Invalidity of tax protective measures for failure to prove exceptional danger of asset dissipation distinct from alleged fiscal offenses

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 23 iunie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Judecătoriei Constanţa, secţia civilă, reclamanta S.C. A. S.R.L. a formulat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, contestaţie împotriva Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/27.05.2016, solicitând anularea acesteia şi, pe cale de consecinţă, ridicarea măsurilor asigurătorii instituite, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 9761 pronunţată la data de 18 august2016, Judecătoria Constanţa, secţia civilă, a declinat competenţa soluţionării contestaţiei formulate de contestatoarea A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, în favoarea Tribunalului Constanţa reţinând că în speţă se contestă Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/27.05.2016 care vizează taxe şi impozite mai mari de 1.000.000 RON, în temeiul art. 213 alin. (13) Codul de procedură fiscală coroborat cu art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Prin încheierea nr. 12676/06.09.2016 pronunţată de Judecătoria Constanţa, secţia civilă, în dosar nr. x/2016, s-a îndreptat din oficiu eroarea materială din cuprinsul dispozitivului SC nr. 9761/18.08.2016 în dosarul nr. x/2016, în sensul că declină competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Dosarul a fost înregistrat la Curtea de Apel Constanţa la data de 27.09.2016, sub nr. x/2016.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 199/CA pronunţată la 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa, ca nefondată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ. solicită admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea cererii de chemare în judecată.

Susţine că instanţa de fond a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti prin adăugarea unor condiţii neprevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală în justificarea instituirii de măsuri asiguratorii.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de casare menţionează că instanţa de fond a interpretat greşit prevederile art. 213 Codul de procedură fiscală, apreciind că pericolul prevăzut de lege rezultă din fapta de a înregistra în contabilitate a 4 facturi fiscale.

Sub acest aspect a precizat că măsura asiguratorie este excepţională, nu a existat nici un moment pericolul ca societatea reclamantă să se sustragă de la plata eventualelor obligaţii suplimentare (aspect dovedit cu înscrisurile de la dosar), întrucât are o situaţie financiară stabilă şi a achitat TVA-ul imputat de ANAF antifraudă. Mai arată că, nu a avut posibilitatea obiectivă de a ştii că furnizorii săi au un comportament fiscal incorect.

În finalul susţinerilor sale a precizat că, în mod cert, dând prevalenţă efectului obligatoriu al deciziilor CJUE şi priorităţii dreptului european, prima instanţă trebuia să observe, fie şi doar pipăind fondul cauzei şi fie şi menţinându-şi poziţia în privinţa pericolului pretins intrinsec faptelor constatate, că dispunerea măsurilor asiguratorii nu este justificată prin raportare la faptele imputate societăţii, care potrivit CJUE nu pot conduce la negarea dreptului de deducere al TVA.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 10 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 26 noiembrie 2019, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Controlul judiciar declanşat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L., are ca obiect verificarea legalităţii Deciziei nr. A -FACT 13259/27.05.2016.

Prin actul contestat au fost instituite, în temeiul art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 măsuri asigurătorii până la concurenţa sumei de 1.734.724 RON reprezentând 150% din valoarea prejudiciului estimat urmare controlului efectuat la reclamantă. Măsurile asiguratorii vizează bunuri imobile - depozit produse finite, laborator control seminţe şi tanc motorină.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, reţinând că decizia contestată este motivată atât din perspectiva faptei reţinute în sarcina reclamantei, cât şi a prejudiciului estimat adus bugetului.

Soluţia primei instanţe nu este legală, fiind dată cu interpretarea şi aplicarea greşită a prevederilor normative pertinente în raport cu situaţia de fapt rezultată din probele administrate în cauză.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., instanţa de control judiciar îl apreciază ca fiind nefondat.

Astfel, Înalta Curte constată că, ar putea fi încadrate în dispoziţiile art. 488 pct. 4 C. proc. civ., cu titlu de exemplu, următoarele situaţii, în care s-ar putea considera că instanţa depăşeşte atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv atunci când săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii legislative sau executive îl poate face; consfinţeşte cu valoare legală texte abrogate; critică pe legiuitor; aplică o lege adoptată înaintea intrării ei în vigoare; se pronunţă pe cale de dispoziţii generale; iese din cadrul atribuţiilor sale, prin imixtiunea în domenii excluse intervenţiei puterii judecătoreşti (de exemplu, imixtiunea în atribuţiile Curţii Constituţionale, imixtiunea în domeniul cultelor etc.); încalcă principii fundamentale dintre cele consacrate de Constituţie sau de o lege organică (de exemplu, accesul liber la justiţie, dreptul la apărare, publicitatea dezbaterilor, exercitarea căilor de atac etc.); refuză să judece pe motiv ca legea nu prevede, este neclară sau incompletă (denegare de dreptate);încalcă dreptul la un proces echitabil (exigenţă a art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, consacrată şi prin art. 21 alin. (3) din Constituţia României, prin art. 10 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată şi prin art. 6 C. proc. civ..).

