Tax execution suspension: failure to cite prior judgment does not constitute material error justifying annulment

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba Iulia sub dosar nr. x/2017 reclamanţii Cabinet Individual de Avocatură "A." şi B. - Persoană Fizică au solicitat în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x din data de 19.06.2017 privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiilor fiscale la persoane fizice emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu şi a Deciziei de impunere nr. x/19.06.2017 până la rămânerea definitivă a hotărârii ce se va pronunţa pe fondul cauzei.

Prin sentinţa nr. 183 din 23 august 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea de suspendare formulată de reclamanţii Cabinet Individual de Avocatură "A." şi A., în contradictoriu cu pârâta Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu, ca neîntemeiată.

Împotriva sentinţei civile nr. 183 din 23 august 2017, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii Cabinet Individual de Avocatură "A." şi A..

Prin Decizia nr. 1301 din 12 martie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins recursul declarat de recurenţii - reclamanţi Cabinet Individual de Avocatură "A." şi B. împotriva sentinţei nr. 183 din 23 august 2017 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat şi, în temeiul art. 1064 alin. (4) din C. proc. civ., a dispus restituirea cauţiunii în cuantum 17416 RON consemnată cu recipisa nr. x din 21.07.2017 C.

2. Motivele contestaţiei în anulare

Împotriva Deciziei nr. 1301 din 12 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, au formulat contestaţie în anulare recurenţii - reclamanţi Cabinet Individual de Avocatură "A." şi B., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 9 iulie 2019, sub nr. x/2019.

Prin contestaţia în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate, rejudecarea şi admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a învederat că Decizia 1301/12.03.2019 este nelegală şi netemeinică fiind bazată pe o eroare materială.

În acest sens, contestatorii arată că prin sentinţa nr. 183/23.08.2017, pronunţată în fond de Curtea de Apel Alba Iulia în dosarul nr. x/2017 s-a reţinut, ca unic motiv de respingere a cererii de suspendare a executării formulate împotriva Deciziilor de Impunere nr. x/09.06.2017 şi nr. y/19.06.2017 emise de către ANAF Sibiu, faptul că, la momentul emiterii respectivei sentinţe, nu era îndeplinita condiţia "cazului bine întemeiat" în sensul în care, nu existau indicii de nelegalitate a respectivelor acte administrative.

Prin Decizia 1301/12.03.2019, instanţa de recurs a respins recursul reclamantului, reţinând exact aceleaşi argumente invocate de instanţa de fond, în sensul în care, deşi se probase condiţia prevenirii pagubei iminente, nu existau indicii de nelegalitate a actelor administrative contestate.

Doar că, instanţa de recurs, comiţând o eroare materială, nu a observat faptul că la data de 25 februarie 2019, Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa nr. 38/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, a admis în parte plângerea formulată împotriva Deciziei nr. 2407/19.02.2018, emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov (organul administrativ ierarhic superior ANAF Sibiu), aşa cum Decizia nr. 2407/19.02.2018 a fost completată cu Decizia nr. 2407bis/06.03.2018 emisă de aceeaşi instituţie.

Prin Decizia nr. 2407/19.02.2018, DGRFP Braşov respinsese contestaţia fiscală formulată împotriva Deciziilor de Impunere nr. x/09.06.2017 şi nr. y/19.06.2017 emise de către ANAF Sibiu.

Eroarea materială produsă de instanţa de recurs se datorează, probabil, faptului că termenul de judecată stabilit pentru judecarea recursului a fost în data de 26 februarie 2019, la doar l zi după data de 25 februarie 2019, dată la care Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa nr. 38/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018, sentinţă prin care s-a admis în parte plângerea formulată împotriva deciziei contestate.

Instanţa de recurs nu a făcut absolut nicio referire în conţinutul Deciziei 1301/12.03.2019, la sentinţa nr. 38/2019, emisă în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, deşi, prin admiterea, chiar şi parţială, a plângerii formulate, era absolut evident faptul că este îndeplinită si condiţia cazului bine justificat.

