FEADR Measure 312 funding eligibility: artificial conditions created by linked enterprises and violation of autonomous micro-enterprise requirement
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court of Romania (ICCJ) dismissed the appellant's appeal, definitively upholding the Court of Appeal’s decision that dismissed the initial action, thereby validating the administrative decision to reject the beneficiary's contest and confirming the termination of the financing contract with the obligation to repay the non-reimbursable funds. The dispute concerned a challenge by a micro-enterprise against a Rural Investment Financing Agency decision and a regularization report that identified the beneficiary as having created "artificial conditions" to qualify for Measure 312 funding, specifically by misrepresenting itself as an autonomous entity while being legally and economically linked to related companies engaged in ineligible forestry activities, sharing resources, and artificially creating jobs through personnel migration from those related entities. The court’s decisive legal basis rested on Article 4(8) of Regulation (EC) No 65/2011 and the CJEU jurisprudence in Case C-434/12 *Slancheva*, which established that linked enterprises acting in concert constitute a single economic entity, and that such coordination to evade eligibility thresholds or objectives violates the requirement for autonomous status, justifying the refusal of payment and the recovery of unjustified advantages under the relevant EU and Romanian procedural laws governing administrative litigation and agricultural subsidies.
Legislator headnote
AI generatedart. 493 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, art. 22 alin. (7) din C. proc. civ, art. 22 alin. (6) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ; FEADR Measure 312 funding eligibility: artificial conditions created by linked enterprises and violation of autonomous micro-enterprise requirement: The dispute concerned a challenge by a micro-enterprise against a Rural Investment Financing Agency decision and a regularization report that identified the beneficiary as having created "artificial conditions" to qualify for Measure 312 funding, specifically by misrepresenting itself as an autonomous entity while being legally and economically linked to related companies engaged in ineligible forestry activities, sharing resources, and artificially creating jobs through personnel migration from those related entities. The court’s decisive legal basis rested on Article 4(8) of Regulation (EC) No 65/2011 and the CJEU jurisprudence in Case C-434/12 *Slancheva*, which established that linked enterprises acting in concert constitute a single economic entity, and that such coordination to evade eligibility thresholds or objectives violates the requirement for autonomous status, justifying the refusal of payment and the recovery of unjustified advantages under the relevant EU and Romanian procedural laws governing administrative litigation and agricultural subsidies.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedCited in the dispositive section to establish the legal framework for the final ruling on the administrative litigation appeal.
Procedural basis cited in the dispositive to dismiss the appeal as unfounded because the grounds for cassation were not justified.
Full text
Deliberând asupra prezentului recurs, din examinarea actelor dosarului, constată următoarele:
I. Procedura în faţa primei instanţe
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.06.2016, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), anularea Deciziei nr. 5410 din 17.02.2016, emisă de aceasta din urmă în soluţionarea contestaţiei administrative, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.12.2015 şi a actelor care au stat la baza emiterii acestora, obligarea pârâtei AFIR la executarea Contractului de finanţare nr. x/30.04.2014, în sensul plăţii către reclamantă a sumei de 1.046.386,75 RON, reprezentând finanţare nerambursabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 3270 din data de 28 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bihor.
Tribunalul Bihor, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 560/CA/2017 din 03 martie 2017, a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei către Curtea de Apel Bucureşti, şi, constatând ivit conflictul negativ de competenţă, a sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea acestui conflict.
Prin Decizia nr. 1615 din 3 mai 2017 (regulator de competenţă), Înalta Curte a stabilit ca instanţă competentă să soluţioneze cauza Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, având în vedere rangul de autoritate publică centrală a emitentei deciziei de soluţionare a contestaţiei ce constituie obiectul principal al acţiunii în contencios administrativ, potrivit prevederilor exprese ale O.U.G. nr. 66/2011.
Pe rolul acestei din urmă instanţe, cauza a fost reînregistrată ca dosar nr. x/2016.
2. Soluţia primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 3508 din 6 octombrie 2017, pronunţată în dosar nr. x/2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, ca neîntemeiată.
3. Calea de atac exercitată
Împotriva încheierii din 22 septembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 3508 din 6 octombrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a promovat recurs reclamanta A. S.R.L., în condiţiile art. 493 C. proc. civ., susţinând că aceasta a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, fiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi pct. 8 din C. proc. civ., recurenta a solicitat, în principal, admiterea recursului, casarea încheierii şi hotărârii atacate şi, rejudecând, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, anularea Deciziei AFIR nr. 5410/2016 şi obligarea acesteia la executarea contractului de finanţare în sensul plăţii către beneficiar a sumei reprezentând finanţare nerambursabilă, având în vedere că acest contract a fost reziliat imediat după momentul depunerii cererii de plată, când proiectul era implementat 100%.
