectiva incidenţei art. 488 pct. 6 C. proc. civ., sistematizând amplele alegaţii ale recurenţilor-reclamanţi, reţine Înalta Curte că aceştia au reproşat primei instanţe împrejurarea că nu a motivat anumite capete de cerere, iar sentinţa civilă nr. 2389/11.07.2016 nu cuprinde motivele pentru care au fost respinse anumite petite ale acţiunii reclamanţilor, astfel cum a fost precizată, cuprinde motive contradictorii şi străine de natura pricinii, în referire punctuală la faptul că, deşi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., a fost respinsă acţiunea strict cu privire la această asociaţie. Un alt exemplu de motivare contradictorie a fost arătat de recurenţii-reclamanţi în privinţa analizei operaţiunii de desemnare a membrilor CES, diferită de cea de validare, recurenţii susţinând, în acest sens, că imposibilitatea de participare la activitatea noului plen nu înseamnă că mandatul nu a fost valid, a încetat sau nu a început să curgă.

În cadrul aceluiaşi motiv de casare au susţinut recurenţii-reclamanţi că motivarea primei instanţe este una lacunară, simplistă, cu ignorarea unor critici substanţiale în fapt, dar cu o argumentaţie ce cuprinde erori şi omisiuni, precum şi raţionamente defectuoase.

O primă chestiune în referire la care s-a pretins existenţa unor considerente contradictorii este cea legată de soluţionarea excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei B., în condiţiile în care, deşi a fost admisă această excepţie, susţin recurenţii-reclamanţi că prima instanţă s-a pronunţat şi asupra fondului, analizând cererea de chemare în judecată prin prisma condiţiilor pe care această asociaţie le avea de îndeplinit.

Analiza excepţiei lipsei calităţii procesuale active a B. s-a realizat prin raportare la definiţia persoanei vătămate, cuprinsă la art. 1 din Legea nr. 554/2004, reţinându-se că mandatul de membru CES este unul personal, iar vătămarea produsă prin imposibilitatea de exercitare a acestui mandat nu se poate repercuta decât asupra celui care pretinde calitatea de membru. Legitimarea B. este conferită, conform art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013, în calitatea sa de structură a societăţii civile, doar pentru a face propuneri de persoane care ulterior pot fi numite în calitate de membri ai Consiliului Economic şi Social, prin decizie a prim-ministrului, ceea ce nu-i conferă şi o legitimare procesuală activă în acţiunea având ca obiect anularea actelor administrative ce vatămă drepturile şi interesele persoanei fizice A.. Mai departe, examinând îndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru ca B. să poată propune membri în Consiliul Economic şi Social, judecătorul fondului a reţinut faptul că B. era inactivă din data de 20.11.2014, conform deciziei ANAF nr. x/29.09.2014, aspect luat în discuţie din perspectiva legitimării asociaţiilor reprezentative ale societăţii civile de a propune persoane care să poată fi numite ca membri în cadrul CES, în analiza capetelor de cerere vizând legalitatea operaţiunilor premergătoare emiterii actelor administrative contestate în cauză. Nu se poate reţine, aşadar, niciun element de contradictorialitate în privinţa considerentelor exprimate de judecătorul fondului, chestiunea legitimării procesuale active în acţiunea judiciară fiind distinctă de examinarea condiţiilor cerute pentru a considera reprezentativă o asociaţie în vederea formulării unor propuneri de membri CES, conform art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013.

Nici celelalte critici subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, cât timp, conform unei jurisprudenţe constante şi bogate a instanţei supreme, se reţine că motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu constituie o chestiune legată de cantitate, ci de calitate a considerentelor expuse în evidenţierea raţionamentului logico-juridic ce conduce la adoptarea soluţiei pronunţate în cauză, iar împrejurarea că nu este examinat fiecare argument al părţilor litigante nu reprezintă un obstacol în exercitarea controlului judiciar, cât timp judecătorul fondului alege să examineze grupat argumente care se circumscriu aceluiaşi motiv de nelegalitate a actelor administrative contestate ori altor aspecte considerate esenţiale în soluţionarea cauzei.

