Eligibility of site organization equipment under Romanian operational program funding rules
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the Ministry of Regional Development and Public Administration, thereby upholding the lower court’s partial annulment of the Ministry’s reimbursement decision and ordering the payment of 14,506.85 RON to the Municipality of Timișoara. The dispute concerned the eligibility of specific construction and site organization costs incurred under a regional operational program for energy efficiency in residential buildings, where the Ministry had initially deemed certain invoices ineligible. The Supreme Court determined that while some costs (e.g., unauthorized extra works and incomplete documentation) remained correctly ineligible, others were erroneously excluded by the Ministry; specifically, the Court ruled that the installation of scaffolding and other necessary equipment qualifies as eligible "site organization" expenses under Article 5(4)(g) of Order No. 2368/1058/1501/2012, rather than being limited to the specific examples listed in Article 5(2), thus invalidating the Ministry’s reliance on a restrictive interpretation of the eligibility norms and confirming the plaintiff's right to reimbursement for these specific items.
Legislator headnote
AI generatedart. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Eligibility of site organization equipment under Romanian operational program funding rules: Astfel, din suma de 4.601,94 RON (TVA inclus), art. 10. ACB04D% (montare contor de apă şi robinet de concesie îngropat), respectiv 11. RPEG05B% (montare tablouri de distribuţie electrică pentru apartamente, inclusiv racordarea la instalaţie) au fost decontate parţial, material şi manoperă în cadrul CR1.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Cererea de chemare în judecată
Prin acţiunea formulată, reclamantul Municipiul Timişoara a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice ca instanţă să dispună anularea în parte a Deciziei nr. x/12.05.2016, cu consecinţa anularii titlului de creanţă, respectiv a Informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală cu nr. x/12.05.2016 emisă de Direcţia Autorizare Programe din cadrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice;
- obligarea pârâtei MDRAP să aloce şi să dispună plata sumei excluse de la rambursare în cuantum de 69.855,67 RON prevăzută în adresa nr. x/12.05.2016;
- obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată
2. Soluţia instanţei de fond
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 106 din 4 aprilie 2017, a admis în parte acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Timişoara prin Primarul Municipiului Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi, în consecinţă, a anulat în parte Decizia nr. x/12.05.2016 respectiv Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală cu nr. x/12.05.2016, doar în ceea ce priveşte cheltuielile conexe aferente organizării de şantier executate de A. S.R.L. în valoare de 4601,94 RON, cheltuielile cu construcţiile şi instalaţiile aferente organizării de şantier executate de B. S.R.L. în sumă de 6879,19 RON şi cheltuielile conexe aferente organizării de şantier executate de A. S.R.L. în valoare de 3025,72 şi a obligat pârâtul să aloce şi să dispună plata sumei de 14506,85 RON care fusese exclusă de la rambursare.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice a declarat recurs.
După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că, urmare a analizării şi verificării Cererii de rambursare nr. x finală, s-a constatat existenţa unor cheltuieli neeligibile solicitate la rambursare de către intimată, sens în care, în temeiul art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 a fost emisă Informarea nr. x/12.05.2016 privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală.
În urma contestaţiei administrative formulate de către beneficiar, a fost emisă Decizia nr. 57033/24.08.2016, prin care a fost respinsa plângerea acestuia ca fiind neîntemeiată.
Raportat la cheltuielile apreciate de instanţa de fond ca fiind eligibile, recurentul precizează că în ceea ce priveşte suma de 3.711,24 RON şi 890,70 RON TVA (factura nr. x/02.12.2015) solicitată spre decontare în cadrul liniei bugetare 3.1.1 Construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier, instanţa de fond se limitează la a cita art. 5 din Ordinul nr. 2368/1058/1501 din 30.10.2012 pentru aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe" în cadrul axei prioritare 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" a Programului Operaţional Regional 2007-2013", fără a arăta din ce sume este compusă cheltuiala solicitată spre decontare şi fără a combate susţinerile MDRAPFE.