În subsidiar, a solicitat casarea încheierii şi a sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare, întrucât hotărârea a fost pronunţată fără a se judeca fondul neregulii constând în neeligibilitatea activităţii şi a utilajelor achiziţionate prin proiect.
În dezvoltarea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., a arătat recurenta că, în ceea ce priveşte soluţia de respingere de către instanţa de fond a motivului de nulitate a procesului-verbal constând în emiterea acestuia cu încălcarea dreptului la apărare al recurentei, hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, respectiv cu încălcarea prevederilor art. 21 alin. (14), (15) din O.U.G. nr. 66/2011 (şi implicit a art. 10 alin. (4) şi pct. 1 lit. b) din Anexa 4 la H.G. nr. 875/2011), care se subsumează principiului general al respectării dreptului la apărare, instanţa reţinând greşit că recurenta nu a făcut dovada vătămării.
Or, dovada vătămării constă tocmai in emiterea procesului-verbal. Dacă procesul-verbal nu ar fi fost emis ori ar fi fost emis cu reţinerea doar a unora dintre neregulile prezentate în proiectul de proces-verbal, contractul de finanţare nu ar fi fost reziliat, măsurile luate putând fi de remediere a deficienţelor.
A susţinut recurenta şi că, în ceea ce priveşte neregula constând in neeligibilitatea activităţilor si a utilajelor achiziţionate prin proiect, instanţa de fond a interpretat gresit conţinutul deciziei de respingere a contestatiei, lipsind-o de efectul juridic avut in vedere de autoritatea emitenta a actului administrativ, încălcând astfel prevederile art. 1 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, ale art. 22 alin. (7) din C. proc. civ., precum si principiile comunitare ale securităţii juridice si protecţiei încrederii legitime (motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 5 si pct. 8).
A mai arătat că instanţa de fond a omis sa se pronunţe asupra motivelor de nulitate invocate prin cererea modificatoare a cererii iniţiale (fiind evident ca nu a observat existenta la dosar a acestei cereri modificatoare, pe care a ignorat-o complet), încălcând astfel prevederile art. 9 alin. (2), art. 22 alin. (6) din C. proc. civ. si principiul general al dreptului la apărare.
Astfel, a depus la dosarul cauzei cererea completatoare a acţiunii introductive, prin care a suplimentat motivele de nulitate a procesului-verbal cu argumente privind inexistenţa neregulii constând in neeligibilitatea activităţilor si a utilajelor descrise prin proiect.
A precizat că a solicitat instanţei de fond să aibă in vedere această cerere completatoare numai in ipoteza in care va aprecia ca, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei, intimata pârâtă AFIR nu ar fi constatat, in mod neechivoc, că nu există neregula constând in neeligibilitatea activităţilor si utilajelor descrise prin proiect.
De asemenea, la această cerere completatoare a ataşat si un interogatoriu propus a fi administrat intimatei parate AFIR, tocmai in scopul de a dovedi voinţa reală a AFIR, exprimata prin Decizia de respingere a contestaţiei, in ceea ce priveşte existenta neregulii constând in neeligibilitatea activităţilor si utilajelor descrise prin proiect.
La termenul din data de 22.09.2017, când au fost discutate probele, prin încheierea de şedinţă care face, de asemenea, obiectul prezentului recurs, instanta a respins ca neutilă proba cu interogatoriul propus, motivat de imprejurarea că "ceea ce se doreşte a fi obţinut nu reprezintă in niciun caz o fapta personala a instituţiei parate, iar pe de alta parte, este de competenta instanţei sa interpreteze conţinutul deciziei".
Cu privire la neregula constând în neeligibilitatea activităţilor şi a utilajelor, instanţa a înlăturat însă susţinerea recurentei în sensul că prin decizie practic a fost admisă contestaţia referitor la această primă neregulă, reţinând că din dispozitivul actului administrativ în discuţie rezulta respingerea in tot a contestaţiei şi, oricum, nici din analiza considerentelor deciziei nu se poate ajunge la concluzia contrară.
A solicitat recurenta ca, în măsura in care se va aprecia că din considerentele sentintei recurate ar rezulta că, şi dacă s-ar fi analizat neregula constând in neeligibilitatea activităţilor si a utilajelor achizitionate prin proiect, instanţa ar fi confirmat interpretarea data de AFIR, să se reţină că hotărârea a fost dată şi cu aplicarea greşită a art. 19 din Regulamentul (CE) nr. 1974/2006, a Fişei Măsurii 123 si a Fişei Măsurii 312.
