Contraventional liability of local executive for incomplete adaptation of public transport to persons with disabilities under anti-discrimination law

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul Primarul Municipiului Iaşi a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea Hotărârii nr. 357/11.05.2016 prin care s-a aplicat amenda contravenţională de 10.000 RON şi, în subsidiar, înlocuirea amenzii cu avertisment.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 20/2017 din 07 februarie 2017, a admis acţiunea formulată de către reclamantul Primarul Municipiului Iaşi, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, a anulat Hotărârea nr. 357/11.05.2016 emisă de către pârât în ceea ce priveşte sancţiunea aplicată Primarului Municipiului Iaşi şi a obligat pârâtul la plata către reclamant a sumei de 50 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că sentinţa recurată este criticabilă sub aspectul nelegalităţii întrucât a fost pronunţată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap şi art. 63 alin. (1) lit. d) şi alin. (5) lit. c) din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

În prezenta cauză, responsabilitatea asigurării mijloacelor de transport în comun adaptate persoanelor cu handicap revine în mod direct primarului Municipiului Iaşi, în calitatea sa de organ executiv al deciziilor luate de Consiliul Local al Municipiului Iaşi, for legislativ ce răspunde inclusiv pentru neluarea unor decizii concrete de către acesta.

Intimatului-reclamant îi revenea, în principal, obligaţia de a lua măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap, iar pentru neîndeplinirea acestei obligaţii, sancţiunea poate fi aplicată acestuia.

Potrivit competenţelor stabilite prin Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, atât autoritatea deliberativă (consiliul local), cât şi autoritatea executivă (primarul), în calitatea lor de autorităţi publice locale, au competenţe comune în ceea ce priveşte buna funcţionare a serviciilor publice de interes local şi, mai mult, primarul este cel care ia măsuri necesare pentru executarea în concret a acestor atribuţii de furnizare a serviciilor publice de interes local, consiliul local având doar atribuţia adoptării hotărârilor ce fixează cadrul legal în care se desfăşoară aceste servicii.

Astfel, se impune a fi menţinută amenda contravenţională în cuantum de 10.000 RON stabilită în sarcina primarului Municipiului Iaşi pentru neluarea măsurilor în vederea adaptării tuturor mijloacelor de transport în comun folosite în prestarea serviciului de transport public local pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport şi călătorie.

În opinia recurentului sentinţa atacată a fost pronunţată şi cu aplicarea greşită a prevederilor art. 10 lit. g), h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare respectiv art. 22 şi art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

În conformitate cu prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturile persoanelor cu handicap, primarul Municipiului Iaşi avea obligaţia ca, până la data de 31 decembrie 2010, să adapteze toate mijloacele de transport în comun folosite în prestarea serviciului de transport public local pentru a facilita accesul neîngrădit al persoanelor cu handicap la transport şi călătorie.

Faptul că în martie 2016 situaţia din Municipiul Iaşi era semnificativ îmbunătăţită în sensul existenţei a 118 autobuze adaptate respectiv 10 microbuze adaptate (pondere de 60,5%), nu este de natură a-l exonera pe primarul Municipiului Iaşi de respectarea obligaţiei stabilite în sarcina sa, de a asigura respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor. Or, prin nerespectarea acestei obligaţii (chiar dacă ponderea în Municipiul Iaşi este de 60,5% mijloace de transport adaptate), primarul Municipiului Iaşi trebuie să răspundă contravenţional prin plata amenzii contravenţionale în cuantum de 10.000 RON.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Primarul Municipiului Iaşi a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Hotărârea nr. 357/11.05.2016 a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a aplicat primarului Municipiului Iaşi, sancţiunea contravenţională a amenzii în cuantum de 10.000 RON pentru neluarea măsurilor în vederea adaptării tuturor mijloacelor de transport din Municipiul Iaşi la nevoile specifice ale persoanelor cu dizabilităţi. Astfel, din tabelul ce face parte din hotărâre rezultă că în Municipiul Iaşi au fost adaptate 118 autobuze din 176, 10 microbuze din 35 şi nici un tramvai din cele 150, faţă de aspectele reţinute prin Hotărârea anterioară nr. 251 din 30.04.20014, când se constatase acelaşi număr de mijloace de transport adaptate, dar un număr mai mic de autobuze şi microbuze.