Astfel, din suma de 4.601,94 RON (TVA inclus), art. 10. ACB04D% (montare contor de apă şi robinet de concesie îngropat), respectiv 11. RPEG05B% (montare tablouri de distribuţie electrică pentru apartamente, inclusiv racordarea la instalaţie) au fost decontate parţial, material şi manoperă în cadrul CR1.
Restul sumelor aferente facturii nr. x/02.12.2015 (supliment de chirie schelă, montare aparate pe console, cornier aripi, transporturi de şantier cu mijloace manuale - prin purtare directă greutate < 25 kg, transporturi de şantier cu mijloace manuale - prin purtare directă mai mică de 10m, lichide în găleţi) nu constituie cheltuieli eligibile pe linia bugetară 3.1.1 Construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier,
Potrivit Ordinului de cheltuieli eligibile avut în vedere de Curtea de Apel Timişoara, cheltuielile eligibile corespunzătoare Construcţiilor şi instalaţiilor aferente organizării de şantier sunt limitativ indicate la art. 5 alin. (2) din actul l normativ mai sus indicat, şi nu la alin. (4), cum în mod vădit eronat a arătat instanţa de fond.
Astfel, având în vedere faptul că sumele solicitate spre decontare nu sunt aferente "construirii provizorii sau amenajării la construcţii existente de vestiare pentru muncitori, grupuri sanitare, depozite pentru materiale, racorduri, panouri de prezentare, pichete de incendiu" (art. 5 alin. (2) din Ordin), se constată neeligibilitatea acestora în cadrul liniei bugetare 3.1.1 Construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier.
În ceea ce priveşte suma de 6.879,19 RON (TVA inclus) aferentă facturii nr. x/17.12.2015, arătăm că aceasta este compusă din art. 3 CB15A8 Supliment chirie schelă -2160 RON, 12 x Transport de şantier cu mijloace manuale • transport materiale prin purtare directă greutate < 25kg distanţe < 10m incomode - 1433,25 RON, 13 CMJ21A06A Transport de şantier cu mijloace manuale - transport materiale prin purtare directă mai mică de 10m, lichide în găleţi - 374,90 RON.
În aprecierea eligibilităţii întregii sume, instanţa de fond a avut în vedere doar art. 3 CB15A8 Supliment chirie schelă, aflându-se totodată în aceeaşi confuzie pe care am identificat-o Fi la punctul anterior, respectiv a considerat ca fiind eligibilă în cadrul liniei bugetare 3.1.1 Construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier o sumă indicată la alin. (4) din Ordin, respectiv aferentă activităţilor conexe organizării de şantier.
În ceea ce priveşte suma de 3.025,72 RON (TVA inclus) - factura nr. x/02.12.2015, aceasta a fost solicitată la rambursare în cadrul liniei bugetare 3.1.2. Cheltuieli conexe, organizării de şantier.
4. Soluţia instanţei de recurs
Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a dispoziţiilor legale incidente pricinii, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că între Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional 2007-2013 şi Municipiul Timişoara a fost încheiat contractul de finanţare privind implementarea proiectilului cu titlu " Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe pentru familii cu venit mediu sub 350 euro/lună - faza 4".
În urma analizării şi a verificării Cererii de rambursare nr. x finală pârâta a procedat la declararea unora dintre cheltuielile solicitate la rambursare, ca neeligibile, drept pentru care, în temeiul art. 22 alin. (4) din O.U.G. nr. 64/2009 a fost emisă Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare 3 finală.
Contestaţia reclamantului formulată împotriva Informării a fost respinsă ca neîntemeiată prin Decizia nr. 357033/24.08.2016.