Recurenta a subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. următoarele critici:
- încălcarea de către prima instanţă a prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul (CE) nr. 65/2011 al Comisiei.
- aplicarea greşită a prevederilor art. 54 din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului privind sprijinul pentru dezvoltare rurală acordat prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurala (FEADR) si a prevederilor art. 44 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării si dezvoltării întreprinderilor mici si mijlocii (care reprezintă o transpunere in legislaţia interna a prevederilor art. 3 alin. (3) din Recomandarea CE nr. 361/2003, text care a făcut obiectul interpretării Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (Hotărârea HaTeFo).
În mod greşit a reţinut instanţa de fond aplicabilitatea in cauza a acestor prevederi, in condiţiile in care, din analiza tuturor elementelor de fapt menţionate in procesul-verbal, in lumina Notei Directoare si a deciziei CJUE pronunţate in Cauza Slancheva sila rezulta că, în realitate, nu există elementul obiectiv, constând în crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor, întrucât proiectul recurentei este autonom si respectă obiectivele schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurala (FEADR).
În opinia recurentei, prevederile cererii de finanţare si a contractului ar fi fost încălcate numai in măsura in care societatea recurentă nu s-ar fi încadrat in categoria microîntreprinderilor, iar nu şi in situaţia in care nu ar fi fost întreprindere autonomă, întrucât o întreprindere poate fi legata de un număr nedeterminat de alte întreprinderi, fără însă ca aceasta sa ii schimbe statutul de microîntreprindere, atât timp cât, in urma cumulării datelor întreprinderilor legate, nu sunt depăşite pragurile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 346/2004.
Prin urmare, chiar dacă recurenta nu ar fi o întreprindere autonomă, ci una legată de B. S.R.L. si C. S.R.L., aceasta nu înseamnă ca proiectul său, implementat cu finanţare FEADR, nu este autonom din perspectiva neregulii privind condiţiile artificiale.
Totodată, daca instanţa de fond ar fi aplicat Nota Directoare, ar fi constatat că, în speţă, nu exista niciunul din indicatorii menţionaţi in Nota Directoare, relevanţi in analiza elementului obiectiv al condiţiilor artificiale.
În mod greşit a reţinut instanţa de fond şi faptul că proiectul nu a atins obiectivele Măsurii 312. Astfel, obiectivul general al schemei de ajutor vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, iar recurenta desfăşoară activităţi in sectorul non-agricol (constând in fabricarea grinzilor, grinzilor sculptate si a suporturilor pentru acoperişuri), prin activitatea sa fiind, aşadar, atins obiectivul general al Măsurii 312.
Obiectivele specifice vizează crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către microîntreprinderi (conform fisei tehnice a Măsurii 312).
Or, recurenta reclamanta a creat un număr de 8 locuri de muncă în mediul rural. Împrejurarea că o parte dintre angajaţii săi au fost sau sunt în continuare şi salariaţi ai B. S.RL. sau ai C. S.R.L., având contracte de munca cu timp parţial, este complet irelevantă.
Nu în ultimul rând, fiind organizată ca microîntreprindere, recurenta a contribuit si la realizarea obiectivelor operaţionale ale Măsurii 312, constând in crearea de microîntreprinderi in sectorul non agricol in spaţiul rural si reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.
De asemenea, a susţinut recurenta că nu exista elementul subiectiv, întrucât societatea nu a urmărit obţinerea unui avantaj care să contravină obiectivelor schemei anterior menţionate.
Instanţa de fond nu a analizat existenţa elementului subiectiv, cu respectarea exigenţelor impuse de hotărârea Slancheva si de Nota Directoare. Or, este complet irelevant ca B. S.R.L. şi C. S.R.L. nu aveau coduri CAEN eligibile pentru Masura 312, atât timp cât nu s-a dovedit că proiectul recurentei ar aparţine, în realitate, acestor societăţi, recurenta fiind un simplu interpus.
Încadrarea unei întreprinderi in categoria întreprinderilor legate prezinta relevanţă doar pentru stabilirea corectă a statului de microîntreprindere, in calitate de beneficiar al Măsurii 312, si nu pentru identificarea eventualelor condiţii artificiale create pentru obţinerea finanţării.
