VAT refund interest claim annulled for lack of formal restitution request; extraordinary appeal dismissed as legal errors rather than material ones

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 15 octombrie 2013, reclamanta societatea A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, obligarea pârâtelor la plata sumei de 1.601.029,68 RON, cu titlu de dobândă fiscală calculată asupra sumei totale de 1.773.844 RON, reţinută nelegal din TVA de rambursat aferentă lunilor aprilie şi mai 2008, în baza raportului de inspecţie fiscală nr. x/28.05.2008 şi a deciziei de impunere nr. x/03.06.2008, acte administrative anulate prin hotărâri judecătoreşti definitive şi irevocabile.

Reclamanta a precizat prin Nota de şedinţă depusă la dosar fond, că înţelege să se judece doar cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, instanţa de fond luând act prin încheierea de şedinţă din data de 20.02.2014.

În şedinţa publică din data de 02.07.2015 reclamanta a micşorat cuantumul pretenţiilor sale, de la suma de 1.601.029,68 RON la suma de 1.442.113,57 RON, precizare de care s-a luat act prin încheierea de şedinţă de la aceeaşi dată .

Prin sentinţa civilă nr. 75/F/2015 din data de 17 iulie 2015, Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la plata către reclamantă a sumei de 1.442.113,57 RON, cu titlu de dobânzi pentru rambursarea cu întârziere a excedentului taxei pe valoare adăugată aferent lunilor aprilie şi mai 2008, şi a obligat pârâta la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă în cuantum de 23.676 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru (300 de RON), onorariu expert (8.376 RON) şi onorariu avocaţial redus potrivit art. 451 alin. (2) din C. proc. civ. (15.000 RON).

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală.

2. Hotărârea ce face obiectul prezentei contestaţii în anulare

Prin decizia nr. 1390 din 28 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 75/F/2015 din 17 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi, rejudecând, a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de recurs a reţinut că fundamentul cererii de acordare a dobânzilor de întârziere în cauză nu există, nefiind formulată nicio cerere de restituire a sumelor rezultate din anularea parţială a deciziei de impunere nr. x/3.06.2008, apreciind că nu este suficientă, simpla existenţă a celor două deconturi de TVA soluţionate favorabil Societăţii A. S.R.L., care ar fi devenit executorii ca efect al anulării actului de impunere fiscală iniţial, cerinţele art. 117 din O.G. nr. 92/2003 fiind clare în sensul necesităţii existenţei unei cereri de restituire a sumelor reţinute nelegal de către administraţia fiscală.

Repunerea părţilor în situaţia anterioară nu putea fi dispusă din oficiu de către organul fiscal, cât timp legalitatea celor două note de compensare nu fusese contestată conform legii, iar restituirea sumelor de care a fost exonerată societatea în cadrul dosarului nr. x/2008 înregistrat pe rolul Curţii de Apel Braşov nu a fost solicitată.

3. Contestaţia în anulare

Împotriva deciziei nr. 1390 din data de 28 martie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a formulat contestaţie în anulare intimata reclamantă A. S.R.L, întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În motivarea căii extraordinare de atac, s-a arătat, în esenţă, că:

- în speţă este incident motivul de contestaţie în anulare reglementat la art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., respectiv "Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când: (...) dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale."

- instanţa de recurs a admis recursul pe motiv că societatea nu a formulat cerere de restituire în sensul Ordinului MFP nr. 1899/2004, ceea ce constituie o eroare materială, instanţa de recurs neobservând că reclamanta avea TVA de rambursat, ea bifând opţiunea de rambursare, aspect ce rezultă din actele de la dosar;

- s-a făcut confuzie între modalitatea de solicitare la rambursare TVA din deconturile lunare cu opţiune de rambursare şi solicitarea de restituire a obligaţiilor nedatorate, achitate sau compensate de organele fiscale;

- instanţa de recurs a constatat eronat că există o notă de compensare prin care dreptul de creanţei al societăţii să fie compensat cu obligaţiile fiscale ale acesteia, datorate în perioada următoare anulării deciziei de impunere nr. x/2008;

- dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale, eroare rezultată din neverificarea amănunţită a înscrisurilor aflate la dosar şi a temeiurilor de drept care reglementează rambursarea de TVA din deconturile cu sold negativ, pentru care s-a bifat opţiunea de rambursare, şi restituirea sumelor nedatorate, achitate sau compensate din drepturi de creanţă, precum şi procedura de compensare a obligaţiilor de plată din drepturile de creanţă reglementate de dispoziţiile art. 116 alin. (6) şi (7) din O.G. nr. 92/2003.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Direcţia Generală de Administrare Fiscală a Marilor Contribuabili a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestaţiei în anulare ca inadmisibilă şi a arătat că greşeala materială, fiind legată de aspectele formale ale judecăţii recursului, nu este de natură să conducă la o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Contestatoarea A. S.R.L a depus la dosar răspuns la întâmpinare.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra contestaţiei în anulare

Examinând contestaţia în anulare, în raport cu decizia atacată şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că aceasta este inadmisibilă pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare, este o cale de atac extraordinară, de retractare, care nu poate fi exercitată decât pentru motivele prevăzute limitativ de legiuitor, aceste motive neputând fi extinse prin analogie la alte situaţii decât cele prevăzute în cuprinsul art. 503 C. proc. civ.