Motivarea unei hotărâri judecătoreşti nu echivalează cu oferirea unui răspuns punctual asupra fiecărei idei din conţinutul actelor procedurale depuse la dosar, fiind suficient ca susţinerile în fapt ale părţilor, grupate în jurul unor chestiuni principale, de esenţă, să fie examinate şi să cuprindă argumentat soluţia adoptată în cauză, chiar dacă această cerinţă presupune concentrarea lor în cadrul unor considerente sintetizate de către judecător. Este esenţial însă, în privinţa aspectului calitativ al motivării unei hotărâri judecătoreşti, ca un astfel de act procedural al instanţei judecătoreşti să confere garanţii de respectare a dreptului la un proces echitabil şi de acces liber la justiţie, conferite atât prin normele C. proc. civ., cât şi prin art. 6 din Convenţia EDO şi art. 21 din Constituţia României, garanţii pe care ambele hotărâri recurate în cauză le asigură.

Nu au fost regăsite petite ale cererii de chemare în judecată, astfel cum aceasta a fost precizată, la care să nu fi răspuns prima instanţă, fiind examinate în cuprinsul sentinţei civile nr. 2398/2016 cererile reclamantului A. în funcţie de ordinea de prioritate a acestora, cu luarea în considerare a raporturilor de accesorialitate şi de subsidiaritate între aceste petite. S-a reproşat primei instanţe, prin recursul îndreptat împotriva sentinţei civile nr. 2509/07.09.2016, faptul că prima instanţă nu a analizat toate capetele de cerere, făcând trimitere expresă la capetele numerotate cu I.3 şi II.2 care, în opinia recurenţilor-reclamanţi, au rămas nesoluţionate. Este vorba despre solicitarea reclamanţilor de anulare a deciziilor MMFSPV-ministrul delegat pentru dialog social cu privire la oricare proceduri administrative de selecţie, numire şi desemnare a noilor membri CES, până la reconfirmarea mandatului membrilor CES validaţi, precum şi de solicitarea de obligare a pârâtului CES să procedeze conform art. 10 din Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea CES la înfăţişarea protocoalelor privind repartizarea numărului de locuri între organizaţii şi numirile noilor membri de către confederaţiile patronale şi sindicale în perioada iulie 2015 şi până la data introducerii acţiunii de faţă.

În analiza legalităţii procedurilor de numire a noilor membri CES, prima instanţă a reţinut prioritar aspectul legat de legitimarea reclamantului de a solicita, prin prisma încălcării unor pretinse drepturi şi interese proprii, verificarea respectării cerinţelor legale la numirea noilor membri CES, prin decizia nr. 219/2015, ceea ce a presupus examinarea condiţiilor pentru care nu s-a avut în vedere propunerea B. privind desemnarea persoanei fizice A. ca membru al noului CES, după modificarea Legii nr. 248/2013 prin Legea nr. 222/2015. Astfel, s-a reţinut că dosarul de candidatură a reclamantului nu a fost confirmat în cadrul analizei îndeplinirii criteriilor solicitate prin scrisoarea depusă la dosarul de fond, iar argumentele pentru care nu a fost luată în considerarea această propunere au fost întemeiate atât pe elemente concrete, de neîndeplinire de către B. a criteriului specific de lipsă a datoriilor către bugetul de stat, dar şi pe elemente subiective, ce intră în sfera de oportunitate a ministerului de resort, fiind în marja de apreciere în exercitarea atribuţiilor sale, conform prerogativelor legale. În atare condiţii, în care prioritar s-a stabilit că nu a fost încălcată nicio normă legală în privinţa respingerii candidaturii reclamantului A., este de prisos a continua examinarea capetelor de cerere care vizează legalitatea derulării procedurilor de desemnare ca membri a altor persoane, în condiţiile în care scopul urmărit de titularul demersului judiciar devine doar unul iluzoriu, lipsit de orice aplicabilitate practică asupra sa.

