Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 1498/2004 AI generated

Illegality of refusal to admit agent to financial restructuring program due to untimely application following debt assignment

Case Number Decizia nr. 1498/2004
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appeal filed by the state agency, upholding the Court of Appeal’s decision that ordered the agency to analyze the company's request for inclusion in the financial restructuring program. The dispute arose after the agency refused the company's application, arguing it was filed late because the company had known of its debt since a prior assignment, whereas the company contended the deadline had not started until the enforcement title was communicated. Relying on Law No. 29/1990 regarding administrative acts, the court determined that the agency’s refusal was illegal because the company could not be imputed knowledge of the debt before the communication of the enforcement title, and the applicable legal framework was the general administrative law procedure rather than the specialized provisions of O.U.G. No. 51/1998, which did not require the prior procedural step invoked by the agency.

Legislator headnote

AI generated

art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, art. 1 din Legea nr. 29/1990, art. 5 din Legea nr. 29/1990, art. 312 C. proc. civ; Illegality of refusal to admit agent to financial restructuring program due to untimely application following debt assignment: Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative, de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente…”.

Keywords

AI generated
request for debt enforcement financial restructuring administrative agent administrative dismissal procedural orders financial provisions

Cited Legislation

AI generated
art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998
- hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, în raport cu dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998;
art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998
- greșit a considerat instanța, că procedura prealabilă prevăzută de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, a fost îndeplinită.
art. 1 din Legea nr. 29/1990
Acțiunea a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.
art. 5 din Legea nr. 29/1990
51/1998, invocate de recurentă, ci dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, având în vedere obiectul acțiunii și cadrul legal aplicabil.
art. 312 C. proc. civ
În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat, sentința pronunțată fiind legală și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată și înregistrată la Curtea de Apel Craiova, reclamanta SC C. SA Dolj a chemat în judecată, pe pârâta A.V.A.B. București, pentru ca instanța, prin sentința ce o va pronunța, să o oblige pe pârâtă, să analizeze cererea acesteia, privind încadrarea în Programul de măsuri și restructurare financiară, program reglementat de O.U.G. nr. 56/2002.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că în mod greșit pârâta a refuzat să o încadreze în Programul de măsuri de restructurare financiară reglementat de O.U.G. nr. 56/2002, motivat de faptul că ar fi depus tardiv, cererea, deoarece despre datoria societății către Banca A. SA București, aceasta nu a avut cunoștință, decât la data când a fost comunicat titlul executoriu, datoria respectivă nefiind evidențiată nici în caietul de sarcini depus la data cumpărării.

S-a mai arătat în acțiune, că cererea formulată, privind încadrarea în Programul de măsuri de restructurare financiară, s-a bazat pe faptul că societatea reclamantă este un agent economic viabil din domeniul agricol, iar depășirea termenului de 60 zile prevăzut de H.G. nr. 718/2002, nu-i este imputabil.

Curtea de Apel Craiova, prin sentința civilă nr. 218/2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a respins excepțiile invocate de pârâtă și a obligat-o pe aceasta, să analizeze cererea privind încadrarea reclamantei, în Programul de măsuri de restructurare financiară, reglementat de O.U.G. nr. 56/2002.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că termenul de 60 zile prevăzut de art. 2 din H.G. nr. 718/2002, curge pentru reclamantă, de la data de 19 februarie 2003, dată la care i s-a comunicat titlul executor privind datoria reținută în sarcina sa, ca urmare a cesiunii de creanță, deoarece anterior acestei date, nu a avut cunoștință de această datorie.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs în termenul legal, pârâta A.V.A.B.

În motivarea recursului, pârâta-recurentă a susținut că:

- hotărârea recurată s-a dat cu încălcarea competenței altei instanțe, în raport cu dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998;

- instanța nu a motivat în fapt și în drept, de ce răspunsul dat de A.V.A.B., este ilegal;

- greșit a considerat instanța, că procedura prealabilă prevăzută de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, a fost îndeplinită.

Analizând recursul formulat, prin prisma motivelor invocate și în raport cu dispozițiile art. 304 - 3041 C. proc. civ., Curtea îl va respinge pentru următoarele considerente:

Prin acțiunea introductivă de instanță, intimata-reclamantă a solicitat „să se constate că este ilegal, refuzul” recurentei-pârâte de a-i analiza cererea de încadrare în Programul de măsuri de restructurare financiară, reglementat de O.U.G. nr. 56/2002.

