Material liability of administrative investigation committee members for late completion of military damage investigation

Şedinţa publică din data de 26 noiembrie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 1 aprilie 2016 sub nr. x/2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios la data de 01.04.2016 reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii COMISIA DE JURISDICŢIE A IMPUTAŢIILOR din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, şi INSPECTORATUL GENERAL AL POLITIEI DE FRONTIERĂ:

1.- anularea Hotărârii nr. 374.102/26.06.2015 a Comisiei de soluţionare a contestaţiilor din cadrul Inspectoratul General al Politiei de Frontieră prin care i s-a respins contestaţia împotriva Deciziei de imputare nr. 373.405/23.04.2015 emisă de Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Romane;

2.- anularea în parte a Hotărârii nr. 134/24.09.2015, emisă de pârâta Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor prin care a fost respinsă plângerea împotriva Hotărârii nr. 374.102/26.06.2015;

3. - anularea în parte a Deciziei de imputare nr. 373.405/23.04.2015 emisă de Inspectoratul General al Politiei de Frontieră Române, cu privire la persoana sa, cu consecinţa exonerării de plata sumei de 5.914 RON ce i-a fost imputată reclamantului;

4.- plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2746/2016 pronunţată în data de 26 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne Şi Inspectoratul General al Poliţei de Frontieră, a anulat în parte Hotărârea nr. 134/24.09.2015 a Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor din Cadrul Ministerului Afacerilor Interne, în ceea ce priveşte soluţionarea plângerii formulate de către reclamant, a anulat Hotărârea nr. 374102/26.06.2015 a Comisiei de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei de Frontieră, a anulat în parte Decizia de imputare nr. x/23.04.2015 emisă de Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră, în privinţa sumei de 5.914 RON imputată reclamantului, cu consecinţa exonerării acestuia de la plata sumei imputate şi a obligat pârâţii, în solidar, la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată, în sumă de 1000 RON (onorariu avocat).

3. Căile de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs pârâţii Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră şi Ministerul Afacerilor Interne - Direcţia generală Juridică, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. au solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice.

Prin motivele de recurs pârâtul Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră a susţinut că, pentru a pronunţa sentinţa recurată, instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată, reţinând în mod greşit că, în speţă, nu poate fi reţinută culpa reclamantului (în calitatea sa de membru în cadrul comisiei de cercetare administrativă) pentru neefectuarea în termen a cercetării administrative, acesta fiind astfel exonerat de la plata sumei de 2.837 RON ca urmare a anulării de către instanţă a Hotărârii nr. 374101/26.06.2015 - pronunţată de Comisia de Soluţionare a Contestaţiilor din cadrul IGPF, anulând în parte şi Hotărârea Comisiei de Jurisdicţie a Imputaţiilor nr. 134/24.09.2015, respectiv Decizia de Imputare nr. x/23.04.2015.

Consideră că este greşit raţionamentul instanţei de fond conform căruia în actul de numire al comisiei era obligatoriu să se indice şi termenul de efectuare a cercetării administrative, ca urmare a faptului că doar comandantul unităţii era cel care a luat la cunoştinţă sau a constatat producerea pagubei, reclamantul fiind astfel absolvit de orice vină pentru depăşirea termenului stabilit de O.G. nr. 121/2008.

Astfel, deşi actul de numire a comisiei de cercetare nu prevedea acest termen, reclamantul, care are calitatea de consilier juridic, avea obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă comandantului aceste lipsuri, în vederea intrării în legalitate.

Mai mult, la data constituirii comisiei de cercetare, odată cu intrarea în posesia înscrisurilor incidente în speţă, aveau obligaţia de a stabili care este data producerii pagubei. De la data intrării în posesia documentaţiei, aceştia nu mai pot afirma că doar comandantul cunoştea data sau condiţiile producerii pagubei.

