Eligibility of utility connection costs for infrastructure retained by the grid operator versus the project beneficiary

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:

I. Procedura în faţa primei instanţe

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 09.05.2016, sub nr. x/2016, reclamantul Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice obligarea pârâtului la considerarea drept cheltuieli eligibile ocazionate de derularea Contractului de finanţare nr. x/11.05.2010 - Cod SMIS 6434, conform bugetului proiectului, respectiv linia de buget 2.1 - Asigurarea cu utilităţi a obiectivului, în ce priveşte "cheltuieli aferente racordării la reţelele de utilităţi" şi plata către reclamantul Judeţul Dâmboviţa, în calitate de beneficiar al Proiectului Cod SMIS 6434 "Lucrări de modernizare a infrastructurii la S.C. A. S.A.", a următoarelor sume solicitate cu titlul de cheltuieli eligibile Autorităţii de Management, pentru alimentarea cu energie electrică a S.C. A. S.A. prin Cererea de rambursare nr. x/13.07.2015, în cadrul Contractului de finanţare nr. x/11.05.2010, astfel:

- 161.290,32 RON şi TVA în valoare de 38.709,68 RON, reprezentând contravaloare componentă B tarif racordare, aferentă facturii nr. x/06.06.2014;

- 511.705,83 RON şi TVA în valoare de 122.809,40 RON - aferentă facturii nr. x/07.07.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2983 din 1 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată fiscal formulată de reclamantul Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale Şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs reclamantul Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. (hotărârea instanţei de fond a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material).

În susţinerea motivului de casare invocat, recurentul a invocat, în esenţă, faptul că în mod greşit prima instanţă a considerat că nu fac parte din categoria cheltuielilor eligibile reglementate la art. 3 din Ordinul MDLPL/MFP nr. 267/1447/04.03.2008 ("Sunt considerate eligibile cheltuielile aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie, precum alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicaţii, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi").

Astfel, a susţinut recurentul că, în ceea ce priveşte cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi, legiuitorul nu mai face distincţie după cum executarea acestora se realizează în sau în afara amplasamentului delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţie. Aceasta deoarece legislaţia specială în domeniul energiei electrice cuprinde prevederi exprese referitoare la modalitatea de executare, amplasamentul, regimul juridic şi cheltuielile aferente instalaţiilor de racordare la reţelele de utilităţi (de exemplu: art. 9, art. 35, art. 36 alin. (4) şi Anexa 4 "Reguli specifice pentru realizarea racordării zonelor industriale, comerciale sau de servicii comune la reţeaua electrică de distribuţie" din Ordinul A.N.R.E. nr. 59/2013 pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public; art. 26 alin. (2) şi alin. (4) din Legea nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale; art. 14 "Dreptul de proprietate" din Contractul-cadru de racordare la reţelele electrice de interes public aprobat prin Ordinul ANRE nr. 11/2015).

A mai arătat recurentul că sunt eligibile cheltuielile în discuţie şi pentru că respectă prevederile art. 5 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x/2010, fiind în conformitate cu H.G. nr. 759/2007 şi Ordinul comun al MDRAP nr. 267/2008 şi MEF nr. 1447/2008 ("cheltuielile prevăzute la art. 1 sunt eligibile cu condiţia ca acestea să fie cuprinse în Anexa V-Bugetul Proiectului a Contractului").

Or, cheltuielile prevăzute de art. 3 din Ordinul MDLPL/MFP nr. 267/1447/04.03.2008, inclusiv cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi, au fost cuprinse în Anexa V - Bugetul Proiectului din Contractul de finanţare nr. x/11.05.2010.

Recurentul a precizat, totodată, că prevederile art. 8 alin. (6) din Contractul finanţare nr. x/11.05.2010 nu pot constitui temei pentru considerarea cheltuielilor aferente racordării la reţelele de utilităţi ca fiind neeligibile, nesusţinând interpretarea AMPOR şi, respectiv, a instanţei de fond în sensul că efectuarea cheltuielilor cu asigurarea utilităţilor (în speţă, cheltuielile de racordare) "sunt eligibile numai dacă sunt proprietatea beneficiarului".

Astfel, autoritatea finanţatoare nu putea deroga, prin prevederile contractului de finanţare, de la legislaţia în domeniul energiei electrice, care reglementează suportarea, de către utilizatorul reţelei, a cheltuielilor de racordare la reţeaua de energie electrică, cât şi dreptul de proprietate al operatorului de reţea asupra instalaţiilor de racordare.

Prevederile art. 3 şi art. 14 din Contractul de racordare nr. x din 22.05.2014, încheiat între Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi S.C. FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A., invocat de finanţator şi reţinut de instanţa de fond ca fiind în contradicţie cu prevederile art. 8 alin. (6) din contractul de finanţare, nu reprezintă doar o înţelegere a părţilor, forma şi conţinutul acestui contract fiind impuse de şi respectând întocmai Contractul-cadru aprobat prin Ordinul ANRE nr. 11/2015, în concordanţă cu prevederile Legii nr. 123/2012 a energiei electrice şi a gazelor naturale şi ale Ordinului ANRE nr. 59/2013.

