Local council loses EU pasture subsidy eligibility challenge; High Court upholds debt recovery of RON 1,086,802.92

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată iniţial la data de 12 octombrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Local Fărcaşa a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Neamţ anularea Deciziei nr. x/05.08.2015 de respingere a cererii de plată pentru anul 2009 şi a notificării nr. x/24.09.1015 de respingere a contestaţiei împotriva deciziei şi suspendarea efectelor acestei decizii.

Prin cererea înregistrată la data de 3 noiembrie 2015 sub nr. x/2015 pe rolul Tribunalului Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii Consiliul Local Fărcaşa şi Comuna Farcaşa a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură anularea Deciziei nr. 313/15.10.2015 de respingere a contestaţiei împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare din 17 august 2015.

La data de 18 februarie 2016, prin încheierea de şedinţă pronunţată de Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 s-a admis excepţia conexităţii, s-a dispus conexarea şi trimiterea dosarului nr. x/2015 la completul investit cu soluţionarea dosarului nr. x/2015

Prin sentinţa civilă nr. 181/08.03.2016 Tribunalul Neamţ, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declinat competenţa de soluţionare a cauzei formulată de reclamantul Consiliul Local Fărcaşa, judeţul Neamţ în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură, Centrul Judeţean Neamţ, în favoarea Curţii de Apel Bacău.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 102/2016 pronunţată în data de 4 octombrie 2016, Curtea de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea principală şi cea conexă, formulată de reclamantul Consiliul Local Fărcaşa în contradictoriu cu pârâtele Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură - Centrul Judeţean Neamţ - Piatra Neamţ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamantele Consiliul Local Fărcaşa şi Comuna Fărcaşa, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii principală şi cea conexă.

Printr-un scurt istoric a menţionat că, fermierul Consiliul Local al Comunei Fărcaşa judeţ Neamţ, a depus o cerere unică de plată pentru suprafaţa de 945,09 ha păşuni permanente localizate în UAT Fărcaşa, solicitând sprijin pentru SAPS, ZMD şi Plăţi de agro-mediu P1, P1.2. În data de 17.08.2015 s-a comunicat Decizia 3930266 din 5.08.2015 prin care a fost informată că cererea este neeligibilă şi i s-a respins plata. Ulterior s-a emis Proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x din 20.08.2015, menţinând Decizia 313/2015 prin care se respinge contestaţia.

Acte administrative au fost contestate în faţa instanţiei, însă contestaţia a fost respinsă cu o motivare contradictorie şi străină de cauză, dar şi cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material.

În susţinerea contestaţiei a invocat pe cale de excepţie, prescrierea obligaţiei de rambursare a sumei de 1.086.802,92 RON, consemnată în Procesul-verbal şi apreciază că instanţa nu a analizat-o prioritar pe argumentul bunei credinţe, deosebită de prescripţia dreptului de constatare, reglementată în dreptul intern.

Au fost aduse suficiente argumente în susţinerea bunei credinţe, depunând odată cu cererea de finanţare, documente privind calitatea de proprietar şi dovezi privind utilizarea păşunilor. Mai mult arată că APIA Neamţ, după ce efectuează un control şi sesizează posibile fraude la DNA, emite Decizia de plată x din 11.06.2010 fără a aştepta soluţia în dosarul penal. Nu poate fi trecut neobservat faptul că la data sesizării DNA, a plăţii, dar şi la momentul emiterii Rezoluţiei de clasare, toate instituţiile implicate au cunoscut faptul că păşunile au fost utilizate de crescătorii locali de animale şi nu de Consiliul Local şi nu s-a luat la momentul respectiv decizia de stoparea sau returnare a plăţilor.

Apreciază că toată situaţia s-a derulat într-un context legislativ confuz, fermierul Consiliul Local solicitând permanent informaţii de la autorităţi, informaţii ce au fost transmise ulterior incomplet şi tardiv, în contextul în care funcţionarii APIA aveau la rândul lor obligaţia de a verifica documentele depuse şi de a îndruma solicitantul de bună-credinţă, astfel încât să devină incidente dispoziţiile art. 73 alin. (5) teza a 2 din Regulamentul CE 796/2004.

Instanţa de fond nu a avut în vedere aspectele anterior prezentate, şi a făcut o trimitere eronată la argumente de drept străine de natura cauzei, întrucât a invocat dispoziţiile art. 8 din Regulamentul CE 1122/2009, pentru punerea în aplicare a Regulamentului nr. 73/2009, art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 sau ale art. 23 din Regulamentul 1290/2005, argumente şi acte străine de natura apărărilor pe obligaţia de rambursare.

