CNA fine for breach of impartiality and right of reply in audiovisual media content

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 05.05.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea deciziei nr. 247/12.04.2016 exonerarea de la plata amenzii în cuantum de 10.000 RON şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată. În subsidiar, reclamanta a solicitat să se constate că sancţiunea a fost aplicată disproporţionat faţă de faptele reţinute în sarcina sa şi să se dispună înlocuirea sancţiunii amenzii cu cea a somaţiei publice.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2800 pronunţată în data de 29 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată.

A susţinut că, prin hotărârea data instanţa a încălcat regulile de procedură prevăzute de dispoziţiile legale imperative, a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, fiind incident motivul de casare prevăzut de norma de reglementare a art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Sub acest aspect a învederat că societatea nu a solicitat ca judecarea pricinii să se realizeze în lipsa sa, iar pentru termenul de judecată din data de 29.09.2016, care a fost de altfel singurul, instanţa a procedat la citarea sa. Din motive obiective, pentru acel termen de judecată a formulat şi transmis instanţei cerere de amânare a judecării cauzei pentru lipsa de apărare, în condiţiile prevăzute de art. 222 alin. (1) C. proc. civ., dar instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii de amânare şi a soluţionat cauza, încălcând dreptul său fundamental la apărare, principiului contradictorialităţii şi, respectiv, principiul oralităţii dezbaterilor.

Un al doilea motiv de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. "Când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază".

Obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ. are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Cel de-al treilea motiv de recurs vizează punctul 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., judecătorul fondului făcând o motivare confuză şi contradictorie când se referă la situaţia reţinută, context în care motivarea instanţei apare ca nefondată.

Astfel menţionează că deşi rapoartele de monitorizare vizează o perioadă de câteva săptămâni, instanţa de fond omite cu buna ştiinţă (ca şi CNA) să facă vorbire despre numeroasele intervenţii telefonice ale purtătorului de cuvânt al Companiei de Apă, care a apărut zilnic pe postul B., atât în cadrul buletinelor de ştiri, cât şi al Jurnalelor Regionale şi emisiuni de dezbatere.

Demersul mersul jurnalistic iniţiat de societate a avut la baza comunicatele de presă ale DSP, Garda Naţională de Mediu, Ministerul Mediului şi Compania de Apă Târgovişte. În cadrul emisiunii "Feţele Puterii" din 21.01.2016 s-a aflat domnul C., directorul Companiei de Apă (singurul furnizor de apă în zona indicată), domnul D., primarul oraşului Pucioasa, altă autoritate locală implicată, care nu îi era opozant domnului Oprea, aşa cum greşit s-a reţinut. Nu s-a reţinut nici intervenţia telefonică de nouă minute a secretarului de stat din Ministerul Mediului care a confirmat toate informaţiile prezentate de B. până la acel moment.

Cu privire la prezenta domnului Oprea în emisiunea din 21.01.2016, acesta a avut o atitudine ironică la adresa invitaţilor prezenţi, ba chiar jignitoare, atitudine total nepotrivită şi departe de un comportament civilizat, în loc să ofere lămuriri populaţiei referitor la situaţia de interes general.

A solicitat a se constata că recursul este fondat, consecinţa fiind admiterea acestuia, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale incidente constată că recursul este nefondat, potrivit considerentelor ce vor fi expuse în continuare.

Reclamanta S.C. E. S.R.L. a supus controlului de legalitate, în condiţiile art. 93 alin. (3) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, Decizia nr. 247 din 12 aprilie 2016, prin care s-a dispus sancţionarea acesteia cu amendă în valoare de 10.000 RON, pentru încălcarea prevederilor art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului nr. 504/2002, precum şi ale art. 40 alin. (1) şi art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual.

Prin Decizia nr. 247 din 12.04.2016 Consiliul Naţional al Audiovizualului a sancţionat cu amendă de 10.000 RON postul de televiziune B., deoarece în perioada 18 - 28 ianuarie 2016, în cadrul emisiunilor "Feţele puterii" şi "Dosarele MDI", a încălcat prevederile art. 3 din Legea audiovizualului privind informarea corectă a publicului. Astfel, au fost aduse acuzaţii la adresa unei persoane fără a fi prezentat punctul de vedere al acesteia, ceea ce contravine art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului, în timp ce subiectul legat de incidentul cu apa potabilă dintr-o localitate nu a fost tratat în mod imparţial şi cu bună-credinţă, fiind încălcate art. 64 alin. (1) lit. b) şi 67 din Codul audiovizualului.