II. Procedura în faţa instanţei de recurs

Intimatul pârât a formulat întâmpinare, invocând, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare reglementate de art. 488 din C. proc. civ., iar, în subsidiar, solicitând respingerea acestuia ca nefondat, întrucât cheltuielile efectuate pentru realizarea instalaţiei de racordare cuprinse între punctul de delimitare şi punctul de racordare nu sunt eligibile.

Recurentul reclamant a depus răspuns la întâmpinare, prin care a reiterat principalele susţineri din recurs şi acţiunea introductivă.

În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.

Prin încheierea de şedinţă din 6 noiembrie 2019, Înalta Curte a respins excepţia nulităţii recursului invocată de intimat.

III. Analiza motivelor de casare

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurentul reclamant a supus, practic, controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x, emisă sub nr. x/11.11.2015 de Direcţia Generală Programe Europene din cadrul MDRAP, prin care au fost excluse de la rambursare cheltuieli considerate neeligibile: suma de 161290,32 RON şi TVA de 38709,68 RON, reprezentând contravaloare componentă de racordare aferentă Facturii nr. x/23.05.2014; suma de 161290,32 Iei şi TVA de 38709,68 RON, aferente Facturii nr. x/06.06.2014 şi suma de 511705,83 RON şi TVA de 122809,40 RON, aferente Facturii nr. x/07.07.2014, în ceea ce priveşte componenta B din Contractul de racordare nr. x/22.05.2014 ("costuri necesare realizării instalaţiei de racordare, cuprinsă între punctul de racordare şi punctul de delimitare").

Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinic şi legal actul administrativ contestat.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.

Aşa fiind, prin exercitarea recursului se poate cere casarea hotărârii atacate numai pentru motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 din C. proc. civ., iar solicitarea reevaluării stării de fapt prin reaprecierea mijloacelor de probă de către instanţa de recurs nu se circumscrie motivului reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din Cod şi nici altui motiv de casare prevăzut de respectivul articol.

În speţă, ansamblul criticilor subsumate de recurent motivului de casare menţionat reprezintă o reluare in integrum a celor invocate prin cererea de chemare în judecată, fără a fi prezentate aspecte concludente care să susţină ipoteza interpretării sau aplicării greşite a dispoziţiilor legale incidente de către instanţa de fond, de natură să atragă nelegalitatea hotărârii pronunţate.

Înalta Curte reţine că este necontestată situaţia de fapt reţinută în cauză de instanţa de fond, în sensul că între intimatul pârât şi recurentul reclamant Judeţul Dâmboviţa s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x/11.05.2010 cod SMIS 6434 - Lucrări de modernizare a infrastructurii la S.C. A. S.A., în cadrul căruia, în vederea alimentării cu energie electrică a obiectivului de investiţii A., au fost încheiate Contractul de execuţie nr. x/03.12.2014 şi Contractul de racordare nr. x/22.05.2014 între beneficiar, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, şi S.C. FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A.

Recurentul Judeţul Dâmboviţa, în executarea Contractului de racordare nr. x/22.05.2014, a achitat în calitate de utilizator, din bugetul propriu, contravaloarea tarifului de racordare, în trei tranşe, conform prevederilor respectivului contract şi a depus cererea de rambursare nr. x

Intimatul pârât Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Direcţia Generală Programe Europene, reţinând faptul că au fost achitate facturi cuprinzând cheltuieli (lucrări de instalaţii) efectuate pentru bunuri care nu sunt proprietatea beneficiarului, a constatat că acestea nu sunt eligibile, respingându-le la rambursare în baza art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 privind gestionarea financiară a instrumentelor structurale şi utilizarea acestora pentru obiectivul convergenţă, coroborat cu dispoziţiile art. 5 şi art. 8 alin. (6) din Contractul de finanţare nr. x/11.05.2010 şi art. 3 din Ordinul MDLPL/MFP nr. 267/1447 din 04.03.2008.

Problema de drept esenţială pe care instanţa de judecată este chemată să o rezolve în cauză este, prin urmare, cea referitoare la eligibilitatea plăţilor efectuate, care reprezintă contravaloarea componentei B din Contractul de racordare nr. x din 22.05.2014.

Înalta Curte reţine că, în opinia recurentei, respectivele cheltuieli au fost efectuate pentru alimentarea cu energie electrică a S.C. A. S.A., astfel că plata tarifului de racordare este o cheltuială eligibilă, aprobată prin bugetul proiectului la linia de buget 2.1 - Asigurarea cu utilităţi a obiectivului, încadrându-se în categoria "cheltuieli aferente racordării la reţelele de utilităţi", ca "tarif" perceput de FDEE Electrica Distribuţie Muntenia Nord S.A., iar nu ca o plată a unor lucrări.

