Tax assessment dispute: appeal dismissed as unfounded, upholding inadmissibility for failure to challenge the administrative objection decision.

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 25.01.2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 2, să se dispună:

- în principal, anularea deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.04.2015, Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015 şi a Raportului de inspecţia fiscală nr. x/30.04.2015 cu exonerarea de la plata TVA în sumă de 2.984.716 RON şi a accesoriilor aferente în sumă de 3.596.701 RON;

- în subsidiar, anularea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.04.2015, Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015 şi a Raportului de inspecţia fiscală nr. x/30.04.2015 cu exonerarea de la plata TVA şi a accesoriilor aferente stabilite şi impuse în sarcina reclamantului pentru: încadrarea greşită a operaţiunilor de execuţie a unor opere de artă monumentală pentru autorităţi publice locale sau centrale ca fiind operaţiuni taxabile, acestea fiind în regimul operaţiuni scutite; depăşirea duratei maxime legale a inspecţiei fiscale; stabilirea în mod greşit a unor obligaţii de plată în sarcina reclamantului care pe perioada supusă inspecţiei fiscale nu era identificat fiscal şi neexercitarea de către Administraţia sector 2 a Finanţelor Publice a rolului activ.

- în situaţia în care se va trece peste cele anterior invocate, solicită anularea deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.04.2015, Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015 şi a Raportului de inspecţia fiscală nr. x/30.04.2015 având în vedere prescripţia dreptului de a stabili în sarcina reclamantului obligaţii fiscale anterioare datei de 31.12.2009, pentru perioada 2006-2009; restabilirea bazei de corecte de impunere, cu excluderea pretinselor creanţe pentru care a intervenit prescripţia dreptului de stabilire a obligaţiilor fiscale, cu determinarea corectă a bazei de impunere aferentă anului 2010, potrivit Deciziei pronunţate de CJUE în aplicarea Directivei UE privind TVA şi a Hotărârii 07.11.2013 pronunţată de CJUE în cauzele conexate C-249/12 şi C-250/12, cu consecinţa exonerării reclamantului de la plata diferenţelor de TVA şi a accesoriilor impuse în mod nelegal în sarcina acestuia.

- suspendarea actelor administrative fiscale atacate respectiv a Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.04.2015, Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015 până la data pronunţării hotărârii definitive în prezenta cauză potrivit dispoziţiilor art. 15 raportat la art. 14 din Legea 554/2004; obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, în temeiul art. 453 C. proc. civ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3180 pronunţată în data de 21 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii şi a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Finanţelor Publice Sector 2, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei, cu consecinţa respingerii excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată şi trimiterea cauzei spre soluţionare pe fond.

Printr-un scurt istoric reclamantul a menţionat faptul că, după comunicarea Deciziei privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.04.2015, Deciziei de impunere nr. x/30.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/30.04.2015, a formulat la data de 11 iunie 2015 contestaţie pe care a depus-o la organul fiscal competent. Pârâta nu a răspuns la contestaţie în conformitate cu prevederile art. 70 alin. (1) şi (2) din Codul de procedura fiscală.

Având în vedere modul de reglementare al acestui text legal, precum şi natura juridica a contestaţiei - procedura administrativ-jurisdicţională - recurentul a considerat ca termenul de 45 de zile este unul imperativ şi nu un termen de recomandare, pentru organele fiscale de reglementare, motiv pentru care lipsa deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate a reprezentat o lezare a drepturilor si intereselor legitime private ale recurentei.

S-a menţionat totodată că, în conformitate cu art. 205 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătura dreptul la acţiune al celui care se considera lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.

Recurentul reclamant A. a parcurs procedura administrativă prealabilă obligatorie, recursul administrativ propriu-zis sub forma procedurii administrative prealabile, reglementată de O.G. nr. 92/2003 si Legea 554/2004, materializată în lipsa unui răspuns din partea organului competent - Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, aflându-se în faza recursului contencios în faţa instanţei judecătoreşti.