Curtea de Apel a apreciat că decizia nr. 247/12.04.2016 emisă de pârât este legală şi temeinică, motiv pentru care a respins acţiunea ca neîntemeiată.

Împotriva acestei soluţii a declarant recurs societatea reclamantă, care a susţinut că, deşi a formulat cerere de amânare a cauzei, instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra ei soluţionat cauza, că sentinţa nu cuprinde motive pe care se întemeiază, iar cele reţinute sunt contradictorii şi, totodată, hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

Prima critica a recurentei-reclamante privind incidenţa prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., în sensul că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură prin faptul că nu s-a pronunţat asupra cererii sale de amânare a cauzei şi nici nu a făcut aplicarea prevederilor art. 222 C. proc. civ., nu este fondată.

Verificând actele şi dosarului de fond, Înalta Curte constată că, în cauză, în mod corect, instanţa de fond a aplicat prevederile art. 394 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora după închiderea dezbaterilor, părţile nu mai pot depune niciun înscris la dosarul cauzei, sub sancţiunea de a nu fi luat în seamă. Astfel, din cuprinsul dovezii de citare a societăţii reclamante, primită la data de 21 iulie 2017, rezultă cu claritate termenul şi ora de prezentare, iar faptul că societatea reclamantă la termenul de judecată în data de 29 septembrie 2016 a formulat cerere de amânare a judecăţii cauzei, expediind-o prin fax după soluţionarea şi rămânerea în pronunţare asupra cauzei, atrage incidenţa prevederilor legale anterior menţionate.

Mai mult, nu are relevanţă faptul că societatea nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă întrucât, prezent în instanţă instituţia pârâtă a pus concluzii şi a solicitat soluţionarea procesului, context în care devin incidente prevederile art. 223 C. proc. civ.

Faţă de cele expuse anterior, rezultă că instanţa de fond nu a încălcat regulile de procedură prin nesoluţionarea cererii de amânare a cauzei depusă la dosar.

În ceea ce priveşte motivul de casare invocat de recurentul-reclamant, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat, neputându-se susţine incidenţa niciuneia dintre ipotezele reglementate de textul de lege invocat, în speţă fiind respectate exigenţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) din C. proc. civ.

Motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se, atât la susţinerile părţilor, cât şi la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Considerentele hotărârii atacate fac referire în mod convingător la aspectele de fapt şi de drept relevante pentru soluţionarea cauzei, iar soluţia pronunţată de instanţa de fond este motivată în fapt şi în drept cu respectarea dispoziţiilor C. proc. civ. şi art. 6 din CEDO.

Nu este incident nici cazul de casare, invocat de reclamantă, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., instanţa de fond făcând o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente cauzei.

Potrivit art. 3 alin. (2) din Legea audiovizualului, toţi furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să asigure informarea obiectivă a publicului prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să furnizeze libera formare a opiniilor.

De asemenea art. 40 alin. (1) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual stipulează că, atunci când se aduc acuzaţii unei persoane, aceasta trebuie să aibă dreptul la dreptul la replică. Art. 64 alin. (1) lit. b) din Cod obligă furnizorii de servicii media să respecte principiul conform căruia informarea cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună-credinţă, iar art. 67 din aceeaşi prevedere legală menţionează clar că prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii.

Înalta Curte reţine că în speţă, recurenta-reclamantă a fost sancţionată pentru încălcarea unor principii pe care furnizorii de servicii media audiovizuale au obligaţia să le respecte atunci când îşi exercită dreptul la libera informare a publicului şi nu pentru însăşi exercitarea acestui drept.

Conform textelor legale sus-menţionate, a căror greşită aplicare, recurenta-reclamantă a imputat-o primei instanţe, informarea trebuie să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă.

Recurenta-reclamantă consideră că nu s-a demonstrat faptul că informarea nu a fost prezentată în mod imparţial şi ar fi încălcat principiul imparţialităţii moderatorului.

Contrar susţinerilor recurentei-reclamante, din rapoartele de monitorizare care au stat la baza emiterii deciziei contestate rezultă că informaţiile furnizate publicului pe parcursul emisiunilor "Dosarele MDI" şi "Feţele Puterii" din perioada 16 - 28 ianuarie 2016 nu s-au limitat la redarea unor constatări obiective faţă de diferite probleme avute de Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa, Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi şedinţa ce urma să aibă loc la data de 29 ianuarie 2016. Realizatorul TV, ce trebuia să fie imparţial, a fost de acord cu toate susţinerile formulate în cadrul emisiunii, ce au avut o singură concluzie vinovăţia Companiei de Apă Târgovişte Dâmboviţa, a F. şi a Consiliului Judeţean Dâmboviţa şi nu a solicitat un punct de vedere diferit asupra tuturor chestiunilor discutate.

