Specialized capital market sanctions derogate from general contraventional procedure, excluding six-month limitation period and warning substitution

Şedinţa publică din data de 22 noiembrie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea în tot a deciziei nr. 3147/26.10.2015 prin care s-a dispus sancţionarea sa contravenţională cu amendă în cuantum de 5.000 RON pentru nefinalizarea procedurii prevăzute de Legea nr. 151/2004 şi de Regulamentul ASF nr. 17/2014, anularea deciziei nr. 746/24.03.2016 de respingere a plângerii prealabile, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea sancţiunii amenzii care a fost aplicată cu cea a avertismentului în condiţiile art. 7 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3028 din 13 octombrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

După o amplă prezentare a situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că instanţa de fond nu a analizat şi nici nu a motivat natura juridică a deciziei de sancţionare contravenţională nr. 3147/26.10.2015 emisă de ASF.

În opinia recurentului, sancţiunea aplicată se include în sfera acuzaţiilor în materie penală prin raportare la criteriile expuse în cauza Escoubet c. Belgiei (cererea nr. x/95, [MC], par. 32): Pentru a determina acest lucru este necesar apelul la trei criterii: calificarea măsurii în litigiu în dreptul intern, natura acesteia, natura şi gradul de severitate al sancţiunii.

Fapta trebuie individualizată prin însuşi cuprinsul actului, descrierea acesteia nu poate fi completată ulterior prin acte extrinseci, insuficienta descriere a faptei are ca efect anularea actului sancţionator, instanţa neputând verifica în ce măsura fapta contravenţională există şi în ce măsură ar putea fi angajată răspunderea contravenţională.

Potrivit dispoziţiilor art. 275 alin. (3) din Legea 297/2004 " în cazul constatării săvârşirii a doua sau mai multe contravenţii, se aplică sancţiunea cea mai mare, majorată cu până Ia 50%. după caz."

Cu titlu derogatoriu, Legea 297/2004 reglementează principiul cumulului juridic al sancţiunilor contravenţionale cu posibilitatea aplicării unui spor în cazul săvârşirii unei pluralităţi de contravenţii în materia pieţelor de capital faţă de cumulul aritmetic al sancţiunilor contravenţionale reglementat de dreptul comun în materie, O.G. nr. 2/2001.

Astfel, deşi prin decizia de sancţionare contravenţională pârâta reţine săvârşirea a două fapte contravenţionale distincte, aceasta sancţionează generic, în baza art. 8 alin. (1) fără însă a realiza o încadrare juridică a faptelor reţinute, pe lit. a) sau pe lit. b), fără a stabili sancţiunea contravenţională în cazul fiecăreia dintre cele două fapte şi dacă înţelege să. aplice un spor sau nu.

Prin aplicarea unei singure sancţiuni pentru săvârşirea a două presupuse fapte contravenţionale se încalcă principiul legalităţii aplicării sancţiunii statuat de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001 dar si de dispoziţiile art. 275 din Legea 279/2004. Astfel, instanţa nu mai poate verifica dacă sancţiunile aplicate sunt proporţionale cu faptele săvârşite, obligativitate inserată la art. 275 alin. (1) din Legea 279/2004: "La individualizarea sancţiunii se va ţine seama de circumstanţele personale şi reale ale săvârşirii faptei şi de conduita făptuitorului.". Astfel, individualizarea în raport de fiecare contravenţie în conformitate cu prevederile art. 10 alin. (1) respectiv art. 275 alin. (3) din Legea 279/2004 nu poate fi verificată de către instanţa de judecată sub aspectul legalităţii şi sub aspectul modului în care s-a făcut cumulul sancţiunilor.

În speţă, deşi pârâta ASF a reţinut săvârşirea a două contravenţii aceasta a aplicat o singură sancţiune contravenţională, cu amendă în cuantum de 5.000 RON. Prin urmare procesul-verbal este nelegal încheiat.

Recurentul mai susţine că în mod greşit instanţa de fond reţine că "reclamantul a fost sancţionat pentru o singură faptă, reglementată de art. 8 alin. (1) lit. b) din Legea 151/2014" câte vreme actul administrativ sancţionator nu indică temeiul juridic al sancţionării limitându-se doar la a indica art. 8 din Legea 151/2014. Instanţa nu putea face abstracţie de situaţia de fapt reţinută care vorbeşte atât de nerespectarea termenului de 120 zile prevăzut de dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea 151/2004 cât şi de nerespectarea obligaţiei de a transmite către ASF în termen de 90 de zile de la de la data adoptării hotărârii adunării generale a acţionarilor.

Instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a normelor de drept material inserate la art. 6 din Legea 151/2004 reţinând instituirea unei obligaţii de rezultat, respectiv sarcina probei în dovedirea îndeplinirii obligaţiei de realizare a demersurilor. Totodată, instanţa nu a analizat necesitatea îndeplinirii condiţiei privind existenţa acţiunilor efectiv tranzacţionate pe pieţele reglementate.

Prin Decizia 3148/26.10.2015 pârâta a dispus "retragerea de la tranzacţionare pe BVB piaţa RASDAQ a acţiunilor emise de către B. S.A. Iaşi CUI x începând cu 27.10.2015", iar prin Decizia nr. 3149/26.10.2015 se dispune " radierea din evidenţa ASF a acţiunilor emise de societatea B. S.A. Iaşi începând cu data de 27.10.2015".

Aşadar, în lipsa unei dovezi concrete din partea ASF-ului că acţiunile S.C. B. S.A. au fost efectiv tranzactionate, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 2 alin. (1) din legea 151/2014.

Prin prevederile legii 151/2014 s-a fixat un termen limită până la care trebuia depus prospectul de admitere la tranzacţionare, respectiv 90 zile de la data adoptării hotărârii AGA.

Prin urmare contravenţia s-a consumat şi epuizat la data de 20.04.2015 (la 9 zile după adunarea AGA din 20.01.2015). Aşadar, de la această dată a început să curgă termenul de prescripţie de 6 luni, termen care s-a împlinit la data de 20.10.2015. Întrucât decizia ASF-ului a fost emisă în 26.10,2015 recurentul consideră că aceasta a fost emisă cu nerespectarea termenului de prescripţie.

Contravenţiile reglementate de Legea 151/2014 nu pot fi supuse decât regimului de drept comun, cuprinse în O.G. nr. 2/21, termenul general de prescripţie fiind de 6 luni.

De asemenea, recurentul mai arată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut imposibilitatea înlocuirii sancţiunii contravenţionale aplicate cu sancţiunea avertismentului, apreciind că sancţiunea avertismentului se aplică doar în situaţia în care textul legal incriminator prevede în mod expres această sancţiune. Sacţiunea avertismentului reprezintă o sancţiune principală alături de sancţiunea amenzii aplicabilă contravenţiilor în materia pieţelor de capital, inaplicabilitatea unei astfel de sancţiuni reprezentând excepţia de la regulă. În acest context, sancţiunea avertismentului, pentru a fi inaplicabilă este necesar a fi reglementată în mod expres inaplicabilitatea acestei sancţiuni cu privire la fapta contravenţională.

Ulterior ratificării Convenţiei Europene a Drepturilor Omului de către România, libertatea de legiferare a statului român a fost limitată. Astfel, actele normative aflate în vigoare trebuie să asigure respectarea drepturilor omului garantate de Convenţie. De asemenea, interpretarea şi aplicarea legilor existente trebuie să asigure respectarea acestor drepturi.

Fapta reţinută, precum şi sancţiunea aplicată trebuie prevăzute în dispoziţii legale accesibile şi previzibile, scopul legitim şi asigurarea proporţiei echitabile între scopul urmărit şi mijloacele utilizate nu sunt îndeplinite.

Având în vedere că sancţiunea aplicată (amenda contravenţională în cuantum de 5.000 RON) este vădit disproporţionată, în raport cu scopul legitim urmărit, se impunea înlocuirea sancţiunii aplicate cu sancţiunea avertismentului.

Instanţa, în virtutea rolului de cenzor al organului constatator, poate examina legalitatea şi proporţionalitatea sancţiunii contravenţionale, dispunând de aplicarea avertismentului chiar şi atunci când actul normativ sancţionator nu îl prevede alternativ cu amenda, conform, art. 7 alin. (2) si 3 din O.G.2/2001.

În opinia recurentului în mod greşit instanţa de fond a reţinut faptul că oportunitatea actului administrativ nu poate fi cenzurată pe calea acţiunii în justiţie. Principiul proportionalitătii. în dreptul administrativ, este un criteriu care permite delimitarea puterii discreţionare, a autorităţilor administrative de excesul de putere în raport de care se realizează controlul jurisdicţional al actelor administrative, pentru exces de putere.

