Confirmation of Securitate worker status upheld on appeal for suppression of religious freedom and privacy rights

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 28 iunie 2016 sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe domnul A..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3312 pronunţată în data de 1 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A. şi a constatat că pârâtul a avut calitatea de lucrător al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

În susţinerea primului motiv de recurs menţionează că sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii şi neconforme cu probatoriul administrat, întrucât instanţa de fond a reţinut eronat că pârâtul ar fi fost lucrător al securităţii şi că, actele întocmite de acesta priveau viaţa personală a persoanei supravegheate. În realitate pârâtul era angajat cu grad militar, al fostei Securităţi şi din toate înscrisurile concepute ori semnate rezulta cu claritate că activităţile desfăşurate, cu referire la titularul dosarului x invocat de CNSAS, s-au referit exclusiv la atitudini, manifestări, conduite exterioare, relaţii de comunicare interpersonală şi activităţi profesionale specifice în regimul de unitate de executare a pedepsei şi viaţa în detenţie specifice celor aflaţi în executarea pedepsei aplicate de justiţie. Mai mult monitorizarea obiectivului vizat, desfăşurat în respectivul stagiu de executare a pedepsei, avea legătură directă cu condamnaţi/deţinuţi, aflaţi sub un mandat de executarea pedepsei, aplicându-se restrângerea unor drepturi şi obligaţii stabilite prin regulamente de ordine interioară, cu disciplină şi exigenţă şi nicidecum nu avea legătură cu viaţa personală intimă şi privată.

Faţă de cel de-al doilea motiv de recurs a susţinut că instanţa de fond a reţinut greşit încălcarea de către pârât a prevederilor art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, de intruziune în viaţa personală a celui monitorizat, din dosar nerezultând clar că pârâtul ar fi comis o ingerinţă nepermisă şi nejustificată disproporţională cu scopul legitim şi moral de a preveni orice eveniment sau acte de indisciplină sau mai grav de evadare sau organizarea de revolte, mişcări de protest, refuz de hrană, nerespectarea programului zilnic de educare etc.

Arată că sentinţa nu ţine seama de deciziile CCR, de practica I.C.C.J. cu privire la analizarea riguroasă a dovezilor, nu a stabilit în examenul de temeinicie al soluţiei pronunţate, regimul juridic al drepturilor omului presupus încălcate în raport de starea de fapt şi de conţinutul lor.

Susţine că, instanţa de fond ar fi trebuit să reţină din cuprinsul probelor vizate sau semnate de pârât, că activităţile desfăşurate de acesta cu privire la persoana monitorizată şi invocate de CNSAS, s-au referit exclusiv la munca de prevenire pe linia de contrainformaţii în sistemul penitenciar, la influenţa sa pozitivă, de a renunţa la actele de prozelitism, preocupări, vicii, manifestări şi conduită regulamentară corectă, etc., toate desfăşurate în legătură directă cu asigurarea unui climat de ordine şi disciplină în executarea pedepsei şi a condamnării, lipsit de evenimente sau acţiuni periculoase.

În concluzie, apreciază că, din cele prezentate rezultă caracterul vădit nelegal al sentinţei.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 10 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 26 noiembrie 2019, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, examinând hotărârea atacată în raport de prevederile legale incidente, şi faţă de criticile recurentei-pârâte, constată recursul nefondat şi îl va respinge, pentru considerentele ce urmează.

Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de judecată să constate calitatea de lucrător al Securităţii a domnului A..

Prima instanţă a admis cererea reclamantului, apreciind, în esenţă, că sunt îndeplinite, cumulativ, condiţiile prevăzute de art. 2 lit. a) din Legea nr. 24/2008, şi aceasta este şi concluzia instanţei de control judiciar.

Înalta Curte precizează că, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., criticile formulate de recurent nu evidenţiază faptul că hotărârea cuprinde motive contradictorii.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea judecătorească va cuprinde:

"(1)/…/b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Motivarea este esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată.

Înalta Curte apreciază ca nu este incident nici motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. Potrivit acestui text de lege, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

În cauză instanţa de fond a reţinut în mod justificat că, în cazul pârâtului este întrunită cerinţa de lucrător al Securităţii, prin prisma atribuţiilor ce-i reveneau, în calitate de ofiţer de contrainformaţii militare în unităţile de penitenciar/militarizate, având atribuţii pe linia muncii de Securitate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că recurentul a avut gradul de locotenent-colonel în cadrul Direcţiei a IV (1974), aspect necontestat de pârât şi care rezultat din înscrisurile existente la dosar, constând în documente aprobate şi semnate de către acesta, din care rezultă că a avut gradul şi funcţia menţionate.

Înalta Curte arată că, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 prin lucrător al Securităţii se înţelege orice persoană care având calitatea de ofiţer sau subofiţer al Securităţii, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Definiţia legală enunţată determină conţinutul noţiunii de lucrător al Securităţii, în sensul că nu orice persoană care a funcţionat în cadrul acestei instituţii are calitatea de lucrător, ci esenţial este ca prin activitatea respectivă să fi fost suprimate drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Această interpretare are în vedere şi scopul pentru care a fost adoptată O.U.G. nr. 24/2008, act normativ prin care se urmăreşte deconspirarea prin consemnare publică a persoanei care a participat la activităţi de poliţie politică comunistă, fără însă a crea premisele unei forme de răspundere morală şi juridică colectivă pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informaţii, în condiţiile lipsei de vinovăţie şi a vreunei încălcări a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Ca urmare a acestor exigenţe deduse din textul legal sancţionator, la analiza calităţii de lucrător, trebuie să se aibă în vedere şi raportul rezonabil de proporţionalitate între interesele generale şi cele particulare.

