Securitate collaborator declaration upheld on appeal as coercion claim unproven

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 21 aprilie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A..

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3176 pronunţată în data de 21 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A. şi a constatat că pârâta a avut calitatea de colaborator al Securităţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâta A., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinică.

Susţine că nu a făcut nici un denunţ de bunăvoie şi nici nu a furnizat informaţii ce au vizat îngrădirea drepturilor şi liberaţilor privind drepturile civile şi politice.

Potrivit prevederilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, un colaborator al Securităţii trebuia să îndeplinească cumulativ două condiţii: - persoana să fi furnizat informaţii, sub orice formă, organelor de Securitate, informaţii care să se refere la activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist; - aceste informaţii furnizate să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Or, în speţă, reclamanta nu a furnizat de bună voie informaţii organelor de Securitate, ci sub imperiul unei presiuni foarte mari exercitate asupra sa şi a familiei sale, a cedat semnând câteva documente al căror conţinut nu îl cunoştea.

Nu s-a făcut dovada că a denunţat persoane îngrădindu-le dreptul la libertate, morală, etică, dimpotrivă a încercat să nu denunţe persoanele străine, arătându-se interesată sub imperiul fricii, dar nu a divulgat aspecte pe care le-a aflat în exercitarea profesiei sale.

Susţine că, în cazul unei acţiuni în constatarea calităţii de lucrător al Securităţii sau colaborator al acesteia, realizarea justiţiei presupune verificarea obiectivă a veridicităţii actelor şi faptelor care au avut loc în trecut, într-un anumit context politic şi istoric al ţării, pe baza unor probe lipsite de ambiguitate, astfel încât orice concluzii arbitrare să fie excluse, iar echilibrul dintre justiţia imparţială, fără urme vindicative, într-o societate democratică şi protecţia drepturilor individului să fie atins.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a invocat, în principal excepţia nulităţii căii de atac şi, în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Recurenta-pârâtă a depus la dosar răspuns la întâmpinare şi precizare, în ceea ce priveşte temeiul căii de atac promovate.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 31 octombrie 2018, s-a fixat termen de judecată la data de 10 decembrie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor. Ulterior, termenul de judecată a fost preschimbat pentru data de 26 noiembrie 2019, prin încheierea de şedinţă din data de 17 aprilie 2019.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenta-pârâtă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-reclamant, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A..

Instanţa de fond a admis cererea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi a constatat că pârâta A. a avut calitatea de colaborator al Securităţii .

Prioritar, în considerarea prevederilor art. 248 alin. (1) C. proc. civ., se impune soluţionarea excepţiei invocate de intimatul-reclamant Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii în cuprinsul întâmpinării.

Înalta Curte constată, raportat la dispoziţiile art. 493 alin. (5) C. proc. civ., că excepţia nulităţii recursului invocată prin întâmpinare de intimatul-reclamant este neîntemeiată, întrucât recurenta - pârâtă a formulat critici ce pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., astfel că nu este incidentă sancţiunea prevăzută de art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului invocate de intimatul-reclamant.

Instanţa de control judiciar constată că, în speţă, nu sunt întrunite cerinţele impuse de art. 488 din C. proc. civ., în vederea casării hotărârii: prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt, în raport de materialul probator administrat în cauză şi a realizat o încadrare juridică adecvată.

Analizând cererea de recurs, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei-pârâte se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material".

Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se constată că recurenta nu a indicat normele de drept material care ar fi fost încălcate sau aplicate greşit de către instanţa de fond.

Astfel, Înalta Curte constată că în motivarea cererii de recurs, în lipsa unor argumente juridice pertinente şi concludente, recurenta-pârâtă reiterează sub o altă formă argumentele prezentate în faţa instanţei de fond, fără a dezvolta un raţionament juridic pentru care apreciază că sentinţa recurată este neîntemeiată.

Înalta Curte apreciază că nici criticile vizând pretinsa încălcare sau greşita aplicare de către instanţa de fond a normelor de drept material nu sunt întemeiate şi, în acord cu prima instanţă, constată că în speţă sunt întrunite condiţiile cumulative impuse de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se putea constata calitatea recurentei-pârâte de colaborator al Securităţii, respectiv ca persoana să fi furnizat organelor de Securitate "informaţii, indiferent sub ce formă, precum şi note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" şi informaţiile furnizate să denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist şi să vizeze îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Astfel, O.U.G. nr. 24/2008 este actul normativ prin care s-a instituit o modalitate de condamnare a regimului totalitar comunist, prin deconspirarea lucrătorilor de securitate şi a colaboratorilor acesteia, apreciate ca fiind una dintre componentele majore ale perpetuării regimului comunist ca societate totalitară.

