Contractual penalty claims and jurisdiction under arbitration agreements where defendant fails to invoke arbitration exception in merits defense

Şedinţa publică din data de 12 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal la data de 04.02.2015 reclamantul MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI ŞI TURISMULUI în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 33.750 RON constituind penalităţi de întârziere conform pct. 8.7 din Contractul de lucrări nr. x/2012 încheiat între fosta Agenţie Română pentru Dezvoltarea Durabilă a zonelor industriale şi S.C. A. S.R.L., penalităţi calculate pentru perioadele 01.08.2012-30.10.2013, respectiv 31.10.2014-30.09.2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 2804 din 30 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul MINISTERUL ECONOMIEI, COMERŢULUI Şl TURISMULUI cu sediul în Bucureşti, Calea x, sector 1 în contradictoriu cu pârâta S.C. A. S.R.L. cu sediul în Vişeul de Sus, str. x,judeţ Maramureş, ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei prezentate la pct. 2 a declarat recurs reclamantul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri care a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 din C. proc. civ.

În motivarea recursului a arătat că sentinţa recurată este motivată insuficient, printr-o simplă indicare a două articole din contract care fac trimitere la stingerea unor eventuale litigii prin arbitraj.

Conform art. 1.1.2 Părţi şi Persoane din contract, CAD înseamnă o persoană sau trei persoane numite astfel în contract sau altă persoană desemnată potrivit prevederilor Subclauzei 20.2 (Numirea Comisiei de Adjudecare a Disputelor) sau Subclauzei 20.3 (Eşecul numirii Comisiei de Adjudecare a Disputelor).

Întrucât prin contract nu a fost numită o astfel de persoană şi nici nu a fost constituită ulterior o Comisie de Adjudecare a Disputelor, aceste prevederi contractuale nu şi-au produs niciodată efectele pe parcursul derulării contractului.

Consideră că soluţia dată de instanţă de fond cu privire la inadmisibilitatea acţiunii pe calea instanţelor judecătoreşti este dată cu încălcarea principiului constituţional al liberului acces la justiţie care presupune accesul la mijloacele procedurale prin care justiţia se înfăptuieşte.

Procedura de arbitraj nu este o formă de înfăptuire a justiţiei, ci este un mecanism contractual, recunoscut de prevederile legale şi constituţionale ca producând anumite efecte juridice, dar care nu poate însă limita şi atenua dreptul părţilor de a obţine înfăptuirea justiţiei de către instanţele judecătoreşti.

Apreciază că determinarea conţinutului dreptului de acces liber la justiţie se poate realiza doar prin interpretarea în mod coroborat a prevederilor art. 21 cu dispoziţiile art. 124 şi art. 126 din Constituţia României.

Dacă dreptul de acces este un drept nuanţat şi relativizat, dreptul la justiţie este un drept absolut care nu poate fi restricţionat în aplicare; orice subiect de drept are dreptul ca în condiţii procedurale rezonabile care să nu afecteze exercitarea dreptului de acces sau a dreptului la justiţie să obţină realizarea efectivă şi concretă a drepturilor şi intereselor sale legitime. Acest caracter pentru dreptul la justiţie rezultă din prevederile art. 124 coroborate cu art. 126 alin. (1) din Constituţia României, întrucât ambele dispoziţii legale vorbesc despre caracterele justiţiei (unică, independentă, egală, legală şi imparţială) respectiv subiectele îndrituite să o realizeze.

În motivarea hotărârii, Curtea de Apel Bucureşti a invocat dispoziţiile art. 9 din Anexa la contract, respectiv Condiţiile Generale ale Acordului de Adjudecare a Disputelor, conform cărora "orice revendicare sau dispută care decurge sau are legătură cu acest Acord de Adjudecare a Disputelor sau orice încălcare, reziliere sau lipsa de valabilitate a acestuia, vor fi în final rezolvate potrivit prevederilor Regulamentului de Arbitraj ale Camerei Internaţionale de Comerţ, de către un arbitru numit în conformitate cu Regulile de Arbitraj.