Legea 85/2006 are ca scop satisfacerea creditorilor, iar drepturile acţionarilor sunt în mod expres tratate ca şi drepturi subsecvente acestui scop.

În aceste condiţii devine evident că finalitatea Legii 151/2004 nu poate fi atinsă în timpul derulării unei proceduri de insolvenţă, ci doar după finalizarea acesteia.

Cum procedura de insolvenţă a debitoarei se va derula până în anul 2018, devine evident faptul că respectarea sau nerespectarea unui termen de 90 de zile în cursul anului 2015 nu generează niciun pericol social concret.

Relevant în acest sens este şi răspunsul BVB, prin care comunică amânarea analizării dosarului până după finalizarea procedurii de insolvenţă.

În susţinerea recursului sunt indicate şi redate texte de lege incidente pricinii precum şi practică judiciară a Curţii Constituţionale, Curţii de Justiţie a Uniunii Europene şi a Curţii Europene pentru Drepturile Omului.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. 3147/26.10.2015 emisă de pârâta ASF s-a dispus sancţionarea contravenţională a reclamantului cu amendă în cuantum de 5.000 RON, în calitate de administrator special al societăţii B. S.A. Iaşi pentru nerespectarea dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, faptă sancţionată potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 151/2014. În cuprinsul deciziei s-a reţinut că acţiunile emise de societatea B. S.A. Iaşi sunt tranzacţionate pe piaţa RASDAQ, că AGA acestei societăţi a aprobat, la data 20.01.2015, tranzacţionarea acţiunilor emise de societate pe piaţa reglementată administrată de BVB, dar hotărârea nu a fost adusă la îndeplinire, că societatea nu a transmis ASF prospectul de admitere la tranzacţionare, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea aprobării acestuia, şi nici acordul de principiu al operatorului de piaţă privind admiterea la tranzacţionare sau decizia motivată a operatorului de piaţă privind neacordarea acordului de principiu, în termenul prevăzut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, precum şi faptul că AGA din data de 10.1.02015, prin care s-a aprobat anularea art. 1 din Hotărârea AGA din data de 20.01.2015 privind tranzacţionarea societăţii pe piaţa reglementată administrată de BVB şi admiterea ei la tranzacţionare a acţiunilor societăţii pe sistemul alternativ de tranzacţionare administrat de BVB, s-a desfăşurat în afara termenului prevăzut de art. 2 alin. (1) din Legea nr. 151/2014.

Contestaţia prealabilă formulată de reclamant a fost respinsă prin decizia nr. 746/24.03.2016 emisă de ASF.

Adunarea generală extraordinară a societăţii B. S.A. Iaşi a fost convocată şi s-a desfăşurat în cadrul termenului legal de 120 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014, prevăzut de art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, fiind adoptată hotărârea nr. 1/20.01.2015 prin care s-a hotărât ca, începând cu data de 01.10.2015, acţiunile societăţii să fie tranzacţionate pe piaţa reglementată de Bursa de Valori.

Aşadar, începând cu data de 20.01.2015 a început să curgă termenul de 90 de zile prevăzut de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, în care societatea avea obligaţia să transmită la A.S.F. prospectul de admitere la tranzacţionare, întocmit în conformitate cu prevederile legale în vigoare, în vederea aprobării acestuia. Or, în cauza de faţă, reclamantul nu a depus nicio dovadă din care să rezulte că şi-a îndeplinit această obligaţie.

Hotărârea nr. 3/10.10.2015 a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor S.C. B. S.A. Iaşi, prin care s-a anulat articolul 1 din Hotărârea nr. 1/20.01.2015 privind tranzacţionarea acţiunilor societăţii şi s-a aprobat ca acţiunile societăţii să fie tranzacţionate pe Bursa de Valori Bucureşti - Piaţa AERO, a fost emisă după expirarea termenului legal de 90 de zile anterior menţionat, care s-a împlinit la data de 21.04.2015.

În condiţiile în care acţionarii societăţii, în cadrul AGEA din data de 20.01.2015 au decis ca începând cu data de 01.10.2015 acţiunile societăţii să fie tranzacţionate pe piaţa reglementată de Bursa de Valori, reclamantul avea obligaţia de a proceda la demararea procedurilor în vederea întocmirii prospectului de admitere la tranzacţionare şi transmiterii acestuia către ASF spre aprobare.

