Validity of integrity assessment regarding mayoral conflict of interest and lawful processing of personal data under Article 15 of Law 176/2010

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, desfiinţarea Raportului de evaluare nr. x/04.08.2016 şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 235/F-Cont din 29 noiembrie 2016, a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că interpretarea şi aplicarea greşită a legii o reprezintă faptul că instanţa de fond confundă dreptul de acces la informaţiile publice şi noţiunea de informaţii publice, cu datele personale.

Dreptul de acces la informaţii publice este un drept al persoanei fizice, pe care şi-l exercită în raport de instituţiile publice, acestea fiind definite de art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 544/2001 ca fiind orice informaţie care priveşte activităţile sau rezultă din activităţile unei autorităţi publice sau instituţii publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informaţiei.

Datele personale, diferite de informaţiile publice, reprezintă, potrivii aceluiaşi act normativ, orice informaţie privind o persoană fizică identificată sau identificabilă.

La nivel european, Consiliul Europei a adoptat în anul 1981 Convenţia 1081 pentru protejarea persoanelor faţă de prelucrarea automatizată a datelor cu caracter personal, care a cristalizat reguli privitoare la calitatea datelor, securitatea prelucrărilor, prelucrarea datelor sensibile, securitatea prelucrărilor, precum şi drepturile persoanei vizate de prelucrarea datelor.

CJUE a interpretat noţiunea de date cu caracter personal, aşa cum este definită în art. 2 lit. a) din Directiva 95/46/CE în mai multe cauze stabilind că: numele unei persoane, numărul de telefon, informaţiile cu privire la condiţiile de muncă sau activităţile recreative, adresa, perioadele de lucru zilnice, accidente suferite, sumele plătite la diferite organisme, veniturile obţinute din muncă sau din capital şi patrimoniul persoanei fizice, datele biometrice, adresa IP, datele de trafic sau localizare, data naşterii, cetăţenia, sexul, etnic, religia şi limba vorbită reprezintă, fără a se limita la acestea, date cu caracter personal.

În ceea ce priveşte articolul 10 din Directiva menţionată, acesta prevede că operatorul furnizează persoanei de la care colectează date care o privesc informaţiile menţionate la literele (a)-(c) ale acestui articol, cu excepţia cazului în care această persoană este deja informată cu privire la datele respective.

În consecinţă, cerinţa prelucrării corecte a datelor personale prevăzută la articolul 6 din Directiva 95/46 obligă o autoritate a administraţiei publice să informeze persoanele vizate despre transmiterea acestor date unei alte autorităţi a administraţiei publice în vederea prelucrării de către aceasta din urmă în calitate de destinatar al datelor menţionate.

În opinia recurentului, este evident că, în cauză, că intimata a primit date cu caracter personal, ale sale, cât şi ale soţie, fără să fi fost informaţi despre transmiterea acestora, ceea ce conduce la nulitatea absolută a tututor demersurilor Agenţiei, inclusiv, a Raportului. În acest este şi Hotărârea CJUE Bara şi alţii vs. CNAS şi ANAF (C-201/14), referitoare la transferul datelor caracter personal între instituţii.

Litigiul principal stabilit de către CJUE a constat în aceea că reclamanţii sunt persoane care obţin venituri din activităţi independente. ANAF a transmis CNAS datele privind veniturile lor declarate. Pe baza acestor date, CNAS a, solicitat plata restanţelor contribuţiilor la sistemul de asigurări de sănătate.

Recurentul mai precizează că în ceea ce priveşte facturile emise în cauză acestea au fost stornate, drept pentru care, la data judecăţii nu mai existau, deci nu puteau să mai producă efecte juridice. Totodată, sumele încasate de B. în baza lor au fost restituite către Comuna Ştefăneşti, neexistând, astfel, vreun prejudiciu în patrimoniul acesteia din urmă.

În măsura în care Comuna Ştefaneşti nu a fost reprezentată la încheierea pretinselor contracte de către reclamant, în calitate de Primar - reprezentant legal - acestea sunt lovite de nulitate absolută, consecinţa fiind că nu pot produce niciun efect juridic.

Pe de alt parte, facturile asupra cărora s-a discutat cu inspectorul A.N.I. au fost întocmite la cererea unor persoane care nu au avut şi nu au nici acum calitatea de reprezentant legal al Comunei Ştefaneşti, în condiţiile Legii nr. 215/2001, cu modificările şi completările ulterioare.

În susţinerea recursului sunt redate şi invocate texte de lege incidente pricinii precum şi practică judiciară a instanţelor naţionale şi CJUE.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Agenţia Naţională de Integritate formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Chestiuni prealabile

În faţa instanţei de recurs, reclamantul a invocat excepţia prescripţiei dreptului de angajare a răspunderii raportat la dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 54/2019, cu consecinţa desfiinţării Raportului de evaluare nr. x/04.08.2015 pentru motivul împlinirii termenului de -prescripţie a răspunderii pentru faptele invocate.