Înalta Curte constată că în cadrul sumelor solicitate la rambursare de către UATM Timişoara, au fost identificate cheltuieli neeligibile, după cum urmează:
- aferent liniei bugetare 2.1 Construcţii şi instalaţii - suma de 42.200,36 RON şi 10.12809 RON TVA aferentă facturii nr. x/02.12.2015, reprezentând lucrări suplimentare aferente revizuirii de Proiect tehnic;
- aferent liniei bugetare 2,1 Construcţii şi instalaţii - suma de 173,27 RON şi 41,58 RON TVA aferentă facturii nr. x/17.12.2015, datorată faptului că procesul-verbal de recepţie calitate pentru verificarea izolaţiei terasei nu a fost semnat şi ştampilat de către toate părţile ca atare art. RPCE31A1 Inundarea terasei în vederea recepţionării terasei inclusiv supravegherea constituie cheltuială neeligibilă;
- aferent liniei bugetare 3.1.1 Construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier -suma 3.711,24 RON şi 890,70 RON TVA aferentă facturii nr. x/02.12.2015 - în conformitate cu răspunsul beneficiarului la adresa ADR Vest nr. 19609/12.11.2015, din art. 10. ACBO4D% respectiv 11, RPEG05B% au fost decontate parţial, material şi manoperă în cadrul CR1. Restul articolelor din situaţia de plată reprezintă cheltuieli neeligibile în conformitate cu prevederile art. 5, alin. (2) din Ordinul de cheltuieli eligibile nr. 2368/1058/1501/2012;
- aferent liniei bugetare 3.1.1 Construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier -suma 5.547,73 şi 1.331,46 RON TVA aferentă facturii nr. x/17.12.2015 reprezintă cheltuieli neeligibile în conformitate cu prevederile art. 5, alin. (2) din Ordinul de cheltuieli eligibile nr. 2368/1058/1501/2012;
- aferent liniei bugetare 3.1.2 Cheltuieli conexe organizării de şantier -suma de 2.440,10 RON şi 585,62 RON TVA aferentă facturii nr. x/02.12.2015 reprezintă cheltuieli neeligibile în conformitate cu prevederile art. 5, alin. (4) din Ordinul de cheltuieli eligibile nr. 2368/1058/1501/2012.
Înalta Curte are în vedere dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 potrivit cărora: neregulă reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit;"
Pentru a fi în prezenţa unei nereguli, trebuie îndeplinite cumulativ mai multe condiţii:
- să fie săvârşite abateri de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor sau altor angajamente legal încheiate
- abaterea să fie săvârşită prin acţiune sau inacţiune, de către un beneficiar sau o autoritate cu competenţă în gestionarea fondurilor europene
- prin aceasta abatere să se fi creat un prejudiciu sau să se poată crea un prejudiciu bugetului UE/bugetelor donatorilor internaţionali şi/sau fondurilor publice naţionale printr-o sumă plătită necuvenit.
În cauza de faţă, asupra neeligibilităţii cheltuielilor aferente liniei bugetare 2 Construcţii şi instalaţii, compuse din suma de 42.200,36 RON si TVA de 10.128,09 RON, s-a reţinut că reclamantul a solicitat la rambursare contravaloarea unor lucrări suplimentare care au rezultat în urma revizuirii proiectului tehnic de execuţie.
De fapt, lucrările au fost executate şi plătite înainte ca aprobarea revizuirii proiectului tehnic să se fi produs.
Reclamantul a susţinut însă că realizarea lucrărilor după aprobarea memoriului justificativ pentru modificare era nerealizabilă deoarece lucrările trebuiau finalizate conform contractului încheiat.
Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect nu a primit aceasta apărare, reţinând că avea posibilitatea de a solicita prelungirea perioadei de implementare a contractului de finanţare datorită revizuirii proiectului tehnic. În această manieră erau îndrumaţi beneficiarii şi de Instrucţiunea emisă de Autoritatea de Management Programul Operaţional Regional nr. 92/31.08.2012.
Astfel fiind, Înalta Curte apreciază că neeligibilitatea cheltuielilor aferente liniei bugetare 2 Construcţii şi instalaţii, compuse din suma de 42.200,36 RON si TVA de 10128,09 RON, în mod corect a fost stabilită.
În privinţa neeligibilităţii cheltuielilor în valoare de 214,85 RON (TVA inclus), aferente construcţiilor şi a instalaţiilor necesare organizării de şantier, instanţa de fond a reţinut că reclamantul recunoaşte că procesul-verbal ataşat cheltuielilor aferente izolaţiei terasei a fost depus fără semnătură, drept pentru care, a declarat această sumă ca neeligibilă.