Contestaţia în anulare îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun (art. 503 alin. (1) C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (art. 503 alin. (2) C. proc. civ.).

Art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede patru motive pentru exercitarea contestaţiei în anulare specială, respectiv: 1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză. Prezenta contestaţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatorul susţinând că instanţa de recurs a fost într-o eroare materială atunci când a reţinut că nu a depus cerere de rambursare TVA şi nu ar fi contestat note de compensare.

Motivul de contestaţie în anulare reglementat de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ. vizează comiterea unor greşeli de natură formală, evidente, involuntare, realizate prin confundarea unor elemente importante sau a unor date aflate la dosarul cauzei. În jurisprudenţă au fost considerate greşeli materiale, în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., respingerea greşită a unui recurs ca tardiv formulat în condiţiile în care la dosar exista dovada expedierii acestuia în termenul legal, ori anularea acestuia ca netimbrat, în situaţia în care la dosar exista chitanţa ce atestă achitarea taxei judiciare de timbru.

Deşi aceste situaţii sunt menţionate cu titlu exemplificativ, se impune a sublinia că această cale extraordinară de atac nu poate fi formulată pentru remedierea unor greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziţii de drept material sau procedural.

Totodată, pentru a fi incident acest caz de contestaţie în anulare, este necesar ca hotărârea împotriva căreia se îndreaptă contestaţia să fie pronunţată în soluţionarea căii de atac a recursului, iar contestatorul să invoce existenţa unor erori materiale, săvârşite de instanţa de control judiciar, care au influenţat soluţia astfel pronunţată.

Prin decizia nr. 1390 din 28 martie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, împotriva sentinţei civile nr. 75/F/2015 din 17 iulie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi, rejudecând a respins cererea de chemare în judecată, formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, ca neîntemeiată.

În prezenta cauză este întrunit doar unul dintre elementele de admisibilitate anterior arătate, respectiv contestaţia în anulare a fost declarată împotriva unei hotărâri prin care s-a soluţionat calea de atac a recursului.

Înalta Curte constată că nu este îndeplinită cea de a doua condiţie, respectiv existenţa erorii materiale în motivarea recursului, întrucât motivele invocate în susţinerea contestaţiei în anulare nu privesc eventuale erori materiale, ci o pretinsă eroare ce provine "din neverificarea amănunţită a înscrisurilor aflate la dosar şi a temeiurilor de drept care reglementează rambursarea de TVA din deconturile cu sold negativ, pentru care s-a bifat opţiunea de rambursare, şi restituirea sumelor nedatorate, achitate sau compensate din drepturi de creanţă, precum şi procedura de compensare a obligaţiilor de plată din drepturile de creanţă reglementate de dispoziţiile art. 116 alin. (6) şi (7) din O.G. nr. 92/2003", ipoteză care nu se înscrie în textul de lege anterior citat.

Trebuie precizat că eroarea materială trebuie să vizeze incidente procedurale, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Pentru a putea fi întemeiată o contestaţie în anulare îndreptată împotriva unei decizii pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială invocată de o parte să privească greşeli comise prin confundarea unor date materiale esenţiale ale cauzei, a unor aspecte formale ale judecăţii în recurs.

De asemenea, contrar alegaţiilor contestatoarei, în cadrul acestei căi extraordinare de atac nu este permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

În realitate, contestatoarea tinde la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

Prin urmare, aspectele invocate de contestatoare reprezintă critici de legalitate, vizând pretinse erori de judecată, care nu pot fi analizate pe calea contestaţiei în anulare. Dispoziţiile art. 503 alin. (2) C. proc. civ. au un câmp limitat de aplicare şi trebuie să fie interpretate în toate cazurile în mod restrictiv pentru a nu deschide calea unui veritabil recurs la recurs.

Pentru aceste considerente, întrucât aspectele deduse judecăţii prin intermediul prezentei căi extraordinare de atac nu se circumscriu dispoziţiilor art. 503 alin. (2) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei nr. 1390 din 28 martie 2018 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2013.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.