Înalta Curte constată că recurentul-reclamant nu a contestat cuprinsul emisiunilor, ci modul în care s-a interpretat conţinutul lor, aceasta susţinând că a respectat drepturile persoanelor şi nu a încălcat nici o prevedere legală.

Sub acest aspect, în acord cu soluţia instanţei de fond, se constată că reclamanta prin reprezentantul său a încălcat dreptul la replică, imparţialitatea şi dreptul de a informa corect populaţia asupra unor probleme de interes naţional. Astfel, din cuprinsul dosarului rezultă că, una dintre emisiuni a fost realizată fără telefoane în direct, persoanele vizate neputându-se apăra, iar în cea în care a fost invitat Directorul Companiei de Apă, acesta a fost singur şi nu a putut să îşi exprime punctul de vedere fiind întrerupt de moderator şi cei 6 invitaţi ai săi. Toate acestea conduc la concluzia că dezbaterile ce au avut loc nu se circumscriu opiniilor imparţiale şi nu au forma unor judecăţi de valoare, cum în mod eronat pretinde recurenta-reclamantă.

În aceste circumstanţe, societatea recurentă avea obligaţia, potrivit art. 40 alin. (1) teza finală din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, de a solicita şi prezenta punctul de vedere al instituţiei care a instrumentat cazul respectiv, iar situaţia în care persoana vizată refuza să prezinte un punct de vedere, să precizeze acest fapt.

Prin urmare, au fost încălcate dispoziţiile legale referitoare la asigurarea unei informări corecte, constatările primei instanţe fiind corecte şi în această privinţă.

În ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) şi art. 67 din Codul audiovizualului, Înalta Curte constată din cuprinsul rapoartelor de monitorizare întocmite pentru perioada 16-28.01.2016, că moderatorii/prezentatori, având deja o părere personală, clar conturată asupra situaţiei de fapt, nu a dorit informarea corectă a publicului şi nici nu a dat posibilitate persoanelor vizate prin emisiuni să îşi exprime punctul de vedere. În acest context, scopul mesajului din cadrul emisiunilor era de a atrage publicul şi de a crea senzaţional şi nu de a prezenta o situaţie în mod imparţial, aspect ce nu poate fi ignorat.

Este nefondată susţinerea recurentei reclamate în sensul că, deşi rapoartele de monitorizare vizează o perioada de câteva săptămâni, instanţa de fond omite cu buna ştiinţa sa facă vorbire despre numeroasele intervenţii telefonice ale purtătorului de cuvânt al Companiei de Apa, care a apărut zilnic pe postul B., atât în cadrul buletinelor de ştiri, cât şi al Jurnalelor Regionale şi emisiuni de dezbatere, întrucât în cauză nu este vorba de câte ori au apărut pe postul B. persoanele vizate, ci de câte ori li s-a permis acestora să îşi expună punctul de vedere în cele două emisiuni vizate şi pentru care s-a aplicat sancţiunea:

"Dosarele MDI" şi "Feţele puterii".

Înalta Curte nu poate decât să concluzioneze că instanţa fondului a aplicat în mod corect dispoziţiile legale incidente la situaţia de fapt ce rezultă din înscrisurile cauzei, pronunţând o soluţie legală şi temeinică.

Se observă că susţinerile recurentei-reclamante nu sunt de natură să evidenţieze nelegalitatea măsurii dispuse de autoritatea pârâtă atâta timp cât, în considerarea circumstanţelor cauzei, se constată că sancţiunea aplicată este "prevăzută de lege", urmăreşte un scop legitim, respectiv "protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora", iar decizia contestată respectă principiile statuate în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în privinţa dreptului la liberă exprimare consacrat de art. 10 din Convenţie, asigurând un just echilibru între protecţia libertăţii de exprimare prevăzută de art. 10 şi dreptul persoanei la propria imagine care, de asemenea, este protejat de art. 8 din Convenţie, ca element al vieţii private.

Totodată, prin jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, s-a statuat că jurnalistul are obligaţia de a verifica informaţiile şi de a nu depăşi anumite limite, îndeosebi în ceea ce priveşte reputaţia şi drepturile celorlalţi, chiar dacă datoria sa principală este de a oferi publicului orice informaţie de interes public.

Or, în prezenta cauză, în mod corect prima instanţă a constatat depăşirea acestor limite, motiv pentru care, în temeiul art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. E. S.R.L. (FASTA S.C. A. SRL) împotriva sentinţei civile nr. 2800 din 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.