Prin urmare, nu poate fi primită afirmaţia potrivit căreia, atâta vreme cât comandantul unităţii nu a stabilit termenul de efectuare a cercetării, membrii comisiei printre care şi reclamantul, nu aveau posibilitatea de a stabili care era termenul legal de efectuare a cercetării.

Prin decizia nr. 153 din 07.08.2012 şeful ITPF Giurgiu a dispus constituirea comisiei de cercetare administrativă formată din A., B. şi C., ca urmare a achitării către D. a sumei de 15404 RON reprezentând contravaloarea salariilor şi a altor drepturi de care ar fi trebuit să beneficieze, reactualizate, de la data concedierii şi până la data reintegrării efective.

Potrivit art. 22 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998, comandantul sau şeful unităţii care a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea unei pagube dispune, în scris, de îndată, efectuarea cercetării administrative.

De asemenea, pct. 81/IMAI nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, arată că, prin data constatării existenţei pagubei se înţelege data când comandantul a constatat personal paguba, materializată în ordinul de zi pe unitate, data ordinului în rezoluţie de pe actele prin care i se sesizează existenţa pagubei sau data înregistrării la secretariatul unităţii a actului de sesizare, dacă a precedat ordinul de rezoluţie.

Din analiza celor prezentate, rezultă că şeful unităţii a luat la cunoştinţă de producerea pagubei la data aprobării ordinelor de plată şi înregistrarea acestora la secretariatul unităţii.

Având în vedere data de la care curge în speţa de faţă termenul de efectuare a cercetării administrative, concret 27.06.2012 (data efectuării ultimei plăţi), prin raportare la data înregistrării procesului-verbal de cercetare administrativă, respectiv 05.12.2012. rezultă că cercetarea administrativă este tardiv efectuată, pentru următoarele considerente: termenul de efectuare a cercetării administrative începea să curgă de la data de 27.06.2012, în acest fel termenul de finalizare fiind cel târziu la data de 27.08.2012, cu posibilitatea de prelungire conform dispoziţiilor art. 23, alin. (2) din O.G.. Nr. 121/1998, în condiţiile existenţei unor motive întemeiate, precum şi a formulării cererii de prelungire anterior împlinirii termenului iniţial.

Cu toate acestea, deşi termenul iniţial se împlinea la data de 27.08.2012, cererea de prelungire a termenului de efectuare a cercetării administrative a fost înaintată către IGPF (prin inducerea în eroare a Inspectorului General al PFR în ceea ce priveşte termenul de la care a început să curgă cercetarea administrativă) la data de 13.09.2012, observându-se cu uşurinţă că la această dată se afla în afara termenului iniţial de efectuare a cercetării, situaţie care conduce la tardivitatea efectuării cercetării administrative.

Consideră că susţinerile potrivit cărora data de 24.08.2012 reprezintă data achitării tuturor despăgubirilor, respectiv efectuarea unei plăţi în cuantum de 154 RON cu titlu de "actualizare cu indicele de inflaţie" nu este de natură a-1 exonera pe reclamant de la angajarea răspunderii materiale, atâta timp cât în cauză cercetarea administrativă fusese deja declanşată, iar cu privire la momentul declanşării cercetării administrative la nivelul I.T.P.F. Giurgiu - 07.08.2012, raportat la succesiunea plăţilor efectuate (ultima fusese efectuată la 27.06.2012), aceasta din urma este data care reprezintă atât motivul pentru care a fost dispusă constituirea comisiei de cercetare administrativă, dar în acelaşi timp şi data de la care începea să curgă termenul prevăzut de art. 23, alin. (1) din O.G. nr. 121/1998.

În mod corect s-a stabilit prin Hotărârea nr. 374102/26.06.2015 faptul că cercetarea administrativă efectuată în cadrul I.T.P.F. Giurgiu a fost tardiv efectuată, pentru considerentele dezvoltate anterior, hotărâre care a fost menţinută în urma analizării plângerii de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI, conform Hotărârii nr. 134/24.09.2015, cu consecinţa menţinerii Deciziei de Imputare nr. x/23.04.2015.

