Tax Security Measures Annulled for Failure to Prove Specific Danger of Asset Dissipation or Evasion Under Fiscal Procedure Code

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 2 martie 2017 sub nr. x/2017 pe rolul Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Antifraudă Fiscală 2 Constanţa (DRAF 2 Constanţa), anularea procesului-verbal de control nr. x/18.08.2016 şi a Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. A-FCT 22415/17.08.2016 emise de pârâtă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 189/2017 pronunţată în data de 21 septembrie 2017, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins, ca fiind inadmisibil, capătul de cerere privind anularea procesului-verbal de control nr. x/18.08.2016 întocmit de A.N.A.F. Direcţia Generală Antifraudă - 2 Constanţa şi ca fiind nefondat, capătul de cerere privind anularea Deciziei de instituire măsuri asiguratorii A-FCT 22415/17.08.2016, în acţiunea în contencios administrativ şi fiscal, având ca obiect "anulare act administrativ" promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională Generală Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

Solicită să se constate că prin însăşi actul de control efectuat de DRAF 2 Constanţa, respectiv procesul-verbal de control nr. x/18.08.2016 s-au modificat raporturi juridice s-au instituit măsuri asiguratorii în înţelesul art. 2 lit. c) din Legea nr. 554/2004, astfel că se impune analizarea acestui capăt de cerere pe care instanţa îl consideră inadmisibil.

În ceea ce priveşte respingerea ca nefondat a capătului de cerere privind anularea deciziei de instituire măsuri asiguratorii, precizează că soluţia este netemeinică şi nelegală, întrucât decizia nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond prevăzute de legiuitor şi instanţa de fond nu a motivat hotărârea sub acest aspect.

Susţine că decizia de instituire măsuri asiguratorii din data de 17 august 2016 are la bază un proces-verbal încheiat ulterior, la 18 august 2016, nefiind vorba de o eroare materială astfel cum a reţinut instanţa de fond. Mai arată că decizia potrivit prevederilor art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, trebuia motivată şi semnată de conducătorul fiscal competent şi ştampilată, potrivit prevederilor Legii nr. 207/2015.

Apreciază că în cauză nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile privind existenţa şi iminenţa pericolului concret, a pericolului sustragerii societăţii de la plata obligaţiilor la bugetul consolidat sau prejudicierea bugetului prin ascunderea sau risipirea patrimoniului.

Menţionează că decizia este afectată de neregularităţi, atât de formă şi de fond, respectiv nemotivarea şi nesemnarea acesteia, lipsa ştampilei, neinvocarea principiilor pericolului, ascunderii şi risipirii patrimoniului, nerespectarea principiilor Curţii de Justiţie a Uniunii Europene, respectiv a prezumţiei de bună credinţă a contribuabilului particular, caracterizarea comportamentului fiscal, al altor societăţi comerciale cu care reclamanta a intrat în relaţii comerciale, etc.

Pe cale de consecinţă, având în vedere prevederile Codului de procedură fiscală şi jurisprudenţa Uniunii Europene, trebuie să se constate că organul fiscal nu a făcut dovada îndeplinirii condiţiilor art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală, care să justifice instituirea deciziei şi a măsurilor asiguratorii.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata- pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 20 octombrie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 26 noiembrie 2019, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., are ca obiect verificarea legalităţii procesului-verbal de control nr. x/18.08.2016 şi a Deciziei de instituire măsuri asiguratorii nr. A-FCT 22415/17.08.2016.

Prin Decizia de instituire măsuri asiguratorii, în temeiul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 au fost instituite măsuri asigurătorii până la concurenţa sumei de 4.445.760 RON reprezentând 150% din valoarea prejudiciului estimat (respectiv 2.963.840 RON) urmare controlului efectuat la reclamantă. Măsurile asiguratorii vizează bunuri mobile şi imobile care nu sunt folosite direct în activitatea ce constituie principala sursă de venit, sume urmăribile datorate cu orice titlu debitorului de către terţe persoane, conturi de disponibilităţi şi de depozite, precum şi băncile la care sunt deschise.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, reţinând că primul capăt de cerere vizând anularea procesului-verbal este inadmisibil şi că, decizia contestată nu poate fi anulată, întrucât este motivată atât din perspectiva faptei reţinute în sarcina reclamantei, cât şi a prejudiciului estimat adus bugetului.

Soluţia primei instanţe nu este legală în ceea ce priveşte capătul de cerere în anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar îl apreciază ca fiind nefondat reţinând că acesta vizează ipoteza "când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei".

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Argumentele recurentului priveşte ipoteza unei motivări contradictorii a hotărârii primei instanţe.

Instanţa de control judiciar nu poate reţine criticile recurentei-reclamante potrivit căruia sentinţa atacată cuprinde motive contradictorii sau motive străine de natura cauzei, aceste afirmaţii reflectând în realitate dezacordul în privinţa argumentelor care au stat la baza soluţiei de respingere a cererii de chemare în judecată, fără a susţine însă motivul de casare invocat, întrucât în considerentele sentinţei au fost expuse, în mod clar şi logic, argumentele care au fundamentat concluziile instanţei de fond în privinţa problemelor de drept în discuţie.