În acest context, în mod corect, instanţa de fond a constatat că Hotărârea nr. 3/10.10.2015 a AGEA S.C. B. S.A. Iaşi, prin care s-a anulat art. 1 din Hotărârea nr. 1/20.01.2015 privind tranzacţionarea acţiunilor societăţii şi s-a aprobat ca acţiunile societăţii să fie tranzacţionate pe B.V.B. - Piaţa AERO, a fost emisă după expirarea termenului legal de 90 de zile anterior menţionat, care s-a împlinit la data de 21.04.2015.

Referitor la susţinerile recurentului potrivit cărora "instanţa de fond nu a analizat valabilitatea actului administrativ contestat din perspectiva încălcării principiului legalităţii sancţionării", Înalta Curte constată că temeiul de drept al aplicării sancţiunii dispusă prin Decizia A.S.F. nr. 3147/26.10.2015 este reprezentat de prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) şi d), art. 3 alin. (1) lit. d), art. 6 alin. (1) şi (3), art. 7 alin. (2) şi art. 14 din O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

De asemenea, sancţiunea aplicată de către A.S.F. prin actul administrativ contestat în cauză a avut în vedere nerespectarea de către recurentul-reclamant a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 privind clarificarea statutului juridic al acţiunilor care se tranzactionează pe piaţa RASDAO sau pe piaţa valorilor mobiliare necotate şi a fost întemeiată pe prevederile art. 8 alin. (1) din acelaşi act normativ.

Conform art. 6 alin. (1) din O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare, "Atribuţiile şi prerogativele conferite A.S.F., inclusiv condiţiile de exercitare a acestora, precum şi măsurile şi sancţiunile ce pot fi aplicate de A.S.F. sunt cele din actele normative prevăzute Ia art. 2 alin. (1)", iar alin. (3) al aceluiaşi articol precizează că actele individuale ale A.S.F. sunt autorizaţiile, atestatele, avizele şi deciziile.

Potrivit art. 7 alin. (2) din O.U.G. nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare, "A.S.F. este singura autoritate în măsură să se pronunţe asupra considerentelor de oportunitate, a evaluărilor şi analizelor calitative care stau la baza emiterii actelor sale."

În conformitate de dispoziţiile art. 5 lit. a) din O.U.G. nr. 93/2013, cu modificările şi completările ulterioare, în exercitarea atribuţiilor şi prerogativelor prevăzute de prezenta ordonanţă de urgenţă, A.S.F. contribuie la consolidarea unui cadru integrat de funcţionare şi supraveghere a pieţelor, participanţilor şi operaţiunilor pe aceste pieţe şi are drept obiective asigurarea stabilităţii, competitivităţii şi bunei funcţionări a pieţelor, promovarea încrederii în aceste pieţe şi în investiţiile în instrumente financiare, precum şi asigurarea protecţiei operatorilor şi investitorilor împotriva practicilor neloiale, abuzive şi frauduloase.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond, că decizia de sancţionare, contestată prin acţiunea introductivă, a fost emisă de A.S.F. în conformitate cu dispoziţiile legale speciale în vigoare şi în baza prerogativelor cu care această autoritate a fost învestită prin lege.

Contrar afirmaţiilor recurentului-reclamant, decizia a cărei anulare se solicită conţine descrierea faptelor constatate de A.S.F., precum şi motivele de fapt şi de drept care au condus la emiterea acesteia şi a fost emisă ca urmare a unei activităţi de analiză şi investigare a faptelor constatate, în conformitate cu prerogativele acestei autorităţi, confirmate prin O.U.G. nr. 93/2012 cu modificările şi completările ulterioare, O.U.G. nr. 25/2012 privind aprobarea Statutului C.N.V.M cu modificările şi completările ulterioare şi prin Legea nr. 297/2004 privind piaţa de capital, cu modificările şi completările ulterioare.

Referitor la afirmaţiile recurentului cu privire la încălcarea principiului legalităţii aplicării sancţiunii statuat de dispoziţiile art. 10 alin. (1) din O. U.G. nr. 2/2001 dar şi de dispoziţiile art. 275 din Legea nr. 297/2004, Înalta Curte constată că prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor sunt incompatibile sferei de activitate în discuţie, având în vedere că decizia contestată a fost emisă de către A.S.F. în exercitarea prerogativelor de supraveghere şi control conferite de cadrul legal incident activităţii A.S.F., respectiv în temeiul prevederilor O.U.G. nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.S.F., aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare.