S-a mai invocat, în cadrul aceluiaşi motiv de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., împrejurarea că e contradictorie hotărârea primei instanţe cu privire la operaţiunea de desemnare, diferită de cea de validare a noilor membri, iar în opinia recurenţilor, imposibilitatea de participare la activitatea noului plen nu înseamnă că mandatul nu a fost valid, a încetat sau nu a început să curgă. Nici în această privinţă nu se confirmă pretinsa contradictorialitate a motivelor expuse de judecătorul fondului în cuprinsul sentinţei civile nr. 2398/2016, cât timp s-a arătat argumentat că reclamantul A. nu poate pretinde drepturi născute prin emiterea deciziei nr. 340/2013, mandatul său neîncepând să curgă, astfel că nu se putea dispune reconfirmarea unui mandat care nici nu a intrat în exercitarea sa propriu-zisă.

Un ultim aspect ce a fost încadrat şi în motivul de casare reglementat de 488 alin. (1) pct. 6, din perspectiva unei pretinse contradictorialităţi, şi în cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8, privind interpretarea şi aplicarea greşită a legii, este cel referitor la confuzia primei instanţe între reglementarea dialogului social şi cea referitoare la dialogul tripartit. Înalta Curte reţine că prima instanţă a identificat corect cadrul normativ care reglementează chestiunea dialogului tripartit şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, precum şi textele legale incidente în procedura de desemnare şi validare a membrilor CES, iar criticile recurenţilor în această privinţă sunt doar reluări formale ale aspectelor expuse în cererea de chemare în judecată, reiterate în cuprinsul actelor procedurale depuse pe parcursul judecăţii în etapa de fond şi în prezenta cale de atac, în susţinerea viciului de nelegalitate pretins a exista în conţinutul adresei nr. x/17.09.2015, în sensul că nu era de competenţa ministrului delegat pentru dialog social să propună prim-ministrului membrii CES. Se observă faptul că, potrivit art. 11 alin. (2), lit. c) din Legea nr. 248/2013, desemnarea membrilor CES se face la propunerea Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, iar în cadrul acestui minister funcţionează ministrul delegat pentru dialog social, având atribuţii stabilite conform art. 10 din H.G. nr. 344/2014, printre care se regăsesc şi cele în domeniul dialogului social, în sens larg.

Se cuvine a se arăta faptul că, deşi s-au tot invocat, de către recurenţii-reclamanţi, diferenţele de regim juridic între dialogul tripartit şi dialogul social, în realitate, raportul dintre aceste două noţiuni este unul dintre gen şi specie, altfel spus, în cadrul dialogului social, în sens larg, se particularizează dialogul tripartit, conform normelor speciale ce reglementează anumite structuri instituţionalizate, autorizate în scopul unor consultări în domeniile stabilite prin lege. Nu este incidentă nicio vătămare produsă recurentului-reclamant A. din faptul că propunerile de numire a noilor membri CES s-a făcut de către ministrul delegat pentru dialog social, atât timp cât acesta funcţiona în cadrul ministerului de resort indicat în lege ca fiind cel în cadrul căruia trebuia să se efectueze aceste propuneri, criticile aduse sentinţei civile nr. 2398/2019, din această perspectivă, fiind nefondate.

În privinţa motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., reţine Înalta Curte că amplele critici ale recurenţilor-reclamanţi au vizat greşita interpretare şi aplicare a legii, în privinţa unor chestiuni punctuale identificate de aceştia, referitoare la distincţia dintre dialogul social şi dialogul tripartit, calitatea procesuală activă şi interesul B. de a sta în judecată, greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Secretariatului General al Guvernului României şi a Guvernului României, diferenţele de regim juridic între inactivitatea fiscală şi suspendarea temporară a activităţii unei entităţi juridice. Totodată, s-a mai invocat de către recurenţii-reclamanţi interpretarea şi aplicarea greşită a legii cu privire la reconfirmarea mandatului membrilor CES, în raport de prevederile art. II din Legea nr. 222/2015, încălcarea principiului neretroactivităţii legii pentru reconfirmarea mandatului membrilor CES, lipsa de transparenţă şi caracterul inform al procedurii de desemnare a noilor membri, precum şi lipsa mandatului acordat de către ministrul muncii şi protecţiei sociale către ministrul pentru dialog social, în vederea efectuării propunerilor pentru noii membri CES.