Membrii comisiei de cercetare administrativă, în momentul intrării în posesia documentelor ce au stat la baza dispunerii efectuării cercetării administrative de referinţă, în primul rând erau obligaţi să stabilească termenul legal de la care trebuia să curgă cele 60 de zile.

Astfel, chiar dacă dispoziţia privind efectuarea cercetării a fost emisă în data de 07.08.2012, membrii comisiei puteau şi aveau datoria de a stabili că în conformitate cu prevederile IMI 830/1999, termenul pentru efectuarea cercetării curgea, în realitate, de la data la care comandantul a luat la cunoştinţă de producerea pagubei, adică de la momentul achitării prin OP a drepturilor salariale către domnul D.. Chiar dacă dispoziţia privind numirea comisiei de cercetare administrativă a fost emisă ulterior momentului constatării pagubei, comisia de cercetare se afla încă în termenul de 60 de zile iar cererea de prelungire a termenului de cercetare ar fi fost formulată în termenul legal, de unde rezultă fără putinţă de tăgadă faptul că atât cererea de prelungire cât şi decizia de imputare ar fi fost emise în termen de către comisie, respectiv comandantul unităţii.

Nu poate fi primită afirmaţia potrivit căreia membrii comisiei de cercetare, printre care şi reclamantul, nu ar fi vinovaţi cu privire la efectuarea tardivă a cercetării administrative.

În acest sens, suma imputată reclamantului, reprezentând cotă - parte din totalul pagubei este pe deplin justificată, fapt pentru care nu sunt motive care să conducă la anularea deciziei de imputare sau a hotărârilor ce fac obiectul prezentei cauze.

Recuretul - pârât Ministerul Afacerilor Interne prin motivele de recurs a precizat următoarele:

a) Referitor la momentul de la care a început să curgă termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 consideră că susţinerile potrivit cărora data de 24.08.2012 reprezintă data achitării tuturor despăgubirilor, respectiv efectuarea unei plăţi în cuantum de 154 RON cu titlu de "actualizare cu indicele de inflaţie" nu este de natură a-l exonera pe intimatul-reclamant de la angajarea răspunderii materiale, atâta timp cât în cauză cercetarea administrativă fusese deja declanşată la data de 07.08.2012.

În aceste condiţii apreciază că specialiştii din cadrul I.G.P.F. au stabilit în mod corect, prin Hotărârea nr. 374101/26.06.2015, faptul că cercetarea administrativă efectuată în cadrul I.T.P.F. Giurgiu a fost tardiv efectuată, hotărâre care a fost menţinută în urma analizării plângerii de către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul MAI, conform Hotărârii nr. 134/24.09.2015, cu consecinţa menţinerii Deciziei de Imputare nr. x/23.04.2015.

În conformitate cu prevederile art. 23, alin. (1) din Instrucţiunile nr. 830/1999 -privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei, în timp ce alin. (2) al aceluiaşi articol prevede că pentru motive temeinice justificate, la cerere, comandantul sau şeful eşalonului superior poate prelungi acest termen prin ordin scris, cu condiţia ca această solicitare de prelungire să fie formulată înainte de expirarea termenului iniţial de 60 de zile.

Acelaşi act normativ prevede faptul că termenul de executare a cercetării administrative, de 60 de zile, se calculează de la data când comandantul competent să emită decizia de imputare a luat la cunoştinţă de producerea pagubei.

Coroborând prevederile legale anterior menţionate, putem observa cu uşurinţă faptul că membrii comisiei de cercetare administrativă, în momentul intrării în posesia documentelor ce au stat la baza dispunerii efectuării cercetării administrative de referinţă, în primul rând erau obligaţi să stabilească termenul legal de la care trebuia să curgă cele 60 de zile.