În ceea ce priveşte regimul juridic al contravenţiilor, procedura de constatare a contravenţiilor şi stabilire a sancţiunilor contravenţionale invocată de către recurentul-reclamant şi astfel cum este prevăzută în O.G. nr. 2/2001, nu este aplicabilă în materia contravenţiilor săvârşite pe piaţa de capital. În ceea ce priveşte stabilirea, constatarea şi aplicarea sancţiunilor contravenţionale, legislaţia incidenţă pieţei de capital prevede o procedură specifică, care face excepţie de la norma generală statuată prin O.G. nr. 2/2001.

Astfel, art. 278 alin. (1) din Legea nr. 297/2004 prevede faptul că "în ceea ce priveşte procedura de stabilire şi constatare a contravenţiilor, precum şi de aplicare a sancţiunilor, prevederile prezentei legi derogă de la dispoziţiile Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare."

Având în vedere prevederile legale mai sus citate, precum şi principiul de drept potrivit căruia norma specială se va aplica cu prioritate, ori de câte ori se găseşte în faţa unui caz care intră în prevederile sale, este indubitabil că O.U.G. nr. 93/2012, aprobată prin Legea nr. 113/2013, cu modificările şi completările ulterioare reprezintă o reglementare specială, care derogă de la norma, generală, reprezentată de O.G. nr. 2/2001.

De asemenea, Înalta Curte constată că este neîntemeiată şi susţinerea reclamantului-recurent potrivit căreia "fapta reţinută ... nu există", în considerarea adresei transmisă de BVB potrivit căreia societatea nu îndeplinea criteriile impuse de BVB referitoare la tranzacţionarea pe ATS, fiind în procedură de reorganizare judiciară, având în vedere faptul că a doua hotărâre AGEA din data de 10.10.2015 s-a desfăşurat în afara termenului legal de 120 de zile de la intrarea în vigoare a Legii nr. 151/2014 şi după aproape 9 luni de la desfăşurarea şedinţei AGEA din data de 20.01.2015.

Sancţiunea aplicată reclamantului-recurent prin decizia contestată a avut în vedere faptul că acesta, în calitate de administrator special al societăţii emitente, nu a transmis la A.S.F., în termen de 90 de zile de la data adoptării hotărârii AGEA din data de 20.01.2015, respectiv până la data de 20.04.2015, prospectul de admitere la tranzacţionare, în vederea aprobării acestuia, nerespectând astfel termenul prevăzut la art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014.

Recurentul-reclamant nu poate susţine faptul că neexecutarea obligaţiei decurgând din art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 ar fi cauzată de starea de reorganizare în care se află S.C. B. S.A. Iaşi.

Starea de insolvenţă a S.C. B. S.A. Iaşi nu făcea imposibilă punerea în executare a Hotărârii AGEA nr. 1/20.01.2015. Mai mult decât atât, potrivit art. 3 din Legea nr. 151/2014, în ipoteza în care acţionarii considerau că, dată fiind situaţia de insolvenţă în care se află societatea, nu este posibilă sau oportună efectuarea de demersuri legale necesare în vederea admiterii la tranzacţionare a acţiunilor emise de societate pe o piaţă reglementată sau a tranzacţionării acestora în cadrul unui sistem alternativ de tranzacţionare, aceştia aveau posibilitatea adoptării unei hotărâri în consecinţă, respectiv în sensul neefectuării unor astfel de demersuri.

Şi afirmaţiile recurentului-reclamant potrivit cărora a acţionat în termenul de 90 de zile în raport de Hotărârea AGEA nr. 3/10.10.2015 sunt neîntemeiate având în vedere că decizia de sancţionare a recurentului nu a fost emisă avându-se în vedere nerespectarea obligaţiei instituite de art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 în raport de această hotărâre, ci în raport de hotărârea anterioară, nr. 1/20.01.2015.

Înalta Curte mai apreciază că în mod corect, instanţa de fond a concluzionat că dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 nu sunt aplicabile în speţă, astfel încât termenul de prescripţie a constatării, aplicării şi executării sancţiunii contravenţionale este de 3 ani de la data săvârşirii faptei prevăzut de art. 278 din Legea nr. 297/2004, iar nu cel de 6 luni de la data săvârşirii faptei prevăzut de art. 13 alin. (1) din O.G. nr. 2/2001.