Recomandarea nr. 361/2003, inclusiv in ceea ce priveşte calificarea întreprinderilor ca fiind autonome, partenere sau legate, are relevanţă exclusiv pentru corecta calificare a unei entităţi economice ca microîntreprindere si, deci, ca potenţial beneficiar al Măsurii 312 - Sprijin pentru crearea si dezvoltarea de microîntreprinderi (măsura prin care se pune in aplicare ajutorul prevăzut la art. 52 lit. a) punctul ii) din Regulamentul CE nr. 1698/2005.
Pe de altă parte, condiţiile artificiale sunt reglementate de prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, conform cărora "fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".
Referitor la neregula constând în crearea de condiţii artificiale, a arătat, în esenţă, că instanţa de fond a reţinut existenţa acesteia, respingând eronat ca nefondate argumentele recurentei (reiterate de aceasta în cuprinsul cererii de recurs).
II. Procedura în faţa instanţei de recurs
Intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului reclamantei ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
În opinia sa, prima instanţă a aplicat în mod corect dispoziţiile legale, reţinând că nu există vreo vătămare dovedită, decurgând din neluarea în considerare a punctului de vedere al recurentei la emiterea procesului-verbal, precum şi că sunt legale constatările şi aprecierile autorităţii din actele administrative contestate. A precizat că este neîndoielnică soluţia de respingere în tot a contestaţiei administrative şi a reiterat intimata pârâtă, ca răspuns punctual la motivele de recurs, toate împrejurările de fapt şi de drept avute în vedere la emiterea actelor administrative contestate.
Recurenta reclamantă nu a depus răspuns la întâmpinare.
Prin rezoluţia din 19 noiembrie 2018 a completului învestit prin repartizare aleatorie cu soluţionarea dosarului a fost fixat termen de judecată în şedinţă publică a recursului la data de 5 februarie 2020, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului în complet de filtru conform art. 493 alin. (5)-(7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018 (în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal).
În faza procesuală a recursului a fost administrată, la propunerea recurentei reclamante, proba cu înscrisuri.
III. Analiza motivelor de casare
Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de casare invocate, pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.
Recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ actele administrative reprezentate de Decizia nr. 5410 din 17.02.2016, emisă în soluţionarea contestaţiei administrative, şi Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/18.12.2015.
Acţiunea sa a fost respinsă, prima instanţă apreciind ca fiind temeinice şi legale actele administrative contestate, motiv pentru care recurenta reclamantă a exercitat calea de atac în prezenta cauză.
Cât priveşte motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte nu poate primi critica recurentei reclamante referitoare la faptul că instanţa de fond nu s-ar fi pronunţat asupra cererii modificatoare şi, în consecinţă, s-ar impune casarea cu trimitere pentru analizarea şi a neregulii constând în neeligibilitatea activităţilor şi a utilajelor.
Astfel, instanţa constată că, în considerentele sentinţei, judecătorul fondului face referire expresă (citată, de altfel, şi în cererea de recurs) la faptul că nu a fost legal învestită cu o cerere modificatoare, simpla trimitere subsidiară ("dacă s-ar aprecia că prin intermediul Deciziei de soluţionare nu a fost înlăturată neregula") pe care recurenta reclamantă a făcut-o la contestaţia administrativă ataşată ca "anexa 5" a acţiunii introductive neconstituind o modificare a cererii de chemare in judecată în sens procedural.
Or, Înalta Curte reţine că, în speţă, recurenta reclamantă a depus la dosar, la 7.10.2016, mai înainte de primul termen de judecată, o cerere intitulată "completatoare", care însă nu cuprinde critici aduse suplimentar soluţiei de respingere a contestaţiei prin Decizia nr. 5410 din 17.02.2016 (respectiv şi în privinţa neregulii constând în neeligibilitatea activităţilor), reiterând sau suplimentând exclusiv motive de nelegalitate a procesului-verbal, în condiţiile în care obiectul acţiunii în contencios administrativ este cel arătat expres de art. 51 din O.U.G. nr. 66/2011, adică decizia de soluţionare a contestaţiei administrative formulate împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor.
De altfel, Înalta Curte împărtăşeşte concluzia că prima instanţă nu a fost învestită procedural, având în vedere că eventualele motive suplimentare de nelegalitate a Deciziei nr. 5410 din 17.02.2016 trebuiau expuse printr-o cerere completatoare depusă, atât în termenul prevăzut de art. 204 din C. proc. civ., cât şi înlăuntrul termenului de contestare reglementat de art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 coroborat cu art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Or, respectiva "cerere completatoare" a fost depusă la aproape 8 luni de la data comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei şi nu cuprinde explicit critici aduse Deciziei nr. 5410 din 17.02.2016 sub aspectul celei de-a doua nereguli.