S-a apreciat prin aceeaşi hotărâte că atitudinea autorităţii publice responsabile apreciată ca fiind Primarul localităţii a produs o diferenţă de tratament în privinţa persoanelor cu dizabilităţi, care nu pot avea acces la absolut toate mijloacele de transport în comun, aceasta fiind realmente o discriminare conform art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Prin Hotărârea recurentului s-a reţinut drept criteriu al diferenţierii produse ca fiind dizabilittea, încălcarea dreptului persoanelor cu dizabilităţi la transport, prevăzut de art. 6 din Legea 448/2006.

Ca obligaţie corespondentă dreptului încălcat s-a reţinut obligaţia autorităţilor administrativ publice locale de a crea condiţii de transport adaptate nevoilor specifice ale persoanelor cu dizabilităţi (art. 9 alin. (1) din Legea 448/2006) şi neluarea de către acestea a normelor prevăzute de art. 22 lit. a) şi b) din acelaşi act normativ.

Delegarea gestiunii serviciului de transport public local în Municipiul Iaşi s-a realizat în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de unităţi publice, potrivit căreia gestiunea delegată este modalitatea de gestiune în care autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ teritoriale atribuie unuia sau mai multor operatori toate ori numai o parte din competenţele şi responsabilităţile proprii privind prestarea serviciilor de utilităţi publice, pe baza unui contract de delegarea gestiunii.

Fapta reţinută în sarcina intimatului reprezintă un comportament pasiv, constând în încălcarea art. 22 din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap care prevede că "Autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia să ia următoarele măsuri specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu handicap:

a) să achiziţioneze mijloace de transport în comun adaptate;

b) să adapteze mijloacele de transport în comun aflate în circulaţie în limitele tehnice posibile, conform reglementărilor în vigoare;

c) să realizeze, în colaborare ori în parteneriat cu persoanele juridice, publice sau private, programe de transport al persoanelor cu handicap.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentului sunt fondate, în cauză fiind reţinută o îndeplinire numai parţială a obligaţiei care îi revenea intimatului, în calitatea sa de autoritate a administraţiei publice locale, de a lua măsurile specifice în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Raportat la dispoziţiile art. 9 alin. (1) lit. b), art. 22 şi art. 64 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 448/2006 privind protecţia şi promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, art. 9, art. 19 şi art. 20 din Convenţia privind drepturile persoanelor cu dizabilităţi respectiv prevederile art. 2 alin. (1), (4), art. 10 lit. g) şi h) şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, rezultă că autorităţilor administraţiei publice locale le revine obligaţia de a asigura accesul nediscriminatoriu, în condiţii de egalitate cu ceilalţi, la serviciul de transport public local, pentru această categorie de utilizatori, respectiv obligaţia de a lua măsurile specific prevăzute de art. 22 din Legea nr. 448/2006, în vederea asigurării transportului în comun al persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, care să conducă la asigurarea utilizării de către aceste persoane a tuturor mijloacelor de transport în comun local.

În cazul Municipiului Iaşi numai o parte dintre mijloacele de transport pot fi folosite de persoanele cu dizabilităţi, astfel că în mod corect Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a reţinut în sarcina intimatului un comportament pasiv care, prin efectele lui, defavorizează nejustificat categoria persoanelor cu dizabilităţi locomotorii, fiind incidente prevederile art. 2 alin. (4) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, care atrag răspunderea contravenţională a intimatului în condiţiile art. 10 lit. g) şi h), art. 15 şi art. 26 din acelaşi act normativ.

Împrejurarea că o parte a mijloacelor de transport sunt adaptate în scopul utilizării de către persoanele cu dizabilităţi locomotorii, în mod corect, a constituit numai o circumstanţă pentru individualizarea sancţiunii.

Înalta Curte constată că discriminarea şi implicit, incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 137/2000, este dată de existenţa unui tratament diferenţiat manifestat prin neasigurarea condiţiilor optime de transport pentru persoanele cu dizabilităţi locomotorii aceştia fiind nevoiţi să aştepte în staţii autobuzele dotate cu facilităţile necesare sau adaptate pentru a permite accesul persoanelor cu dizabilităţi locomotorii.

Primarul, ca autoritate executivă, are obligaţia de a coordona serviciul public de transport aflat în subordinea autorităţii publice locale acesta răspunzând de modul în care se realizează efectiv acest serviciu.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt întemeiate, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre nelegală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată, şi, rejudecând, va respinge acţiunea reclamantului, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei nr. 20/2017 din 07 februarie 2017 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată, şi, rejudecând, respinge acţiunea reclamantului Primarul Municipiului Iaşi, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.