În mod eronat instanţa de fond reţine faptul că, prin încheierea celor 19 contracte de păşunat, fermierul Consiliul Local Fărcaş a transmis dreptul de utilizare efectivă crescătorilor de animale astfel încât a încălcat criteriile de eligibilitate, deşi înainte de această susţinere aveau obligaţia să analizeze legalitatea emiterii actelor administrative. Astfel, deşi se reţine neîndeplinirea unui criteriu de eligibilitate, respectiv lipsa dovezii utilizării terenului, în drept, emitentul actului face o trimitere generică la Regulamentele CE 1290/2005, 885/2006, 73/2009, 1121/2009, 1122/2009, Ordinul 152/2004 şi O.U.G. nr. 125/2006, fără a face nici o precizare cu privire la dispoziţiile concrete, din actele enumerate, pe care fermierul nu le-ar fi respectat în desfăşurarea activităţii pentru care a solicitat sprijin financiar.

Toate aceste aspecte nu au fost avute în vedere de instanţa de fond, care s-a limitat la susţineri sumare ale pierderii calităţii de utilizator prin încheierea contractelor de păşunat, deşi Consiliul Local Fărcaşa, prin HCL 20 din 4 mai 2009 doar a permis păşunatul fără taxă, în perioada 15 mai - 15 octombrie 2009, după ce în prealabil a formulat numeroase interpelări şi sesizări la APIA Neamţ.

La data formulării cererii, O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul 246/2008 şi Regulamentele CE menţionate în Decizie şi Procesul-verbal, nu defineau ce înseamnă "propria activitate agricolă" în cazul păşunilor, şi nici o instituţie solicitată nu a răspuns obiectiv şi punctual întrebărilor recurentei.

Susţine că la depunerea cererii de plată i s-a atras atenţia doar să nu perceapă taxă de păşunat, să facă dovada proprietăţii asupra terenurilor, precum şi a faptului că acestea sunt întreţinute de Consiliul Local.

În apărarea sa a susţinut existenţa şi posibilitatea aplicării principiului proporţionalităţii menţionat la art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 în raport de situaţia de fapt reţinută şi anume pierderea calităţii de utilizator a Consiliului Local prin încheierea contractelor de păşunat, apreciind că eventualul debit ar trebui stabilit proporţional cu durata utilizării, pe o cheltuială parţial eligibilă şi nu prin raportare la întreg anul 2009. Ca atare în aceste condiţii în eventualitatea reţinerii unui debit acesta trebuia stabilit procentual cu perioada pentru care s-a pierdut calitatea de utilizator şi nu integral pe tot anul 2009.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Investiţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Neamţ a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Prin întâmpinarea formulată intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Investiţii pentru Agricultură a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului şi, în subsidiar, a solicitat respingerea căii de atac, ca nefondată.

5. Procedura de soluţionare a recursurilor

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 26 noiembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentele-reclamante, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei-pârâte, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanţii au suspus controlului de legalitate Decizia nr. x/05.08.2015 de respingere a cererii de plată pentru anul 2009 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură - Centrul Judeţean Neamţ şi Notificarea nr. x/24.09.1015 de respingere a contestaţiei împotriva deciziei, emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură precum şi Decizia nr. 313/15.10.2015 de respingere a contestaţiei împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor şi stabilire a creanţelor bugetare din 17 august 2015.

Instanţa de fond a respins cererea conexă formulată de reclamantul Consiliul Local Fărcaşa apreciind ca legale şi temeinice actele contestate.

Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluţionarea excepţiei invocate de intimata-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţii pentru Agricultură în cuprinsul întâmpinării.

Înalta Curte constată, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă este neîntemeiată, întrucât recurenţii- reclamanţi au formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., astfel că nu este incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocate.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Înalta Curte constată că recurenţii au apreciat că soluţia pronunţată nu a fost cuprinzător motivată, nu a analizat şi nu a avut în vedere argumentele legale de admitere a cererii de chemare în judecată, astfel cum acestea au fost formulate.