Nu poate fi primită ca justificare a depăşirii termenului de contestare a deciziei de soluţionare a contestaţiei susţinerea recurentei în sensul că doar după ce a luat cunoştinţă de întâmpinarea formulată de intimata pârâtă AFIR putea să completeze acţiunea introductivă cu motive de nelegalitate a actului administrativ contestat şi sub aspectul celei de-a doua nereguli, câtă vreme soluţia pronunţată prin Decizia nr. 5410 din 17.02.2016, de respingere în întregime (cu privire la ambele nereguli) a contestaţiei administrative, este una neechivocă.
În plus, nu numai dispozitivul este clar, dar şi în motivarea deciziei s-a arătat că recurenta desfăşoară activitate ce are ca produs finit grinzile, intrările de materie primă fiind buştenii, care trec printr-un flux tehnologic simplu, descris în Memoriul Justificativ şi informaţiile suplimentare, ajungând în stadiul de produs finit, fără a suferi vreo prelucrare intermediară.
Astfel, în ciuda codului CAEN ales, din analiza concretă a activităţii derulate în cadrul proiectului reiese că materia primă folosită o constituie buştenii, iar nu cheresteaua, în realitate activitatea principală a recurentei fiind una de prelucrare primară a lemnului, consecutivă doar recoltării, pregătirii şi transportului buştenilor.
Aşadar, concluzia expusă în decizie privind faptul că încadrarea în codul CAEN a fost eronat efectuată, consecinţa fiind neeligibilitatea activităţii recurentei reclamante în cadrul Măsurii 312, explică şi susţine soluţia de respingere dispusă.
În acest context, Înalta Curte apreciază şi că în mod corect a fost respinsă ca inutilă proba cu interogatoriul pârâtei, câtă vreme actul administrativ contestat a intrat în circuitul civil şi a fost dedus judecăţii unei instanţe căreia îi revine competenţa de a stabili temeinicia şi legalitatea acestuia, o eventuală revenire a autorităţii emitente sau o interpretare ulterioară a celor deja dispuse prin acest act nefiind admisibilă, respectiv relevantă.
Recurenta a mai subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. şi critica referitoare la încălcarea prevederilor art. 21 alin. (14), (15) din O.U.G. nr. 66/2011, al căror scop este acela de a permite autorităţii administrative de control să nu mai emită procesul-verbal, în urma analizării punctului de vedere emis de structura verificată cu privire la proiectul de proces-verbal.
A susţinut recurenta că aceste dispoziţii legale se circumscriu principiului general al respectării dreptului la apărare, instanţa de fond reţinând în mod eronat că recurenta reclamantă nu a făcut dovada vătămării, deşi vătămarea constă tocmai în emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor.
Înalta Curte apreciază ca fiind nefondată şi această critică.
Potrivit art. 21 "(...) (14) Înainte de aprobare, proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare se prezintă structurii verificate, acordându-se acesteia posibilitatea de a-şi exprima punctul de vedere.
(15) Structura verificată are dreptul să prezinte în scris structurii de control prevăzute la art. 20 punctul său de vedere cu privire la constatările acesteia în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii proiectului procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare".
Instanţa de fond a sesizat corect că punctul de vedere la proiectul procesului-verbal de constatare a neregulilor a fost depus de recurenta reclamantă în termenul de cinci zile lucrătoare de la comunicare.
Totodată, în raport cu faptul că punctul de vedere a fost anexat procesului-verbal şi a putut fi susţinut şi analizat de o instanţă de judecată, s-a apreciat în mod judicios că dreptul la apărare al recurentei este asigurat, aceasta nedovedind, de altfel, o vătămare care să rezulte direct şi exclusiv din emiterea procesului-verbal în condiţiile arătate.
Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), Înalta Curte reaminteşte, cu prioritate, că recursul este o cale extraordinară de atac, prin care se urmăreşte, aşa cum se precizează în art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., să se supună instanţei competente examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.
Împrejurarea că recursul este singura cale de atac reglementată în materia contenciosului administrativ nu-i schimbă natura juridică, respectiv într-o cale de atac ordinară şi devolutivă, întrucât dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 nu conţin norme derogatorii de la prevederile C. proc. civ.
Înalta Curte împărtăşeşte considerentele şi soluţia primei instanţe sub aspectul reţinerii fundamentate de către autoritatea intimată pârâtă a existenţei condiţiilor artificiale, având în vedere hotărârea pronunţată de Curtea de Justiţie a Uniunii Europene în Cauza C-434/12 Slancheva, dar şi faptul că au fost probate o serie de legături existente între societatea recurentă şi alte entităţi juridice, care conduc la concluzia unei acţiuni concertate, fiind creată o situaţie favorabilă artificială, prin eludarea reglementărilor în materie.