Sistematizând aceste critici, Înalta Curte reţine că, în privinţa cadrului procesual subiectiv, prima instanţă a stabilit în mod legal că nu au calitate procesuală în cauză nici reclamanta B., nici pârâtul Guvernul României. În privinţa reclamantei B. s-a reţinut că nu justifică în cauză calitatea de persoană vătămată prin actele administrative contestate, iar legitimarea acesteia ca entitate juridică ce poate propune persoane care să poată fi numite în calitate de membri în CES nu este suficientă pentru a fi titular de drepturi şi obligaţii într-un raport juridic de natura celui analizat în cauză. Cât priveşte pârâtul Guvernul României, s-a considerat, de către judecătorul fondului, că acesta nu-şi justifică în raport de niciun capăt de cerere calitatea sa procesuală pasivă, astfel că excepţia a fost admisă. Soluţia este una legală, întrucât chemarea în judecată a unei persoane presupune a se face dovada că există identitate între cel chemat în calitate de pârât şi titularul raportului litigios supus controlului judecătoresc. Împrejurarea că decizia nr. 219/2015 este emisă de prim-ministrul României şi contrasemnată de secretarul general al Guvernului nu conferă calitate procesuală pasivă Guvernului României, întrucât, în materia contenciosului administrativ, poate sta în judecată emitentul actului administrativ contestat, raportul juridic fiind valabil încheiat între emitent şi cel pretins vătămat de respectivul act. În privinţa Secretariatului General al Guvernului României, potrivit H.G. nr. 405/2007 (actul normativ în vigoare la data emiterii deciziei contestate), se reţine că acesta asigură reprezentarea în plan juridic a Guvernului României, nefiind parte litigantă în cauză, ci doar reprezentant al instituţiei publice pentru care instanţa de fond a reţinut lipsa calităţii procesuale pasive a acesteia în cauză.

Înalta Curte reţine că aspectele litigioase regăsite în prezenta cauză pot fi grupate în două paliere distincte, dintre care primul se referă la nerecunoaşterea drepturilor pretinse de reclamantul A. din emiterea deciziei nr. 340/2013 şi a hotărârii de validare nr. 14/16.04.2015, acte administrative pe care acesta le consideră relevante în obţinerea unei reconfirmări a mandatului său, conform prevederilor art. II din Legea nr. 222/2015, iar o altă chestiune distinctă este aceea a procedurii de desemnare a noilor membri, într-un subsidiar al nerecunoaşterii drepturilor sale rezultate din calitatea de membru CES deţinută anterior modificării Legii nr. 248/2013 prin Legea nr. 222/2015, procedură pe care o contestă prin raportare la aceste noi prevederi, criticând modalitatea în care au fost formulate propunerile de către Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, aici regăsindu-se şi criticile privind inactivitatea fiscală a B., şi cele legate de distincţia dintre dialogul social şi cel tripartit, precum şi cele referitoare la lipsa de transparenţă în procedura de desemnare, lipsa mandatului acordat ministrului pentru dialog social de a face aceste propuneri, neverificarea condiţiilor în privinţa candidaţilor desemnaţi.

În privinţa primei chestiuni de nelegalitate pretinse de către recurentul-reclamant A., aceea privind neconfirmarea mandatului său, Înalta Curte reţine că este esenţial a observa prevederile art. 16 din Legea nr. 248/2013, în care se arată că:

"(1) Plenul Consiliului Economic şi Social se consideră legal constituit la data validării a cel puţin 24 de membri, cu condiţia ca fiecare parte să fie reprezentată de cel puţin 8 persoane.

(2) Până la data constituirii noului plen al Consiliului Economic şi Social, plenul anterior îşi continuă activitatea."

Or, mandatul acordat lui A. prin decizia nr. 340/2013 a fost validat prin hotărârea nr. 14/16.04.2015, sub rezerva participării la şedinţe începând cu data constituirii legale a noului Plen, respectiv data validării a cel puţin 24 de membri, cu condiţia ca fiecare parte să fie reprezentată de cel puţin 8 persoane.