Asupra neeligibilităţii cheltuielilor conexe în valoare de 4.601,94 RON (TVA inclus), aferente organizării de şantier, executate de A. S.R.L. şi cuprinse în factura x/02.12.2015 reclamantul a susţinut că MDRAP nu a avut în vedere că sunt admise ca şi cheltuieli eligibile, cele efectuate cu montajul utilajelor şi echipamentelor necesare desfăşurării activităţii.
Potrivit articolului 5 al Ordinului nr. 2368/1058/1501 din 30 octombrie 2012 privind aprobarea categoriilor de cheltuieli eligibile pentru domeniul major de intervenţie "Sprijinirea investiţiilor în eficienţa energetică a blocurilor de locuinţe" din cadrul axei prioritare 1 "Sprijinirea dezvoltării durabile a oraşelor - poli urbani de creştere" a Programului operaţional regional 2007 - 2013 emis in comun de MDRT, MAE, MFP stipulează:
(1) Sunt eligibile cheltuielile privind organizarea de şantier, lucrările de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier, activităţile conexe organizării de şantier şi cotele legale. (2) Pentru realizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier, cheltuielile considerate eligibile sunt cele efectuate, aferente construirii provizorii sau amenajării, la construcţii existente, de vestiare pentru muncitori, grupuri sanitare, depozite pentru materiale, branşarea la utilităţi, racorduri, panouri de prezentare, pichete de incendiu (după caz). (3) Sunt eligibile cheltuielile de desfiinţare a şantierului. (4) Cheltuielile eligibile aferente activităţilor conexe organizării de şantier includ cheltuielile pentru: a) obţinerea autorizaţiei de construire/de desfiinţare a lucrărilor de organizare de şantier; b) taxe de amplasament; c) contractele temporare cu furnizorii de utilităţi şi cu unităţile de salubrizare; d) taxă depozit ecologic; e) chirii pentru ocuparea temporară a domeniului public; f) costurile apei şi energiei electrice utilizate în incinta organizării de şantier; g) montajul utilajelor şi echipamentelor necesare desfăşurării activităţii.
Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut instanţa de fond că în mod nelegal au fost declarate ca neeligibile aceste cheltuieli, având în vedere prevederile de la lit. g) din textul sus citat.
În privinţa neeligibilităţii cheltuielilor în valoare de 6.879,19 RON (TVA inclus), cu construcţiile şi cu instalaţiile aferente organizării de şantier executate de B. S.R.L., s-a susţinut că schela este un utilaj necesar lucrului la înălţime, astfel că, şi aceste cheltuieli au fost declarate ca eligibile, deoarece art. 5 alin. (4) lit. g) justifică într-adevăr încadrarea cheltuielii cu montajul unei schele în categoria cheltuielilor cu montajul utilajelor şi a echipamentelor, care sunt deci eligibile.
Înalta Curte constată că şi în privinţa cheltuielilor conexe aferente organizării de şantier executate de A. S.R.L., în valoare de 3.025,72 RON (TVA inclus), iar instanţa de fond în mod corect a apreciat că aceste cheltuieli se cuveneau a fi declarate eligibile.
Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că acţiunea este întemeiată, în parte, şi pe cale de consecinţă a anulat, în parte, Decizia nr. x/12.05.2016 respectiv Informarea privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x finală, doar în ceea ce priveşte cheltuielile conexe aferente organizării de şantier executate de A. S.R.L. în valoare de 4601,94 RON, cheltuielile cu construcţiile şi instalaţiile aferente organizării de şantier executate de B. S.R.L. în sumă de 6879,19 RON şi cheltuielile conexe aferente organizării de şantier executate de A. S.R.L. în valoare de 3025,72 şi, totodată, a obligat pârâtul să aloce şi să dispună plata sumei de 14506,85 RON care fusese exclusă de la rambursare.
De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.
Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile pârâtului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.
5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs
Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei civile nr. 106 din 4 aprilie 2017 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.