Contrar susţinerilor recurentei reclamante, proba cu înscrisuri administrată în cauză a confirmat indicatorii externi (fizici), indicatorii structurali, legali şi indicatorii de afaceri (financiar-contabili) relevaţi în actele administrative contestate.
Astfel, în mod evident, recurenta A. S.R.L. si societatea B. S.R.L. sunt societăţi care acţionează de comun acord, desfăşurându-şi activitatea pe pieţe adiacente.
Societăţile A. S.R.L. si B. S.R.L., la data depunerii Cererii de finanţare de către recurentă, erau întreprinderi legate prin intermediul domnului D., care avea calitatea de administrator cu puteri depline in ambele societăţi, în societatea B. S.R.L fiind şi asociat unic.
Din Certificatul constatator ataşat Cererii de Finanţare depusă de recurentă, numitul D. era administrator cu puteri depline in A. S.R.L., iar în Memoriul Justificativ, numitul D. a declarat că din 2006 a fost angajat la B. S.R.L., cu sediul in Comuna Remetea, jud. Bihor.
Totodată, conform extrasului ONRC generat în luna februarie 2016, numitul D. figurează asociat unic şi administrator cu puteri depline la societatea B. S.R.L., numit în funcţie din 19.04.2004.
Abia în data de 19.09.2014, ulterior semnării Contractului de finanţare, numitul D. a fost înlocuit în funcţia de reprezentant legal al proiectului şi administrator al A. S.R.L. de asociatul unic E..
Recurenta s-a prevalat la depunerea Cererii de finanţare de "Actul de dezmembrare, ieşire din indiviziune, formare de numere cadastrale noi si contract de vânzare cumpărare" autentificat sub nr. x/04.06.2013, pentru a dovedi deţinerea terenului necesar realizării investiţiilor propuse.
Înscrisul priveşte suprafeţele de teren detinute de societatea C. SRL-D - Lot I (3191mp), societatea B. SRL-Lot II (3097mp) şi societatea A. S.R.L. - Lot III (7327 mp) şi Lot. IV (11.165mp), iar cu ocazia vizitei pe teren efectuate pentru verificările aferente acordării tranşei de plată 1, s-a constatat că aceste suprafeţe nu sunt împrejmuite distinct, neexistând delimitări fizice între ele şi fiind folosite in comun.
Societatea C. S.R.L.-D (asociat unic F.), are înscris la Registrul Comerţului sediul social in comuna Remetea, judeţul Bihor, adresă care coincide cu sediul social al recurentei A. S.R.L. (stabilit prin Contract de comodat încheiat între E. şi soţul acesteia, G., în calitate de comodanţi, şi A. S.R.L. (asociat unic E.), reprezentată de administrator D., dar şi cu domiciliul numitei E. .
B. S.R.L. (asociat unic şi administrator D.) figurează, de asemenea, cu sediul în comuna Remetea, sat Meziad, judeţul Bihor.
Din adresa nr. x/29.09.2015 emisă de ITM Bihor, reiese că:
- numita H. figurează angajată din 10.02.2015 la B. S.R.L., iar din 11.02.2015 şi la A. S.R.L. (contracte de muncă încheiate pe durată nedeterminată şi care se desfăşoară simultan);
- numita E. a fost angajată la C. S.R.L.-D din 01.07.2011 până în 26.04.2015, iar din 27.04.2015 la A. S.R.L.
- numiţii I. şi J. figurează angajaţi până la data de 25.05.2015 la B. S.R.L. şi din 26.05.2015 la A. S.R.L.
B. S.R.L. desfăşoară activitate principală cod CAEN 0220 - Exploatare forestieră, neeligibilă pentru Măsura 312 şi complementară cu activitatea desfăşurată de recurenta A. S.R.L.
De asemenea, C. S.R.L.-D avea cod CAEN 0220 - Exploatare forestieră, neeligibil pentru Măsura 312.
Recurenta reclamantă a criticat validarea de către prima instanţă a neregulii constând în crearea de condiţii artificiale, afirmând şi că nu se poate considera că A. S.R.L. este întreprindere legată cu alte entităţi economice, nici raportat la celelalte elemente reţinute în procesul-verbal, nefiind îndeplinite condiţiile art. 44 alin. (1) din Legea nr. 346/2004, şi - chiar dacă ar fi întreprindere legată - aceasta nu schimbă statutul său de microîntreprindere, beneficiară a Măsurii 312.