În realizarea obiectivului propus prin actul normativ, legiuitorul a definit în art. 2 lit. b) noţiunea de colaborator al Securităţii.

Astfel, prin colaborator al Securităţii se înţelege persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care au fost îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Din semnificaţia dată de legiuitor termenului de "colaborator al Securităţii" rezultă elementele care trebuie îndeplinite pentru a atrage această calitate.

Astfel, persoana trebuia să furnizeze informaţii într-una dintre formele arătate în cuprinsul art. 2 lit. b), prin informaţiile respective să se denunţe activităţi sau atitudini potrivnice regimului totalitar comunist, care să conducă la îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Numai îndeplinirea cumulativă a tuturor acestor condiţii poate să atragă stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii.

Pe aspectul îndeplinirii acestor condiţii, instanţa de control judiciar reţine faptul că, într-adevăr, recurenta a fost recrutată de I.J. Constanţa - Departamentul Securităţii Statului la data de 19 februarie 1983, în probleme cu persoane care se cazează la Tabăra Turist, respectiv "delegaţiile firmelor B.", "reprezentanţii şi comercianţii arabi", "turiştii originari din România C. şi D." şi "cetăţeni străini ce preferă respectivul loc pentru realizarea de întâlniri cu cetăţene autohtone", iar la data de 23 februarie 1983 a semnat "angajamentul" de colaborare cu Securitatea şi a scris şi semnat o serie de note informative cu numele "A., respectiv A.".

Astfel cum s-a reţinut în considerentele hotărârii recurate, "în perioada 1983-1985 pârâta a oferit informaţii despre viaţa privată a 30 de persoane cunoscute de ea, printre care şi S.E., cu privire la care a relatat despre intenţia de a pleca în R.F.G. sau R.D.G. şi M.A., despre care a menţionat că "se ocupă de consultaţii ginecologice şi uneori de rezolvarea unor probleme legate de sarcină".

Având în vedere obiectul şi natura informaţiilor furnizate de pârâtă - nemulţumirea unor persoane faţă de situaţia din ţară, în raport cu cea din Occident, intenţia de a trece fraudulos frontiera sau activităţi ce se presupunea că ar încălca legislaţia, Înalta Curte apreciază că acestea se referă la atitudini potrivnice regimului comunist, notele vizând îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului - dreptul la libertatea de exprimare şi libertatea opiniilor prevăzut de art. 28 din Constituţia României din 1965, coroborat cu art. 19 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la liberă circulaţie, prevăzut de art. 13 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului; dreptul la viaţă privată, prevăzut de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Astfel, recurenta-pârâtă a furnizat note informative de interes operativ, informaţiile vizând probleme importante pentru Securitate, precum relaţiile cu cetăţenii străini ori cu rude din străinătate. Aceste informaţii sunt privite ca potrivnice regimului şi considerate periculoase pentru securitatea acestuia, iar faptul că aceste atitudini ale unor terţi, cu privire la care pârâta a informat securitatea, au fost considerate de aceasta din urmă ca utile este probat şi de valoarea operativă care le-a fost acordată.

Înalta Curte apreciază că furnizarea informaţiilor către organele de securitate a expus persoanele în cauză unor consecinţe negative pentru ele, constând în supravegherea lor informativă şi, drept urmare, încălcarea dreptului la viaţa privată, consacrat legislativ în art. 17 din Pactul Internaţional privind Drepturile Civile şi Politice, fiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de lege pentru a se constata calitatea recurentei-pârâte de colaborator al Securităţii.

De menţionat este şi faptul că recurenta nu a probat susţinerea potrivit căreia în perioada de referinţă a fost obligată şi şantajată de ofiţerii de poliţie să dea acele note informative, motiv pentru care nu a avut posibilitatea să se opună.

Aşadar, contrar celor susţinute în memoriul de recurs, colaborarea recurentei cu organele fostei securităţii a fost făcută cu acordul său.

Instanţa de control judiciar consideră că nu prezintă nicio relevanţă juridică în cauza de faţă celelalte susţineri ale recurentei, în legătură cu faptul că situaţiile enunţate în notele informative, raportate la persoanele la care ele se refereau, erau chestiuni notorii, generale, cunoscute şi verificabile de către orice persoană, de vreme ce aceste informaţii au fost obţinute de la pârâtă, prin colaborarea acesteia.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile recurentei-pârâte sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar hotărârea instanţei de fond este legală, fiind motivată şi dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtă ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul - reclamat Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Respinge recursul declarat de pârâta A. împotriva sentinţei civile nr. 3176 din 21 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.