Subsumat acestei critici, Înalta Curte precizează că motivarea unei hotărâri este necesară pentru ca părţile să cunoască temeiurile, fundamentele soluţiei adoptate de judecător, iar instanţa de control judiciar să poată aprecia asupra legalităţii şi temeiniciei acesteia.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea va cuprinde considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinute de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

S-a susţinut, în doctrină, că hotărârea ar putea fi casată pentru acest motiv dacă există contradicţie între considerente şi dispozitiv, sau între considerente, lipseşte total motivarea dezlegării date de instanţă unei anumite chestiuni de fapt sau de drept sau motivarea este superficială, precum şi atunci când judecătorul a motivat confuz, sumar situaţia de fapt astfel încât instanţa de recurs nu poate să determine în ce măsură o anumită normă juridică a fost sau nu corect aplicată.

Este însă de reţinut că judecătorul este obligat să motiveze soluţia dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi în susţinerea acestor capete de cerere, pentru a se considera că hotărârea este motivată.

Analizând hotărârea pronunţată de prima instanţă, Înalta Curte constată că soluţia adoptată a fost amplu motivată şi nu există o contradicţie între considerente sau între considerente şi dispozitiv, prima instanţă motivând în sensul respingerii acţiunii, considerentele reţinute în fundamentarea soluţiei pronunţate fiind dezvoltate, clar explicate, nelăsând loc de confuzii cu privire la silogismul logico-juridic urmat.

Mai mult decât atât, prin recursul formulat se invocă motive ce pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., dar nu se aduc critici concrete care să poată fi subsumate acestui motivul de recurs, situaţie în care această susţinere apare ca nefondată.

Criticile ulterioare din cadrul recursului vizează motivul de casare, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Astfel, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs, recurentele au adus aceleaşi critici soluţiei instanţei de fond, ca şi în cuprinsul cererilor de chemare în judecată, respectiv interpretarea şi aplicarea eronată a unor prevederi legale, respectiv Ordinul nr. 246/2008 şi O.U.G. nr. 125/2006 şi reţinerea eronată că a formulat cereri de plată, deşi nu era utilizator al păşunilor permanente comunale.

Consiliul local al comunei Fărcaşa a depus în campania 2009 cerere unică de plată pe suprafaţă, înregistrată sub nr. x/07.04.2009, prin care a solicitat şi primit subvenţii pentru schemele de plată SAPS, ZMD şi Plăţi de Agro-Mediu P1 şi P1.2 pentru suprafaţa 945,25 ha păşuni permanente, teren situat pe raza comunei Fărcaşa, judeţ Neamţ.

Prin procesul-verbal nr. x/20.08.2015 de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, A.P.I.A. a apreciat că fermierul Consiliul local Fărcaşa nu a îndeplinit obligaţiile asumate prin cererea unică de plată pe suprafaţa 2009, reţinând din Nota de relatări nr. x/08.07.2015 solicitată de A.P.I.A. Central primarului Consiliului local al com. Fărcaşa, că Primăria are încheiate 19 contracte de păşunat cu reprezentaţi ai crescătorilor de animale pentru fiecare tip de păşune în parte, însă nu s-a încasat taxă de păşunat de la aceştia invocând prevederile HCL nr. 20/04.04.05.2009.

Prin Decizia nr. 313/15.10.2015, APIA Central a respins contestaţia formulată de Consiliul local Fărcaşa împotriva Procesului-verbal nr. x/20.08.2015.

Anterior, prin Decizia nr. x/05.08.2005, Centrul Judeţean Neamţ al APIA a respins ca neeligibilă cererea de plată pentru schemele de sprijin pe suprafaţă, pentru anul 2009, în temeiul O.U.G. nr. 125/2006, a Regulamentului CE nr. 1973/2004 şi a Regulamentului C.E. nr. 796/2004. Iar, prin Notificarea nr. x/24.09.2015 a fost respinsă contestaţia înregistrată sub acelaşi număr la APIA Centrul Judeţean Neamţ, formulată de către Consiliul Local Fărcaşa împotriva Deciziei nr. x/05.08.2015.

Înalta Curte nu poate reţine critica vizând faptul că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra excepţiei vizând prescrierea obligaţiei de rambursare a sumei de 1.086.802,92 RON, în sensul că trebuiau aplicate prevederile art. 73 alin. (5) din Regulamentul CE nr. 796/2004, întrucât judecătorul fondului a precizat corect în partea introductivă a motivării soluţiei sale că o califică ca fiind apărare de fond, motivând detailat acest apreciere.

