Administrative jurisdiction over claims compelling state authorities to fund medical nutrition as a safeguard of the right to life

Şedinţa publică din data de 21 noiembrie 2019

Asupra conflictului negativ de competenţă de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate Ialomiţa, obligarea acestora la protejarea dreptului la viaţă al reclamantului, în principal prin asigurarea hrănirii intravenoase zilnice, conform indicaţiilor medicului curant (astfel cum hrana intravenoasă este definită prin scrisoarea medicală nr. 4524/27.11.2018) pe toată durata vieţii asiguratului, iar în subsidiar prin decontarea gratuită în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a hrănirii intravenoase zilnice a subsemnatului, pe toată durata vieţii.

2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competenţă

2.1. Prin sentinţa nr. 4066 din 14 iunie 2019, Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, şi a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reţinând că în cauză, în raport cu obiectul acţiunii (obligaţie de a face), sunt aplicabile prevederile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, în considerarea calităţii instituţiilor pârâte chemate în judecată de autorităţi publice centrale.

Totodată, a reţinut că prin sentinţa civilă nr. 1778/05.04.2019, pronunţată de această instanţă într-o cauză având ca obiect ordonanţă preşedinţială, care priveşte solicitări identice ale reclamantului formulate pe această procedură specială, s-a admis excepţia necompetenţei materiale şi s-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, pricina fiind soluţionată.

2.2. Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 529 din 2 octombrie 2019, a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a constatat existenţa unui conflict negativ de competenţă şi a sesizat instanţa competentă pentru pronunţarea regulatorului de competenţă.

Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut că prin cererea care formează obiectul cauzei se urmăreşte obligarea pârâţilor la protejarea dreptului la viaţă al reclamantului, aşa încât este vorba despre un litigiu care atrage competenţa instanţei civile, iar nu de unul de contencios administrativ, raportat la obiectul şi cauza pretenţiei deduse judecăţii şi având în vedere principiul disponibilităţii.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra conflictului negativ de competenţă

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Înalta Curte, constatând îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 133 alin. (1), (13)4 şi 135 alin. (1) din C. proc. civ., urmează să pronunţe regulatorul de competenţă în raport cu obiectul cauzei şi dispoziţiile legale incidente pricinii.

Obiectul cererii deduse judecăţii vizează obligarea autorităţilor pârâte la protejarea dreptului reclamantului la viaţă, în principal, prin asigurarea hrănirii intravenoase zilnice, conform indicaţiilor medicului curant (astfel cum hrana intravenoasă este definită prin scrisoarea medicală nr. 4524/27.11.2018) pe toată durata vieţii asiguratului, iar, în subsidiar, prin decontarea gratuită în regim de compensare 100% (fără contribuţie personală) a hrănirii intravenoase zilnice a subsemnatului, pe toată durata vieţii.

Aşadar, se solicită autorităţilor publice pârâte să efectueze anumite operaţiuni administrative necesare pentru protejarea dreptului la viaţă, în regim de putere publică, şi nu ca simpli particulari, aspectele invocate în cerere vizând refuzul de efectuare a unei anumite operaţiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim al reclamantului.

În aceste condiţii, obiectul demersului judiciar iniţiat de parte, constând în obligaţia de a face, nu se întemeiază pe un raport juridic civil, ci pe unul administrativ, pentru protejarea unui drept constituţional şi convenţional al reclamantului, cu referire la dreptul la viaţă.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 554/2004, contenciosul administrativ este activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz,

a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Prin urmare, acţiunea reclamantului se înscrie în limitele fixate de art. 1 şi art. 8 din Legea nr. 554/2005 care reglementează obiectul acţiunii judiciare şi, întrucât raportul juridic dedus judecăţii este un raport de drept public, sunt aplicabile regulile speciale prevăzute de Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

În temeiul prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice locale şi judeţene, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale, precum şi cele care privesc taxe şi impozite, contribuţii, datorii vamale, precum şi accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de RON se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel."

Pentru stabilirea competenţei materiale, prevederile menţionate instituie două criterii, respectiv criteriul poziţionării autorităţii emitente în sistemul autorităţilor publice şi criteriul valoric, astfel cum s-a reţinut, cu caracter unitar, în jurisprudenţa Înaltei Curţi.

În cauză, este relevant criteriul rangului autorităţii publice.

Din această perspectivă, Înalta Curte constată că în mod corect instanţa de trimitere a reţinut, în raport cu obiectul litigiului dedus judecăţii, că, sub aspectul competenţei de soluţionare, cauza intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 10 alin. (1) teza a II-a din Legea nr. 554/204, faţă de împrejurarea că, în cauză, se solicită obligarea autorităţilor publice pârâte să efectueze anumite operaţiuni administrative necesare pentru protejarea dreptului la viaţă, în regim de putere publică.

2. Temeiul legal al regulatorului de competenţă

Având în vedere considerentele expuse, în temeiul art. 135 alin. (4) din C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competenţa soluţionării cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei, privind pe reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Statul Român prin Ministerul Finanţelor Publice, Ministerul Sănătăţii, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Casa de Asigurări de Sănătate Ialomiţa, în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 21 noiembrie 2019.