Această constituire a noului plen nu a mai avut loc, întrucât, până la data de 01.09.2015, după modificarea Legii nr. 248/2013 prin Legea nr. 222/2015 (intrată în vigoare la 1.08.2015), fuseseră validate 11 persoane, nefiind întrunit, aşadar, numărul de cel puţin 24 de membri, cerut de lege. Prin urmare, vocaţia dobândită de recurentul-reclamant pentru a fi membru în CES nu s-a concretizat până în prezent într-un drept recunoscut, care să beneficieze de protecţia juridică adecvată. În mod logic, aşa cum a arătat chiar Consiliul Economic şi Social în întâmpinarea sa, se reţine că a funcţionat în mod valabil vechiul CES, cel întrunit la data de 28.03.2007, până la data de 28.03.2011.

Prin Decizia CCR nr. 764/2017 s-a respins excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 11 alin. (2) lit. c) şi art. 16 alin. (2) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, în forma anterioară intrării în vigoare a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 23/2017 pentru modificarea Legii dialogului social nr. 62/2011 şi a art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, astfel că cerinţa de constituire legală a Consiliului Economic şi Social în condiţiile validării unui număr de cel puţin 24 de membri trebuia să fie îndeplinită, potrivit normei legale reţinute ca fiind constituţională.

Prevederile art. II din Legea nr. 222/2015 nu-i sunt aplicabile recurentului-reclamant A., întrucât mandatul său nu a început să curgă în toată perioada cuprinsă între emiterea deciziei nr. 340/2013 şi cea contestată, cu nr. 219/2015. Această normă legală stabileşte că:

"În termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi se va proceda la reconfirmarea mandatelor membrilor Plenului Consiliului Economic şi Social până la expirarea mandatului iniţial şi la validarea noilor membri, în condiţiile prevăzute la art. 15 din Legea nr. 248/2013 privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Economic şi Social, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege." Ipoteza acestei norme legale nu îşi găseşte aplicabilitate în situaţia juridică a recurentului-reclamant, validarea sa, condiţionată de validarea unui număr minim de membri, în absenţa îndeplinirii acestei din urmă condiţii, neputând produce efectele specifice ale respectivei operaţiuni juridice, considerându-se că nu s-a născut niciun drept din conţinutul actului de numire ca membru CES, dacă nu a fost urmat de parcurgerea integrală a etapelor de intrare în legalitate pentru plenul CES, conform cerinţelor cumulative prevăzute de Legea nr. 248/2013. În consecinţă, nu poate fi valorificat nici argumentul din recurs privind existenţa unui bun în sensul art. 1 din Protocolul 1 la Convenţia E.D.O, cât timp nu a fost dobândit de către recurentul-reclamant A. un drept de a fi membru într-un Consiliu Economic şi Social legal validat, prin întrunirea majorităţii cerute de lege.

În referire la viciile de nelegalitate care, în opinia recurentului-reclamant, se regăsesc în decizia nr. 219/2015 şi în conţinutul adresei nr. x/17.09.2015, rezultând din faptul că nu s-au făcut propunerile de către persoana îndreptăţită, conform art. 11 alin. (1), lit. c) din Legea nr. 248/2015 şi pentru că nu au fost arătate în preambulul deciziei toate textele de lege, conform normelor de tehnică legislativă, Înalta Curte reţine că sunt legale actele administrative contestate. Decizia nr. 219/2015 cuprinde temeiurile de drept în baza căreia a fost emisă, astfel că nu se verifică pretinsul viciu invocat de recurent, iar în referire la propunerile pe care legea le solicită a fi făcute de către MMFPSPV, se observă că este conferită această prerogativă în favoarea ministerului în cadrul căruia, potrivit structurii organizatorice, funcţionează ministrul delegat pentru dialog social, cu atribuţii conform art. 10 din H.G. nr. 344/2014. Este, aşadar, legală propunerea semnată de ministrul delegat pentru dialog social, prin raportare la cerinţele solicitate prin art. 11 alin. (2) lit. c) din Legea nr. 248/20013.

Nu vor fi reluate în examinarea acestui motiv de casare nici criticile referitoare la distincţia dintre dialogul social şi cel tripartit, fiind lămuritoare, în acest sens, considerentele exprimate în analiza motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., în care a fost deja examinată chestiunea respectivă.