Sub acest aspect instanţa de control judiciar reţine că, reclamanţii au susţinut faptul că A.P.I.A. - Comisia de soluţionare a contestaţiei a stabilit ca temei de drept art. 73 alin. (1) şi (3) din Regulamentul C.E nr. 796/2004, însă nu a avut în vedere şi dispoziţiile cuprinse în alin. (5) teza 1 şi 2 ale aceluiaşi articol 73, în care perioada prevăzută la primul paragraf, este limitată la patru ani, în cazul în care beneficiarul a acţionat cu bună-credinţă. În susţinerea bunei sale credinţe, au arătat reclamanţii, la data depunerii cererii de plată 07.04.2009, nu era încheiat nici un contract de păşunat şi că, a depus odată cu cererea de finanţare: documentele doveditoare privind calitatea de proprietar şi dovezi privind utilizarea păşunilor.

Înalta Curte constată, în acord cu judecătorul fondului că, prin accesarea măsurii 211 şi semnarea contractului, fermierii cunoşteau că sprijinul financiar a fost acordat sub rezerva unor verificări ulterioare şi că exista un termen de 5 ani (de la data efectuării primei plăţi aferente acestei măsuri) în care erau obligaţi să continue activităţile agricole şi să respecte Bunele Condiţii Agricole şi de Mediu pe toată suprafaţa agricolă a fermei.

În acest context nu se pune problema bunei credinţe, ci a respectării prevederilor accesării schemelor de sprijin pe suprafaţă pentru anul 2009, respectiv a declaraţiei date la data de 3 aprilie 2009 în sensul că va desfăşura propria activitate agricolă. Potrivit actelor de la dosar începând cu luna mai reclamanţii nu au mai desfăşurat propria activitate agricolă pe teren, ci au încheiat în cursul anului 2019 circa 19 contracte de păşunat prin care a acordat folosinţă asupra păşunilor pentru care formulase cerere de plată.

Faţă de această situaţie Înalta Curte apreciază corectă soluţia primei instanţe sub aspectul reţinerii ca apărare de fond a criticii vizând prescrierea obligaţiei de rambursare a sumei de 1.086.802,92 RON.

Instanţa supremă nu poate primi motivele recurenţilor vizând faptul că instanţa de fond a reţinut eronat temeiul de drept, întrucât prevederile legale incidente cauzei sunt de strictă interpretare.

Potrivit art. 5 alin. (7) din Ordinul nr. 246 din 23 aprilie 2008 Consiliile Locale pot depune cereri de plată pentru pajiştile comunale pe care le administrează şi pentru care nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere sau pentru care nu se încasează taxe de păşunat, iar pe aceste terenuri trebuie să desfăşoare propria activitate agricolă, pentru respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 125/2006, respectiv să prezinte documentele care fac dovada utilizării legale a terenului pentru care s-a depus cererea.

Astfel cum s-a arătat anterior reclamantul Consiliul Local Fărcaşa, după depunerea cererii de acordare a sprijinului financiar în campania din anul 2009 (prin care se asuma să respecte criteriile de eligibilitate) a încheiat în baza H.C.L. 20/4 mai 2009, în perioada mai- octombrie circa 19 contracte de păşunat, cedând crescătorilor de animale din localitate dreptul de folosinţă a suprafeţelor de păşuni pentru care solicitase sprijin.

Prin încheierea contractelor de păşunat fără plată, recurenţii au cedat dreptul de folosinţă asupra terenurilor, context în care nu au mai putut să îşi desfăşoare propria activitate agricolă, pentru respectarea condiţiilor de eligibilitate prevăzute la art. 7 din O.U.G. nr. 125/2006.

Înalta Curte constată ca fiind nefondată şi solicitarea aplicării principiului proporţionalităţii menţionat la art. 17 din O.U.G. nr. 66/2011 în raport de situaţia de fapt reţinută şi anume pierderea calităţii de utilizator prin încheierea contractelor de păşunat, întrucât suma încasată a fost pentru tot anul 2019 şi recurenţii nu au dovedit folosirea terenului în cadrul propriei activităţi agricole pentru perioada în care nu a făcut obiectul contractelor de păşunat.

În această situaţie soluţia de respingere a cererii de chemare în judecată este corectă, judecătorul fondului constatând în mod legal că au fost încălcate criteriile de eligibilitate prin faptul că nu a putut face îndeplinirii "obligaţiei corelativă de a face dovada utilizării efective a terenurilor pentru care a formulat cererea de acordare a sprijinului financiar în campania din 2009".

În consecinţă, reţinându-se că motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-pârâtă Agenţia de Investiţii pentru Agricultură.

Respinge recursul declarat de reclamanţii Comuna Farcaşa şi Consiliul Local Farcaşa prin primar împotriva deciziei nr. 102/2016 din 4 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.