A solicitat, faţă de motivul de nelegalitate privind greşita aplicare a legii - art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., să se aibă în vedere motivele de nulitate absolută a actului administrativ fiscal atacat, sens în care să se dispună casarea sentinţei civile şi trimiterea cauzei spre soluţionare în fond.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Pe fond cauzei, a susţinut că nu are calitate procesuală pasivă şi a solicitat respingerea acţiunii ca fiind formulat împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 10 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 26 noiembrie 2019, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, a dispoziţiilor legale incidente în materie şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Actele administrative fiscale pe care reclamantul A. le-a supus controlului instanţei de contencios administrativ şi fiscal prin cererea introductivă sunt Decizia privind nemodificarea bazei de impunere nr. x/30.04.2015, Decizia de impunere nr. x/30.04.2015 şi a Raportul de inspecţie fiscală nr. x/30.04.2015.

Contestaţia administrativă a fost înregistrată la Agenţia Naţională de Administrare Fiscală la data de 11 iunie 2015, iar cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Bucureşti a fost înregistrată la data de 5 ianuarie 2016.

Criticile formulate de recurentul-reclamant urmează a fi analizate în raport cu prevederile legale aplicabile procedurii administrative-fiscale şi procedurii judiciare în materie, ţinând seama de elementele factuale menţionate mai sus.

Titlul IX (art. 205 - 218) din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003, cu modificările şi completările ulterioare, incidentă în cauză) reglementează o procedură administrativă obligatorie de contestare a actelor administrative-fiscale tipice sau asimilate, inclusiv nesoluţionarea unei cereri sau refuzul nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal [art. 205 alin. (2) teza a II-a, art. 206 alin. (2) teza finală], procedură administrativă care se finalizează prin decizia emisă în temeiul art. 216-217, ce poate fi atacată în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

Acest cadru normativ special derogă de la regimul de drept comun în materia procedurii prealabile administrative, reglementat prin art. 7 din Legea nr. 554/2004 şi prin celelalte prevederi aflate în conexiune cu acesta, invocate în recursul recurentului-reclamant.

Împrejurarea că, la data învestirii Curţii de Apel Bucureşti, termenul de 45 de zile prevăzut în art. 70 din Codul de procedură fiscală era expirat, nu poate primi semnificaţia juridică menţionată în motivarea recursului, pentru că actul administrativ fiscal care se atacă în contencios administrativ, potrivit art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 90/2003) este decizia de soluţionare a contestaţiei. Legalitatea deciziei de impunere, a raportului de inspecţie fiscală ori a altor acte care premerg decizia emisă în temeiul art. 216 din Codul de procedură fiscală, urmează a fi analizată în cadrul acţiunii îndreptate împotriva acestei din urmă decizii, practica judiciară fiind conturată în sensul că instanţa se învesteşte cu dezlegarea fondului raportului de drept fiscal numai dacă autoritatea competentă a soluţionat contestaţia pe fondul său.

De altfel, termenul de 45 de zile prevăzut în art. 70 din Codul de procedură fiscală, reglementează o altă ipoteză, respectiv aceea a cererilor adresate de contribuabili organului administrativ fiscal iar nu aceea a contestaţiei administrative (plângerii prealabile) reglementată de art. 205 şi următoarele Codul de procedură fiscală.

Accepţiunea art. 205 alin. (1) teza a II-a potrivit căruia:

"Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.", coroborat cu art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală este aceea că procedura contestaţiei administrative nu înlătură dreptul la acţiune al persoanei care se consideră vătămată prin actul administrativ fiscal, însă acest drept se exercită împotriva deciziei prin care se soluţionează contestaţia administrativă, până la acest moment contestatorul fiind în drept, în condiţiile în care consideră că este vătămat prin nesoluţionarea contestaţiei sale în termen, să solicite instanţei să oblige organul administrativ fiscal să soluţioneze contestaţia sa iar nu să supună în mod direct controlului judecătoresc actul administrativ fiscal contestat.

Prin urmare, Înalta Curte constată că motivul de nelegalitate invocat de recurentul-reclamant şi prevăzut de motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. este neîntemeiat, din cuprinsul probelor administrate nu a rezultat o altă situaţie de fapt de natură să infirme interpretarea dată de judecătorul fondului.

Pentru toate considerentele expuse, în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamantul A..

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 3180 din 21 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.