Military officer's dismissal via transfer to reserve after criminal conviction for service-related fraud: validity under Law 80/1995

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a chemat în judecată pârâtul Ministerul Apărării Naţionale, solicitând anularea Ordinului Ministrului Apărării Naţionale nr. MP. 909/29.12.2015, reintegrarea în gradul militar şi pe postul deţinut, obligarea pârâtului la plata unei despăgubiri egale cu salariile indexate, majorate şi reactualizate şi cu celelalte drepturi de care ar fi beneficiat, de la data trecerii în rezervă şi până la reintegrarea efectivă.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 108/2016 din 11 mai 2016, a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Apărării Naţionale.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că motivul pentru care s-a iniţiat procedura de emitere a actului administrativ MP.909/29.12.2015, este sentinţa penală nr. 8/2015, definitivă prin decizia Curţii Militare de Apel Bucureşti (dosar nr. x/2014). Fapta a fost săvarşită pe altă funcţie, în altă unitate, iar sumele considerate prejudiciu au fost recuperate integral.

În opinia recurentului există puternice suspiciuni sub aspectul respectării procedurii de urmat în cazul deciderii asupra trecerii în rezervă sau a menţinerii în activitate, după caz.

În acest sens, Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. 105/2002 prevede o serie de condiţii şi termene care nu au fost respectate, pârâtul nu doar nedovedind că le-ar fi respectat, ci dimpotrivă recunoscând ca nu le-a respectat, invocând însă faptul că acestea sunt de recomandare.

Recurentul precizează că este la prima încălcare a legii penale, faptele nu prezintă un pericol ridicat, prejudiciul este acoperit integral, şi vinovăţia recunoscută.

Mai mult, potrivit Deciziei CCR nr. 405/2016, textul art. 297 C. pen., în baza căruia a fost condamnat, a fost declarat parţial neconstituţional, astfel că a fost condamnat în baza unui articol care nu corespundea cu exigenţele Constituţiei României şi nici cu cele ale Convenţiei EDO.

De asemenea, întreaga sa activitate profesională este una exemplară, aşa cum rezultă din documentele ataşate la dosar.

Recurentul susţine că a menţine acest ordin echivalează cu validarea unor practici total nelegale.

Ordinul a fost emis de pârât cu încălcarea prevederilor legale în vigoare, mai exact printr-o greşită apreciere a situaţiei de fapt.

Mai exact, este vorba despre ignorarea de către emitentul actului atacat, a unor aspecte deosebit de importante, ce ţin de respectarea procedurii de trecere în rezervă, dar şi de aprecierea eronată a tuturor împrejurărilor de care trebuia să se ţină seama în luarea unei decizii legale, corecte, echilibrate, aflată în deplină concordanţă cu persoana şi cu activitatea desfăşurată în cadrul Armatei române.

Recurentul mai subliniază faptul că la data comunicării ordinului de trecere în rezervă se afla în incapacitate temporară de muncă (concediu medical), că ordinul a fost comunicat după 7 zile de când producea efecte (prin poştă), că nu a fost atenţionat de acest aspect (preaviz de concediere), că nu a predat funcţia conform SMG 41/2014 şi i-au fost sistate toate drepturile salariale, deşi nu au fost încheiate raporturile de muncă până la acest moment.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Ministerul Apărării Naţionale a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 909/29.12.2015 emis în baza art. 43 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare, reclamantul a fost trecut în rezervă, prin aplicarea art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, pentru motivul că a fost condamnat prin sentinţa nr. 8/18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara, rămasă definitivă prin Decizia nr. 77/23.09.2015 a Curţii Militare de Apel Bucureşti la pedeapsa de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 4 ani şi 4 luni.

Ordinul a avut la bază propunerea Şefului Statului Major General prezentată cu raportul nr. x 10055/2015.