Cât priveşte cel de-al doilea palier, în care recurentul-reclamant A. contestă procedurile de desemnare şi numire a noilor membri, prin emiterea unor acte nelegale, în opinia sa, se reţine că nici aceste critici nu sunt fondate. Prioritar, se ridică în discuţie chestiunea îndeplinirii, de către B., a criteriilor cerute de către ministrul pentru dialog social, în vederea depunerii candidaturilor pentru persoanele nominalizate spre a fi desemnate ca membri CES, conform adresei de la filele x din volumul I al dosarului de fond. În cadrul acestor criterii se regăseşte şi condiţia specifică privind lipsa datoriilor la bugetul de stat, iar B., potrivit certificatului de atestare fiscală depus la fila x din volumul I al dosarului de fond, înregistra la data de 25.08.2015 datorii fiscale către bugetul de stat.

Prin urmare, este justificat faptul că B. nu s-a regăsit în cadrul structurilor reprezentative ale societăţii civile, cu propunerea sa de numire a recurentului-reclamant A.. Soluţia de confirmare a legalităţii procedurii de înlăturare a candidaturii persoanei fizice A., propus de către o asociaţie care nu a îndeplinit criteriile cerute de către factorul decizional în întocmirea listei de propuneri, în limitele atribuţiilor conferite acestei autorităţi publice (MMFPSPV, în prezent Ministerul Muncii) şi în marja de oportunitate a aprecierilor efectuate de persoana responsabilă din cadrul ministerului de resort cu privire la propunerile efectuate de structurile societăţii civile, are drept consecinţă firească neanalizarea capetelor de cerere prin care recurenţii-reclamanţi au solicitat a se verifica legalitatea operaţiunilor administrative de desemnare a celorlalţi membri ai Consiliului Economic şi Social, în absenţa condiţiei de a fi actual interesul propriu al recurentului-reclamant, în vederea recunoaşterii dreptului pretins de acesta prin acţiunea în contencios administrativ de faţă.

În referire la lipsa unui răspuns punctual al autorităţii publice în răspunsul la plângerea prealabilă, cu privire la inactivitatea fiscală a B., se reţine că pretinsele chestiuni nelegale invocate în plângerea prealabilă puteau fi analizate de către instanţa judecătorească, fără ca judecătorul cauzei să fie ţinut de existenţa sau inexistenţa unui răspuns punctual în cadrul procedurii administrative prealabile. Legea nr. 554/2004 impune doar cerinţa de efectuare a procedurii plângerii prealabile, anterior sesizării instanţei de contencios administrativ, fără însă a limita controlul de legalitate doar cu privire la aspectele pe care s-a răspuns de către autoritatea publică competentă.

Soluţia de respingere a cererii de suspendare a actelor administrative contestate, formulată conform prevederilor art. 15 din Legea nr. 554/2004, nu a fost criticată de către recurenţi, aceştia doar afirmând că s-ar fi impus admiterea cererii lor, justificat de faptul că s-a produs o tulburare însemnată a funcţionării unei instituţii publice de interes naţional. Înalta Curte reţine însă că nu au fost formulate veritabile critici ale soluţiei pronunţate de către judecătorul fondului, astfel că nu se impune exercitarea unui control judiciar asupra soluţiei pronunţate pe capătul de cerere vizând temporizarea efectelor actelor administrative atacate până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Pentru toate aceste considerente, reţine Înalta Curte că este legală şi temeinică sentinţa civilă nr. 2398/11.07.2016, astfel cum aceasta a fost menţinută prin respingerea cererii de completare a dispozitivului, soluţie pronunţată prin sentinţa civilă nr. 2509/07.09.2016, iar criticile aduse ambelor hotărâri judecătoreşti de către recurenţii-reclamanţi A. şi B. sunt nefondate, impunându-se respingerea recursurilor declarate în cauză, pentru aceste considerente.

II.2 Temeiul de drept al soluţiei pronunţate

În aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondate, recursurile declarate de reclamanţii A. şi Asociaţia "B." împotriva sentinţei civile nr. 2398 din 11 iulie 2016 şi a sentinţei civile nr. 2509 din 07 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţele atacate fiind menţinute astfel cum au fost pronunţate, fiind legale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de reclamanţii A. şi Asociaţia "B." împotriva sentinţei civile nr. 2398 din 11 iulie 2016 şi a sentinţei civile nr. 2509 din 07 septembrie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 noiembrie 2019.