Recurentul a susţinut că excepţia prescripţiei dreptului de angajare a răspunderii este o excepţie de ordine publică şi poate fi invocată în orice stadiu al procesului, iar dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010 sunt aplicabile în speţă, fiind ipoteza unei facta pendentia.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 54/2019 prin care se instituie un termen de prescripţie de 3 ani pentru angajarea răspunderii a intervenit în cursul soluţionării litigiului având ca obiect desfiinţarea în întregime a Raportului de evaluare nr. x/04.08.2015. Aşadar, modificarea legislativă a intervenit înainte de pronunţarea unei hotărâri definitive în prezentul litigiu, respectiv înainte de epuizarea căii de atac a recursului, motiv pentru care recurentul solicită admiterea excepţiei.

6. Soluţia instanţei de recurs

În prealabil, Înalta Curte constată că excepţia prescripţiei dreptului pentru angajarea răspunderii invocată, în recurs, nu reprezintă un motiv de ordine publică astfel cum susţine recurentul, şi, prin urmare, nu poate fi avută în vedere.

Pe fondul cauzei, analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin raportul de evaluare din 04.08.2016, înregistrat sub nr. x/04.08.2016, au fost constatate elemente în sensul existenţei unui conflict de interese în care s-a aflat recurentul, dat fiind că, în perioada deţinerii mandatului de primar al comunei Ştefăneşti, judeţul Vâlcea (2012-2016), a semnat documente care au stat la baza efectuării plăţii în sumă totală de 6.630 RON către B., societate în cadrul căreia soţia recurentului are calitate de membru cooperator şi administrator.

În ceea ce priveşte motivul de recurs potrivit căruia instanţa de fond a confundat dreptul de acces la informaţiile publice şi noţiunea de informaţii publice, cu datele personale, Înalta Curte constată că art. 7 din Directiva nr. 95/46 a Parlamentului European şi a Consiliului privind protecţia persoanelor fizice în ceea ce priveşte prelucrarea datelor cu caracter personal şi libera circulaţie a acestor date, stipulează că:

"Statele membre prevăd ca datele cu caracter personal să fie prelucrate numai dacă:

(a) persoana vizată şi-a dat consimţământul neechivoc sau (b) prelucrarea este necesară pentru executarea unui contract la care subiectul datelor este parte sau în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înainte de încheierea contractului sau (c) prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale care îi revine operatorului sau (d) prelucrarea este necesară în scopul protejării interesului vital al persoanei vizate sau (e) prelucrarea este necesară pentru aducerea la îndeplinire a unei sarcini de interes public sau care rezultă din exercitarea autorităţii publice cu care este învestit operatorul sau terţul căruia îi sunt comunicate datele sau (f) prelucrarea este necesară pentru realizarea interesului legitim urmărit de operator sau de către unul sau mai mulţi terţi, cu condiţia ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate, care necesită protecţie în temeiul articolului 1 alin. (1)".

De asemenea, prevederile art. 5 din Legea nr. 677/2001 privind protecţia datelor cu caracter personal stabilesc condiţiile de legitimitate privind prelucrarea datelor şi anume:

(2) Consimţământul persoanei vizate nu este cerut în următoarele cazuri:

a) când prelucrarea este necesară în vederea executării unui contract sau antecontract la care persoana vizată este parte ori în vederea luării unor măsuri, la cererea acesteia, înaintea încheierii unui contract sau antecontract;

b) când prelucrarea este necesară în vederea protejării vieţii, integrităţii fizice sau sănătăţii persoanei vizate ori a unei alte persoane ameninţate;

c) când prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unei obligaţii legale a operatorului;

d) când prelucrarea este necesară în vederea aducerii la îndeplinire a unor măsuri de interes public sau care vizează exercitarea prerogativelor de autoritate publică cu care este învestit operatorul sau terţul căruia îi sunt dezvăluite datele;

e) când prelucrarea este necesară în vederea realizării unui interes legitim al operatorului sau al terţului căruia îi sunt dezvăluite datele, cu condiţia ca acest interes să nu prejudicieze interesul sau drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanei vizate;

f) când prelucrarea priveşte date obţinute din documente accesibile publicului, conform legii;

g) când prelucrarea este făcută exclusiv în scopuri statistice, de cercetare istorică sau ştiinţifică, iar datele rămân anonime pe toată durata prelucrării.

Înalta Curte constată că în cauza de faţă, procedura stabilită de Legea nr. 176/2010 cu modificările şi completările ulterioare a fost îndeplinită faţă de recurent, fiind înştiinţat de către inspectorul de integritate atât cu privire la declanşarea procedurii de evaluare cât şi cu privire la identificarea elementelor ce au dus la reţinerea situaţiei de conflict de interese.

Astfel, faţă de recurent, Agenţia Naţională de Integritate a respectat, în emiterea raportului de evaluare, toată procedura legal impusă, fiind respectate prevederile privitoare la utilizarea informaţiilor cu caracter nepublic ale persoanei evaluate.

Transmiterea de date şi de informaţii de la instituţiile sau autorităţile statului sau de la alte persoane de drept privat către inspectorii de integritate are bază legală în conţinutul art. 15 din Legea nr. 176/2010, ceea ce este reglementat prin protocoale fiind doar procedura pe care această transmitere o implică.