În speţă, trebuie examinat dacă recurentul, prin activitatea sa, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale.

Textul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 atribuie calitatea de lucrător numai acelor persoane care au desfăşurat activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamente, ceea ce înseamnă că prin activităţile respective trebuia să se fi produs efectiv un rezultat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că prima condiţie este îndeplinită, respectiv aceea ca persoana să aibă calitatea de ofiţer, inclusiv acoperit, sau subofiţer al Securităţii în perioada 1945-1989.

O a doua condiţie este aceea ca în calitatea menţionată la punctul 1, persoana să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Şi această condiţie a fost considerată îndeplinită de către instanţa de fond, reţinându-se că toate măsurile întreprinse sau încuviinţate de către recurent au încălcat flagrant drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului garantate prin legile în vigoare şi la acea dată.

Înscrisurile din dosarul nr. x (deschis de Securitate pe numele domnului B.), atestă că domnul A., având gradul de locotenent-colonel în cadrul Direcţiei a IV (1974) a contribuit în mod direct la instrumentarea acţiunii de urmărire informativă desfăşurată de organele de Securitate împotriva domnului B., deţinut în cadrul Penitenciarului Iaşi.

Înalta Curte constată că persoana urmărită nu a făcut decât să-şi exprime liber opiniile sale cu privire la credinţa sa religioasă, întrucât făcea parte din secta religioasă Martorii lui Iehova. Acest fapt a condus la supravegherea persoanei, precum şi la controale şi încercării de a-l obliga să renunţe la "activitatea iehovistă" urmând ca în situaţia în care se va descoperii că este "element instigator, să fie pedepsit cu regim restrictiv timp de 12 lui", măsuri care au fost propuse de recurent.

Faţă de activităţile desfăşurate, ofiţerii Securităţii adoptau o poziţie activă în raport cu informatorii, care erau instruiţi de ofiţeri cu privire la persoana despre care ar fi trebuit să furnizeze informaţii, cu privire la categoriile care interesau Securitatea, precum şi cu privire la modalitatea de obţinere a acestora.

De asemenea, ofiţerii - cum este cazul recurentului - luau hotărâri cu privire la folosirea informaţiilor primite în procesul de urmărire informativă, generând noi ingerinţe ale Securităţii în viaţa privată a celui urmărit.

Încălcarea dreptului la viaţă privată s-a produs în momentul în care Securitatea, cu sprijinul recurentului, a pătruns în intimitatea persoanei urmărite, obţinând informaţii privitoare la opiniile, intenţiile, preocupările şi viaţa sa de zi cu zi, iar acestea ajungeau să fie cunoscute, în amănunt, de către o autoritate represivă a fostului regim. În momentul în care informaţiile referitoare la preocupările şi opiniile unei persoane erau preluate de Securitate şi deveneau obiect de lucru al acesteia, pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, se producea încălcarea dreptului la viaţă privată.

Împrejurarea că numai o parte din măsurile întreprinse au fost îndeplinite sau că planul de măsuri în discuţie a fost ordonat şi apoi a fost aprobat de superiorii pârâtului la acel moment, este lipsit de relevanţă sub aspectul incidenţei art. 2 lit. a) din actul normativ indicat, esenţial fiind ca pârâtul să-şi fi exercitat competenţele prevăzute de lege ca ofiţer de securitate sau delegate prin ordin al superiorilor.

Pe de altă parte, sunt nefondate şi criticile pârâtului recurent referitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ori la suprimarea libertăţilor individuale ale persoanelor vizate, instanţa de fond indicând în concret drepturile şi libertăţile suprimate prin activitatea la care în mod activ a participat pârâtul, aşa cum s-a reţinut în precedent.

Propunerea de cercetare şi atenţionare a persoanei urmărite, pentru a nu se exprima liber, au fost dispuse în scopul de a reprima credinţa religioasă celui urmărit, aşa cum în mod just a reţinut instanţa de fond, conduită care demonstrează caracterul profund abuziv al acţiunilor desfăşurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita şi afecta nejustificat dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertate de exprimare.

Simpla obţinere şi, mai ales, folosirea unor informaţii cu caracter personal referitoare la o persoană urmărită de Securitate pentru motive care nu aveau de a face cu apărarea intereselor naţionale, ci erau legate de faptul că regimul comunist nu accepta nici un fel de manifestare religioasă, constituie o violare a dreptului la viaţă privată.

Din perspectiva definiţiei date de legiuitor noţiunii de lucrător al Securităţii, importantă este imixtiunea arbitrară a autorităţilor în viaţă personală a celui urmărit. Această împrejurare demonstrează fără echivoc încălcarea dreptului la viaţă privată (prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice).

În consecinţă, reţinându-se că motivele de recurs prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. nu sunt incidente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei civile nr. 3312 din 01 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.