Astfel, chiar dacă suma de 154 RON a fost achitată după declanşarea cercetării administrative, membrii comisiei puteau şi aveau datoria de a stabili că în conformitate cu prevederile IMI nr. 830/1999, termenul pentru efectuarea cercetării curgea, în realitate, de la data la care comandantul a luat la cunoştinţă de producerea pagubei, adică de la momentul achitării prin OP a drepturilor salariale către domnul D..

În acest fel, chiar dacă dispoziţia privind numirea comisiei de cercetare administrativă a fost emisă ulterior momentului constatării pagubei, comisia de cercetare se afla încă în termenul de 60 de zile.

Totodată, în susţinerea afirmaţiilor sale potrivit cărora membrii comisiei, printre care şi intimatul-reclamant, aveau posibilitatea şi obligaţia de a stabili cu exactitate care era termenul legal de la care începeau să curgă cele 60 de zile, arătăm că în conformitate cu prevederile pct. 90 din IMI nr. 830/1999 printre altele, membrii comisiei de cercetare administrativă au obligaţia să stabilească atât valoarea pagubei, cât şi cauzele şi împrejurările producerii pagubei. Ori, în momentul cercetării valorii şi împrejurărilor în care s-a produs paguba, este cât se poate de clar că trebuie să te raportezi şi la data la care comandantul a luat la cunoştinţă de producerea acesteia, acesta fiind de fapt punctul de plecare în calcularea termenului legal de 60 de zile avut la dispoziţie pentru efectuarea cercetării, care poate fi prelungit în condiţiile arătate anterior.

Faţă de toate aceste aspecte, apreciază că intimatul-reclamant nu se poate prevala de faptul că plata sumei de 154 RON fost efectuată după declanşarea cercetării administrative, atâta vreme cât comisia a fost constituită în termenul legal, aceasta având la îndemână toate instrumentele necesare pentru a observa termenul real în care trebuia efectuată cercetarea.

Nu poate fi primită afirmaţia potrivit căreia membrii comisiei de cercetare, printre care şi intimatul-reclamant, nu ar fi vinovaţi cu privire la efectuarea tardivă a cercetării administrative.

În acest sens, suma imputată intimatului-reclamant, reprezentând cotă - parte din totalul pagubei este pe deplin justificată, fapt pentru care apreciem că nu sunt motive care să conducă la anularea deciziei de imputare sau a hotărârilor care fac obiectul prezentei cauze.

b) Referitor la culpa reclamantului în producerea prejudiciului, instanţa de fond a admis cererea de chemare în judecată, reţinând în mod greşit că, în speţă, nu poate fi reţinută culpa acestuia (în calitatea sa de membru în cadrul comisiei de cercetare administrativă) pentru neefectuarea în termen a cercetării administrative.

Considerăm că este greşit raţionamentul instanţei de fond conform căruia "acesta nu era ţinut în calitate de membru al comisiei de cercetare administrativă să dispună verificări cu privire la momentul real la care a luat la cunoştinţă de existenţa pagubei comandantul unităţii care 1-a numit în această calitate..."

Subliniază faptul că, deşi actul de numire a comisiei de cercetare nu prevedea acest termen, intimatul-reclamant avea obligaţia de a-i aduce la cunoştinţă comandantului aceste lipsuri, în vederea intrării în legalitate.

Mai mult, la data constituirii comisiei de cercetare, odată cu intrarea în posesia înscrisurilor incidente în speţă, membrii comisiei aveau obligaţia (şi puteau) de a stabili care este data producerii pagubei. De la data intrării în posesia documentaţiei, aceştia nu mai pot afirma că doar comandantul cunoştea data sau condiţiile producerii pagubei.