Reclamantul-recurent a fost sancţionat în virtutea calităţii deţinute la S.C. B. S.A. deoarece nu a depus la A.S.F. cererea de admitere la tranzacţionare, conform art. 94 alin. (1) din Regulamentul CNVM nr. 1/2006 însoţită de acordul de principiu al operatorului de piaţă cu privire la tranzacţionarea acţiunilor pe piaţa reglementată aflată în administrarea respectivului operator de piaţă sau, după caz, de decizia sa motivată privind neacordarea acordului de principiu.

Prin conduita administratorului special, s-a tergiversat în mod nejustificat derularea procedurii prevăzută de Legea nr. 151/2014 şi Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, deoarece până la data încetării de drept a activităţii pieţei RASDAQ, hotărârea AGEA trebuia dusă la îndeplinire, fie prin emiterea de către A.S.F. a deciziei de admitere, fie prin respingerea cererii.

Înalta Curte constată că susţinerile recurentului potrivit cărora "termenul de 90 de zile reglementat prin prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 151/2014 nu a putut fi respectat din motive independente de voinţa sa, ceea ce atrage inexistenţa laturii subiective a contravenţiei", nu sunt de natură să-l exonereze de obligaţiile legale impuse de Legea nr. 151/2014, întrucât legea nu distinge în sensul neaplicării sale societăţilor aflate în insolvenţă.

Referitor la afirmaţiile recurentului cu privire la faptul că "instanţa de fond a reţinut imposibilitatea înlocuirii sancţiunii contravenţionale aplicate cu sancţiunea avertismentului", Înalta Curte constată că la analiza acestei solicitări instanţa de fond a ţinut cont de faptul că, în cauză, sunt inaplicabile prevederile O.G. nr. 2/2001, implicit ale art. 7 alin. (3) care stabilesc că avertismentul se poate aplica şi în cazul în care actul normativ de stabilire şi sancţionare a contravenţiei nu prevede această sancţiune.

Astfel cum este menţionat în actul administrativ de sancţionare, temeiul legal al emiterii acestuia este reprezentat de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 151/2014, care prevede în mod expres faptul că sancţiunea pentru contravenţia prevăzută la lit. b), reţinută în sarcina recurentului, se pedepseşte cu amendă, al cărui cuantum poate varia de la 5.000 RON la 100.000 RON. Deci, în mod corect, instanţa de fond a concluzionat că nu exista posibilitatea aplicării unui alt tip de sancţiune, respectiv cea a avertismentului.

Dispoziţiile art. 17 alin. (2) din Statutul C.N.V.M. aprobat prin O.U.G. nr. 25/2002, invocate de către recurentul -reclamant, au un caracter general, enumerativ, în ceea ce priveşte tipurile de sancţiuni pe cate C.N.V.M. le poate aplica, dar, pentru a se putea aplica în speţă sancţiunea avertismentului, este necesar să se analizeze dacă textul legal care incriminează o anumită faptă contravenţională prevede în mod expres această sancţiune. Or, în speţă, această condiţie nu este îndeplinită.

Sancţiunea amenzii aplicată prin Decizia nr. 3147/26.10.2015 a avut în vedere o faptă contravenţională de o anumită gravitate, respectiv nefinalizarea de către recurent a procedurii prevăzută de Legea nr. 151/2014 şi de Regulamentul A.S.F. nr. 17/2014, această conduită fiind de natură a prejudicia interesele acţionarilor societăţii. La individualizarea sancţiunii s-au avut în vedere circumstanţele reale şi personale ale faptei şi a făptuitorului, aplicându-se sancţiunea cu amendă reprezentând minimul prevăzut de lege pentru contravenţia săvârşită, deci, astfel cum a reţinut instanţa de fond, nu se poate susţine că A.S.F. ar fi aplicat o sancţiune disproporţionată în raport de gravitatea faptei.

În ceea ce priveşte excesul de putere de care a dat dovadă autoritatea pârâtă, precum şi oportunitatea emiterii deciziei de sancţionare, invocate de care recurentul-reclamant, Înalta Curte apreciază că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că oportunitatea emiterii actului administrativ nu poate fi cenzurată pe calea acţiunii în justiţie, autoritatea publică fiind cea mai apropiată de fenomenul social, astfel încât este cea mai în măsură să aprecieze care sunt măsurile cele mai adecvate pentru reglementarea raporturilor administrative.

De asemenea, Înalta Curte constată că şi celelalte critici formulate sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect, legal, starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 3028 din 13 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22 noiembrie 2019.