Astfel cum rezultă din sentinţa nr. 8/18.02.2015 pronunţată de Tribunalul Militar Timişoara, recurentul a fost condamnat pentru săvârşirea cu intenţie directă a infracţiunilor de abuz în serviciu contra intereselor publice, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial, în formă continuată, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals.

Faptele au fost săvârşite în legătură cu compensaţia lunară pentru chirie, primită de recurent, în temeiul prevederilor H.G. nr. 1867/2005 privind stabilirea cuantumului şi condiţiilor de acordare a compensaţiei pentru chirie cadrelor militare în activitate din Ministerul Apărării Naţionale (modificată şi completată cu H.G. nr. 1362/2006), în perioada 2010-2012, pe timpul când acesta îndeplinea funcţia de locţiitor (şi inginer şef) la U.M.01372 Caransebeş, prin falsificarea, de către acesta, a contractului de închiriere a locuinţei cu privire la suma declarată şi la durata convenţiei, în scopul obţinerii de la unitatea militară a unei compensaţii lunare în cuantum mai mare decât cel la care avea dreptul, cu acest titlu (suma reală din contract 130 RON, suma modificată prin fals 1300 RON), prejudiciul total produs U.M.01372 Caransebeş fiind în sumă de 22.929 RON, prejudiciu produs împreună cu locatorul (comandantul U.M.01372 Caransebeş) din contractul de închiriere.

La baza raportului nr. CAS 10055/2015 al Şefului Statului Major General au stat propunerile de trecere în rezervă a recurentului prezentate în raportul nr. x/18.11.2015 al comandantului Diviziei 4 Infanterie "B.", raportul nr. x(S) 1151/06.11.2015 al comandantului Brigăzii 18 Infanterie "Banat" şi raportul nr. x(S) 299/03.11.2015 al comandantului Batalionului 184 Apărare Antiaeriană "Timiş".

În ceea ce priveşte critica de nelegalitate din perspectiva nerespectării termenelor prevăzute de art. 174-178 din Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. 105/2002, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în lipsa unor dispoziţii sancţionatorii cu privire la nerespectarea acestor termene, ele pot fi considerate termene de recomandare, iar depăşirea lor nu este de natură să conducă la vicierea procedurii de trecere în rezervă a recurentului.

Potrivit dispoziţiilor art. 19 alin. (4) din Instrucţiunile aprobate prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale M.S. 42/2011, modificat şi completat prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale M.S. 95/2013:, În scopul fundamentării deciziilor privind trecerea în rezervă sau direct în retragere ori menţinerea în activitate a cadrelor militare, propunerile comandanţilor/şefilor, înaintate ierarhic, se argumentează prin aspecte referitoare la:

a) intenţia şi împrejurările săvârşirii infracţiunii;

b) legătura între infracţiunea comisă şi exercitarea atribuţiilor de serviciu;

c) prejudiciul adus instituţiei militare ori altor instituţii sau persoane prin săvârşirea infracţiunii;

d) numărul şi gravitatea abaterilor disciplinare comise şi sancţiunile aplicate, recompensele acordate şi motivul acordării lor;

e) interesul sau dezinteresul manifestat pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu şi pregătirea profesională;

f) calificativele acordate în cadrul evaluării profesionale;

g) trăsăturile de personalitate şi comportamentul general;

h) alte aspecte relevante."

Toate rapoartele apreciază comportamentul recurentului, atât înainte cât şi după săvârşirea faptelor, ca fiind conform cu prevederile legii, regulamentelor şi instrucţiunilor militare şi menţionează că prejudiciul suferit de minister a fost recuperat.

În analiza elementului "intenţia şi împrejurările săvârşirii infracţiunii" nu prezintă relevanţă susţinerile recurentului potrivit cărora a săvârşit fapta pe altă funcţie, în altă unitate, în alt context.