Acțiunea a fost întemeiată în drept, pe dispozițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990.

Potrivit dispozițiilor art. 1 din Legea nr. 29/1990 „orice persoană fizică sau juridică, dacă se consideră vătămată în drepturile sale, recunoscute de lege, printr-un act administrativ sau prin refuzul nejustificat al unei autorități administrative, de a-i rezolva cererea referitoare la un drept recunoscut de lege, se poate adresa instanței judecătorești competente…”.

Având în vedere obiectul acțiunii, respectiv constatarea unui refuz nejustificat în rezervarea unei cereri, în mod corect instanța stabilind cadrul legal aplicabil (Legea nr. 29/1990), a respins excepția de necompetență invocată de recurentă, reținând că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 45 din O.U.G. nr. 51/1998, care se referă la cererile de orice natură privind drepturile și obligațiile în legătură cu activele preluate de A.V.A.B.

Or, așa cum s-a arătat, obiectul acțiunii cu care a fost învestită instanța, îl constituie constatarea unui refuz nejustificat, și nu valorificarea unor drepturi sau obligații.

Cât privește susținerea recurentei, formulată prin cel de-al doilea motiv de recurs, în sensul că hotărârea nu este motivată cu privire la „ilegalitatea refuzului”, Curtea o va respinge ca neîntemeiată, deoarece, așa cum rezultă din considerentele sentinței, instanța fondului a făcut o amplă motivare, atât în fapt, cât și în drept, în legătură cu termenul de 60 zile prevăzut în H.G. nr. 718/2002, termen invocat de recurentă, în răspunsul prin care a fost respinsă cererea intimatei, de încadrare în Programul de măsuri de restructurare financiară, reglementat de O.U.G. nr. 56/2002.

Sub acest aspect, instanța în mod corect a reținut că depășirea termenului de 60 zile nu-i poate fi imputabil intimatei-reclamante, deoarece aceasta nu a avut cunoștință și nici nu a putut avea cunoștință de existența datoriei către A.V.A.B., până la data la care i-a fost comunicat titlul executoriu, respectiv 19 februarie 2003.

De altfel, recurenta nu a invocat prin motivele de recurs, că în mod greșit s-ar fi reținut că termenul de 60 zile curge de la 19 februarie 2003.

Or, ceea ce instanța avea de cenzurat în condițiile art. 1 din Legea nr. 29/1990, era tocmai faptul dacă refuzul de soluționare a cererii intimatei, motivat de faptul că termenul de 60 zile a fost depășit, este legal sau nu.

Printr-un ultim motiv de recurs, recurenta-pârâtă a susținut că în mod greșit instanța a reținut că procedura prealabilă prevăzută de art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, a fost îndeplinită, susținere ce urmează a fi înlăturată ca neîntemeiată.

Astfel, așa cum s-a arătat, cadrul legal aplicabil în speță, este Legea nr. 29/1990, în raport cu care, procedura prealabilă prevăzută în art. 5 a fost îndeplinită, în sensul că prin adresa nr. 2747 din 5 martie 2003, intimata a solicitat A.V.A.B., să constate că este un agent economic viabil și să o încadreze în Programul prevăzut de O.U.G. nr. 56/2002.

Față de această cerere, recurenta a formulat răspunsul cu nr. 3610 din 24 martie 2003, prin care cererea este respinsă, răspuns față de care s-a formulat acțiunea ce formează alineatul prezentului dosar.

În cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 46 din O.U.G. nr. 51/1998, invocate de recurentă, ci dispozițiile art. 5 din Legea nr. 29/1990, având în vedere obiectul acțiunii și cadrul legal aplicabil.

În consecință, în raport cu cele mai sus reținute și față de dispozițiile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca neîntemeiat, sentința pronunțată fiind legală și în deplină concordanță cu dispozițiile legale aplicabile.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de A.V.A.B. împotriva sentinței civile nr. 218 din 24 aprilie 2003 a Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ, ca nefondat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 20 aprilie 2004.