Prin urmare, Înalta Curte nu va primi argumentele aduse de recurenta-reclamantă cu privire la incidenţa disp. art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală relativ la motivarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

În prealabil arată însă, în acord cu judecătorul fondului, că în privinţa datei din decizia de instituire măsuri asiguratorii instanţa de control judiciar este o eroare materială, aceasta neputând fi decât ulterioară întocmirii procesului-verbal de control care a stat la baza emiterii sale, aspect necriticat de reclamantă la momentul semnării actului, când a cunoscut atât data întocmirii lui, cât şi perioada efectuării controlului (14-07.2016-18.08.2016).

Pe de altă parte, problema de drept dedusă judecăţii în prezenta cauză este aceea dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru a fi instituite măsuri asigurătorii.

Astfel, conform art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile."

Din analiza textului legal anterior menţionat, rezultă că pentru a se institui măsurile asigurătorii trebuie îndeplinite anumite condiţii, respectiv existenţa unor cazuri excepţionale, existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, iar prin aceste acţiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

În opinia recurentei, organul fiscal avea obligaţia, potrivit art. 73 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, de a motiva incidenţa uneia din cele 3 ipoteze care ar justifica măsura excepţională dispusă.

În opinia intimatei, este suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.

Prima instanţă a reţinut că pârâta a indicat în mod clar în cuprinsul Deciziei atacate, acele elemente şi indicii care i-au format convingerea asupra faptului că reclamantul intenţionează să se sustragă de la urmărirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa punerii autorităţii fiscale în imposibilitatea de a colecta obligaţiile fiscale, datorită diminuării bazei de impozitare prin înregistrarea de facturi de achiziţie de la societăţi care nu recunosc tranzacţiile respective.

Înalta Curte reţine ca principiu împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

În motivarea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii se relevă, cuantumul mare al prejudiciului calculat de organul administrativ fiscal de control în raport cu rezultatul financiar al societăţii înregistrat în anul 2015; faptul că administratorul societăţii figurează înregistrat în calitate de asociat şi administrator şi la alte societăţi radiate, dizolvate şi lichidate; că prejudiciul rezultă din evidenţa financiar - contabilă a documentelor care nu au la bază operaţiuni reale, în scopul de a se sustrage de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale şi de a obţine avantaje fiscale necuvenite de către aceasta.

Ideea esenţială avută în vedere de prima instanţă este aceea că, prin ele însele, împrejurările descrise mai sus au fost considerate în mod corect ca situaţii (cazuri excepţionale) care îndreptăţesc la concluzia că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Or, din cele prezentate anterior, se reţine că, în sine, un cuantum mare al unui potenţial prejudiciu constând în obligaţii fiscale suplimentare determinate de organul de control (impozit de profit şi TVA) nu poate face dovada faptului că societatea supusă controlului urmează să se sustragă unei potenţiale executări a acestei creanţe, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul.

De asemenea nu poate fi reţinut ca relevant sub aspectul cerinţei instituite de art. 213 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, faptul că administratorul societăţii figurează înregistrat în calitate de asociat şi administrator şi la alte societăţi radiate, dizolvate şi lichidate, în situaţia în care nu se indică în cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii aceste societăţi şi nu se relevă culpa administratorului recurentei reclamante în faptul că societăţile despre care face vorbire au fost lichidate şi dizolvate, respectiv faptul că dizolvarea sau lichidarea acestor societăţi au fost consecinţe ale risipirii sau ascunderii patrimoniului acestora.

Pe de altă parte, relativ la operaţiunile ce au dus la constatarea sumelor ce urmează a fi impuse la finalizarea cercetărilor fiscale, organul fiscal trebuie să justifice pericolul de sustragere/ascundere sau risipire a patrimoniului pe împrejurări concrete, deduse din alte comportamente ale debitorului, iar nu din operaţiunile imputate din punct de vedere fiscal.

Ca urmare, instanţa de recurs apreciază că intimata-pârâtă nu a relevat acte, fapte şi operaţiuni concrete din care rezultă pericolul şi intenţia ca recurenta-reclamantă să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, iar prin aceste acţiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

În concluzie, Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestui motiv de recurs, nemaifiind necesar a se analiza motivele de formă reiterate de recurenta reclamantă privind semnarea de către conducătorul organului fiscal competent şi ştampilarea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii.

Înalta Curte va reţine ca nefondată critica recurentei-reclamante privind faptul că în mod nelegal instanţa de fond a respins ca inadmisibil capătul de cerere vizând anularea procesului-verbal de control.

Relativ la acest aspect Înalta Curte, concordant celor reţinute de instanţa de fond are în vedere că procesul-verbal contestat este un act de constatare iar nu un act administrativ fiscal care că stabilească, modifice sau să stingă drepturi şi obligaţii fiscale, intrând în sfera noţiunii de operaţiune administrativă ce poate fi supusă controlului judecătoresc odată cu un eventual titlu de creanţă emis în baza acestuia iar nu în mod direct.

În acest sens sunt şi dispoziţiile O.U.G. nr. 73/2013, OPANAF nr. 3838/2015 şi cele din Legea 207/2015 reţinute în mod temeinic de către instanţa de fond.

Faţă de aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza, va admite contestaţia formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila, va anula Decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. A-FCT 22415/17.08.2016 emisă de pârâtă şi va menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 189/2017 din 21 septembrie 2017 a Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Admite contestaţia împotriva Deciziei de instituire măsuri asiguratorii A-FCT 22415/17.08.2016, formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L. Brăila, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Regională Generală Antifraudă Fiscală 2 Constanţa.

Anulează Decizia de instituire măsuri asiguratorii nr. A-FCT 22415/17.08.2016 emisă de pârâtă.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei recurate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.