Ordinul Ministrului Apărării Naţionale nr. M.P. 909/29.12.2015 prin care s-a dispus trecerea în rezervă cu data de 31.12.2015, a fost comunicat la U.M.01039 Timişoara (Batalionul 184 Apărare Antiaeriană "Timiş") prin telegrama nr. G.57/05.01.2016, transmisă de şeful personalului Diviziei 4 Infanteria "B.".

Întrucât în perioada 05.01.2016-19.02.2016, recurentul s-a aflat în concediu medical, s-a procedat la predarea-primirea funcţiilor recurentului, în lipsa acestuia, conform prevederilor art. 51 din Normele privind protecţia informaţiilor clasificate în Ministerul Apărării Naţionale, aprobate prin Ordinul Ministrului Apărării Naţionale M.9/06.02.2013 şi art. 9 din aceleaşi norme.

Înalta Curte apreciază, contrar susţinerilor recurentului, că adoptarea actului administrativ contestat s-a făcut cu respectarea legislaţiei incidente, iar măsura trecerii în rezervă nu a fost nici disproporţionată şi nici excesivă.

Astfel, prin săvârşirea celor trei infracţiuni aflate în concurs: fals în înscrisuri oficiale, uz de fals şi abuz în serviciu contra intereselor publice, în formă continuată, toate cu intenţie directă şi în legătură cu serviciul, recurentul a fost condamnat, prin sentinţa penală nr. 8/18.02.2015 a Tribunalului Militar Timişoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 77/23.09.2015 a Curţii Militare de Apel Bucureşti, la o pedeapsă de 2 ani şi 4 luni închisoare, cu suspendarea excutării sub supraveghere, pe un termen de încercare de 4 ani şi 4 luni.

Trecerea în rezervă a recurentului s-a făcut în baza Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P.909/29.12.2015, conform prevederilor art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995, pe baza propunerilor înaintate ierarhic comandanţilor/şefilor care au stabilite competenţe în acest sens, ordinul fiind emis de persoana competentă, în limitele competenţelor conferite de lege, potrivit procedurii stabilită de lege şi cu respectarea tuturor dispoziţiilor legale.

Înalta Curte constată că măsura trecerii în rezervă nu a fost nici disproporţionată şi nici excesivă, raportat la prevederile art. 30 din Legea nr. 80/1995, potrivit cărora ofiţerii, maiştrii militari şi subofiţerii în activitate au obligaţia de a nu efectua activităţi care contravin demninăţii, prestigiului şi normelor de comportare ce decurg din calitatea lor de cadre militare.

Prin săvârşirea a trei infracţiuni, cu intenţie directă, în concurs, toate în legătură cu serviciul, de caracterul şi gravitatea celor săvârşite de recurent, această obligaţie este, indubitabil, încălcată.

Prin urmare, în mod temeinic ministrul apărării naţionale a apreciat că, deşi a obţinut rezultate foarte bune, ofiţerul nu este indispensabil, iar infracţiunile săvârşite de acesta nu sunt compatibile cu statutul său de cadru militar în Armata României.

Anterior adoptării Legii nr. 53/2011, de modificare a Legii nr. 80/1995, cadrele militare aflate într-o asemenea situaţie, erau, din oficiu, trecute în rezervă sau direct în retragere, iar această soluţie imperativă se aplică şi în prezent pentru cadrele militare din Ministerul Administraţiei şi Internelor şi din Serviciul de Protecţie şi Pază, cărora, potrivit art. 109 alin. (9) din Legea nr. 80/1995, le sunt incidente prevederile art. 87 alin. (1).

Nu se poate reţine nelegalitatea Ordinului ministrului apărării naţionale nr. M.P.909/29.12.2015, deoarece acesta a fost emis de persoana competentă, în limitele competenţelor conferite de lege, potrivit procedurii stabilite de lege şi cu respectarea dispoziţiilor legale, iar situaţia recurentului se circumscrie ipotezei juridice prevăzută de art. 87 alin. (3) din Legea nr. 80/1995.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 108/2016 din 11 mai 2016 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.