Astfel, analizând conţinutul sentinţei recurate din perspectiva acestor dispoziţii - art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. - ce prevăd că se poate dispune casarea hotărârii "când instanţa de depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti", Înalta Curte constată că instanţa de fond a analizat cauza şi a pronunţat o hotărâre motivată, neexistând niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Prin urmare, Înalta Curte nu va primi argumentele aduse de recurenta-reclamantă cu privire la incidenţa disp. art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.

Referitor la motivul de nelegalitate întemeiat pe disp. art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va reţine că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 213 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Problema de drept dedusă judecăţii în prezenta cauză este aceea dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală pentru a fi dispusă instituirea de măsuri asigurătorii.

Astfel, conform art. 213 alin. (2) din Legea nr. 207 din 20 iulie 2015 privind Codul de procedură fiscală (în forma în vigoare la data emiterii deciziei atacate în cauză):

"Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile."

Din analiza textului legal anterior menţionat, rezultă că pentru a se institui măsurile asigurătorii trebuie îndeplinite anumite condiţii, respectiv existenţa unor cazuri excepţionale, existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, iar prin aceste acţiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

În opinia recurentei, organul fiscal avea obligaţia, potrivit art. 73 alin. (2) din Codul de procedură fiscală, de a motiva incidenţa uneia din cele 3 ipoteze care ar justifica măsura excepţională dispusă.

În opinia intimatei, este suficient pentru luarea măsurilor asiguratorii să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.

Prima instanţă a reţinut că pârâta a indicat în mod clar in cuprinsul Deciziei atacate, acele elemente si indicii care i-au format convingerea asupra faptului că reclamantul intenţionează să se sustragă de la urmărirea obligaţiilor fiscale, cu consecinţa punerii autorităţii fiscale în imposibilitatea de a colecta obligaţiile fiscale, datorită diminuării bazei de impozitare prin înregistrarea de facturi de achiziţie de la societăţi care nu recunosc tranzacţiile respective.

Înalta Curte reţine ca principiu împrejurarea că decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată, prin indicarea în concret a pericolului obiectiv de sustragere sau de ascundere sau risipire a patrimoniului debitorului, pericol care, ca regulă, trebuie să fie distinct de imputarea anumitor fapte din cadrul operaţiunilor ce au făcut obiectul controlului fiscal.

În motivarea Deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii se relevă că documentele privind procurarea mărfurilor provin dintr-un circuit de tranzacţionare nereal, că operaţiunile înscrise în aceste documente sunt operaţiuni nereale, în sensul că facturile au fost emise de societăţi, cu scopul de a disimula realitatea şi de a crea o aparenţă licită a tranzacţiilor prin distorsionarea circuitului real al mărfurilor, fără a avea loc în realitate tranzacţiile înscrise în acestea, creând astfel un avantaj fiscal pentru beneficiarul final al tranzacţiilor; că documentele privind procurarea acestor mărfuri, respectiv cele 5 de facturi, au fost înregistrate în evidenţa contabilă a reclamantei în scopul creării unui avantaj fiscal pentru aceasta, prin disimularea realităţii şi crearea unei aparenţe licite a tranzacţiilor prin distorsionarea circuitului real al mărfurilor, fără a avea loc în realitate tranzacţiile înscrise în acestea privind adevărata sursă de livrare a cantităţilor de alamă recepţionate în final de reclamantă.

Ideea esenţială avută în vedere de prima instanţă este aceea că, prin ele însele, împrejurările descrise mai sus au fost considerate în mod corect ca situaţii (cazuri excepţionale) care îndreptăţesc la concluzia că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea.

Or, din cele prezentate anterior, se reţine că, dincolo de situaţia de fapt sau operaţiunile ce au dus la constatarea sumelor ce urmează a fi impuse la finalizarea cercetărilor fiscale, organul fiscal trebuie să justifice pericolul de sustragere/ascundere sau risipire a patrimoniului pe împrejurări concrete, deduse din alte comportamente ale debitorului, iar nu exclusiv din operaţiunile imputate din punct de vedere fiscal.

Din lecturarea deciziei atacate, nu se pot desprinde raţiunile concrete care să sublinieze acest pericol; dimpotrivă, decizia s-a bazat exclusiv pe prezentarea operaţiunilor fiscale considerate nelegale. Ca urmare, instanţa de recurs apreciază că intimata-pârâtă nu a relevat acte, fapte şi operaţiuni concrete din care rezultă pericolul şi intenţia ca recurenta-reclamantă să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, iar prin aceste acţiuni să pericliteze sau să îngreuneze în mod considerabil colectarea.

În concluzie, Înalta Curte reţine caracterul fondat al acestui motiv de recurs declarat de recurenta-reclamantă.

În temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând cauza; va admite acţiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L. şi va anula Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/27.05.2016 emisă de pârâtă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 199/CA din 26 octombrie 2016 a Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând cauza:

Admite acţiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscala - Direcţia Generală Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Antifraudă 2 Constanţa.

Anulează Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/27.05.2016 emisă de pârâtă.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.