Prin urmare, nu poate fi primită afirmaţia potrivit căreia, atâta vreme cât comandantul unităţii nu a stabilit termenul de efectuare a cercetării, membrii comisiei printre care şi intimatul-reclamant, nu aveau posibilitatea de a stabili care era termenul legal de efectuare a cercetării.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond, cu acordarea cheltuielilor de judecată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţi sunt nefondate, reţinând cu titlu preliminar, că, deşi au fost formulate recursuri separate, acestea privesc aceleaşi probleme de drept, motiv pentru care, vor fi analizate în mod unitar.

Problema de drept ce se impune a fi lămurită este legată de persoana responsabilă pentru stabilirea termenului de cercetare administrativă în cadrul procedurilor privind răspunderea materială a militarilor.

În conformitate cu prevederile art. 23 alin. (1) din Instrucţiunile nr. 830/1999 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse, termenul legal pentru efectuarea cercetării administrative este de cel mult 60 de zile de la data când comandantul sau şeful unităţii a constatat sau a luat la cunoştinţă de producerea pagubei.

Pe de altă parte, potrivit pct. 81 din I.M.I. nr. 830/1999, "prin data constatării existentei pagubei se înţelege ...data ordinului în rezoluţie de pe actele prin care i se sesizează existenta pagubei"

Este necontestat, în cauză, faptul că dispoziţia privind numirea comisiei de cercetare administrativă a fost emisă ulterior momentului constatării pagubei.

Recurenţii susţin că reclamantul, în calitate de consilier juridic, membru în comisia de cercetare administrativă, avea obligaţia să aducă la cunoştinţă comandantului termenul de efectuare a cercetării administrative.

Contrar acestor susţineri, anterior numirii sale în cadrul comisiei de cercetare administrativă, reclamantul intimat nu a fost consultat şi nu a avizat din punct de vedere al legalităţii nici un document referitor la această cercetare.

În calitate de membru în comisia de cercetare administrativă, mandatul său, reglementat de pct. 90 din IMI 830/1999, începea după data luării la cunoştinţă a nominalizării în aceasta comisie, aspectele legate de data luării la cunoştinţă de către şeful unităţii despre existenţa unei pagube în patrimoniul unităţii excedând atribuţiilor acestei comisii. Astfel, potrivit pct. 85 coroborat cu pct. 88 din I.M.I. nr. 830/1999, stabilirea termenului până la care trebuie executată cercetarea administrativă este atributul exclusiv comandantului unităţii şi nu al comisiei de cercetare administrativă.

Corect reţine instanţa de fond faptul că, deşi pârâţii reproşează reclamantului că trebuia să cunoască termenul de 60 de zile prevăzut de art. 23 alin. (1) din O.G. nr. 121/1998 privind răspunderea materială a militarilor pentru pagubele produse în lipsa unui termen indicat în Dispoziţia de zi nr. 153/07.08.2012 şi că nimeni nu poate invoca necunoaşterea legii, în fapt, nu i se poate imputa părţii reclamante neefectuarea cercetării administrative în termenul de 60 de zile prevăzut de O.G. nr. 121/2008. Raţiunea pentru care este obligatoriu ca în actul de numire al comisiei să se indice şi termenul pentru efectuarea cercetării administrative este aceea că numai comandantul a luat la cunoştinţă sau a constatat producerea pagubei, iar în raport de acea dată trebuie să stabilească şi termenul pentru finalizarea cercetării administrative.

În ceea ce priveşte depăşirea termenului de efectuare a cercetării administrative de către comisie, după finalizarea cercetării s-a încheiat procesul-verbal de cercetare ce a fost adus la cunoştinţa persoanelor găsite vinovate de producerea prejudiciului.

Nici obiecţiunile formulate împotriva procesului-verbal şi nici contestaţiile privitoare la deciziile de impunere nu au avut în vedere aspecte privind tardivitatea cercetării.

În baza art. art. 31 din O.G. nr. 121/1998, cele 4 persoane au formulat individual plângere către Comisia de Jurisdicţie a Imputaţiilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Astfel prin Hotărârea nr. 28/28.02.2013, C.J.I. din cadrul M.A.I. a anulat decizia de imputare emisă pe numele E. şi a stabilit efectuarea unei noi cercetări de către specialişti din cadrul I.G.P.F. pentru paguba de 15.404 RON, întrucât fusese efectuată o cercetare administrativă incompletă, cu referire expresă la stabilirea persoanelor vinovate.