În privinţa acestor susţineri, Înalta Curte arată că, în jurisprudenţa sa, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a statuat că art. 3 alin. (3) din Anexa Recomandării 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economică unică, chiar şi atunci când între acestea nu exista în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din aceasta anexa, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.
Afirmaţia recurentei potrivit căreia Recomandarea CE 61/2003 ar avea relevanţă exclusiv pentru calificarea corectă a entităţilor economice ca microîntreprinderi, prin distincţie faţă de întreprinderile mici şi mijlocii, este lipsită de temei, împrejurarea că o societate calificată ca microîntreprindere este legată cu o altă entitate economică, chiar similară, demonstrând că aceasta nu este autonomă.
În cauză, se constată, pe baza împrejurărilor reţinute şi dovedite de autoritatea de control, că recurenta reclamantă nu s-a constituit şi nu acţionează ca microîntreprindere autonomă, prin aceasta fiind încălcate prevederile cererii de finanţare şi ale contractului.
În acest sens, Înalta Curte arată că, chiar dacă indicatorii respectivi, priviţi distinct, nu ar constitui nereguli, astfel cum susţine recurenta, priviţi împreună ei conduc la concluzia evidentă a unei coordonări deliberate a societăţilor implicate în sensul creării unor condiţii artificiale pentru a obţine ajutor financiar nerambursabil în mod necuvenit (fără a urmări şi atinge scopul şi obiectivele Măsurii 312).
Nu poate fi primită nici critica de nelegalitate formulată de recurentă în sensul că prevederile cererii de finanţare şi ale contractului ar fi fost încălcate numai în măsura în care societatea nu s-ar fi încadrat în categoria microîntreprinderilor, iar nu şi în situaţia în care nu ar fi fost întreprindere autonomă, întrucât o întreprindere poate fi legată de un număr nedeterminat de alte întreprinderi, fără ca aceasta sa îi schimbe statutul de microîntreprindere, atât timp cât, în urma cumulării datelor întreprinderilor legate, nu sunt depăşite pragurile menţionate la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea 346/2004.
Înalta Curte arată că beneficiarii Măsurii 312 trebuie să îndeplinească două condiţii de eligibilitate: să fie microîntreprinderi în sensul reglementat de lege şi, respectiv, acestea să fie autonome.
De altfel, pentru cele două categorii de întreprinderi menţionate de recurentă (autonome şi, respectiv, legate) există proceduri distincte, se solicită şi se verifică date diferite, iar recurenta ignoră tocmai faptul că, în Cererea de finanţare şi actele anexate acesteia, pe care le-a depus la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, s-a declarat microîntreprindere autonomă, obţinând aprobarea finanţării în această calitate şi prin crearea de condiţii artificiale, neînţelegând să solicite măsuri pentru întreprinderi legate.
Înalta Curte apreciază ca fiind temeinică şi legală constatarea instanţei de fond în sensul că obiectivul general al Măsurii 312, de a sprijini crearea şi dezvoltarea microîntreprinderilor în vederea promovării spiritului întreprinzător şi consolidării structurii economice, nu a fost atins şi nici obiectivele specifice ce rezultă din Ghidul solicitantului.
Societatea recurentă nu a acţionat ca o microîntreprindere autonomă, care să fie în măsură sa realizeze obiectivul general al Măsurii 312, de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală.
Prin activitatea societăţii recurente nu au crescut şi nu s-au diversificat serviciile pentru populaţia rurală, de vreme ce nu au putut fi înfăţişate contracte şi facturi din care să rezulte prestarea de servicii sau livrarea de bunuri preponderent pentru populaţia rurală.
În acest mod, nu numai că nu s-a promovat spiritul întreprinzător, dar structura economică a zonei a fost chiar afectată, prin împiedicarea obţinerii de sprijin financiar de cât mai multe întreprinderi, iar existenţa unor angajaţi comuni ai societăţilor aflate în legătură şi migrarea altora între aceleaşi societăţi în acelaşi interval de timp, pentru a crea aparenţa angajării de personal, demonstrează că nu a fost urmărit şi îndeplinit în mod real nici obiectivul specific al creării de noi locuri de muncă în mediul rural.