Art. 9 din Anexă se referă la orice dispută care ar decurge din Acordul de Adjudecare a Disputelor, ori acţiunea are ca obiect pretenţii - penalităţi de întârziere determinate de neîndeplinirea obligaţiilor contractuale - cererea fiind întemeiată pe dispoziţiile răspunderii civile contractuale. Introducerea acţiunii la instanţa judecătoreasca a fost determinată de faptul că acele clauze stipulate în contract cu privire la constituirea Comisiei de Adjudecare a Disputelor nu şi-au produs niciodată efecte, acea comisie nefiind constituită.

Pe de altă parte, nici pârâta prin întâmpinare nu a contestat neîndeplinirea acestei proceduri privind încercarea de soluţionare a diferendului prin concursul CAD, fiind de acord cu soluţionarea litigiului printr-o acţiune de drept comun.

Pentru aceste motive solicităm admiterea recursului şi, pe cale de consecinţă să se dispună judecarea cauzei de către instanţa judecătorească competentă, respectiv Tribunalul Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

În drept, a invocat pe dispoziţiile art. 488 C. proc. civ., iar în conformitate cu prevederile art. 223 alin. (2) C. proc. civ. solicită judecarea cauzei şi în lipsă.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata pârâtă nu a formulat întâmpinare.

5. Soluţia instanţei de recurs

Constituţia României prin art. 21 reglementează accesul liber la justiţie ca drept fundamental cu valoare de principiu constituţional arătând că:

"(1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime.

(2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept."

În aplicarea acestui principiu constituţional, cu referire la arbitraj ca jurisdicţie alternativă cu caracter privat, art. 554 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. prevede:

(1) Instanţa judecătorească, sesizată cu o cauză cu privire la care s-a încheiat o convenţie arbitrală, îşi va verifica propria competentă şi se va declara necompetentă numai dacă părţile sau una dintre ele solicită aceasta, invocând convenţia arbitrală. În acest caz, instanţa îşi va declina competenta în favoarea organizaţiei sau instituţiei pe lângă care funcţionează arbitrajul instituţionalizat, care, în temeiul hotărârii de declinare, va lua măsurile necesare în vederea constituirii tribunalului arbitral. În cazul arbitrajului ad-hoc, instanţa va respinge cererea ca nefiind de competenta instanţei judecătoreşti.

(2) Instanţa va reţine spre soluţionare procesul dacă:

a) pârâtul şi-a formulat apărările în fond, fără nicio rezervă întemeiată pe convenţia arbitrală;

b) convenţia arbitrală este lovită de nulitate ori este inoperantă;

c) tribunalul arbitral nu poate fi constituit din cauze vădit imputabile pârâtului în arbitraj."

Dispoziţia legală anterior citată reglementează cu claritate condiţiile în care o instanţă poate respinge o cerere de chemare în judecată ce îi este adresată, ca nefiind de competenta instanţei judecătoreşti, pentru considerente ce ţin de încheierea între părţi a unei convenţii arbitrale.

În speţă, reclamantul a înţeles să adreseze cererea de chemare în judecată instanţei, iar pârâtul, deşi a formulat întâmpinare prin care, deşi a invocat mai multe excepţii (excepţia necompetenţei teritoriale a instanţei, excepţia inadmisibilităţii acţiunii pentru neîndeplinirea procedurii plângerii prealabile, excepţia prescripţiei dreptului de a formula acţiune în contencios administrativ) nu a înţeles să invoce necompetenţa instanţei determinată de existenţa convenţiei arbitrale.

În aceste condiţii instanţa nu putea să respingă acţiunea formulată de reclamant ca inadmisibilă pe considerentul că aceasta nu este de competenţa instanţelor judecătoreşti.

Procedând astfel, instanţa de fond a pronunţat o sentinţă prin care nu s-a intrat în cercetarea fondului cauzei, supusă casării prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Fată de considerentele expuse, în baza disp. art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu cele ale art. 496 alin. (1) rap. la art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de reclamant şi se va casa sentinţa recurată.

Reţinând că obiectul cauzei îl constituie penalităţi decurgând dintr-un contract administrativ şi având în vedere art. 95 pct. 1 C. proc. civ., art. 2 alin. (1) lit. c) teza a II-a şi art. 10 alin. (1) din Legea 554/2004 precum şi art. 497 C. proc. civ. se va trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantul Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri împotriva sentinţei nr. 2804 din 30 octombrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a de contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţa publică din data de 25 noiembrie 2019.