Prin Hotărârea nr. 58/15.04.2013, C.J.I. din cadrul M.A.I. a anulat deciziile de imputare emise pe numele F., G. şi H. şi a stabilit efectuarea unei noi cercetări de către specialişti din cadrul I.G.P.F. în vederea stabilirii împrejurărilor şi persoanelor vinovate de neefectuarea în termen a cercetării administrative.

În mod corect a stabilit astfel instanţa de fond faptul că hotărârea nr. 58/15.04.2013 este actul de la care se porneşte cercetarea administrativă împotriva reclamantului, ajungându-se la emiterea actului vătămător (Decizia de Imputare nr. x/23.04.2015).

În fapt, C.J.I. din cadrul M.A.I. a stabilit faptul că, potrivit sentinţei civile nr. 1974 din 12.12.2012 a Tribunalului Olt, domnul D. a fost reîncadrat pe funcţia deţinută anterior concedierii şi că i s-au plătit drepturile salariale şi celelalte drepturi prin Ordinele de Plată nr. x/15.06.2012, nr. y/27.06.2012 şi nr. 1819/27.06.2012, data de 27.06.2012 devenind data constatării existenţei pagubei, respectiv termenul de la care curge termenul legal de efectuare a cercetării de 60 de zile. Astfel, fără a se invoca de către persoanele interesate, pe parcursul procedurilor administrative, C.J.I. din cadrul M.A.I. apreciază că termenul de efectuare a cercetării administrative a fost depăşit.

În realitate, prin 5 Ordine de Plată s-au achitat către domnul D. despăgubirile egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, actualizarea cu rata inflaţiei a despăgubirilor egale cu salariile şi celelalte drepturi de care ar fi beneficiat reclamantul fiind realizată prin plata făcută la 24.08.2012, prin OP 2358.

Aceasta este data achitării tuturor despăgubirilor dispuse de instanţa de judecată iar Comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte reclamantul a stabilit cuantumul valoric al pagubei pe baza Notei Raport nr. x din 06.08 2012 a compartimentului financiar din cadrul I.T.P.F. Giurgiu ca fiind suma de 15.404 RON, inclusiv suma de 154 RON înscrisă în O.P. nr. x/24.08.2012.

Astfel, comisia de cercetare administrativă din care a făcut parte reclamantul a efectuat şi finalizat cercetarea în termenul legal, potrivit mandatului acestei comisii, de la data nominalizării acestei comisii în D.Z.U. nr. 153 din 07.08.2012, având ca act de sesizare Nota Raport nr. x din 06.08.2012.

În raport de aceste argumente, reţine instanţa de control judiciar că a fost răsturnată prezumţia de legalitate de care se bucură actele administrative contestate în cauză, fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenţi asupra soluţiei pronunţată de prima instanţă, judecătorul fondului pronunţând o soluţie cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material, fapt ce exclude incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Având în vedere soluţionarea definitivă a cauzei, nu se mai impun a fi analizate aspectele legate de suspendarea actelor administrative.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

În ceea ce priveşte cererea de solicitare a cheltuielilor de judecată formulată de intimatul-reclamant, Înalta Curte constatând culpa procesuală a pârâţilor, în temeiul art. 453 va obliga recurenţii-pârâţi, către intimatul-reclamant, la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1000 RON, reprezentând onorariu apărător.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Ministerul Afacerilor Interne prin Direcţia Generală Juridică şi Inspectoratul General al Poliţiei de Frontieră împotriva sentinţei civile nr. 2746/2016 din 26 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Obligă recurenţii pârâţi la plata sumei de 1000 RON către intimatul reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 noiembrie 2019.