Înalta Curte apreciază că în mod corect s-au reţinut ca fiind nefondate susţinerile recurentului privitoare la încălcarea dreptului la protecţia datelor cu caracter personal de către inspectorul de integritate, precum şi la incidenţa aplicabilităţii directe a dreptului unional în detrimentul dreptului naţional.

În raport de scopul şi activitatea desfăşurată de intimata-pârâtă, în mod cert prelucrarea este necesară, altfel nu şi-ar putea îndeplini atribuţiile prevăzute de lege.

Spre deosebire de cadrul factual şi legal constatat de CJUE în afacerea Bara (C-201/14) (în acest sens sunt relevante pct. 35-38 din Hotărârea pronunţată în afacerea Bara), în prezenta cauză intimata are în temeiul art. 15 din Legea nr. 176/2006 o bază legală de a obţine orice date cu caracter personal care sunt necesare soluţionării dosarului de evaluare, iar, în mod corelativ, orice instituţie, autoritate publică sau persoană fizică ori juridică are obligaţia de a comunica asemenea date.

Prin urmare, Înalta Curte constată că transmiterea informaţiilor în prezenta cauză a fost efectuată cu respectarea dispoziţiilor art. 10 din Directiva 95/46.

Câtă vreme art. 10-11 din Directiva 95/46 nu au fost încălcate, nu se mai pune problema necesităţii existenţei unei derogări de la drepturile şi obligaţiile stabilite prin aceste norme unionale, în conformitate cu art. 13 din acelaşi act juridic al Uniunii.

Din această perspectivă, contrar criticilor formulate de reclamant, Înalta Curte constată că în speţă nu este incidentă cauza Bara.

Pe de altă parte, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, respectiv:

- art. 70:

"prin conflict de interese se înţelege situaţia în care persoana ce exerciţă o demnitate publică sau o funcţie publică are un interes personal de natură patrimonială, care ar putea influenţa îndeplinirea cu obiectivitate a atribuţiilor care îi revin potrivit Constituţiei şi altor acte normative";

- art. 71:

"principiile care stau la baza prevenirii conflictului de interese în exercitarea demnităţilor publice şi funcţiilor publice sunt: imparţialitate, integritate, transparenţa deciziei şi supremaţia interesului public";

- art. 76:

"(1) Primarii şi viceprimarii, primarul general şi viceprimarii municipiului Bucureşti sunt obligaţi să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziţie, în exercitarea funcţiei, care produce un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I".

Conform art. 75 din Legea nr. 393 din 28 septembrie 2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare:

"Aleşii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorităţii publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru:

a) soţ, soţie, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv;"

Coroborând textele art. 76 din Legea nr. 161/2003 şi art. 75 lit. a) din Legea nr. 393/2004 care conturează conflictul de interese privind aleşii locali, rezultă că pentru existenţa conflictului de interese este suficientă existenţa unui interes personal, definit prin posibilitatea de a anticipa că o decizie a autorităţii publice din care face parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru alesul local sau pentru soţ, soţie, rude, afini până la gradul al doilea inclusiv sau pentru orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament.

Recurentul, în perioada deţinerii şi exercitării mandatului de primar (2012-2016), a semnat ordine de plată emise de comuna Stefăneşti, în calitate de plătitor, către B. în calitate de beneficiar unde C. (soţia recurentului) deţine calitatea de administrator şi de membru cooperator.

Art. 76 din Legea nr. 161/2003 interzice primarului emiterea de acte administrative ori dispoziţii, în exercitarea funcţiei, în măsura în care acestea sunt de natură să producă un folos material pentru sine, pentru soţul său ori rudele sale de gradul I.

Apărările recurentului, în sensul că primarul nu este conducătorul unei primării sunt nefondate, având în vedere tocmai calitatea primarului de ordonator de credite, în virtutea acestei calităţi, acesta ar fi trebuit să aibă cunoştinţă despre achiziţiile efectuate de către primărie.

Totodată, nu pot fi primite apărările recurentului cu privire la stornarea acelor facturi întrucât aceste facturi s-au stornat la câţiva ani de la plata lor şi doar după ce recurentul a fost informat de către inspectorul de integritate despre încălcarea regimului juridic privind incompatibilităţile şi conflictele de interese.

Un alt aspect invocat de către recurent este faptul că nu ar fi îndeplinite condiţiile existenţei conflictului de interese ca urmare a restituirii sumelor de către B. şi a faptului că sumele achitate anterior restituirii, nu au intrat în patrimonial soţiei lui.

Pentru existenţa conflictului de interese nu valoarea profitului este relevant fiind suficient doar dovedirea existenţei conflictului de interese. Legiuitorul a înţeles să reglementeze o anumită conduită aleşilor locali pentru a preîntâmpina orice suspiciune privitoare la lipsa de imparţialitate şi integritate în exercitarea atribuţiilor ce îi revin.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată că excepţia prescripţiei, invocată în recurs, nu este un motiv de ordine publică.

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 235/F-CONT din 29.11.2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.