Admiterea, chiar şi parţială, a plângerii formulate împotriva Deciziei contestate constituie o împrejurare de fapt şi de drept în măsură să creeze cel puţin o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ a cărui suspendare a solicitat-o.

Deşi nu este definitivă, sentinţa nr. 38/2019 are o putere de lucru judecat relativă şi constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării probelor (inclusiv o expertiză judiciară) şi a efectuării unei evaluări aprofundate a situaţiei de fapt contestate.

În opinia contestatorilor, doar din eroare s-a putut trece peste jurisprudenţa cvasiunanima a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţiei, soluţiile fiind în sensul de admitere a cererilor de suspendare a executării silite a actelor atacate, în cazul în care instanţa de judecata investită cu analizarea în fond a plângerilor formulate împotriva actelor administrative constată faptul că respectivele acte sunt nelegale, parţial sau în totalitate.

Susţin contestatori că, în speţă, recursul nu putea fi analizat cu ignorarea sentinţei nr. 38/2019, pronunţate în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, decât în cazul existenţei unei erori materiale astfel încât sunt îndeplinite condiţiile de formă prevăzute în art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., pentru admiterea prezentei contestaţii în anulare specială.

În fine, contestatorii arată că eroarea materială comisă prin conţinutul Deciziei nr. 1301/12.03.2019, este de natură să provoace daune extrem de grave, de natura falimentului, având în vedere faptul că situaţia este una mult mai proastă comparativ cu data pronunţării sentinţei nr. 183/2017, în sensul în care nu numai că au absolut toate conturile bancare sub procedura sechestrului, fiind poprite şi indisponibilizate absolut toate veniturile realizate, dar ANAF Sibiu, în continuarea demersurilor abuzive, a demarat procedura vânzării la licitaţie a unuia dintre cele două active pe care le avea în proprietate, deşi cunoştea conţinutul sentinţei nr. 38/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimata Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Sibiu a solicitat respingerea contestaţiei în anulare, ca nefondată.

4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (…)

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

În orice caz, contestaţia în anulare nu vizează stabilirea eronată a situaţiei de fapt în urma aprecierii probelor şi nici modul cum instanţa a înţeles să interpreteze prevederile legale, situaţie în care, dacă s-ar admite o astfel de interpretare, s-ar ajunge pe o cale ocolită la judecarea încă o dată a aceluiaşi recurs, ceea ce nu este admisibil.

Conturând presupusa greşeala eroare materială, contestatorii au susţinut că, în esenţă, această eroare ar consta în neobservarea de către instanţa de recurs a sentinţei nr. 38/2019, pronunţată în dosarul nr. x/2018 de Curtea de Apel Alba Iulia.

Prin cererea sa, contestatorii critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile şi a motivelor de recurs. Astfel, contestatorii formulează apărări de fond, interpretări asupra aprecierii probelor.

În doctrina relevantă procesuală civilă, sintagma "greşeală materială" a fost analizată prin opoziţie cu greşeala de judecată, subliniindu-se că vizează erori cu caracter formal, procedural, sau situaţii în care se confundă ori se omit date materiale importante ale cauzei, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că alegaţiile contestatorilor referitoare la eroarea instanţei de recurs, care a pronunţat Decizia nr. 1301/12.03.2019 cu ignorarea sentinţei nr. 38/2019, nu se încadrează în ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

Modul în care instanţa de recurs a înţeles să se raporteze, în soluţionarea cauzei, la sentinţa nr. 38/2019 prin care s-au anulat parţial actele administrative fiscale cu privire la sumele stabilite suplimentar, nu poate face obiectul analizei din perspectiva noţiunii de eroare materială, astfel cum aceasta a fost reglementă de legiuitor.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile contestatorilor în sensul că instanţa de recurs a pronunţat decizia în urma unei erori materiale, în realitate din motivarea contestaţiei în anulare, rezultă că în cauză, se urmăreşte reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Conchizând, Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorilor sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de Cabinet Individual avocat A. şi B. împotriva deciziei nr. 1301 din 12 martie 2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2017, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 noiembrie 2019.