În acest sens, este incontestabil faptul că 4 dintre cele 8 locuri de muncă pretins nou create au fost ocupate prin preluarea de angajaţi de la B. S.R.L. si de la C. SRL-D, fiind vorba de o migrare de personal de la o societate la alta, încălcându-se Criteriul de Selecţie S2 ("Proiecte care prin activitatea propusă creează mai mult de un loc de munca/25.000 Euro investiţie") din E3.2, "Fişa de evaluare a criteriilor de selecţie", criteriu pentru care recurenta reclamantă a obţinut deci în mod artificial 10 puncte la evaluarea proiectului.
Însăşi crearea de noi locuri de muncă a fost în mod evident una artificială, cât timp de fapt nu s-a ajuns la atingerea obiectivului general al proiectului, încurajarea activităţilor non-agricole, ci doar au fost angajate persoane de la o altă societate cu privire la care există legături, atât prin intermediul persoanei fizice D. (înlocuit doar ulterior, la 19.09.2014, în funcţia de administrator de numita E.), cât şi prin modalitatea descrisă privind desfăşurarea activităţilor comerciale.
Şi elementul subiectiv este îndeplinit în cauză, din împrejurările de fapt reţinute rezultând că societatea A. S.R.L. a creat condiţii artificiale în vederea obţinerii fondurilor nerambursabile, în beneficiul societăţilor controlate de membri aceleiaşi familii şi apropiaţi ai acestora (B. S.R.L. şi C. SRL-D) şi care desfăşurau activitate neeligibilă pentru Măsura 312.
Referitor la criticile aduse sentinţei în privinţa constatării legalităţii măsurii de reziliere a Contractului de Finanţare, Înalta Curte reţine că, prin semnarea acestuia, recurenta beneficiară şi-a asumat toate clauzele contractuale, iar art. 11 alin. (3) din Anexa I a contractului dispune expres că, "în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă."
Totodată, potrivit art. 17 alin. (4) din Anexa I: "în cazul înregistrării unei nereguli definite la art. 1, beneficiarul va restitui (...) integral valoarea finanţării necuvenite primite din partea Autorităţii Contractante (...)".
Crearea de condiţii artificiale de eligibilitate in vederea obţinerii unui avantaj nejustificat prin aprobarea finanţării nerambursabile contravine obiectivului general al Măsurii 312 - Program FEADR (dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii locurilor de munca şi a veniturilor adiţionale) şi reprezintă neregulă in accepţiunea contractului de finanţare, caz in care beneficiarul trebuie să restituie integral valoarea finanţării necuvenite primite din partea A.F.I.R., întregul contract fiind afectat de o asemenea neregulă.
De asemenea, conform art. 4 din Regulamentul Consiliului (CE, EURATOM) nr. 2988/95 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene, "Orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat (...)".
Obligaţia autorităţii recurente de a proceda la recuperarea integrală a sumelor acordate beneficiarilor care au încercat eludarea prevederilor legale reiese din prevederile art. 5 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 care dispune că, "În cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, calculată în conformitate cu alin. (2)", precum şi din art. 9, în conformitate cu care autorităţile competente din statele membre, "(a) în cadrul politicii agricole comune, adoptă toate actele cu putere de lege şi actele administrative şi iau orice alte măsuri necesare pentru a asigura protecţia eficientă a intereselor financiare ale Comunităţii, mai ales în scopul de a:
(i) verifica veridicitatea şi corectitudinea operaţiunilor finanţate de FEGA şi FEADR;
(ii) preveni şi urmări neregulile;
(iii) recupera sumele pierdute ca rezultat al neregulilor sau neglijenţei".
În sfârşit, în ceea ce priveşte invocarea de către recurenta reclamantă a unor soluţii date unor contestaţii administrative formulate de alte societăţi (K. S.R.L., L. SRL), Înalta Curte apreciază că este lipsită de relevanţă, câtă vreme deciziile autorităţii publice nu au fost supuse unui control judiciar, iar situaţia societăţilor nu este nici similară, în condiţiile în care recurentei reclamante i-a fost reţinută, în plus neregula reprezentată de crearea de condiţii artificiale.
Faţă de toate împrejurările de fapt şi de drept expuse, Înalta Curte constată că prima instanţă a făcut o corectă aplicare a prevederilor legale şi contractuale la situaţia de fapt ce rezulta din probatoriul administrat, motiv pentru care nu se impune casarea sentinţei recurate.
IV. Soluţia instanţei de recurs şi temeiul juridic al acesteia
În baza dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 496 alin. (1) raportat la art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va menţine ca legală şi temeinică sentinţa instanţei de fond, urmând să respingă ca nefondat recursul declarat de reclamanta A. S.R.L.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 22 septembrie 2017 şi a sentinţei civile nr. 3508 din 6 octombrie 2017 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 5 februarie 2020.