Potrivit art. 5 alin. (1) din Contractul de finanţare nr. x/11.05.2010, cheltuielile sunt considerate eligibile dacă sunt în conformitate cu prevederile nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Ordinului comun al Ministrului dezvoltării regionale şi administraţiei publice nr. 26/04 martie 2008 şi al Ministrului economiei şi finanţelor nr. 1447/10 mai 2008 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Dezvoltarea durabilă a structurilor de sprijinire a afacerilor de importanţă regională şi locală" în cadrul Axei prioritare "Sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri regional şi local" din cadrul POR 2007-2013, cu modificările şi completările ulterioare.

Or, art. 2 din H.G. nr. 759/2007 privind regulile de eligibilitate a cheltuielilor efectuate în cadrul operaţiunilor finanţate prin programele operaţionale, dispune că, pentru a fi eligibilă, o cheltuială trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii cu caracter general:

- să fie în conformitate cu prevederile contractului de finanţare încheiat de către autoritatea de management sau organismul intermediar, pentru şi în numele acesteia, pentru aprobarea operaţiunii, cu respectarea art. 54 alin. (5) şi art. 60 din Regulamentul Consiliului nr. 1083/2006;

- să fie conformă cu prevederile legislaţiei naţionale şi comunitare.

Potrivit art. 14 "Dreptul de proprietate" din Contractul de racordare nr. x/22.05.2014, "conform prevederilor legale în vigoare, instalaţia de racordare care face obiectul prezentului contract intră în proprietatea Operatorului, iar instalaţia de utilizare realizată conform punctului 10 lit. b) este proprietatea Utilizatorului."

Tot astfel, la pct. 1.4 din avizul tehnic de racordare, "Lucrări proprii utilizatorului care rămân în proprietatea şi exploatarea sa", la capitolul "alimentarea de bază", se precizează că: "a) vor aparţine SDEE Târgovişte toate instalaţiile executate în amonte de punctul de delimitare" şi că "b) vor aparţine S.C. A. S.A toate instalaţiile în în aval de punctul de delimitare".

Noţiunile de aviz tehnic de racordare, de amonte/aval, instalaţie de racordare şi instalaţie de utilizare sunt definite în Anexa 1 "Termeni şi abrevieri folosite în Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public" din Regulamentul privind racordarea utilizatorilor la reţelele electrice de interes public, aprobat prin Ordinul Preşedintelui Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei nr. 59 din 02.08.2013.

Recurentul reclamant a încheiat în calitate de utilizator Contractul de racordare nr. x/22.05.2014, care la pct. 3 "Preţul contractului" detaliază componenta B a tarifului de racordare (costurile necesare realizării instalaţiei de racordare, cuprinsă între punctul de racordare şi punctul de delimitare, inclusiv grupul de măsurare a energiei …).

Cu toate acestea, el susţine că toate cheltuielile pe care le-a efectuat sunt eligibile, deci inclusiv componenta B a tarifului de racordare, chiar dacă aceste cheltuieli au fost efectuate pentru bunuri care nu sunt proprietatea beneficiarului.

Şi în ceea ce priveşte caracterul eligibil al cheltuielilor incluzând componenta B a tarifului de racordare, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 3 din Ordinul nr. 26/1447/2008, "Sunt considerate eligibile cheltuielile aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie, precum: alimentare cu apă, canalizare, alimentare cu gaze naturale, agent termic, energie electrică, telecomunicaţii, care se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi".

Prin urmare, sunt eligibile cheltuielile aferente asigurării cu utilităţile necesare funcţionării obiectivului de investiţie, precum alimentare cu energie electrică ce se execută pe amplasamentul delimitat din punct de vedere juridic ca aparţinând obiectivului de investiţie, precum şi cheltuielile aferente racordării la respectiva reţea de utilităţi (executată pe amplasamentul obiectivului).

Nu poate fi reţinută ca întemeiată nici susţinerea recurentului reclamant privind includerea în categoria "cheltuieli aferente racordării la reţelele de utilităţi" în Linia de buget 2.1 Asigurarea cu utilităţi, întrucât din cuprinsul acesteia nu rezultă că ar viza toate cheltuielile aferente racordării la reţelele de utilităţi, neconstituind o derogare de la prevederile art. 8 alin. (6) din Contractul de finanţare nr. x/11.05.2010, fiind în litera şi spiritul legii faptul că efectuarea cheltuielilor cu asigurarea cu utilităţi sunt eligibile numai în măsura în care privesc proprietatea beneficiarului.

Referitor la susţinerea recurentului reclamant, Înalta Curte arată că nu s-a imputat recurentului reclamant nici nerespectarea legislaţiei în domeniul energiei electrice, nici nelegalitatea prevederilor contractului de racordare.

Ceea ce a avut de tranşat instanţa de fond este legalitatea măsurii de constatare a neeligibilităţii cheltuielilor de racordare la reţeaua de utilităţi, aferente părţii din instalaţii ce rămâne în proprietatea furnizorului.

Or, aşa cum corect a reţinut instanţa de fond, aceste cheltuieli nu pot fi considerate eligibile prin prisma prevederilor art. 3 din Ordinul nr. 26/1447/2008, ele rămânând a fi suportate din bugetul utilizatorului, conform contractului de racordare şi legislaţiei specifice.

Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.

IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia

În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, împotriva sentinţei nr. 2983 din 1 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 noiembrie 2019.